Tragedia veacurilor

10/44

Capitolul 9 — Reformatorul elvețian

În alegerea uneltelor pentru reforma necesară bisericii se descoperă același plan divin ca și la întemeierea ei. Învățătorul ceresc i-a trecut cu vederea pe oamenii cei mari ai pământului, pe cei titrați și bogați, care erau obișnuiți să primească laude și omagii ca fruntași ai poporului. Ei erau atât de mândri și încrezători în ei înșiși pentru superioritatea lor îngâmfată, încât nu puteau fi aduși să simtă cu semenii lor și să devină colaboratori cu umilul Om din Nazaret. Pescarilor neînvățați, truditori din Galilea, le-a fost adresată chemarea: “Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. (Matei 4, 19). Acești ucenici erau bărbați umili și primitori de învățătură. Cu cât erau influențați mai puțin de învățătura rătăcită a vremii lor, cu atât mai cu succes putea Hristos să-i educe și să-i instruiască pentru slujirea Sa. Tot așa au stat lucrurile și în zilele marii Reforme. Reformatorii de seamă erau bărbați cu o viață umilă — bărbați care, dintre toți contemporanii lor, erau cei mai liberi de mândria rangului ce-l aveau, precum și de influența bigotismului și a preoției. Planul lui Dumnezeu este de a folosi unelte smerite pentru a împlini lucrări mari. Atunci slava nu va fi dată oamenilor, ci Aceluia care lucrează prin ei voința și înfăptuirea după buna Sa plăcere. TV 171.1

La câteva săptămâni după nașterea lui Luther într-o colibă de mineri din Saxonia, Ulrich Zwingli s-a născut într-o colibă de păstori din Alpi. Împrejurările copilăriei lui Zwingli, precum și educația primilor săi ani au fost astfel încât să-l pregătească pentru misiunea lui viitoare. TV 171.2

Crescut în mijlocul scenelor mărețe ale naturii, cu frumuseți sublime și maiestuoase, mintea i-a fost de timpuriu cuprinsă de simțământul măririi, puterii și maiestății lui Dumnezeu. Istoria faptelor de eroism petrecute în munții natali i-a aprins aspirațiile tinereții. Și alături de bunica lui evlavioasă asculta la cele câteva istorisiri biblice prețioase pe care aceasta le culesese dintre legendele și tradițiile bisericii. Cu un interes deosebit, el asculta faptele mari ale patriarhilor și profeților, ale păstorilor care vegheau asupra turmelor lor pe dealurile Palestinei, unde îngerii au vorbit cu ei despre Pruncul din Betleem și despre Omul Calvarului. TV 172.1

Asemenea lui Johan Luther, tatăl lui Zwingli dorea o educație pentru fiul lui, așa că băiatul a părăsit de timpuriu văile natale. Mintea lui s-a dezvoltat repede și în scurtă vreme găsirea unor profesori competenți pentru a-l învăța a devenit o problemă. La vârsta de treisprezece ani a mers la Berna, care pe atunci avea cea mai celebră școală din Elveția. Aici însă, s-a ivit o primejdie care amenința să-i distrugă viitorul lui promițător. Eforturi hotărâte au fost făcute de niște călugări pentru a-l atrage într-o mânăstire. Călugării dominicani și franciscani erau pe atunci în luptă pentru a câștiga favoarea poporului. Astfel, ei încercau să și-o asigure prin fastul exterior al bisericilor, prin pompa ceremonialului lor și prin atracțiile renumitelor moaște și icoane făcătoare de minuni. TV 172.2

Dominicanii din Berna au văzut că, dacă l-ar fi putut câștiga pe acest tânăr și talentat elev, și-ar fi asigurat atât un izvor de câștig, cât și onoare. Faptul că era atât de tânăr, darul lui înnăscut de vorbitor și scriitor, precum și talentul său muzical și poetic aveau să fie mai eficiente decât toată pompa și parada lor, cu scopul de a-i atrage pe oameni la slujbele lor religioase și la mărirea veniturilor ordinului lor călugăresc. Prin viclenie și prin lingușire, au încercat să-l convingă pe Zwingli să intre în mănăstirea lor. În timp ce era student, Martin Luther se închisese în chilia unei mănăstiri și ar fi fost pierdut pentru lume dacă providența lui Dumnezeu nu l-ar fi liberat. Lui Zwingli nu i s-a îngăduit să facă față aceleiași primejdii. TV 172.3

În mod providențial, tatăl său a fost informat cu privire la planurile călugărilor. El nu avusese intenția ca băiatul să urmeze viața trândavă și fără valoare a călugărilor. Văzând că era în joc viitorul lui, l-a chemat să se întoarcă acasă fără întârziere. TV 173.1

Chemarea tatălui a fost ascultată, dar tânărul nu putea fi mulțumit multă vreme în văile lui natale și în curând și-a reluat studiile, apărând după un scurt timp la Basel. Acolo a auzit Zwingli pentru prima oară Evanghelia și despre harul fără plată al lui Dumnezeu. Wittembach, un profesor de limbi vechi, în timp ce studia greaca și ebraica, a fost inspirat să cerceteze Sfintele Scripturi și, în felul acesta, razele luminii divine au luminat mințile studenților aflați sub îndrumarea lui. El învăța că există un adevăr mai vechi și de o valoare infinit mai mare decât teoriile învățate de scolastici și filozofi. Acest adevăr vechi era acela că moartea lui Hristos este singura răscumpărare a păcătosului. Pentru Zwingli, aceste cuvinte au fost ca prima rază de lumină care apare înaintea zorilor. TV 173.2

În scurtă vreme Zwingli a fost chemat de la Basel să intre în lucrarea sa. Primul câmp de lucru a fost într-o parohie din Alpi, nu prea departe de văile lui natale. Fiind hirotonit ca preot, “s-a devotat cu tot sufletul cercetării adevărului dumnezeiesc; căci și-a dat bine seama, spunea un prieten al reformatorului, cât de mult trebuie să cunoască acela căruia îi era încredințată turma lui Hristos”. (Wylie, b.8, cap.5). Pe măsură ce studia Scripturile, îi apărea tot mai clar deosebirea dintre adevărurile lor și rătăcirile Romei. S-a supus Bibliei ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, singura regulă îndestulătoare și infailibilă. A văzut că ea trebuia să fie propriul interpret. N-a îndrăznit să încerce a explica Scriptura pentru a susține o teorie sau învățătură preconcepută, ci socotea de datoria lui să predice învățăturile ei directe și neîndoielnice. A căutat să se folosească de orice mijloc de care dispunea pentru a ajunge la o înțelegere deplină și corectă a sensului ei și cerea ajutorul Duhului Sfânt care, spunea el, îl descoperă tuturor acelora care-l caută cu sinceritate și cu rugăciune. TV 173.3

“Scripturile”, spunea Zwingli, “vin de la Dumnezeu și nu de la om; chiar Dumnezeu, Acela care iluminează, te va ajuta să înțelegi că vorbirea vine de la El. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate greși; el este luminos, el învață, el descoperă, el iluminează sufletul cu toată mântuirea și cu tot harul, mângâie în Domnul, umilește, încât se reduce și chiar dispare pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu”. Zwingli verificase pentru sine adevărul acestor cuvinte. Vorbind despre experiența lui de la data aceea, el scria mai târziu: “Când am început să mă consacru pe deplin Sfintelor Scripturi, am venit totdeauna în conflict cu filozofia și teologia scolastică. În cele din urmă am ajuns la această concluzie: trebuie să părăsești orice minciună și să înveți înțelesul simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea am început să-I cer lui Dumnezeu lumina Sa, iar studiul Scripturilor a început să-mi fie mult mai ușor.” (Idem, b.8, cap.6) TV 174.1

Învățătura predicată de Zwingli nu era primită de la Luther. Era învățătura lui Hristos. “Dacă Luther Îl predică pe Hristos”, spunea reformatorul elvețian, “el trebuie să facă ce fac și eu. Aceia pe care i-a adus el la Hristos sunt mai numeroși decât aceia pe care i-am adus eu. Dar lucrul acesta nu contează. Nu voi purta alt nume decât acela al lui Hristos, al cărui soldat sunt și numai El este Maestrul meu”. “Nu i-am scris niciodată lui Luther vreun cuvânt și nici el mie. Și de ce?... Pentru ca să se arate cât de mult este de acord Duhul lui Dumnezeu cu El Însuși, deoarece amândoi, fără să ne fi înțeles mai înainte, învățăm doctrina lui Hristos în același fel.” (D'Aubigne, b.8, cap.9). TV 174.2

În anul 1516, Zwingli a fost invitat să devină predicator în mănăstirea din Einsiedeln. Aici avea să facă cunoștință mai de aproape cu stricăciunile Romei și urma să-și exercite influența ca reformator, această influență avea să fie simțită dincolo de Alpii lui natali. Printre atracțiile de seamă din Einsiedeln, era un chip al Fecioarei despre care se spunea că avea puterea de a face minuni. Deasupra porții de intrare a mănăstirii era o inscripție care glăsuia astfel: “Aici se poate obține o iertare deplină a păcatelor”. TV 174.3

(Idem, b.8, cap.5). Întotdeauna veneau pelerini la racla Fecioarei; dar la marea sărbătoare anuală a sfințirii ei, mulțimile veneau din toate părțile Elveției și chiar din Franța și din Germania. Zwingli, profund mâhnit la vederea acestor lucruri, a folosit ocazia de a proclama libertatea prin Evanghelie acestor sclavi ai superstiției. TV 175.1

“Să nu vă închipuiți”, spunea el, “că Dumnezeu este în acest templu mai mult decât în orice altă parte a creațiunii Sale. Oricare ar fi țara în care locuiți, Dumnezeu este lângă voi și vă aude.... Pot oare lucrările nefolositoare, pelerinajele lungi, darurile, icoanele, invocarea fecioarei sau a sfinților să vă asigure harul lui Dumnezeu?... Ce valoare are mulțimea cuvintelor cu care ne împodobim rugăciunile? De ce folos sunt o sutană lucioasă, o frunte împodobită, o haină lungă fluturând sau niște papuci brodați cu aur?... Dumnezeu privește la inimă, iar inimile noastre sunt departe de El”. “Hristos”, spunea el, “care S-a adus jertfă o singură dată pe cruce, este jertfa și victima aceea care a făcut ispășire pentru păcatele tuturor credincioșilor în toată veșnicia.” (Idem, b.8, cap.5) TV 175.2

Pentru mulți dintre ascultători, aceste învățături nu erau bine venite. Era o dezamăgire cruntă să li se spună că drumul lor obositor a fost făcut în zadar. Ei nu puteau înțelege iertarea oferită în dar prin Isus Hristos. Erau mulțumiți cu vechiul drum spre ceruri pe care îl trasase Roma pentru ei. Ei nu se osteneau să caute ceva mai bun. Le era mai ușor să încredințeze mântuirea lor preoților și papei decât să caute curăția inimii. TV 175.3

Însă o altă categorie de ascultători a primit cu bucurie vestea mântuirii prin Hristos. Rânduielile practicate de Roma nu le aduseseră pacea sufletească, de aceea au primit prin credință sângele lui Hristos ca ispășire pentru ei. Aceștia s-au întors acasă pentru a face cunoscut și altora lumina prețioasă pe care o primiseră. Adevărul a fost dus în felul acesta din cătun în cătun, din oraș în oraș, iar numărul pelerinilor la racla Fecioarei a scăzut foarte mult. S-a văzut totodată o scădere a darurilor, dar în același timp a scăzut și salariul lui Zwingli, care era plătit din acestea. Acest lucru i-a produs numai bucurie, căci a văzut că puterea fanatismului și a superstiției fusese frântă. TV 175.4

Autoritățile bisericii nu erau oarbe față de lucrarea pe care o făcea Zwingli, dar pentru un moment s-au ferit să intervină. Nădăjduind să-l câștige pentru cauza lor, au încercat să-l atragă mai întâi prin lingușiri, dar în același timp adevărul câștiga teren în inimile oamenilor. TV 176.1

Activitatea lui Zwingli la Einsiedeln l-a pregătit pentru un câmp mai mare, în care urma să intre în curând. După trei ani petrecuți aici, a fost chemat ca predicator la catedrala din Zürich. Pe atunci, acesta era orașul cel mai important din Confederația Helvetică și influența exercitată aici urma să fie resimțită până departe. Eclesiasticii, prin a căror invitație a venit la Zürich, doreau să se împotrivească oricăror inovații, astfel că l-au instruit în legătură cu îndatoririle lui. TV 176.2

“Vei face tot ce vei putea”, i-au spus ei, “să strângi veniturile de la parohie, fără să le treci cu vederea chiar pe cele mai neînsemnate. Și îi vei îndemna pe credincioși, atât de la amvon, cât și la spovedanie, să dea zecimile și darurile, ca să-și arate în felul acesta dragostea lor față de biserică. Vei avea grijă de creșterea veniturilor percepute de la bolnavi, de la liturghii și în general de la toate rânduielile bisericești”. “În ceea ce privește administrarea sacramentelor, predicarea și grija pentru turmă”, au adăugat învățătorii lui, “acestea sunt, de asemenea, îndatoririle capelanului. Dar pentru acestea trebuie să folosești un înlocuitor și mai ales în predicare. N-ar trebui să administrezi sacramentele decât persoanelor cu vază și numai atunci când ți se cer; ți se interzice să le administrezi tuturor persoanelor, fără ca mai întâi să faci o deosebire între oameni.” (Idem, b.8, cap.6). TV 176.3

Zwingli a ascultat în tăcere la această însărcinare și, ca răspuns, după ce și-a exprimat recunoștința față de cinstea chemării la acest post important, a început să explice drumul pe care și-l propusese ca să-l adopte: “Viața lui Hristos”, a spus el, “a fost prea mult ascunsă de oameni. Voi predica toată Evanghelia lui Matei ... scoțând numai din izvoarele Scripturii, sondând adâncimile ei, comparând un pasaj cu altul și căutând o înțelegere prin rugăciune continuă și stăruitoare. Îmi voi consacra slujirea slavei lui Dumnezeu, laudei singurului Său Fiu, mântuirii adevărate a sufletelor și clădirii lor în credința adevărată” (Idem, b. 8, cap. 6). Cu toate că unii dintre ecleziastici au dezaprobat planul lui și au încercat să-l determine să renunțe la el, Zwingli a rămas hotărât. A declarat că era gata nu să introducă o metodă nouă, ci metoda cea veche folosită de biserică în vremurile curate de la începuturile ei. TV 176.4

Curând s-a trezit un viu interes pentru adevărurile pe care le predica; iar poporul se aduna în număr mare pentru a-i asculta predicile. Mulți care încetaseră de multă vreme să mai vină la slujbele religioase se aflau acum printre ascultători. Și-a început lucrarea deschizând Evangheliile, citind și explicând ascultătorilor săi relatarea inspirată a vieții, învățăturilor și a morții lui Hristos. Aici, ca și la Einsiedeln, a prezentat Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind singura autoritate infailibilă, iar moartea lui Hristos ca singura jertfă desăvârșită. “La Hristos vreau să vă conduc”, spunea el, “la Hristos, Izvorul adevărat al mântuirii” (Idem, b. 8, cap. 6). În jurul predicatorului s-au adunat oameni din toate clasele sociale, de la oamenii de stat și savanți, la meseriași și țărani. Ei îi ascultau cuvintele cu un interes profund. El nu numai că vestea darul unei mântuiri fără plată, dar mustra fără teamă relele și stricăciunile timpului. Mulți se întorceau de la catedrală lăudându-L pe Dumnezeu. “Acest bărbat”, spuneau ei, “este un predicator al adevărului. El va fi Moise al nostru pentru a ne scoate din această întunecime egipteană.” (Idem, b. 8, cap. 6) TV 177.1

Cu toate că la început străduințele lui au fost primite cu un mare entuziasm, după un timp a apărut opoziția. Călugării au început să-i împiedice lucrările și să-i condamne învățăturile. TV 177.2

Mulți l-au asaltat cu ironii și batjocuri, alții au recurs la obrăznicie și la amenințări. Dar Zwingli suporta toate acestea cu răbdare, spunând: “Dacă dorim să-i câștigăm pe păcătoși la Isus Hristos, trebuie să închidem ochii față de multe lucruri”. (Idem, b. 8, cap. 6) TV 178.1

Cam în acel timp a apărut o nouă acțiune destinată a face să înainteze lucrarea Reformei. Un anume Lucian a fost trimis la Zürich cu câteva din scrierile lui Luther, de către un prieten al credinței reformate din Basel, care a socotit că vânzarea acestor cărți ar putea fi un mijloc puternic pentru răspândirea luminii. “Încredințează-te”, scria el lui Zwingli, “dacă acest băiat are destulă prevedere și pricepere; dacă este așa, atunci lasă-l să ducă din oraș în oraș, din cetate în cetate, din sat în sat și chiar din casă în casă, printre elvețieni, lucrările lui Luther și îndeosebi expunerea lui cu privire la rugăciunea Domnului, scrisă pentru laici. Cu cât vor fi mai cunoscute, cu atât vor găsi mai mulți cumpărători.” (Idem, b.8, cap.6). În felul acesta lumina și-a croit drumul. TV 178.2

Când Dumnezeu Se pregătește să rupă lanțurile neștiinței și ale superstiției, atunci Satana lucrează cu o și mai mare putere pentru a-i învălui pe oameni în întuneric, să lege cătușele și mai strâns. În timp ce în diferite țări se ridicau bărbați pentru a prezenta poporului iertarea și îndreptățirea prin sângele lui Hristos, Roma a pornit cu forțe înnoite să deschidă piețele ei în toată creștinătatea, oferind iertarea pe bani. TV 178.3

Fiecare păcat își avea prețul lui, iar oamenilor li se asigura toată libertatea pentru săvârșirea crimelor, dacă tezaurul bisericii era mereu plin. În felul acesta cele două mișcări înaintau paralel; una oferind iertarea de păcat în schimbul banilor, iar cealaltă iertarea prin Hristos — Roma aprobând păcatul și făcând din el sursă de venituri, reformatorul condamnând păcatul și arătând către Hristos ca Ispășitor și Eliberator. TV 178.4

În Germania, vânzarea indulgențelor fusese încredințată călugărilor dominicani și era condusă de faimosul Tetzel. În Elveția, negoțul acesta fusese pus în mâinile franciscanilor sub conducerea lui Samson, un călugăr italian. Samson făcuse bune servicii bisericii, adunând sume imense din Germania și din Elveția pentru a umple tezaurul papal. Acum străbătea Elveția, atrăgând mulțimi, jefuindu-i pe țăranii sărmani de câștigul lor sărăcăcios și storcând daruri bogate de la clasele înstărite. Dar influența Reformei s-a făcut simțită prin diminuarea acestor venituri, cu toate că n-a putut opri negoțul lor. Zwingli era încă la Einsiedeln, când Samson, la scurt timp după intrarea în Elveția, a sosit cu marfa lui în orașul vecin. Aflând de misiunea lui, reformatorul s-a hotărât imediat să i se împotrivească. Cei doi nu s-au întâlnit, dar atât de mare a fost succesul lui Zwingli în demascarea pretențiilor călugărului, încât acesta a fost obligat să plece în altă parte. TV 178.5

La Zürich, Zwingli predicase cu zel împotriva traficanților de iertare; și când Samson s-a apropiat de locul acela, a fost întâmpinat de un sol din partea consiliului, cu o comunicare prin care i se punea în vedere să plece mai departe. În cele din urmă, a intrat totuși printr-o înșelătorie, dar a fost alungat fără măcar să fi putut vinde vreo indulgență și la scurt timp după aceea a părăsit Elveția. TV 179.1

Un puternic avânt a fost dat Reformei prin apariția unei ciume sau “moartea neagră”, care s-a revărsat asupra Elveției în anul 1519. Atunci când oamenii s-au aflat în fața plăgii nimicitoare, mulți au fost făcuți să simtă cât de zadarnice și fără valoare erau iertările pe care le cumpăraseră și doreau o temelie mai sigură pentru credința lor. La Zürich, Zwingli a fost și el atins de boală și a ajuns atât de slăbit, încât orice nădejde de însănătoșire era spulberată, a circulat chiar știrea că a murit. În acel ceas de încercare, nădejdea și curajul lui au rămas neclintite. A privit prin credință la crucea de pe Calvar, încrezându-se în ispășirea îndestulătoare pentru păcat. Când s-a întors de la porțile morții, a predicat Evanghelia cu o mai mare râvnă decât înainte, iar cuvintele lui exercitau o influență irezistibilă. Oamenii l-au primit cu bucurie pe pastorul lor iubit care se întorsese din pragul mormântului. Ei înșiși, după ce trecuseră prin suferință și fiind aproape de moarte, au simțit ca niciodată mai înainte valoarea Evangheliei. TV 179.2

Zwingli ajunsese la o înțelegere mai clară a adevărurilor Evangheliei și experimentase în mod deplin în viața sa puterea ei înnoitoare. Căderea omului și Planul de Mântuire erau subiectele asupra cărora stăruia. “În Adam”, spunea el, “toți suntem morți, aruncați în stricăciune și în condamnare”. (Wylie, b.8, cap.9). “Hristos a obținut pentru noi o răscumpărare care durează în veci. Suferința Lui este ... o jertfă veșnică și are putere să vindece pentru veșnicie; ea satisface dreptatea divină pentru veșnicie pentru toți aceia care se încred în ea cu o credință hotărâtă și nezdruncinată.” Dar ea învață cu claritate că oamenii nu sunt liberi, datorită harului lui Hristos, să continue a păcătui. “Oriunde este credință în Dumnezeu, există și Dumnezeu și acolo unde locuiește Dumnezeu, este și zel care îi îndeamnă și îi constrânge pe oameni la fapte bune.” (D'Aubigne, b.8, cap. 9) TV 180.1

Atât de mare era interesul în favoarea predicării lui Zwingli, încât catedrala era plină până la refuz de mulțimea care venea să-l asculte. Puțin câte puțin, în măsura în care ei îl puteau primi, el descoperea ascultătorilor săi adevărul. Era atent ca să nu introducă de la început puncte care i-ar fi consternat și ar fi dat naștere la prejudecăți. Lucrarea lui era să le câștige inimile pentru învățăturile lui Hristos, să le înmoaie prin iubirea Sa și să păstreze înaintea lor exemplul Său; și pe măsură ce primeau învățăturile Evangheliei, credințele și practicile lor superstițioase urmau să fie în mod inevitabil părăsite. TV 180.2

Pas cu pas, Reforma înainta în Zürich. Alarmați, dușmanii lui s-au ridicat într-o împotrivire activă. Dar cu un an mai înainte, călugărul din Wittenberg rostise un nu categoric papei și împăratului la Worms, iar acum totul părea să arate o împotrivire asemănătoare față de pretențiile papei la Zürich. Atacuri repetate au fost îndreptate împotriva lui Zwingli. În cantoanele papale, din timp în timp, ucenicii adevărați ai Evangheliei erau duși la rug, dar aceasta nu era destul; însuși învățătorul ereziei trebuia adus la tăcere. Ca urmare, episcopul de Constanța a trimis trei delegați la consiliul din Zürich, care l-au acuzat pe Zwingli că îi învață pe oameni să calce legile bisericii, punând astfel în primejdie pacea și ordinea societății. Dacă autoritatea bisericii avea să fie respinsă, susținea el, urmarea avea să fie o anarhie universală. Zwingli a răspuns că timp de patru ani predicase Evanghelia în Zürich, “care a fost mai liniștit și mai pașnic decât toate celelalte orașe din confederație”. “Nu este oare”, spunea el, “creștinismul cel mai bun salvator al siguranței generale?” (Wylie, b.8, cap.11) TV 180.3

Delegații i-au sfătuit pe membrii consiliului să continue a rămâne în biserică, fără care, au declarat ei, nu există mântuire. Zwingli a răspuns: “Această acuzație să nu vă intimideze. Temelia bisericii este aceeași Stâncă, același Hristos care i-a pus lui Petru acest nume pentru că L-a mărturisit cu credincioșie. În orice popor, oricine crede din toată inima în Domnul Isus este primit de Dumnezeu. Iată, în adevăr, biserica în afara căreia nimeni nu poate fi mântuit.” (D'Aubigne, ed. londoneză, b.8, cap.11). Ca urmare a acestei conferințe, unul dintre delegații episcopului a primit credința reformată. TV 181.1

Consiliul n-a luat nici o măsură împotriva lui Zwingli, dar Roma s-a pregătit pentru un nou atac. Și când reformatorul a aflat despre uneltirile dușmanilor lui a exclamat: “Să continue; mă tem de ei așa cum stânca cea puternică se teme de valurile care se sparg la picioarele ei”. (Wylie, b.8, cap.11). Străduințele ecleziasticilor n-au făcut decât să promoveze cauza pe care ei căutau să o distrugă. Adevărul continua să se răspândească. În Germania, adepții lui, descurajați de dispariția lui Luther, au căpătat iarăși curaj când au văzut înaintarea Evangheliei în Elveția. TV 181.2

Atunci când Reforma a fost întărită la Zürich, roadele s-au văzut mai deplin în alungarea viciului și în promovarea ordinii și armoniei. “Pacea își are sălașul în orașul nostru”, scria Zwingli; “nici ceartă, nici fățărnicie, nici gelozie, nici luptă. De unde poate veni această unire decât de la Domnul și de la învățătura noastră care ne umple de roadele păcii și ale evlaviei?” (Idem, b.8, cap. 15) TV 181.3

Biruințele câștigate de Reformă i-au provocat pe romaniști la eforturi și mai hotărâte pentru distrugerea ei. TV 181.4

Văzând cât de puțin reușiseră prin persecuție și prin interzicerea lucrării lui Luther în Germania, s-au hotărât să lupte împotriva Reformei cu propriile ei arme. Ei aveau să susțină o dispută cu Zwingli și, prin aranjamentele făcute de ei în această problemă, își asigurau victoria, alegând nu numai locul luptei, ci și judecătorii care trebuiau să hotărască între părțile în discuție. Și dacă l-ar fi avut pe Zwingli în puterea lor, s-ar fi îngrijit să nu le scape. Conducătorul adus astfel la tăcere, mișcarea putea fi repede sfărâmată, nimicită. Acest plan a fost tăinuit însă cu grijă. TV 182.1

S-a hotărât ca disputa să se țină la Baden, dar Zwingli n-a fost de față. Membrii consiliului din Zürich, suspectând planurile papistașilor și avertizați de rugurile aprinse în cantoanele papale pentru mărturisitorii Evangheliei, n-au îngăduit pastorului lor să se expună primejdiei. La Zürich, el era gata să-i întâlnească pe toți partizanii pe care Roma i-ar fi putut trimite, dar să meargă la Baden, unde sângele martirilor pentru adevăr tocmai fusese vărsat, însemna să meargă la moarte sigură. Oecolampadius și Haller au fost aleși să-l reprezinte pe reformator, în timp ce faimosul dr.Eck, susținut de o oaste de doctori învățați și prelați, era campionul Romei. TV 182.2

Deși Zwingli n-a fost prezent la conferință, influența lui a fost simțită. Toți secretarii au fost aleși de papistași, iar altora le-a fost interzis să ia note sub pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, Zwingli primea zilnic un raport cu privire la cele ce se spuneau la Baden. Un student dintre cei prezenți la dispută făcea în fiecare seară un raport cu privire la argumentele prezentate în acea zi. Alți doi studenți luau aceste note pentru a le duce împreună cu scrisorile zilnice ale lui Oecolampadius lui Zwingli la Zürich. Reformatorul răspundea, dând sfaturi și sugestii. Scrisorile lui erau scrise noaptea, iar studenții se întorceau cu ele la Baden dimineața. Pentru a înșela vigilența gărzii care staționa la porțile orașului, acești soli duceau pe cap coșuri cu păsări și li se îngăduia să treacă fără nici o piedică. TV 182.3

În felul acesta Zwingli susținea lupta cu împotrivitorii lui înverșunați. El “a lucrat mai mult”, spunea Myconius, “prin meditațiile, prin nopțile nedormite și prin sfatul pe care-l transmitea la Baden decât ar fi făcut discutând personal cu dușmanii lui.” (D'Aubigne, b.11, cap.13) TV 183.1

Romaniștii, îmbătați de o biruință anticipată, veniseră la Baden îmbrăcați în mantiile lor bogate și strălucitoare de podoabe. Ei ofereau cu larghețe mesele lor pline cu cele mai scumpe delicatese și cu cele mai alese vinuri. Povara îndatoririlor ecleziastice era ușurată prin veselie și chefuri. În contrast izbitor au apărut reformatorii, care erau priviți de oameni puțin mai bine decât o grupă de cerșetori și a căror hrană simplă îi reținea prea puțin la masă. Proprietarul lui Oecolampadius, având ocazia să-l vadă în cameră, îl găsea totdeauna angajat în studiu sau în rugăciune și, minunându-se mult, raporta că ereticul era în fond “foarte evlavios”. TV 183.2

La conferință “Eck a urcat la amvon cu îngâmfare, împodobit splendid, în timp ce umilul Oecolampadius, îmbrăcat modest, a fost obligat să-și ocupe locul în fața adversarului pe un scaun rudimentar” (Idem, b.11, cap.13). Glasul puternic al lui Eck și siguranța lui nemăsurată nu l-au părăsit deloc. Zelul lui era stimulat de nădejdea aurului și a renumelui; căci apărătorul credinței avea să fie răsplătit cu o sumă considerabilă. Când cele mai bune argumente au fost respinse, a recurs la insulte și chiar la blesteme. TV 183.3

Oecolampadius, modest și neîncrezător în sine, a ezitat să intre în luptă, pentru un moment, dar a făcut declarația solemnă: “Nu recunosc nici o altă normă de judecată decât Cuvântul lui Dumnezeu” (Idem, b.11, cap.13). Deși amabil și curtenitor în purtare, s-a dovedit abil și neabătut. În timp ce romaniștii, după obiceiul lor, apelau la autoritatea tradițiilor bisericii, reformatorul s-a alipit categoric de Sfintele Scripturi. “Obiceiul”, spunea el, “n-are nici o putere în Elveția, dacă nu se întemeiază pe constituție; în materie de credință, Biblia este constituția noastră” (Idem, b.11, cap.13). TV 183.4

Contrastul dintre cei doi luptători n-a rămas fără efect. Raționamentul calm și lămurit al reformatorului, prezentat atât de plăcut și de modest, a influențat mințile care s-au întors cu dezgust de la pretențiile îndrăznețe și violente ale lui Eck. TV 184.1

Discuția a continuat timp de 18 zile. La încheierea ei papistașii, cu o mare încredere, au pretins victoria. Majoritatea deputaților s-au alăturat Romei, iar Dieta i-a declarat pe reformatori învinși și a hotărât ca ei împreună cu Zwingli, conducătorul lor, să fie îndepărtați din biserică. Dar roadele conferinței au descoperit de care parte era câștigul. Lupta a avut ca urmare un puternic avânt pentru cauza protestantă și, nu după multă vreme, orașe importante ca Berna și Basel s-au declarat în favoarea Reformei. TV 184.2