Gânduri despre cartea Apocalipsei

2. Isus ca om

“Apostolul ne îndreaptă atenția de la noi înșine la Autorul mântuirii noastre. El prezintă înaintea noastră cele două naturi ale Sale, divină și umană. Iată descrierea celei divine: ‘El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezul ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.’ (Filipeni 2, 6.) ‘El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui....’ (Evrei 1, 3.) GA 244.1

Acum, a celei umane: ‘La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce’. (Filipeni 2, 8.) De bună voie și-a asumat natura omenească. A fost propria Lui voință și propriul Lui consimțământ. El a îmbrăcat divinitatea Sa cu umanitatea. A fost tot timpul Dumnezeu, dar nu s-a manifestat ca Dumnezeu. El a acoperit manifestările divinității care avea la dispoziția Sa omagiul și provoca admirația universului lui Dumnezeu. El era Dumnezeu, cât timp a fost pe pământ, dar s-a dezbrăcat pe Sine însuși de chipul lui Dumnezeu, și, în locul lui, a luat chipul și înfățișarea unui om. El a umblat pe pământ ca un om. De dragul nostru, a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Sa, să putem deveni bogați. El a pus deoparte slava și maiestatea Sa. El era Dumnezeu, dar a refuzat pentru un timp slava chipului lui Dumnezeu. Deși a umblat printre oameni în sărăcie, împărțind binecuvântările Sale oriunde mergea, la cuvântul Său legiuni de îngeri ar fi înconjurat pe conducătorul lor și I-ar fi adus omagiu. Dar El a umblat pe pământ necunoscut și nemărturisit de creaturile Sale, cu câteva excepții doar. Atmosfera era poluată de păcat și blestem în locul imnurilor de mulțumire, iar partea Sa, sărăcia și umilința. Când El a trecut încoace și încolo, în misiunea Sa plină de milă pentru a ușura pe bolnavi, pentru a încuraja pe cei abătuți, câteodată, o voce solitară îl numea binecuvântat, însă cea mai mare dintre națiuni a trecut pe lângă El cu desconsiderare. GA 244.2

Puneți aceasta în contrast cu bogățiile slavei, cu abundenta laudei ieșită de pe buzele nemuritoare, cu milioanele de voci puternice din universul lui Dumnezeu, în cântece de adorare. Dar El s-a umilit pe Sine și-a luat natura muritoare a omului asupra Sa. Ca membru al familiei omenești, a fost muritor, dar ca Dumnezeu, El era izvorul vieții pentru lume. El ar fi putut, în persoana Sa divină, să se opună oricând morții și să refuze să se așeze sub stăpânirea ei; dar El, în mod voluntar, și-a dat viața, pentru ca astfel să poată da viață și să aducă la lumină nemurirea. A purtat păcatele lumii și a îndurat pedeapsa care apăsa ca un munte asupra sufletului său divin. Și-a dat viața ca jertfă pentru ca omul să aibă șansa de a nu muri veșnic. El a murit, nu pentru că a fost obligat să moară, ci din propria Sa alegere. Aceasta a fost umilința. Toată bogăția cerului a fost revărsată în acest unic dar, pentru salvarea omului decăzut. El a adus în natura Sa omenească toate energiile dătătoare de viață, de care ființele omenești au nevoie și trebuie să le primească. GA 245.1

Minunată îmbinare a omului cu Dumnezeu! El ar fi putut să își ajute natura Sa omenească, pentru a se împotrivi slăbiciunilor prin revărsarea vitalității și vigorii nepieritoare din natura Sa divină. Dar El S-a umilit pe Sine în natura omenească. A făcut aceasta ca să se împlinească Scriptura și planul a fost acceptat de Fiul lui Dumnezeu, care cunoștea toți pașii pe care trebuie să-i facă în umilirea Sa, care știa că trebuie să coboare ca să facă ispășire pentru păcatele unei lumi condamnate, disperate. Ce umilință a fost aceasta! Îngerii erau uimiți. Limba nu o poate descrie niciodată; imaginația nu o poate cuprinde. Cuvântul veșnic a consimțit să devină carne! Dumnezeu a devenit om! A fost o umilință minunată. Dar El a pășit chiar mai jos.... GA 245.2

Luând aceasta în considerare, pot oamenii să aibă o infimă înălțare de sine? Când ei urmăresc viața, suferințele și umilința lui Hristos, pot să-și ridice frunțile mândre, ca și cum n-ar fi avut de purtat nici o durere, nici o rușine și nici o umilință? Eu spun urmașilor lui Hristos: priviți spre Calvar și roșiți din cauza ideilor voastre, care vi se par importante. Toată această umilință a Majestății cerului a fost pentru omul vinovat și condamnat. El S-a coborât tot mai jos și mai jos în umilința Sa până când n-au rămas adâncimi mai mari pe care El să le poată atinge, cu scopul de a ridica pe om din pervertirea sa morală. Toate acestea au fost pentru voi, care faceți eforturi pentru supremație, luptând pentru lauda omenească, pentru înălțarea omenească; voi care vă temeți că nu veți primi toată cinstea, acel respect din partea oamenilor, care credeți că vi se cuvine. Este aceasta asemenea lui Hristos? GA 245.3

Faceți ca în voi să fie gândul care a fost și în Isus Hristos. El a murit pentru a face o ispășire și a deveni un exemplu pentru oricine dorește să fie urmașul Său. Va intra egoismul în inimile voastre? Și pot cei care nu L-au așezat pe Isus înaintea lor ca exemplu să preamărească meritele voastre? Nu aveți nimic, dacă nu vine prin Isus Hristos. Poate să fie înălțată mândria după ce ați văzut divinitatea dezbrăcându-se pe Sine și apoi, ca om, umilindu-se într-atât încât n-a mai existat nici o adâncime la care El să poată coborî? Uimiți-vă ceruri și minunați-vă voi locuitori ai pământului de o așa răsplată dată Domnului nostru. Ce dispreț! Ce răutate! Ce formalitate! Ce mândrie! Ce eforturi făcute pentru a înălța omul și a glorifica eul, în timp ce Domnul slavei S-a umilit pe Sine, a suferit și a murit de o moarte rușinoasă, pe cruce, în locul nostru.” — (The Review and Herald, 5 mai, 1887; The S. D. A. Bible Commentary 5:1126-1128.) GA 246.1

“Doar Hristos a fost în stare să reprezinte Dumnezeirea. El, care se afla în prezența Tatălui de la început, care era imaginea exactă a Dumnezeului invizibil, era singurul în stare să îndeplinească această lucrare. Nici o descriere verbală nu-L putea descoperi pe Dumnezeu lumii. Printr-o viață de sfințenie, o viață de încredere desăvârșită și supunere față de voința lui Dumnezeu, o așa viață de umilință de la care cel mai înalt serafim din ceruri ar fi dat înapoi, Dumnezeu însuși trebuia descoperit omenirii. Cu scopul de a face aceasta. Mântuitorul nostru a îmbrăcat divinitatea Sa cu omenescul. El a folosit facultățile omenești pentru că doar prin adoptarea acestora S-a putut face înțeles de omenire. A dezvăluit caracterul lui Dumnezeu în trupul omenesc, pe care Dumnezeu L-a pregătit pentru El. A binecuvântat lumea, trăind viața lui Dumnezeu în trup omenesc, arătând astfel că avea puterea să unească umanitatea cu divinitatea.” — (The S. D. A. Bible Commentary 7:924.) GA 246.2