Gânduri despre cartea Apocalipsei

178/263

Capabil de autoguvernare — argumentul în sfințirea modernă

“Înainte ca Lucifer să fie alungat din ceruri, el a încercat să desființeze legea lui Dumnezeu. El a pretins că ființele necăzute din cer nu aveau nevoie de lege, ci erau capabile să se autoguverneze și să-și păstreze integritatea nepătată.... GA 205.3

Schimbarea de la caracterul perfect la păcat și nedesăvârșire a avut loc chiar în cer. Inima lui Lucifer s-a înălțat din cauza frumuseții sale iar înțelepciunea lui s-a corupt din cauza strălucirii sale. Înălțarea de sine este secretul răzvrătirii — lui și aceasta declanșează ideea modernă de sfințire. Satana a declarat că el n-ar avea nevoie de restricțiile Legii, că el ar fi sfânt, fără de păcat și incapabil să facă rău; și cei care se mândresc cu sfințenia și cu starea lor nepătată, în timp ce nesocotesc Legea lui Dumnezeu și calcă în picioare Sabatul Domnului, s-au aliat primului mare răzvrătit. Dacă îngerii sfinți au devenit nesfinți prin neascultarea de Legea lui Dumnezeu, iar locul lor nu s-a mai găsit în ceruri, credeți că acești oameni, răscumpărați prin sângele Mielului, care strică poruncile Legii pe care Hristos a venit s-o preamărească și s-o slăvească prin moartea Sa pe cruce, vor fi primiți în slavă? Adam și Eva erau în posesia Edenului dar ei au căzut din starea lor înaltă și sfântă prin călcarea Legii lui Dumnezeu și au pierdut dreptul la pomul vieții și la bucuriile Edenului.... GA 205.4

Satana și cei ce i s-au alăturat au fost izgoniți din cer ca urmare a răzvrătirii, dar spiritul celui rău lucrează acum în copiii neascultării; Satana conduce răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, în această lume. El încearcă să-i corupă pe toți, însă mijloacele cele mai favorabile realizării scopului său de ruinare a sufletelor sunt oamenii care au avut o mare lumină și binecuvântare de la Dumnezeu, pentru că ei pot să înfăptuiască mai mult rău prin anularea Legii lui Dumnezeu decât o pot face cei care au fost mai puțin favorizați de cer. Ei folosesc aceleași sofisterii false pe care le-a folosit Satana în cer și în Eden; ei vorbesc despre Lege ca despre un jug al robiei și prezintă libertatea celui ce nu ține cont de cerințele ei ca o stare de sfințenie și se laudă că nu pot păcătui, cu toate că tocmai atunci trăiesc în nelegiuire, încălcând Legea; ei sunt în aceeași situație cu îngerii care au păcătuit în cer. Ei fac mare caz de favoarea cerului, având pretenția că posedă cunoștințe deosebite ale lucrurilor spirituale, în timp ce nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu. GA 206.1

Satana înșală și corupe lumea și-i face pe oameni să creadă că sunt fără păcat și sfinți, în timp ce păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu, dar, făcând așa, el continuă, de fapt, lucrarea sa inițială. GA 206.2

El nu a adus argumente noi, nici n-a creat o nouă împărăție a întunericului, din care să aducă ajutoare pentru înaintarea înșelăciunilor lui.” — (The Signs of the Times, 28 aprilie, 1890.) GA 207.1

“Lipsa de armonie cu natura lui Dumnezeu, nesupunerea față de cerințele Legii Sale n-au adus decât distrugere rasei umane. Deoarece Legea divină este de neschimbat, la fel ca și caracterul Său, nu poate exista speranță pentru om în afara modalității care a fost plănuită, prin care nelegiuirea lui poate fi iertată, natura sa refăcută și spiritul restaurat să reflecte chipul lui Dumnezeu. Dragostea divină a conceput un astfel de plan. Datorită prezentării eronate a caracterului lui Dumnezeu de către diavol, omul a fost ispitit să se îndoiască de realitatea dragostei Lui și să privească la Dumnezeu ca la dușmanul său. Așa cum a făcut Satana în cer, tot așa a făcut și pe pământ — a declarat că guvernarea lui Dumnezeu este nedreaptă, restricțiile Legii Sale nu sunt necesare, și a propus omului, la fel ca și îngerilor, să lepede jugul și să îngăduie pornirilor proprii să fie călăuza și legea lui.” — (The Signs of the Times, 13 februarie, 1893.) GA 207.2

“Neprihănirea devine o parte a unei ființe în același fel cum își primește o floare culoarea. Culoarea nu se află în floare, ci în lumina care luminează asupra ei. În același fel, neprihănirea nu va deveni niciodată o parte a naturii omenești. Ea vine prin Duhul Sfânt. Galateni 5, 5; GA 207.3

Așa cum raza de soare descoperă culorile variate și delicate ale florilor, tot așa Dumnezeu oferă sufletului frumusețea caracterului Său.” — (The Desire of Ages, 313.) GA 207.4

“Hristos arată că fără puterea stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu, umanitatea este o putere teribilă spre rău. — (The S. D. A. Bible Commentary 5:1122.) GA 207.5

Perfecțiunea îngerească a căzut în cer. Perfecțiunea omenească a căzut în Eden, paradisul fericirii. Toți cei care caută siguranță pe pământ sau în cer trebuie să privească la Mielul lui Dumnezeu.” — (The S. D. A. Bible Commentary 5:1132.) GA 207.6

“Noi vom vedea că orice virtute pe care o posedă omenirea există doar în Isus Hristos, Răscumpărătorul lumii.” — (The Review and Herald, 22 decembrie, 1896; The S. D. A. Bible Commentary 4:1141.) GA 207.7