Lucrarea de binefacere

52/60

Capitolul 40 — Influența lucrării în vecinătate

“În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți; și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu fața de voi.” 2 Corinteni 9:11-14.

Să vadă lumea — Să vadă lumea că nu suntem limitați în mod egoist la propriile noastre interese superioare și bucurii religioase, ci că suntem generoși și dorim ca și alții să ia parte la binecuvântările și privilegiile noastre, prin sfințirea adevărului. Oamenii să vadă că religia pe care o mărturisim nu închide și nu îngheață căile spre suflet făcându-ne neînțelegători și exigenți. Toți cei care mărturisesc că L-au găsit pe Hristos să slujească, așa cum a făcut-o El, pentru binele omului, nutrind un spirit de generozitate înțeleaptă. Vom vedea atunci multe suflete urmând lumina ce strălucește din învățătura și exemplul nostru. — Testimonies for the Church 4:59. LB 295.1

Ajutorul creștin este mai eficace decât predicarea — Faptele bune ale copiilor lui Dumnezeu sunt pentru necredincios cea mai eficace predicare. — Spiritual Gifts 2:235. LB 295.2

Ei să ofere ajutor creștin, hrănindu-i pe cei flămânzi și îmbrăcându-i pe cei goi. Aceasta va avea o influență spre bine mult mai puternică decât prezentarea predicilor. — Testimonies for the Church 7:227, 228. LB 296.1

Ideile noastre despre dărnicia creștină trebuie aplicate, dacă dorim să fie lărgite. Lucrarea practică va îndeplini mult mai mult decât predicile. — Ibid., 6:302. LB 296.2

Influența vieții de slujire creștină — Viața creștinului va mărturisi că el este condus de alte legi decât cele pe care le ascultă lumea — legi de un ordin mai înalt decât cele care îi stăpânesc pe iubitorii de lume. Voia lui Dumnezeu, Creatorul nostru, este de a fi manifestat în noi, nu numai în numele pe care îl purtăm, dar și în viața noastră de lepădare de noi înșine. Noi trebuie să dăm dovadă că suntem influențați și controlați de principii neegoiste. Toate scopurile și căutările noastre ar trebui să contrasteze distinct față de egoismul lumii. LB 296.3

Unitatea cu Hristos îi face pe oameni în stare să exercite o influență cu mult superioară influenței celor cu renume din lumea aceasta. În timp ce ei caută să imite exemplul lui Hristos, prin harul Său, au putere să facă bine bisericii și celor din jur. Influența lor este simțită exact în proporție cu claritatea liniei de demarcație ce îi separă de lume în ceea ce privește spiritul și principiul. LB 296.4

După cum unirea este tărie, Izvorul puterii, al bunătății, milei și iubirii ia ființe omenești mărginite ca să fie partenere cu El, cu scopul de a le împărtăși puterea Lui divină pentru a-și răspândi influența departe și aproape. Când cineva este aliat cu Hristos, un părtaș al naturii divine, interesul său este identificat cu cel al omenirii suferinde. Când privim cum trebuie la crucea Calvarului, fiecare nerv al inimii și creierului va vibra în simpatie pentru mizeria umană din toate părțile lumii noastre. Cei care sunt creați din nou în Hristos vor realiza ticăloșia păcatului și compasiunea divină a lui Hristos în jertfa Lui infinită pentru omul căzut. Comuniunea cu Hristos le dăruiește sensibilitate inimii. În privirile și în tonul vocii lor va fi simpatie. Seriozitatea atenției, iubirii și energiei din eforturile lor îi va face puternici, prin Dumnezeu, în câștigarea de suflete pentru Hristos. — The Medical Missionary, June, 1891. LB 296.5

Influența sfântă a faptelor bune — Dacă lumea ar avea înainte exemplul pe care Dumnezeu îl cere de la cei care cred în El, ea ar face lucrările lui Hristos. Dacă Isus ar fi expus răstignit între noi, dacă am vedea crucea Calvarului în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, am fi una cu Hristos, după cum El era una cu Tatăl. Credința noastră ar fi cu totul diferită de cea pe care o arătăm acum. Ar fi o credință care lucrează din dragoste față de Dumnezeu și față de semeni și care curăță sufletul. Dacă această credință ar fi arătată de poporul lui Dumnezeu, mult mai mulți ar crede în Hristos. O influență sfântă ar fi exercitată de faptele bune ale slujitorilor lui Dumnezeu, iar ei ar străluci ca lumini în lume. — Special Testimonies, Seria A 10:2. LB 297.1

Mai puternică decât sabia sau curtea de judecată — Iubirea lui Dumnezeu în inimă, manifestată în lucrare misionară sinceră și altruistă, va fi mai puternică decât sabia sau curtea de judecată în tratarea răufăcătorului. Misionarul viu, cu iubirea lui Dumnezeu revărsându-se din inima lui, poate dărâma barierele. Misionarul medical, îndeplinindu-și lucrarea sa, nu numai că poate ușura maladiile fizice, dar, prin dragostea și harul lui Hristos, poate vindeca sufletul bolnav, plin de lepra păcatului. Inimile oamenilor adesea se întăresc la mustrare, dar nu pot rezista iubirii exprimate față de ei în Hristos. — Manuscript 60, 1897. LB 297.2

Slujirea plină de iubire va nărui prejudecata — Slava cerului stă în ridicarea celui căzut, în mângâierea celui nenorocit. Acolo unde Hristos locuiește în inimi, va fi descoperit în același fel. Oriunde acționează, iubirea lui Hristos binecuvântează. Oriunde lucrează ea, acolo există strălucire. LB 298.1

Oricare ar fi deosebirea de credință, o chemare din partea omenirii suferinde trebuie să fie ascultată și trebuie să i se răspundă. Unde există simțăminte amare din cauza diferenței de religie, se poate face mult bine prin slujire personală. Slujirea plină de iubire va nărui prejudecata și va câștiga suflete la Dumnezeu. — Christ's Object Lessons, 386. LB 298.2

Noi trebuie să dezarmăm prejudecata — Pe măsură ce se apropie de timpul strâmtorării, urmașii lui Hristos {ar trebui} să depună orice străduință pentru a se așeza într-o lumină corespunzătoare înaintea oamenilor, pentru a dezarma prejudecata. — The Great Controversy, 616. LB 298.3

Ca mijloc de învingere a prejudecății și de obținere a accesului la mințile oamenilor, trebuie să fie făcută lucrare misionară medicală…. Noi trebuie să lucrăm ca misionari medicali ai Evangheliei ca să vindecăm sufletele bolnave de păcat dându-le solia mântuirii. Această lucrare va dărâma prejudecata cum nimic altceva nu o poate face. — Testimonies for the Church 9:211. LB 298.4

Mărturia unei vieți morale și altruiste — Faptele bune ale celor din poporul lui Dumnezeu au o influență mai puternică decât cuvintele. Cel care privește viața lor virtuoasă și faptele lor lipsite de egoism este condus să dorească aceeași neprihănire ce produce rod atât de bun. — The Review and Herald, 5 mai, 1885. LB 298.5

Faptele, mai mult decât crezurile — Adevărul divin are puțină influență asupra lumii, când ar trebui să exercite multă influență prin practica noastră. Doar mărturisirea religiei se află din abundență, dar are puțină greutate. Putem mărturisi a fi urmași ai lui Hristos, dar acest lucru nu-i va face nici un bine aproapelui nostru dacă nu ne trăim credința în viața de fiecare zi. Mărturisirea noastră poate fi la fel de înaltă cât cerul, dar nu ne va salva nici pe noi, nici pe semenii noștri dacă nu suntem creștini. Un exemplu bun va face mai mult pentru binele lumii decât toată mărturisirea noastră. — Christ's Object Lessons, 383. LB 299.1

Influențele unui cămin iubitor — Cei care cultivă iubirea în viața de cămin vor forma caractere după asemănarea divină și vor fi constrânși să exercite o influență ajutătoare dincolo de cercul familiei pentru a-i putea binecuvânta pe alții prin servicii amabile și atente, prin cuvinte plăcute, prin simpatie creștină și prin fapte bune. Ei îi vor discerne repede pe cei care au inimi flămânde și vor da un ospăț pentru cei nevoiași și suferinzi. Cei care au discernământ ceresc și care manifestă atenție gingașă față de fiecare membru al familiei, făcându-și toată datoria, vor deveni corespunzători pentru o lucrare ce va lumina alte familii și-i va învăța pe alții, prin teorie și exemplu, ceea ce face un cămin fericit. — The Review and Herald, 15 octombrie, 1895. LB 299.2

Exemple de influență — Prin înțelepciunea și judecata lor, prin curăția și mărinimia vieții lor de fiecare zi, prin dedicarea lor față de interesele poporului — și acesta idolatru — Iosif și Daniel s-au dovedit credincioși față de principiile educației lor din copilărie și față de Cel ai cărui reprezentanți erau. Întreaga națiune i-a onorat pe acești bărbați, atât în Egipt cât și în Babilon. Un popor păgân, și toate națiunile cu care veneau în legătură, vedeau în ei o ilustrație a bunătății și milei lui Dumnezeu, o ilustrație a iubirii lui Hristos. LB 299.3

Ce lucrare de o viață a fost cea a acestor evrei nobili! Când și-au luat rămas bun de la casa copilăriei lor, cât de puțin au visat despre destinul lor înalt! Credincioși și statornici, s-au supus călăuzirii divine, așa încât Dumnezeu și-a putut îndeplini scopul prin ei. LB 300.1

Dumnezeu dorește să dezvăluie prin tinerii și copiii de astăzi aceleași adevăruri mărețe care au fost descoperite prin acești bărbați. Istoria lui Iosif și Daniel este o ilustrație a ceea ce va face El pentru cei care se supun Lui și care caută din toată inima să îndeplinească scopul Său. LB 300.2

Cea mai mare nevoie a lumii este nevoia de oameni — oameni care nu vor fi cumpărați sau vânduți; oameni care în intimitatea sufletului lor sunt sinceri și cinstiți; oameni care nu se tem să numească păcatul pe numele lui adevărat; oameni a căror conștiință este atât de fidelă față de datorie ca acul magnetic față de pol; oameni care vor sta pentru ceea ce este drept chiar de s-ar prăbuși cerul. — Education, 56, 57. LB 300.3