Gânduri despre cartea Apocalipsei
Rămânerea în legământul cu clauza ‘de la Mine Însumi nu pot face nimic’, a fost cea mai severă disciplină
“Să țină slava Sa acoperită, ca fiu al neamului decăzut, a fost cea mai severă disciplină la care s-a putut supune pe Sine Prințul vieții. Astfel, El și-a măsurat puterea cu Satana. Cel care a fost izgonit din cer s-a luptat cu disperare pentru biruința asupra Aceluia pe care era invidios încă din curțile cerești. Ce bătălie a fost aceasta! Nici o limbă nu este capabilă să o descrie. Dar în viitor ea va fi înțeleasă de cei care au biruit prin sângele Mielului și cuvântul mărturisirii lor.” — (The S. D. A. Bible Commentary 5:1081-1082.) GA 243.4