Lucrarea de binefacere

Capitolul 4 — Aceasta este curată

Definirea religiei curate — Ce este religia curată? Hristos ne-a spus că religia curată este manifestarea milei, simpatiei și iubirii în cămin, în biserică și în lume. Aceasta este religia veritabilă care să fie predată copiilor. Învățați-i să nu-și concentreze gândurile asupra lor și că oriunde există suferință omenească și nevoie, acolo este un câmp pentru lucrare misionară. — The Review and Herald, 12 noiembrie, 1895. LB 35.1

Religia curată și neîntinată înaintea Tatălui este; “să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.” Faptele bune sunt roadele pe care Hristos cere să le aducem: cuvinte de bunătate, fapte de mărinimie și de compasiune față de săraci, nevoiași și suferinzi. Când inima simpatizează cu inimile împovărate de descurajare și tristețe, când mâna împarte celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinii sunt bineveniți în casa ta și au un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape și cerul răspunde cu cântare. — Testimonies for the Church 2:25. LB 35.2

Dumnezeu ne testează — Mi s-au arătat unele lucruri cu privire la datoria noastră față de cei năpăstuiți și mă simt obligată acum să le scriu. LB 35.3

Am văzut că, în providența Lui Dumnezeu, văduvele, orfanii, orbii, surzii, șchiopii și persoanele chinuite în diferite feluri, au fost așezate într-o relație creștină strânsă cu biserica Lui pentru a-și încerca poporul și a le dezvolta un caracter adevărat. Îngerii lui Dumnezeu privesc să vadă cum tratăm aceste persoane care au nevoie de mila, iubirea și dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul lui Dumnezeu pentru caracterul nostru. Dacă avem adevărata religie a Bibliei vom simți ca o datorie de iubire, bunătate și interes a lui Hristos față de frații Lui. Nu vom putea să nu ne arătăm recunoștința pentru iubirea Lui nemăsurată față de noi pe când eram păcătoși, nevrednici de harul Său, printr-un interes profund și o dragoste neegoistă față de cei care ne sunt frați și sunt mai puțin privilegiați decât noi. — Ibid., 3:511. LB 35.4

Cum strălucește lumina ta? — Cei care ar fi trebuit să fie lumina lumii, emit doar niște raze slabe și bolnave. Ce este lumina? Este evlavia, bunătatea, mila, iubirea; este descoperirea adevărului în caracter și în viață. Puterea agresivă a Evangheliei depinde de evlavia personală a credincioșilor ei și Dumnezeu a luat măsuri, prin moartea Fiului Său preaiubit ca fiecare suflet să poată fi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. — The Review and Herald, 24 martie, 1891. LB 36.1

Semnul care deosebește religia adevărată de cea falsă — Adevărata compasiune a omului față de semenii lui ar trebui să fie semnul care îi deosebește pe cei care îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El de cei care nu respectă legea Sa. Cât de mare a fost mila exprimată de Hristos prin faptul că a venit în această lume ca să-și dea viața ca jertfă pentru omenirea muribundă! Religia Lui duce la îndeplinirea adevăratei lucrări medicale misionare. [Cititorul ar trebui să țină cont că termenul “Lucrarea misionară medicală” este adesea folosit de d-na White dincolo de limitele slujirii medicale profesionale pentru a cuprinde toate faptele de milă și bunătate dezinteresată. — Compilatorii.] El era o putere vindecătoare. “Milă voiesc și nu jertfa,” a spus El. Acesta este testul pe care marele Autor al adevărului l-a folosit pentru a distinge între religia adevărată și cea falsă. — Manuscript 117, 1903. LB 36.2

Compasiunea demonstrată practic, testul purității — Satana face jocul vieții pentru fiecare suflet. El știe că mila demonstrată în mod practic este testul purității și altruismului inimii și va face orice efort posibil ca să ne închidă inima la nevoile altora, ca până la urmă să nu mai fim mișcați la vederea suferinței. El va pune multe lucruri în cale pentru a preveni manifestarea iubirii și a simpatiei. În felul acesta l-a distrus el pe Iuda. Iuda făcea mereu planuri pentru propriul beneficiu. Prin aceasta, el reprezintă o categorie de pretinși creștini din zilele noastre. Prin urmare, avem nevoie să studiem cazul lui. Noi suntem tot atât de aproape de Hristos ca și el. Totuși, ca și în cazul lui Iuda, dacă asocierea noastră cu Hristos nu ne face una cu El, dacă nu cultivă în inima noastră o compasiune sinceră față de cei pentru care și-a dat viața, suntem în același pericol în care s-a aflat și Iuda, despărțiți de Hristos, jucăria ispitelor lui Satana. LB 37.1

Avem nevoie să ne păzim de prima deviere de la neprihănire, deoarece, o nelegiuire, o neglijare de a manifesta spiritul Domnului Hristos deschide calea pentru alta și apoi pentru alta, până când mintea este stăpânită de principiile vrăjmașului. Dacă este cultivat, spiritul egoismului devine o patimă mistuitoare pe care nu o mai poate supune nimic decât puterea lui Hristos. — Testimonies for the Church 6:264, 265. LB 37.2

O religie curată este împlinirea faptelor de milă și iubire — Adevărata evlavie se măsoară după lucrul făcut. Mărturisirea cu gura nu înseamnă nimic, poziția, nimic; un caracter asemenea lui Hristos este dovada pe care trebuie să o aducem în favoarea faptului ca Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume. Cei care mărturisesc a fi creștini, dar nu acționează cum ar fi făcut Hristos dacă ar fi fost în locul lor, vatămă mult cauza lui Dumnezeu. Ei Îl reprezintă greșit pe Mântuitorul și stau sub culori false (sub un steag fals n.t.)… LB 37.3

O religie curată și neîntinată nu este numai un sentiment, ci împlinirea faptelor de milă și iubire. Această religie este necesară pentru sănătate și fericire. Ea intră în templul murdar al sufletului și, cu un un bici, îi alungă pe toți intrușii păcătoși. Ocupând tronul, sfințește totul cu prezența ei, iluminând inima cu razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii. Ea deschide ferestrele sufletului înspre cer și lasă să intre lumina iubirii lui Dumnezeu. Odată cu aceasta vin seninătatea și pacea. Când atmosfera cerului care este un agent viu și activ umple sufletul, crește tăria fizică, intelectuală și spirituală. Hristos ia chip în interior, nădejdea slavei. — The Review and Herald, 15 octombrie, 1901. LB 38.1

A deveni un truditor, a continua cu răbdare în facerea binelui, ceea ce necesită a lucra cu lepădare de sine, este o lucrare slăvită, asupra căreia Cerul zâmbește. Lucrarea făcută cu credincioșie este mai acceptabilă înaintea lui Dumnezeu decât închinarea cea mai zeloasă și care se crede a fi cea mai sfântă. Adevărata închinare este a lucra împreună cu Hristos. Rugăciunea, sfătuirea și vorbirea sunt roade ieftine ce sunt adesea legate pe pom, dar roadele manifestate prin fapte bune, prin îngrijirea de cei nevoiași, de orfani și de văduve sunt roade adevărate și cresc în mod natural într-un pom bun. — Testimonies for the Church 2:24. LB 38.2

Suntem noi copii ai lui Dumnezeu? — Dumnezeu nu acceptă un serviciu sporadic. Nu accesele emoționale de evlavie ne fac copii ai lui Dumnezeu. Ei ne cheamă să lucrăm ținând seama de principii care sunt adevărate, neclintite și trainice. Dacă Hristos este în noi, nădejdea slavei, va fi dat pe față printr-un caracter asemenea Lui. Noi trebuie să-l reprezentăm pe Hristos lumii așa cum El L-a reprezentat pe Tatăl. — The Review and Herald, 11 ianuarie, 1898. LB 38.3

Vrem să manifestăm căldură și zel creștin, nu ca și când am face vreun lucru extraordinar, ci așa cum ne-am aștepta să facă orice creștin adevărat pentru noi, dacă ne-am afla în circumstanțe asemănătoare. — Letter 68, 1898. LB 39.1

Nu obosiți în facerea binelui — S-ar putea de multe ori ca eforturile noastre pentru alții să nu fie băgate în seamă și să pară zadarnice. Dar aceasta să nu fie o scuză pentru a obosi în facerea binelui. Cât de adesea mergea Isus să afle rod în plantele pe care le îngrijea și nu găsea nimic decât frunze! S-ar putea să fim dezamăgiți cu privire la rezultatul celor mai mari eforturi ale noastre, dar acest lucru n-ar trebui să ne facă indiferenți la durerile altora și să nu facem nimic. “Blestemați pe Meroza, a zis îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii Lui; căci n-au venit în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.” — Testimonies for the Church 3:525. LB 39.2

Făcând bine altora, facem pentru Hristos — Din ceea ce mi-a fost arătat, păzitorii Sabatului devin tot mai egoiști pe măsură ce acumulează bogății. Dragostea lor pentru Domnul Hristos și pentru poporul Lui, scade. Ei nu văd nevoile celor lipsiți, nici nu simt suferința și întristarea lor. Ei nu realizează că neglijându-i pe săraci și suferinzi îl neglijează pe Hristos și ușurând atât cât pot lipsurile și suferințele săracilor îl slujesc pe Isus… LB 39.3

“Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță și n-ați venit pe la Mine.’ Atunci îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când Te-am văzut flămând sau fiindu-ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav sau în temniță și nu ți-am slujit?’ Și El, drept răspuns le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.’ Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” Matei 25, 41-46. LB 39.4

Aici Isus Se identifică cu poporul Său suferind. Eu am fost cel flămând și însetat. Eu am fost străinul. Eu am fost cel gol. Eu am fost cel bolnav. Eu am fost cel din închisoare. Când te bucurai de hrana de la mesele tale îmbelșugate, eu flămânzeam în cocioabă sau pe stradă nu departe de tine. Când Mi-ai închis ușa, în timp ce camerele mobilate bine stăteau neocupate, Eu nu aveam unde să-Mi plec capul. Garderobele îți erau pline cu o rezervă abundentă de haine de schimb pentru care au fost cheltuite în mod inutil mijloace pe care le-ai fi putut da nevoiașilor. Eu am fost lipsit de îmbrăcăminte confortabilă. Când tu te bucurai de sănătate, Eu eram bolnav. Nenorocirea M-a aruncat în închisoare și M-a legat cu lanțuri, doborându-Mi spiritul, lipsindu-Mă de libertate și speranță, în timp ce tu hoinăreai liber. Ce unitate exprimă Isus aici ca existând între El și ucenicii Săi suferinzi! El face din cazul lor propriul Său caz. El Se identifică a fi, în persoană, suferindul. Ia seama, creștin egoist: orice neglijare a săracului sau orfanului este o neglijare a lui Isus în persoana lor. LB 40.1

Cunosc persoane care dau o mărturie înaltă, dar care au inima închisă în iubire de sine și egoism încât nu pot aprecia ceea ce scriu eu acum. Toată viață s-au gândit și au trăit numai pentru ele. Să facă un sacrificiu pentru binele altora, să se dezavantajeze pe ele pentru a-i avantaja pe alții, nici că se pune problema. Nu au nici cea mai mică idee că Dumnezeu le cere acest lucru. Eul este idolul lor. Săptămâni prețioase, luni și ani trec în veșnicie dar ele nu sunt înregistrate în ceruri cu fapte de bunătate, că au sacrificat pentru binele altora, că i-au hrănit pe flămânzi, i-au îmbrăcat pe cei goi sau că i-au primit pe străini. Această găzduire a străinilor, care presupune risc, nu este plăcută. Dacă aceste persoane ar ști că toți cei care caută să se împărtășească de belșugul lor sunt vrednici, atunci poate că ar fi convinse să facă ceva în această direcție. Totuși există virtute în a risca ceva. S-ar putea să găzduim îngeri. — Testimonies for the Church 2:24-26. LB 40.2