Divina vindecare
Misionari care se întrețin singuri
Misionarii care se întrețin singuri pot lucra cu succes în multe locuri. Ca misionar independent a lucrat apostolul Pavel, pentru răspândirea cunoașterii lui Hristos în întreaga lume. Deși predica zilnic Evanghelia în marile orașe din Asia și Europa, el lucra la atelierul unui meșteșugar, pentru întreținerea sa și a tovarășilor săi. Cuvintele de despărțire adresate prezbiterilor din Efes, care arătau ce fel de muncă presta, conțin lecții prețioase pentru fiecare lucrător al Evangheliei: DV 154.1
“Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea.”, a zis el.... “Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case.... N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildă, și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’.” (Faptele Apostolilor 20, 18-35.) DV 154.2
Astăzi, dacă ar fi pătrunși de același spirit al jertfirii de sine, mulți ar putea face o lucrare bună într-un mod asemănător. În lucrarea evanghelistică, să pornească împreună câte doi sau mai mulți. Să-i viziteze pe oameni, rugându-se, cântând, dând învățătură, explicând Scripturile și slujind celor bolnavi. Unii se pot întreține ca librari ambulanți1, alții, asemenea apostolului, pot practica o anumită meserie sau pot depune eforturi în alte tipuri de munci. În timp ce înaintează în acea lucrare, dându-și seama de neputința lor, dar depinzând cu umilință de Dumnezeu, ei câștigă o experiență binecuvântată. Domnul Isus merge înaintea lor, iar ei găsesc favoare și ajutor printre cei bogați și printre cei săraci. DV 154.3
Cei care s-au pregătit pentru lucrare misionară medicală pentru alte țări ar trebui să fie încurajați să meargă fără nici o întârziere acolo unde cred că pot lucra și să înceapă să muncească printre cei din acel popor, învățându-le limba în timp ce lucrează. Foarte curând, ei vor fi în stare să predice adevărurile simple din Cuvântul lui Dumnezeu. DV 155.1
Este nevoie în întreaga lume de soli ai îndurării. Familii creștine sunt chemate să meargă în comunități care se află în întuneric și eroare, să meargă în câmpuri din străinătate, să afle care sunt nevoile semenilor lor și să lucreze pentru cauza Maestrului. Dacă asemenea familii s-ar stabili în locurile întunecate ale pământului, locuri în care oamenii sunt învăluiți în negură spirituală, și ar lăsa ca lumina lui Hristos să strălucească prin ei, ce lucrare nobilă s-ar înfăptui! DV 155.2
Această lucrare reclamă jertfire de sine. În timp ce mulți așteaptă ca toate obstacolele să fie îndepărtate, lucrarea pe care ar putea-o face rămâne nefăcută și mulțimi de oameni mor fără nădejde și fără Dumnezeu. Unii, de dragul avantajelor comerciale sau pentru a dobândi date științifice, se vor aventura în regiuni în care nu sunt așezări omenești și vor îndura cu bucurie sacrificii și greutăți; dar, de dragul semenilor lor, cât de puțini sunt gata să meargă împreună cu familiile lor în regiunile care au nevoie de Evanghelie! DV 156.1
Să ajungem la oameni, oriunde ar fi ei și oricare ar fi condiția și poziția lor socială, și să-i ajutăm în orice mod posibil — aceasta este slujire adevărată. Printr-un asemenea efort, puteți câștiga inimi și deschide o ușă înaintea sufletelor care pier. DV 156.2
În tot timpul lucrării voastre, amintiți-vă că sunteți legați de Hristos, că sunteți o parte din marele plan de răscumpărare. Iubirea lui Hristos trebuie să curgă în viața voastră într-un șuvoi vindecător, dătător de viață. În timp ce căutați să-i trageți pe alții în cercul iubirii Sale, faceți în așa fel încât puritatea exprimării voastre, altruismul slujirii voastre, bucuria ce strălucește pe înfățișarea voastră să dea mărturie despre puterea harului Său. Aduceți înaintea lumii o reprezentare a Sa de o asemenea puritate și neprihănire, încât oamenii să-L privească în toată frumusețea Sa. DV 156.3
Este aproape nefolositor să încercăm să-i reformăm pe alții, atacând ceea ce noi am putea privi ca fiind obiceiuri greșite. Rezultatele unor asemenea eforturi aduc adesea mai mult rău decât bine. În discuția Sa cu femeia samariteancă, în loc să disprețuiască fântâna lui Iacov, Hristos a prezentat ceva mai bun. “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau’, tu ai fi cerut să bei și El ți-ar fi dat apă vie.” (Ioan 4, 10.) El a deviat discuția către comoara pe care o avea de oferit, dându-i femeii ceva mai bun decât ceea ce avea ea, chiar apa vie, bucuria și nădejdea Evangheliei. DV 156.4
Aceasta este o ilustrație a modului în care trebuie să lucrăm. Trebuie să le oferim oamenilor ceva mai bun decât ceea ce au ei, însăși pacea lui Hristos, care depășește orice înțelegere. Trebuie să le spunem despre Legea sfântă a lui Dumnezeu, transcrierea caracterului Său și o expresie a ceea ce El dorește să devenim. Arătați-le cum slava nepieritoare a cerului este infinit superioară bucuriilor și plăcerilor fugare ale lumii. Spuneți-le despre libertatea și odihna pe care le pot afla în Mântuitorul. “Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” (Ioan 4, 14), a declarat El. DV 157.1
Înălțați-L pe Isus, strigând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1, 29.) Numai El poate satisface dorința fierbinte a inimii și poate da pace sufletului. DV 157.2
Dintre toți oamenii din lume, reformatorii ar trebui să fie cei mai dezinteresați, cei mai blânzi, cei mai politicoși. În viețile lor, ar trebui să se vadă adevărata bunătate a faptelor dezinteresate. Lucrătorul care dă pe față lipsă de amabilitate, care arată nerăbdare față de neștiința sau îndărătnicia altora, care vorbește precipitat sau acționează fără să reflecteze mai întâi, poate închide ușa inimilor, încât să nu mai poată ajunge niciodată la ele. DV 157.3
Așa cum roua și ploile liniștite cad asupra plantelor care se ofilesc, tot așa de blânde să fie și cuvintele voastre, când căutați să-i scoateți pe oameni din întunericul în care se află. Planul lui Dumnezeu este ca mai întâi să atingă inima. Trebuie să rostim adevărul cu iubire, având încredere că El îi va da putere pentru transformarea vieții. Duhul Sfânt va lipi de suflet cuvântul care este rostit cu iubire. DV 157.4
Din fire, suntem egocentrici și prea siguri de noi înșine. Dar, când învățăm lecțiile pe care Hristos dorește să ni le predea, devenim părtași ai naturii Sale; din acel moment, trăim viața Sa. Exemplul minunat al lui Hristos, blândețea de neegalat cu care a pătruns în sentimentele altora, plângând cu cei care plângeau, bucurându-Se cu cei care se bucurau, trebuie să aibă o influență profundă asupra caracterului tuturor celor care Îl urmează cu sinceritate. Prin cuvinte și fapte pline de bunătate, ei vor încerca să netezească drumul pentru picioarele obosite. DV 157.5
“Domnul Dumnezeu, mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez printr-un cuvânt spus la vreme2 celui oboist.” (Isaia 50, 4.) DV 158.1
Toți cei din jurul nostru sunt suflete rănite. Le putem găsi aici, acolo, pretutindeni. Să-i descoperim pe acești suferinzi și să le spunem un cuvânt la vreme, pentru a le mângâia inimile. Să fim întotdeauna canale prin care vor curge apele înviorătoare ale compasiunii. DV 158.2
În toate legăturile pe care le stabilim cu alții, trebuie să ne amintim că în experiența altora există capitole ascunse de privirea muritorilor. Pe paginile memoriei există istorii triste, care sunt păzite cu sfințenie de ochi curioși. Acolo sunt înregistrate bătălii lungi, grele, cu împrejurările lor apăsătoare, poate necazuri în viața de familie, care slăbesc zi de zi curajul, încrederea și credința. Cei care duc bătălia vieții în condiții foarte nefavorabile pot fi întăriți și încurajați prin mici atenții, care nu costă decât efortul de a iubi. Pentru astfel de persoane, faptul de a-și simți mâna prinsă întru ajutor de către un prieten adevărat valorează mai mult decât aur sau argint. Cuvintele pline de bunătate sunt tot atât de binevenite ca și zâmbetul îngerilor. DV 158.3
Există mulțimi de oameni care se luptă cu sărăcia, fiind siliți să trudească din greu pentru o plată mică și incapabili să-și asigure mai mult decât strictul necesar al vieții. Munca grea și lipsurile, fără vreo speranță că i-ar aștepta și lucruri mai bune, fac ca povara să le fie foarte grea. Când durerea și boala se alătură acestora, povara este aproape insuportabilă. Epuizați de griji și apăsați, ei nu știu încotro să apuce pentru a fi ușurați. Compătimiți-i, fiindu-le aproape în încercări, necazuri și dezamăgiri. Acest lucru vă va deschide calea pentru a-i ajuta. Vorbiți-le despre făgăduințele lui Dumnezeu, rugați-vă cu și pentru ei, inspirați-le nădejde. DV 158.4
Cuvintele de înviorare și încurajare rostite atunci când sufletul este bolnav, iar pulsul curajului este scăzut — acestea sunt privite de Mântuitorul ca fiind spuse către El Însuși. Când inimile sunt înviorate, îngerii cerești privesc, aprobând încântați. DV 159.1
Veac după veac, Domnul a încercat mereu să trezească în sufletele oamenilor sentimentul frăției lor divine. Fiți împreună lucrători cu El! În timp ce neîncrederea și înstrăinarea cuprind întreaga lume, ucenicii lui Hristos trebuie să dea pe față acel spirit care domnește în ceruri. DV 159.2
Vorbiți așa cum ar vorbi El, purtați-vă așa cum S-ar purta El. Descoperiți neîncetat farmecul caracterului Său. Descoperiți acea bogăție a iubirii care stă la baza tuturor învățăturilor Sale și a tuturor raporturilor Sale cu oamenii. Cei mai umili lucrători, cooperând cu Hristos, pot atinge corzi ale căror vibrații vor răsuna până la marginile pământului și se vor aduna într-un cânt ce va străbate veacurile nesfârșite. DV 159.3
Inteligențele cerești așteaptă să coopereze cu uneltele omenești, pentru a putea descoperi lumii ce pot deveni ființele umane și, prin unirea cu divinul, ce poate fi înfăptuit pentru salvarea sufletelor care sunt gata să piară. Nu există nici o limită a măsurii în care poate fi folositor cineva care, punând eul deoparte, face loc lucrării Duhului Sfânt asupra inimii sale și duce o viață pe deplin consacrată lui Dumnezeu. Toți cei care se consacră trup, suflet și spirit în slujba Sa vor primi în mod constant noi înzestrări cu puteri fizice, mintale și spirituale. Rezervele inepuizabile ale cerului le stau la dispoziție. Hristos le dă suflarea propriului Său Duh, viața propriei Sale vieți. Duhul Sfânt pune la lucru cele mai înalte puteri ale Sale în minte și inimă. Prin harul dat nouă, putem dobândi biruințe care, din pricina părerilor noastre eronate, preconcepute, a defectelor de caracter și a puținei noastre credințe, au părut imposibile. DV 159.4
Cel care se oferă cu totul Domnului spre slujire, fără a reține nimic, primește putere pentru atingerea unor rezultate nemăsurat de mari. Dumnezeu va face lucruri mari pentru aceștia. El va lucra asupra minților oamenilor, astfel încât chiar în această lume se va vedea în viețile lor o împlinire a făgăduinței stării lor viitoare. DV 160.1
“Pustia și țara fără apă se vor bucura;
Pustietatea se va înveseli, și va înflori ca trandafirul;
Se va acoperi cu flori, și va sări de bucurie, cu cântece de veselie și strigăte de biruință,
Căci i se va da slava Libanului,
Strălucirea Carmelului și a Saronului.
Vor vedea slava Domnului,
Măreția Dumnezeului nostru.”
DV 160.2
“Întăriți mâinile slăbănogite,
Și întăriți genunchii care se clatină.
Spuneți celor slabi de inimă: ‘Fiți tari, și nu vă temeți:
Iată Dumnezeul vostru!’”...
DV 160.3
“Atunci se vor deschide ochii orbilor,
Se vor deschide urechile surzilor;
Atunci șchiopul va sări ca un cerb
Și limba mutului va cânta de bucurie;
Căci în pustie vor țâșni ape,
Și în pustietate pâraie;
Marea de nisip se va preface în iaz și pământul uscat în izvoare de apă....”
DV 160.4
“Acolo se va croi o cale, un drum,
Care se va numi Calea cea sfântă:
Nici un om necurat nu va trece pe ea,
Ci va fi numai pentru cei sfinți;
Cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte,
Nu vor putea să se rătăcească.”
DV 160.5
“Pe calea aceasta nu va fi nici un leu,
Și nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea,
Nici nu va fi întâlnită pe ea,
Ci cei răscumpărați vor umbla pe ea.
Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce,
Și vor merge spre Sion cu cântece de biruință.
O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria,
Îi vor apuca iar durerea și gemetele vor fugi.” (Isaia 35, 1-10.)
DV 160.6