Divina vindecare

Lucrarea ucenicilor

Luca, cel care a scris Evanghelia ce-i poartă numele, a fost un misionar medical. În Scripturi, el este numit “doctorul prea iubit.” (Coloseni 4, 14.) Apostolul Pavel a auzit de îndemânarea lui ca medic, l-a căutat și l-a descoperit ca fiind unul căruia Domnul îi încredințase o lucrare specială. El i-a câștigat cooperarea și, o vreme, Luca l-a însoțit în călătoriile sale din loc în loc. După un timp, Pavel l-a lăsat pe Luca la Filipi, în Macedonia. Aici, el a continuat să lucreze mai mulți ani, atât ca medic, cât și ca predicator al Evangheliei. În lucrarea pe care o făcea ca medic, el slujea celor bolnavi și apoi se ruga pentru ca puterea vindecătoare a lui Dumnezeu să coboare asupra celor năpăstuiți. Astfel, era deschisă calea pentru solia Evangheliei. Succesul ca medic al lui Luca l-a ajutat să câștige multe ocazii de a-L predica pe Hristos printre păgâni. Planul divin este ca și noi să lucrăm cum au lucrat ucenicii. Vindecarea fizică este legată de însărcinarea evanghelică. În lucrarea Evangheliei, predicarea și vindecarea nu trebuie separate niciodată. DV 140.1

Lucrarea ucenicilor era de a răspândi cunoașterea Evangheliei. Lor le era încredințată lucrarea de vestire pentru întreaga lume a veștilor bune pe care Hristos le-a adus oamenilor. Ei au împlinit acea lucrare pentru oamenii din timpul lor. Într-o singură generație, Evanghelia a fost dusă fiecărui neam sub cer. DV 141.1

Proclamarea Evangheliei pentru lume este lucrarea pe care Dumnezeu a încredințat-o celor ce-I poartă Numele. Pentru păcatul și mizeria pământului, Evanghelia este singurul antidot. A face cunoscut întregii omeniri mesajul harului lui Dumnezeu este prima lucrare a celor care îi cunosc puterea vindecătoare. DV 141.2

“Duhul Domnului, Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea.” (Isaia 61, 1.)

Când Hristos i-a trimis pe ucenici cu solia Evangheliei, credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său aproape că dispăruse din lume. În poporul evreu, care mărturisea că se bucură de o cunoaștere a lui Iehova, Cuvântul Său fusese dat la o parte pentru tradiție și speculații omenești. Ambiția egoistă, iubirea de paradă a lăudăroșeniei și lăcomia după orice câștig stăpâneau gândurile oamenilor. Așa cum dispăruse respectul față de Dumnezeu, tot așa dispăruse și compasiunea față de oameni. Egoismul era principiul conducător, iar Satana lucra după placul lui în atmosfera de mizerie și degradare a neamului omenesc. DV 142.1

Agenții satanici au pus stăpânire pe oameni. Trupurile ființelor omenești, făcute ca vase în care să locuiască Dumnezeu, au devenit lăcașuri ale demonilor. Simțurile, nervii, organele oamenilor erau împinse de către agenți supranaturali înspre îngăduința celor mai murdare patimi. Pe fețele oamenilor era imprimată chiar pecetea demonilor. Înfățișarea lor reflecta expresia legiunilor răului, de care erau posedați. DV 142.2

Și care este situația din lume astăzi? Nu este credința în Biblie aproape nimicită de către “critica înaltă” și speculațiile zilelor noastre, așa cum a fost distrusă de către tradiție și “rabinism” în zilele lui Hristos? Nu au lăcomia, ambiția și iubirea de plăceri o înrâurire la fel de puternică asupra inimilor oamenilor acum ca și atunci? În lumea care-și spune creștină, chiar în bisericile care mărturisesc că sunt ale lui Hristos, cât de puțini sunt conduși de principii creștine! În cercurile de afaceri, în cele sociale, familiale și chiar religioase — cât de puțini fac din învățăturile lui Hristos regula de viețuire zilnică! Nu este adevărat că “mântuirea a stat deoparte; ... neprihănirea nu poate să se apropie; ... și cel ce se depărtează de rău este jefuit”? (Isaia 59, 14.15.) DV 142.3

Trăim în mijlocul unei “epidemii infracționale”, care îi uluiește pe oamenii înțelepți, temători de Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Stricăciunea generală este prea mare pentru ca pana omenească să o poată descrie. Fiecare zi aduce știri proaspete cu privire la dispute politice, mită și înșelăciune. Fiecare zi își desfășoară bilanțul sfâșietor al violenței și nelegiuirii, al indiferenței față de suferința umană, al distrugerii brutale și pline de cruzime a vieții omenești. Fiecare zi este o nouă mărturie despre creșterea nebuniei, înmulțirea crimelor și sinuciderilor. Cine se poate îndoi că agenții satanici se află la lucru printre oameni, extinzându-și activitatea de distragere și corupere a minții, de întinare și distrugere a corpului? DV 142.4

Iar în timp ce lumea este plină de aceste rele, Evanghelia este prea adesea prezentată într-un spirit de asemenea indiferență, încât nu impresionează decât într-o mică măsură conștiințele sau viețile oamenilor. Pretutindeni există inimi care strigă pentru a primi ceea ce le lipsește. Ele tânjesc după o putere care să le dea stăpânire asupra răului, o putere care să-i elibereze din legăturile răului, o putere care să le dea sănătate, viață și pace. Mulți care au cunoscut odată puterea Cuvântului lui Dumnezeu au locuit acolo unde nu există o recunoaștere a lui Dumnezeu și tânjesc după prezența divină. DV 143.1

Lumea are nevoie astăzi de ceea ce a avut nevoie și acum o mie nouă sute de ani — o descoperire a lui Hristos. Se cere o mare lucrare de reformă, și numai prin harul lui Hristos se poate împlini această lucrare de vindecare — fizică, mintală și spirituală. DV 143.2

Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El și-a arătat simpatia față de ei, a îngrijit de nevoile lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: “Urmați-Mă!” DV 143.3

Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai puțin timp predicând și mai mult timp în lucrare personală de slujire, s-ar vedea rezultate mai mari. Celor săraci trebuie să li se ușureze povara, cei bolnavi să fie îngrijiți, cei întristați și cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiați, cei neștiutori instruiți, cei lipsiți de experiență sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură. Însoțită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii și de puterea iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi și nici nu poate fi lipsită de roade. DV 143.4

Ar trebui să ne amintim necontenit că lucrarea misionarului medical este aceea de a îndrepta atenția bărbaților și femeilor bolnavi de păcat către Omul de pe Calvar, care ridică păcatele lumii. Privindu-L, ei vor fi schimbați după asemănarea Sa. Trebuie să-i încurajăm pe cei bolnavi și suferinzi să privească înspre Isus și să trăiască. Lucrătorii să-L prezinte pe Hristos, Marele Medic, neîncetat înaintea celor cărora boala trupului și sufletului le-a provocat descurajare. Puneți-i să privească înspre Acela care poate vindeca atât boala fizică, cât și cea spirituală. Spuneți-le despre Acela care este mișcat de înțelegerea neputințelor noastre. Încurajați-i să se lase în grija Celui care și-a dat viața pentru ca ei să poată avea viața veșnică. Vorbiți despre iubirea Sa; spuneți despre puterea Sa de a mântui. DV 144.1

Aceasta este înalta datorie și prețiosul privilegiu al misionarului medical. Iar lucrarea personală pregătește adesea calea pentru aceasta. Adesea, Dumnezeu ajunge la inimi prin eforturile noastre, pentru a le ușura suferința fizică. DV 144.2

Lucrarea misionarului medical este lucrarea de pionierat a Evangheliei. În lucrarea de propovăduire a Cuvântului și în cea misionară medicală, Evanghelia trebuie să fie predicată și trăită. DV 144.3

Aproape în orice comunitate există mulți care nu ascultă predicarea Cuvântului lui Dumnezeu sau nu participă la nici un serviciu religios. Pentru ca Evanghelia să ajungă la ei, trebuie să fie dusă în familiile lor. Deseori, ușurarea durerilor fizice este singura cale prin care pot fi abordați. Infirmierele misionare, care îi îngrijesc pe cei bolnavi și ușurează strâmtorarea în care se găsesc cei săraci, vor găsi multe ocazii de a se ruga împreună cu ei, de a le citi din Cuvântul lui Dumnezeu și de a le vorbi despre Mântuitorul. Ele se pot ruga cu și pentru cei lipsiți de ajutor, care nu au tăria voinței de a-și controla poftele degradate de pasiune. Ele pot aduce o rază de speranță în viețile celor înfrânți și deznădăjduiți. Iubirea lor altruistă, manifestată în fapte de bunătate dezinteresată, vor face ca acestor suferinzi să le fie mai ușor să creadă în dragostea lui Hristos. DV 144.4

Mulți nu au deloc credință în Dumnezeu și și-au pierdut încrederea în oameni. Dar ei apreciază dovezile de simpatie și ajutorul primit. Văzând pe unul care nu urmărește lauda pământească sau răsplata intrând în căminele lor, slujindu-le celor bolnavi, hrănindu-i pe cei înfometați, îmbrăcându-i pe cei dezbrăcați, mângâindu-i pe cei triști și îndrumându-i pe toți către Acela a cărui iubire și milă lucrătorul uman nu face decât s-o vestească — văzând aceasta, inimile lor sunt atinse. Recunoștința se înalță din sufletele lor. Credința se aprinde. Ei văd că Dumnezeu are grijă de ei și sunt pregătiți să asculte când Cuvântul Său este deschis. DV 145.1

Fie că sunt misionari în străinătate, fie că se află în câmpul misionar de acasă, atât bărbații, cât și femeile vor avea acces mult mai degrabă la inimile oamenilor și vor fi cu mult mai folositori dacă sunt în stare să le slujească celor bolnavi. Femeile care merg ca misionari în ținuturi păgâne pot găsi în acest fel ocazia de a vesti Evanghelia femeilor din aceste țări, când orice altă cale de acces este închisă. Toți lucrătorii Evangheliei ar trebui să știe cum să aplice tratamentele simple care fac atât de mult pentru ușurarea durerii și îndepărtarea bolii. DV 145.2