Gânduri despre cartea Apocalipsei
A trăi fără Mijlocitor înseamnă a trăi fără păcat
În acest timp de încercare orice suflet trebuie să stea pentru sine înaintea lui Dumnezeu. ‘Chiar dacă ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața mea — zice Domnul, Dumnezeu — că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.’ Ezechiel 14, 20. GA 211.1
Acum, când Marele nostru Preot face ispășire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârșiți în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi făcut să Se supună puterii ispitei. Satana găsește în inimile omenești un loc unde-și poate câștiga un punct de sprijin: o dorință păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui își dau pe față puterea. Dar Hristos a declarat despre Sine: “Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine”, Ioan 14, 30. Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinței. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți aceia care vor sta în timpul strâmtorării.” — (The Great Controversy, 622-623.) GA 211.2
“Am văzut, de asemenea, că mulți nu-și dau seama ce trebuie să fie ei pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu fără un mare preot în Sanctuar, în timpul strâmtorării. Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu și care vor fi apărați în timpul strâmtorării trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus.” — (Early Writings, 71.) GA 211.3