Divina vindecare

Pregătire pentru bătălia vieții

Nu ni se poate reaminti îndeajuns de des că sănătatea nu depinde de întâmplare. Ea este rezultatul ascultării față de lege. Acest lucru este recunoscut de către concurenții participanți la jocurile atletice și la probele de rezistență. Acești oameni fac pregătirile cele mai atente. Ei se supun unor antrenamente minuțioase și unei discipline stricte. Fiecare obicei fizic este adus cu grijă în orânduială. Ei știu că fiecare neglijență, exces sau neatenție, care slăbește sau vatămă orice organ sau funcție a corpului, în mod sigur va atrage după sine înfrângerea. DV 128.2

Cu atât mai mult trebuie ca această îngrijire să asigure succesul în bătălia vieții. Noi nu suntem angajați în lupte simulate. Noi ducem un război de care atârnă rezultate veșnice. Avem de înfruntat inamici nevăzuți. Îngeri răi se luptă pentru stăpânirea fiecărei ființe omenești. Orice vatămă sănătatea, nu numai că micșorează vigoarea fizică, dar tinde să slăbească puterile mintale și morale. Îngăduirea oricărei practici nesănătoase face dificilă deosebirea dintre bine și rău și, de aici, mai dificilă împotrivirea față de rău. Aceasta sporește pericolul eșecului și înfrângerii. DV 128.3

“Nu știți că cei ce aleargă într-o cursă,¹ toți aleargă, dar numai unul capătă premiul?” (1 Corinteni 9, 24.) În războiul în care suntem prinși, pot câștiga toți care se vor autodisciplina prin supunerea față de principiile corecte. Aplicarea acestor principii în cele mai mici lucruri ale vieții este considerată adesea ca fiind lipsită de importanță, o chestiune prea măruntă pentru a i se acorda atenție. Însă, având în vedere lucrurile puse în joc, nici un amănunt cu care avem de-a face nu este neînsemnat. Fiecare faptă își are greutatea ei în cântarul care hotărăște înfrângerea sau biruința în viață. Scriptura ne îndeamnă: “Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!” (1 Corinteni 9, 24.) DV 129.1

În cazul primilor noștri părinți, pofta nestăpânită a avut ca rezultat pierderea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are mai mult de-a face cu recâștigarea Edenului decât își pot da seama oamenii. DV 129.2

Arătând tăgăduirea de sine exercitată de cei care concurau la vechile competiții grecești, apostolul Pavel scrie: “Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9, 25-27.) DV 129.3

Înaintarea reformei depinde de o recunoaștere clară a adevărului fundamental. În timp ce, pe de-o parte, pericolul pândește printr-o filosofie îngustă și o ortodoxie rece, dură, pe de altă parte, există o mare primejdie în liberalismul ușuratic. Temelia oricărei reforme viabile este Legea lui Dumnezeu. Trebuie să prezentăm în linii clare, lămurite, nevoia de supunere față de această Lege. Principiile ei trebuie ținute înaintea poporului. Ele sunt tot atât de veșnice și inexorabile ca Însuși Dumnezeu. DV 129.4

Unul dintre cele mai deplorabile efecte ale apostaziei originare a fost pierderea puterii omului de a se stăpâni. Numai în măsura în care această putere este redobândită putem vorbi de un progres real. DV 129.5

Trupul este singurul mijloc prin care mintea și sufletul se dezvoltă în direcția zidirii caracterului. Din acest motiv își dirijează vrăjmașul sufletelor ispitele pentru slăbirea și degradarea puterilor fizice. Succesul său în acest punct înseamnă capitularea întregii ființe înaintea răului. Tendințele naturii noastre fizice — dacă nu se vor afla sub controlul unei puteri mai înalte — vor aduce cu siguranță ruina și moartea. DV 130.1

Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voință, care trebuie ea însăși să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a rațiunii, sfințită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în viețile noastre. DV 130.2

Cerințele lui Dumnezeu trebuie aduse înaintea conștiinței. Bărbați și femei deopotrivă trebuie conștientizați de datoria de a fi stăpâni pe ei înșiși, de nevoia purității, de eliberarea de orice poftă stricată și obicei murdar. Ei trebuie să fie pătrunși de înțelegerea faptului că toate puterile minții și trupului sunt darul lui Dumnezeu și că este imperativ să fie păstrate în cea mai bună formă posibilă, pentru slujirea Sa. DV 130.3

În acel ritual străvechi care reprezenta în simbol Evanghelia, nu putea fi adusă pe altarul lui Dumnezeu nici o jertfă ce avea vreun cusur. Sacrificiul care avea menirea să-L reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată către acest lucru ca fiind o ilustrație a ceea ce trebuie să fie copiii Săi — “o jertfă vie”, “sfântă și fără cusur”, “plăcută înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 12, 1; Efeseni 5, 27.) DV 130.4

Fără puterea divină, nici o reformă reală nu poate fi făcută. Barierele omenești înălțate împotriva tendințelor naturale și cultivate nu sunt decât ca niște diguri de nisip împotriva torentului. Numai când viața lui Hristos devine o putere dătătoare de viață în existența noastră putem rezista ispitelor care ne asaltează dinăuntru și din afară. DV 130.5

Hristos a venit în lumea aceasta și a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinațiilor naturale care corup sufletul. Medicul sufletului și trupului, El dă biruință asupra poftelor răzvrătite. El a pus la îndemâna noastră toate mijloacele pentru ca omul să poată avea desăvârșire de caracter. DV 130.6

Când un om se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub stăpânirea Legii; însă tocmai Legea împărătească este cea care vestește eliberarea fiecărui rob. Devenind una cu Hristos, omul este eliberat. Supunerea față de voința lui Hristos înseamnă redobândirea întregii bărbății. DV 131.1

Ascultarea de Dumnezeu înseamnă eliberare din robia păcatului, izbăvire de pasiunile și pornirile omenești. Omul poate sta drept, ca biruitor al eului, biruitor al propriilor înclinații, al domniilor și puterilor, biruitor asupra “stăpânitorilor întunericului acestui veac” și asupra “duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6, 12.) DV 131.2

În nici un alt loc nu este nevoie mai mare de o asemenea instruire și nicăieri nu va aduce un bine mai mare ca în cămin. Părinții au de-a face chiar cu temelia obiceiului și caracterului. Mișcarea de reformă trebuie să înceapă prin prezentarea principiilor Legii lui Dumnezeu ca având înrâurire atât asupra sănătății fizice, cât și asupra celei morale. Arătați că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singurul nostru mod de apărare împotriva relelor care împing lumea spre distrugere. Faceți clară răspunderea părinților nu numai pentru aceștia, ci și pentru copiii lor. Ei le pot da copiilor lor un exemplu fie de ascultare, fie de călcare a Legii. Prin exemplul și învățătura lor se hotărăște destinul familiei lor. Copiii vor fi ceea ce îi fac să fie părinții lor. DV 131.3

Dacă părinții ar putea fi conduși să urmărească rezultatele faptelor lor și dacă ar putea să vadă cum, prin exemplul și învățătura pe care au dat-o, ei perpetuează și sporesc puterea păcatului sau puterea neprihănirii, s-ar ajunge cu siguranță la o schimbare. Mulți s-ar întoarce de la tradiții și obiceiuri și ar accepta principiile divine de viețuire. DV 131.4