Tragedia veacurilor

27/44

Capitolul 26 — O lucrare de reformă

Lucrarea de reformă a Sabatului, care urma să fie adusă la îndeplinire în zilele de pe urmă, este prevestită în proorocia lui Isaia: “Așa vorbește Domnul: ‘Păziți ce este drept, și faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă nici un rău!... Și pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune’” (Isaia 56, 1.2.6.7). TV 451.1

Aceste cuvinte își au aplicația în era creștină, așa cum este arătat în context: “Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: ‘Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el’” (Ver. 8). Aici este profetizată adunarea neamurilor de către Evanghelie. Și o binecuvântare este rostită asupra acelora care cinstesc Sabatul. În felul acesta, obligativitatea păzirii poruncii a patra se extinde dincolo de răstignirea, învierea și înălțarea lui Hristos, până în timpul în care slujitorii Săi urmau să predice tuturor popoarelor vestea cea bună. TV 451.2

Domnul poruncește prin același profet: “Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei” (Isaia 8, 16). Sigiliul Legii lui Dumnezeu se găsește în porunca a patra. Dintre toate Cele Zece Porunci, numai aceasta scoate în evidență numele și titlul Legiuitorului. Ea Îl declară a fi Creatorul cerului și al pământului și în felul acesta arată cerințele Sale cu privire la respect și închinare mai presus de toți ceilalți. În afară de această poruncă, nu mai este nici una în Decalog care să arate prin a cui autoritate a fost dată Legea. Când Sabatul a fost schimbat de puterea papală, sigiliul a fost scos din Lege. Ucenicii lui Isus sunt chemați să-l reabiliteze prin ridicarea Sabatului poruncii a patra la poziția lui legitimă, ca memorial al Creatorului și ca semn al autorității Sale. TV 452.1

“La Lege și la mărturie.” Când doctrine și teorii contradictorii abundă, Legea lui Dumnezeu este măsura fără greș prin care sunt puse la probă toate părerile, doctrinele și teoriile. Profetul zice: “Dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Ver 20). TV 452.2

Și din nou este dată porunca: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Nu lumea păcătoasă, ci aceia pe care Domnul îi arată ca fiind “poporul Meu” trebuie să fie mustrați pentru nelegiuirile lor. El declară mai departe: “În toate zilele Mă întreabă, și vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său” (Isaia 58, 1.2). Aici este scoasă în evidență o clasă de oameni care se socotesc drepți și, în aparență, dau pe față un mare interes pentru slujirea lui Dumnezeu; dar mustrarea solemnă și categorică a Cercetătorului inimilor îi dovedește ca pe unii care calcă în picioare poruncile divine. TV 452.3

Profetul arată în felul acesta către rânduiala care a fost uitată: “Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ‘Dregător de spărturi’, ‘Cel ce drege drumurile, și face țara cu putință de locuit’. ‘Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul’” (Ver 12-14). Această profeție se aplică și timpului nostru. O spărtură a fost făcută în Legea lui Dumnezeu atunci când Sabatul a fost schimbat de către puterea Romei. Dar a venit timpul ca această instituție divină să fie restabilită. Spărtura trebuie refăcută, iar temelia multor generații să fie reclădită. TV 452.4

Sfințit prin odihna și binecuvântarea Creatorului, Sabatul a fost ținut de Adam, în nevinovăția sa din Edenul sfânt; de Adam cel căzut și pocăit, atunci când a fost alungat din starea lui fericită. A fost ținut de toți patriarhii, de la Abel până la Noe cel neprihănit, la Avraam și la Iacov. Când poporul ales era în robia Egiptului, mulți, în mijlocul idolatriei care predomina, au pierdut cunoașterea Legii lui Dumnezeu; dar când Domnul l-a eliberat pe Israel, El a vestit Legea Sa într-o măreție înfricoșată adunării poporului, ca să-I cunoască voia, să se teamă și să asculte de El pe vecie. TV 453.1

Din ziua aceea și până astăzi, cunoașterea Legii lui Dumnezeu a fost păstrată pe pământ, iar Sabatul poruncii a patra a fost ținut. Cu toate că “omul fărădelegii” a reușit să calce în picioare ziua sfântă a lui Dumnezeu, chiar și în timpul supremației lui, în locuri tăinuite, au fost ascunse suflete credincioase care i-au dat cinstire. Din timpul Reformei au existat unii, în toate generațiile, care au respectat păzirea lui. Chiar dacă adesea au făcut lucrul acesta în mijlocul persecuției, a fost dată o mărturie permanentă cu privire la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu și a obligației sfinte față de Sabatul creațiunii. TV 453.2

Aceste adevăruri, așa cum au fost prezentate în Apocalipsa capitolul 14, în legătură cu “Evanghelia veșnică”, vor deosebi biserica lui Hristos la vremea venirii Sale. Căci, ca rezultat, întreita solie îngerească spune: “Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Această solie este ultima care va fi dată înainte de venirea Domnului. Îndată după proclamarea ei, Fiul omului este văzut de profet venind în slavă pentru a culege secerișul pământului. TV 453.3

Aceia care au primit lumina privitoare la Sanctuar și la imutabilitatea Legii lui Dumnezeu s-au umplut de bucurie și de uimire când au văzut frumusețea și armonia sistemului de adevăruri care s-a deschis înțelegerii lor. Ei doreau ca această lumină, care li se părea atât de prețioasă, să o împărtășească tuturor creștinilor și nu puteau decât să creadă că va fi primită cu bucurie. Dar adevărurile care aveau să-i pună în conflict cu lumea n-au fost primite de mulți dintre aceia care pretindeau că sunt urmași ai lui Hristos. Ascultarea de porunca a patra cerea o jertfă de la care marea majoritate s-a dat înapoi. TV 454.1

Când erau prezentate cerințele Sabatului, mulți judecau din punct de vedere omenesc. Ei spuneau: “Totdeauna am ținut duminica, au ținut-o și părinții noștri și mulți oameni buni și evlavioși au ținut-o fericiți până la moarte. Dacă ei au avut dreptate, și noi avem. Păzirea acestui Sabat nou ne va scoate din armonie cu lumea și nu vom mai avea nici o influență asupra ei. Ce poate nădăjdui să realizeze o grupă mică de păzitori ai zilei a șaptea în fața lumii întregi, care sărbătorește duminica?” Prin argumente asemănătoare au încercat și iudeii să justifice respingerea lui Hristos. Părinții lor fuseseră primiți de Dumnezeu prin prezentarea jertfelor și de ce n-ar putea și copiii lor să găsească mântuirea urmând aceeași cale? Tot astfel și în zilele lui Luther, papistașii socoteau că adevărații creștini au murit în credința catolică și deci acea religie este îndestulătoare pentru mântuire. Raționamente ca acestea se vor dovedi o adevărată piedică în calea oricărei înaintări în credința și practica religioasă. TV 454.2

Mulți susțineau că păzirea duminicii fusese o doctrină întemeiată și un obicei foarte răspândit în biserică timp de multe veacuri. Împotriva acestui argument s-a arătat că Sabatul și păzirea lui erau mult mai vechi și mult mai răspândite, tot atât de vechi cât lumea, având aprobarea îngerilor și a lui Dumnezeu. Deja atunci când au fost puse temeliile pământului, când stelele dimineții au cântat și toți fiii lui Dumnezeu au strigat de bucurie, atunci a fost pusă temelia Sabatului (Iov 38, 6.7; Geneza 2, 1-3). În mod îndreptățit deci, această instituție cere respectul nostru; n-a fost rânduită de o autoritate omenească și nu se sprijină pe nici o tradiție omenească; a fost întemeiată de Cel Vechi de zile și poruncită de Cuvântul Său cel veșnic. TV 454.3

Atunci când atenția oamenilor a fost atrasă asupra subiectului reformei Sabatului, slujitorii populari au denaturat Cuvântul lui Dumnezeu, interpretând mărturia lui astfel încât să liniștească mințile întrebătoare. Iar cei care nu cercetau Scripturile pentru ei s-au mulțumit să accepte concluziile care erau în armonie cu dorințele lor. Prin argumente, prin falsificări, prin tradițiile părinților și prin autoritatea bisericii, mulți au încercat să se împotrivească adevărului. Apărătorii lui au fost conduși la Biblie pentru a apăra validitatea poruncii a patra. Oamenii umili, înzestrați numai cu Cuvântul adevărului au respins atacurile celor învățați care, cu surpriză și mânie, au constatat că falsificarea lor era fără putere împotriva judecății simple și deschise a oamenilor care erau versați în Scripturi mai mult decât în subtilitățile scolastice. TV 455.1

În lipsa Testimonieslor Bibliei în favoarea lor, mulți stăruiau cu o perseverență neobosită, uitând cum același raționament fusese folosit împotriva lui Hristos și a apostolilor: “Pentru ce mai marii noștri nu înțeleg problema Sabatului? Doar puțini cred ca voi. Nu se poate ca voi să aveți dreptate și toți bărbații învățați din lume să fie greșiți”. TV 455.2

Pentru a respinge aceste argumente, nu era nevoie decât să citeze învățăturile Scripturii și istoria procedeelor lui Dumnezeu cu poporul Său din toate veacurile. Dumnezeu lucrează prin aceia care aud și ascultă de glasul Său, prin aceia care vor vorbi, dacă va fi nevoie, adevăruri nepopulare, prin aceia care nu se tem să mustre păcatele zilei. Motivul pentru care El nu alege prea des oameni învățați și din poziții înalte, ca să inițieze mișcări de reformă, este că ei se încred în crezurile lor, în teoriile și în sistemele lor teologice și simt că nu au nevoie să fie învățați de Dumnezeu. Numai aceia care au o legătură personală cu Izvorul înțelepciunii pot înțelege sau explica Scripturile. Oamenii care au mai puțin din învățătura școlilor sunt adesea chemați să vestească adevărul, nu pentru că sunt neînvățați, ci pentru că nu sunt prea mulțumiți de ei înșiși și pot fi învățați de Dumnezeu. Ei învață în școala lui Hristos, iar umilința și ascultarea îi fac mari. Încredințându-le cunoașterea adevărului Său, Dumnezeu le acordă o cinste pe lângă care onoarea pământească și mărirea omenească sunt fără valoare. TV 455.3

Majoritatea adventiștilor au lepădat adevărurile privitoare la Sanctuar și la Legea lui Dumnezeu și mulți au renunțat chiar și la credința lor în mișcarea adventă, adoptând concepții nesănătoase și contradictorii cu privire la profețiile care se aplicau acestei lucrări. Unii au fost duși în rătăcire din cauza repetatelor fixări de date ale venirii lui Hristos. Lumina care strălucea acum asupra subiectului Sanctuarului ar fi trebuit să le arate că nici o perioadă profetică nu se întinde până la a doua venire, că timpul precis al venirii Sale nu este profetizat. Dar, întorcând spatele luminii, au continuat să stabilească dată după dată pentru venirea Domnului și tot de atâtea ori au fost dezamăgiți. TV 456.1

Când cei din biserica din Tesalonic au acceptat învățături eronate cu privire la venirea lui Hristos, apostolul Pavel i-a sfătuit să probeze nădejdile și așteptările lor, cu grijă, prin Cuvântul lui Dumnezeu. El le-a îndreptat privirea către profețiile ce descopereau evenimentele care aveau loc înainte ca Hristos să vină și le-a arătat că nu aveau nici un temei să-L aștepte în zilele lor. “Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel” (2 Tesaloniceni 2, 3) sunt cuvintele avertizării lui. Dacă și-ar fi îngăduit așteptări care nu erau aprobate de Scripturi, ar fi fost duși pe un drum greșit de acțiune; dezamăgirea urma să-i expună disprețului necredincioșilor și aveau să fie în primejdia căderii în descurajare și ispitiți să se îndoiască de adevărurile esențiale pentru mântuirea lor. Îndemnul apostolului către tesaloniceni conține o lecție importantă, pentru aceia care trăiesc în zilele de pe urmă. Mulți adventiști au socotit că, dacă nu-și pot fixa credința pe un timp precis al venirii Domnului, atunci nu vor fi zeloși și stăruitori în lucrarea de pregătire. Însă, când nădejdile lor au fost însuflețite mereu și mereu numai pentru a fi nimicite, credința lor a primit o așa lovitură, încât au ajuns în imposibilitatea de a mai fi impresionați de marile adevăruri ale profeției. TV 456.2

Predicarea unui timp precis pentru judecată, în vestirea primei solii, a fost poruncită de Dumnezeu. Calcularea perioadelor profetice, pe care s-a întemeiat solia aceea, fixând încheierea celor 2300 de zile în toamna anului 1844, a fost discreditată. Eforturi repetate de a găsi date noi pentru începutul și încheierea perioadelor profetice și judecata nesănătoasă pentru a susține aceste poziții nu numai că a îndepărtat mințile de la adevărul prezent, ci au și aruncat dispreț asupra tuturor eforturilor de a explica profețiile. Cu cât se stabilește mai des un timp pentru a doua venire și cu cât acesta este mai mult predicat, cu atât mai bine se slujesc planurile lui Satana. După ce a trecut timpul, el a provocat batjocura și disprețul asupra apărătorilor lui și, în felul acesta, a aruncat ocara asupra marii mișcări advente din anii 1843 și 1844. Aceia care stăruie în această rătăcire vor stabili până la urmă o dată prea îndepărtată în viitor pentru venirea lui Hristos. În felul acesta, vor fi determinați să se bazeze pe o siguranță falsă și mulți nu se vor trezi la realitate decât atunci când va fi prea târziu. TV 457.1

Istoria Israelului din vechime este o ilustrare izbitoare pentru experiența trecută a poporului advent. Dumnezeu l-a condus pe poporul Său în mișcarea adventă așa cum i-a condus pe copiii lui Israel din Egipt. În timpul marii dezamăgiri, credința lor a fost încercată așa cum a fost și a evreilor la Marea Roșie. Dacă ei și-ar fi pus încrederea în mâna călăuzitoare care fusese cu ei în experiența lor trecută, ar fi văzut salvarea lui Dumnezeu. Dacă toți aceia care au lucrat uniți în lucrarea din anul 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea și ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere, împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Cu ani mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizați, încheierea lucrării ar fi fost terminată, iar Hristos ar fi venit pentru mântuirea poporului Său. TV 457.2

N-a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească patruzeci de ani în pustie; El dorea să-i ducă direct în țara Canaanului și să-i împământenească acolo, ca un popor sfânt și fericit. Dar “n-au putut intra din cauza necredinței” (Evrei 3, 19). Din cauza abaterii și a apostaziei, au pierit în pustie și alții au fost chemați să intre în țara făgăduită. La fel, n-a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie amânată atâta vreme, iar poporul Său să rămână atâția ani în această lume a păcatului și durerii. Dar necredința i-a despărțit de Dumnezeu. Pentru că au refuzat să facă lucrarea pe care El le-o dăduse, alții au fost chemați să vestească solia. Din milă față de lume, Hristos Își amână venirea, pentru ca păcătoșii să aibă ocazia să audă avertizarea și să găsească în El un scut înainte de a se revărsa mânia lui Dumnezeu. TV 458.1

Și acum, ca în primele veacuri, prezentarea unui adevăr care mustră păcatele și rătăcirile timpului va trezi împotrivire: “Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele” (Ioan 3, 20). Când oamenii văd că nu-și pot menține poziția cu ajutorul Scripturilor, mulți se hotărăsc să o susțină cu orice risc și, cu un spirit de răutate, atacă motivele și caracterul acelora care apără un adevăr nepopular. Același procedeu a fost urmat în toate veacurile. Ilie a fost declarat ca fiind cel care îl nenorocește pe Israel, Ieremia a fost socotit trădător, Pavel, un profanator al templului. Din zilele acelea și până astăzi, aceia care au vrut să rămână credincioși adevărului au fost denunțați ca fiind răzvrătiți, eretici sau dezbinători. Mulțimile care sunt prea necredincioase pentru a primi cuvântul sigur al profeției vor primi, cu o credulitate indiscutabilă, o acuzație împotriva acelora care îndrăznesc să mustre păcatele zilei. Acest spirit se va dezvolta din ce în ce mai mult. Iar Biblia învață lămurit că se apropie o vreme când legile statului vor fi atât de mult în conflict cu Legea lui Dumnezeu, încât oricine va voi să asculte de toate preceptele divine va trebui să facă față acuzației și pedepsei ca un răufăcător. TV 458.2

Văzând toate acestea, care este datoria vestitorului adevărului? Va ajunge oare la concluzia că adevărul n-ar trebui să fie prezentat, din moment ce singurul efect al lui este să-i trezească pe oameni, să fugă sau să reziste în fața cerințelor lui? Nu; la fel ca primii reformatori, el nu are nici un motiv temeinic să rețină mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că provoacă împotrivire. Mărturisirea de credință făcută de sfinți și de martiri a fost scrisă pentru folosul generațiilor care au urmat. Acele exemple vii de sfințenie și de integritate statornică ne-au fost lăsate pentru a inspira curaj acelora care acum sunt chemați să dea mărturie pentru Dumnezeu. Ei au primit harul și adevărul nu numai pentru ei, ci ca prin ei cunoașterea lui Dumnezeu să lumineze întregul pământ. A dat Dumnezeu lumină slujitorilor Săi în această generație? Atunci ei trebuie să o lase să lumineze în lume. TV 459.1

În vechime, Dumnezeu a spus unei persoane care vorbea în numele Său: “Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte”. Cu toate acestea, El a spus: “Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta” (Ezechiel 3, 7; 2, 7). Slujitorului lui Dumnezeu din acest timp îi este dată porunca: “Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și arată poporului Meu nelegiuirile lui și casei lui Iacov păcatele ei”. (Isaia 58, 1) TV 459.2

Pe măsura ocaziilor pe care le au, toți aceia care au primit lumina adevărului se găsesc sub aceeași solemnă și înfricoșată răspundere cum a fost profetul lui Israel, căruia Cuvântul Domnului i-a spus: “Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: ‘Răule, vei muri negreșit!’ și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul” (Ezechiel 33, 7-9). TV 459.3

Piedica cea mare în primirea și vestirea adevărului este faptul că aceasta implică neplăceri și batjocură. Acesta este singurul argument împotriva adevărului, pe care apărătorii lui nu l-au putut contrazice. Dar lucrul acesta nu i-a făcut pe adevărații urmași ai lui Hristos să se clatine. Ei nu așteaptă ca adevărul să devină popular. Fiind convinși de datoria lor, ei primesc de bunăvoie crucea pe care apostolul Pavel socotea că “încercările noastre ușoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă”; împreună cu cel din vechime, care “socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului” (2 Corinteni 4, 17; Evrei 11, 26). TV 460.1

Oricare ar fi mărturisirea lor, numai aceia care slujesc lumii în inima lor lucrează din interes, mai degrabă decât din principiu, în lucrurile religioase. Trebuie să alegem dreptatea, pentru că este drept, și să lăsăm urmările pe seama lui Dumnezeu. Bărbaților de principiu, de credință și de curaj, lumea le este în mare măsură îndatorată pentru reformele ei mari. Prin astfel de oameni trebuie dusă mai departe lucrarea de reformă pentru timpul acesta. TV 460.2

Așa zice Domnul: “Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor. Căci îi va mânca molia ca pe o haină, și-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, și mântuirea Mea se va întinde din veac în veac” (Isaia 51, 7.8). TV 460.3