Divina vindecare

Dezamăgiri, primejdii

Cei care lucrează pentru cei căzuți vor fi dezamăgiți de mulți care promit să facă o reformă. Mulți nu vor face decât o schimbare superficială în obiceiurile și practicile lor. Ei acționează din impuls și, pentru o vreme, poate părea că s-au îndreptat; însă nu există o schimbare reală a inimii. Ei nutresc aceeași dragoste de sine, au aceeași “foame” după plăceri nesăbuite, aceeași dorință de a ceda în fața comodităților. Ei nu știu ce înseamnă zidirea caracterului și nu poți avea încredere în ei ca oameni cu principii solide. Ei și-au degradat puterile mintale și spirituale pentru satisfacerea poftei și pasiunii, și aceasta îi face să fie slabi. Sunt nestatornici, capricioși. Pornirile lor sunt îndreptate către senzualitate. Aceste persoane sunt adesea o sursă de pericol pentru alții. Fiind considerați bărbați și femei care s-au pocăit, li se încredințează răspunderi și sunt puși acolo unde influența lor îi corupe pe cei nevinovați. DV 177.2

Chiar și aceia care caută în mod sincer să se schimbe n-au trecut de pericolul de a cădea. Ei trebuie să fie tratați cu multă înțelepciune și, de asemenea, cu bunătate. Dispoziția de a-i flata și înălța pe cei care au fost salvați din cele mai mari adâncimi se dovedește uneori a fi chiar ruina lor. Obiceiul de a invita bărbați și femei să-și spună în public experiența vieții lor de păcat este foarte periculos atât pentru vorbitor, cât și pentru auditori. A te ocupa cu scene de păcat este un lucru care strică mintea și sufletul. Iar importanța dată celor salvați este dăunătoare pentru ei. Mulți ajung să creadă că viața lor păcătoasă le-a conferit o anumită distincție. Sunt încurajate dragostea de a deveni notoriu și spiritul de încredere de sine infatuată, care se dovedesc fatale pentru suflet. Numai în neîncredere față de sine și în dependență de îndurarea lui Hristos pot ei rămâne neclintiți. DV 178.1

Toți aceia care dovedesc o adevărată convertire ar trebui să fie încurajați să lucreze pentru alții. Nimeni să nu întoarcă înapoi un suflet care părăsește serviciul lui Satana pentru a intra în serviciul lui Hristos. Când cineva dovedește că Duhul lui Dumnezeu lucrează în el, dați-i toate încurajările pentru a intra în serviciul Domnului. “Să arătați înțelegere față de cei care se îndoiesc.” (Judecători 22.) Aceia care au înțelepciunea care vine de la Dumnezeu vor vedea suflete care au nevoie de ajutor, pe aceia care s-au pocăit în mod sincer, dar care, fără încurajare, nici nu ar îndrăzni să nădăjduiască. Domnul va pune în inimile slujitorilor Săi dorința de a-i pofti pe acești pocăiți sfioși la tovărășia lor plină de iubire. Oricare au fost păcatele lor persistente, oricât de jos au căzut, când vin la Hristos cu sufletul sfâșiat, El îi primește. Atunci dați-le să facă ceva pentru El! Dacă doresc să lucreze pentru ridicarea altora din groapa distrugerii din care ei înșiși au fost salvați, dați-le această ocazie. Aduceți-i în compania creștinilor cu experiență, pentru a putea câștiga tărie spirituală. Umpleți-le inimile și mâinile cu lucrarea pentru Maestru. DV 178.2

Când lumina strălucește în suflet, unii care păreau dedați păcatului cu totul vor deveni lucrători încununați de succes pentru exact același tip de păcătoși cum au fost ei înșiși odinioară. Prin credința în Hristos, unii se vor ridica până la locuri înalte de slujire și li se vor încredința răspunderi în lucrarea de salvare a sufletelor. Ei văd unde stă propria lor slăbiciune, își dau seama de stricăciunea firii lor. Ei cunosc tăria păcatului, puterea obiceiului rău. Își dau seama de incapacitatea lor de a birui fără ajutorul lui Hristos, iar strigătul lor neîncetat este: “Mă prind cu sufletul meu neputincios de Tine.” DV 179.1

Aceștia îi pot ajuta pe alții. Cel care a fost ispitit și încercat, a cărui speranță dispăruse aproape complet, dar care a fost salvat auzind o solie de iubire, poate pricepe știința salvării de suflete. El, a cărui inimă este umplută cu dragoste pentru Hristos, pentru că el însuși a fost căutat de Mântuitorul și adus înapoi la turmă, el știe cum să-i caute pe cei pierduți. El îi poate îndruma pe păcătoși către Mielul lui Dumnezeu. El s-a predat fără rezerve lui Dumnezeu și a fost acceptat în Fiul iubit. Mâna care a fost întinsă în slăbiciune după ajutor a fost prinsă. Prin lucrarea unor astfel de suflete, mulți fii rătăcitori vor fi aduși la Tatăl. DV 179.2

Pentru fiecare suflet care se luptă să se ridice dintr-o viață de păcat la o viață de curățenie, marele element de putere stă în singurul “Nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4, 12.) “Dacă însetează cineva” după o nădejde dătătoare de odihnă, după o izbăvire de înclinații păcătoase, Hristos spune “să vină la Mine și să bea.” (Ioan 7, 37.) Singurul remediu împotriva viciului sunt harul și puterea lui Hristos. DV 179.3

Hotărârile bune luate în propria tărie nu sunt de nici un folos. Nici toate jurămintele din lume nu vor stinge puterea obiceiului rău. Oamenii nu vor exercita cumpătarea în toate lucrurile, până când inimile lor nu sunt înnoite prin har divin. Nu ne putem opri să păcătuim nici o clipă. În fiecare moment, suntem dependenți de Dumnezeu. DV 179.4

Adevărata schimbare începe prin curățirea sufletului. Lucrarea noastră pentru cei căzuți va avea un succes real numai când harul lui Hristos remodelează caracterul, iar sufletul este adus într-o legătură vie cu Dumnezeu. DV 180.1

Hristos a trăit o viață de ascultare desăvârșită față de Legea lui Dumnezeu și, prin aceasta, a stabilit un exemplu pentru fiecare ființă omenească. Trebuie să trăim viața pe care a trăit-o El în această lume, prin puterea Sa și sub învățătura Sa. DV 180.2

În lucrarea noastră pentru cei căzuți, cerințele Legii lui Dumnezeu și nevoia de a-I fi loiali trebuie să fie imprimate asupra minții și inimii. Să nu uitați niciodată să arătați că există o diferență clară între unul care Îi slujește lui Dumnezeu și altul care nu Îi slujește. Dumnezeu este iubire, însă El nu poate scuza nesocotirea voită a poruncilor Sale. Prevederile legale ale guvernării Sale sunt de așa natură, încât oamenii nu se pot sustrage consecințelor lipsei de loialitate. El nu-i poate onora decât pe aceia care-L onorează. Comportamentul pe care-l are omul în această lume îi hotărăște soarta veșnică. El va secera ceea ce a semănat. Cauza va fi urmată de un efect. DV 180.3

Nimic mai prejos de supunere totală nu poate împlini standardul cerinței lui Dumnezeu. El nu a lăsat cerințele Sale nedeslușite. Nu a prescris nimic care să nu fie necesar pentru aducerea omului în armonie cu El. Avem datoria de a îndrepta atenția celor păcătoși către idealul stabilit de El pentru caracter și de a-i conduce la Hristos, acest ideal putând fi atins numai prin harul Său. DV 180.4

Mântuitorul a luat asupra Lui neputințele firii omenești și a dus o viață fără păcat, pentru ca oamenii să aibă siguranța biruinței, în ciuda slăbiciunii naturii umane. Hristos a venit să ne facă “părtași la natura divină”, iar viața Sa declară că umanul, combinat cu divinul, nu comite păcat. DV 180.5

Mântuitorul a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui la rândul său. Hristos a întâmpinat toate ispitele lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încrezându-Se în făgăduințele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile Lui, iar ispititorul n-a putut câștiga nici un avantaj. La fiecare ispită, răspunsul Său era: “Stă scris”. Tot așa, Dumnezeu ne-a dat și nouă Cuvântul Său, prin care să ne împotrivim răului. Ne-au fost date făgăduințe enorm de mari și prețioase, pentru ca, prin acestea, “să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă.” (2 Petru 1, 4.) DV 181.1

Îndemnați-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slăbiciunea persoanei sau la puterea ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparține. “Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spune psalmistul, “ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” “După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori.” (Psalmii 119, 11; 17, 4.) DV 181.2

Insuflați-le oamenilor curaj, vorbindu-le; înălțați-i la Dumnezeu în rugăciune. Mulți care au fost biruiți de ispită sunt umiliți de eșecurile lor și simt că este în zadar să se apropie de Dumnezeu; dar acest gând este sugerat de vrăjmașul. Când au păcătuit și simt că nu se pot ruga, spuneți-le că atunci este momentul să se roage. Se poate să fie rușinați și într-o umilință adâncă; dar când își mărturisesc păcatele, El, care este credincios și drept, le va ierta păcatele și îi va curăți de orice nelegiuire. DV 181.3

“Pot totul în Hristos, care mă întărește. Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4, 13.19.)

Nimeni nu este practic mai neajutorat, dar de fapt invincibil, ca sufletul care își simte nimicnicia și se bizuie total pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, cea mai slabă ființă omenească poate trăi în continuare cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată. DV 182.1

Fiecare suflet care rămâne în Hristos își poate însuși aceste cuvinte prețioase. El poate spune: DV 182.2

“Eu însă voi privi spre Domnul,
Îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele,
Dumnezeul meu mă va asculta.
Nu te bucura de mine, vrăjmașă,
Căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși;
Chiar dacă stau în întuneric,
Totuși Domnul este Lumina mea.” (Mica 7, 7.8.) DV 182.3

“El va avea iarăşi milă de noi,
Va călca în picioare nelegiuirile noastre
Și va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7, 19.) DV 182.4

Dumnezeu a făgăduit: DV 182.5

“Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat
Și mai scumpi decât aurul din Ofir.” (Isaia 13, 12.) DV 182.6

“Pe când voi vă odihniți în mijlocul staulelor,
Aripile porumbelului sunt acoperite de argint
Și penele lui sunt de un galben auriu.” (Psalmii 68, 13.) DV 182.7

Cei cărora Hristos le-a iertat cel mai mult Îl vor iubi cel mai mult. Aceștia sunt cei care în ziua de pe urmă vor sta cel mai aproape de tronul Său. DV 182.8

“Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor.” (Apocalipsa 22, 4.) DV 182.9