Divina vindecare

Izvorul vindecării

În minunile Sale, Mântuitorul a dezvăluit puterea care este neîncetat la lucru în favoarea omului, pentru a-l susține și vindeca. Prin mijloacele naturale, Dumnezeu lucrează zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, pentru a ne ține în viață, pentru a ne zidi și reface. Când oricare din părțile corpului suferă un accident, începe de îndată un proces de tămăduire; agenții naturali sunt puși la lucru pentru a restabili sănătatea. Însă puterea care lucrează prin acești agenți este puterea lui Dumnezeu. Toată puterea dătătoare de viață este de la El. Când cineva își revine după o boală, Dumnezeu este Acela care îl reface. DV 112.1

Boala, suferința și moartea sunt lucrarea unei puteri opuse. Satana este nimicitorul. Dumnezeu este reparatorul. DV 113.1

Cuvintele rostite către Israel sunt valabile astăzi pentru cei care își recapătă sănătatea corporală sau sufletească. “Eu sunt Domnul care te vindec.” (Exod 15, 26.) DV 113.2

Dorința pe care o are Dumnezeu pentru fiecare ființă omenească este exprimată prin cuvintele: “Preaiubitule, doresc ca în toate să-ți meargă bine și să fii sănătos, tot așa cum îi merge bine și sufletului tău.” (3 Ioan 2.) DV 113.3

El este Acela care “îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare.” (Psalmii 103, 3.4.) DV 113.4

Când Hristos a vindecat, El i-a avertizat pe mulți dintre cei afectați: “Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5, 14.) Astfel, El i-a învățat că aduseseră boala peste ei, călcând legile lui Dumnezeu, și că sănătatea nu putea fi păstrată decât prin ascultare. DV 113.5

Medicul ar trebui să-și învețe pacienții că trebuie să coopereze cu Dumnezeu în lucrarea de refacere. Medicul are o înțelegere crescândă a faptului că boala este rezultatul păcatului. El știe că legile naturale, ca și preceptele Decalogului, sunt divine și că sănătatea poate fi redobândită sau păstrată numai prin ascultare față de ele. El îi vede pe mulți suferind în urma unor obiceiuri vătămătoare, care ar putea fi reînsănătoșiți, dacă ar binevoi să facă tot ceea ce sunt în stare pentru propria lor refacere. Ei au nevoie să fie învățați că fiecare practică ce distruge energiile fizice, mintale sau spirituale este păcat și că sănătatea trebuie să fie asigurată prin ascultarea de legile pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru binele întregii omeniri. DV 113.6

Când un medic vede un pacient care suferă din pricina unei boli cauzate de faptul că a mâncat și a băut în mod necorespunzător, sau de alte obiceiuri greșite, și totuși neglijează să-i spună aceasta, el îi face un rău semenului său. Bețivii, împătimiții, cei dedați la desfrâu, toți trebuie să constituie pentru medic motivul pentru care acesta să declare lămurit, răspicat, că suferința este rezultatul păcatului. Cei care înțeleg principiile vieții ar trebui să se străduiască în mod sincer să dezrădăcineze cauzele bolii. Văzând lupta neîncetată împotriva durerii, depunând eforturi constante pentru a ușura suferința, cum ar putea medicul să rămână netulburat? Este el binevoitor și milostiv dacă nu îi învață pe oameni stricta cumpătare ca remediu pentru boală? DV 114.1

Trebuie să fie făcut clar faptul că umblarea după poruncile lui Dumnezeu este o viețuire corectă. Dumnezeu a stabilit legile naturii, însă legile Sale nu sunt niște impuneri arbitrare. Fiecare “Să nu ...”, atât în legea sănătății trupești, cât și în cea morală, implică o făgăduință. Dacă ne supunem lui, în drumul nostru vom găsi binecuvântare. Dumnezeu nu ne forțează niciodată să facem ceea ce este bine, dar El caută să ne salveze de la rău și să ne conducă la bine. DV 114.2

Să se îndrepte atenția oamenilor către legile care au slujit de învățătură Israelului. Dumnezeu le-a dat instrucțiuni concise în ce privește obiceiurile lor de viețuire. El le-a făcut cunoscute legile legate atât de bunăstarea spirituală, cât și de cea fizică; și, punând condiția ascultării, El i-a asigurat: “Domnul va depărta de la tine orice boală.” (Deuteronom 7, 15.) “Puneți-vă inima la toate cuvintele prin care dau mărturie astăzi.” “Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor.” (Deuteronom 32, 46; Proverbe 4, 22.) DV 114.3

Dumnezeu dorește ca noi să atingem standardul perfecțiunii, care a devenit posibil pentru noi prin darul lui Hristos. El ne cheamă să facem alegerea de a ne așeza de partea cea corectă, de a ne uni cu uneltele cerești, de a adopta principiile care vor reface în noi chipul divin. În Cuvântul Său scris și în marea carte a naturii, El a descoperit principiile vieții. Este lucrarea noastră aceea de a obține o cunoaștere a acestor principii și, prin ascultare, să cooperăm cu El pentru refacerea sănătății, atât a corpului, cât și a sufletului. DV 114.4

Oamenii au nevoie să afle că binecuvântările care vin din ascultare, în plinătatea lor, pot fi ale lor numai când primesc harul lui Hristos. Harul Său este ceea ce îi dă omului puterea de a asculta de legile lui Dumnezeu. Acesta îl face capabil să rupă legăturile obiceiului rău. Aceasta este singura putere care îl poate face să umble și să rămână statornic pe calea cea dreaptă. DV 115.1

Când este primită în curățenia și puterea sa, Evanghelia este un remediu pentru maladiile care își au rădăcina în păcat. Soarele neprihănirii răsare “cu vindecare sub aripile Lui.” (Maleahi 4, 2.) Nimic din tot ceea ce oferă această lume nu poate vindeca o inimă zdrobită, nu poate aduce liniște sufletească, alunga grijile sau boala. Faima, geniul, talentul — nici unul dintre acestea nu poate aduce bucurie unei inimi întristate sau de a da înapoi viața irosită. Viața lui Dumnezeu în sufletul omului este singura nădejde a acestuia. DV 115.2

Iubirea pe care Hristos o răspândește prin toată ființa este o putere dătătoare de viață. Fiecare parte vitală — creierul, inima, nervii — este atinsă de aceasta, aducându-i vindecare. Prin ea, cele mai înalte energii ale făpturii sunt puse în mișcare. Ea dezleagă sufletul de vină și tristețe, de neliniște și griji care strivesc forțele vitale. O dată cu ea, vin seninătatea și stăpânirea de sine. Ea sădește în suflet o bucurie pe care nici un lucru pământesc nu o poate distruge — bucurie în Duhul Sfânt, — o bucurie dătătoare de sănătate, dătătoare de viață. DV 115.3

Cuvintele Mântuitorului: “Veniți la Mine ... și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11, 28.) sunt o rețetă pentru vindecarea suferințelor fizice, mintale și spirituale. Deși oamenii și-au provocat suferința prin propria lor purtare greșită, El îi privește cu milă. În El, ei pot găsi ajutor. Domnul Hristos va face lucruri mari pentru cei care se încred în El. DV 115.4

Deși, de-a lungul veacurilor, păcatul și-a mărit influența pe care o avea asupra neamului omenesc, deși, prin fals și născocire, Satana a aruncat umbra interpretării lui asupra Cuvântului lui Dumnezeu și i-a făcut pe oameni să se îndoiască de bunătatea Sa, totuși iubirea și îndurarea Tatălui nu au încetat să se reverse în șuvoaie bogate către pământ. Dacă ființele umane și-ar deschide către cer ferestrele sufletului, cu recunoștință pentru darurile divine, ar năvăli înăuntru un torent de putere vindecătoare. DV 116.1

Medicul care dorește să fie un bun împreună lucrător cu Hristos se va strădui să devină eficient în fiecare aspect al lucrării sale. El va studia cu sârguință ca să fie bine pregătit pentru a-și îndeplini răspunderile profesiei sale și va aspira neîncetat să atingă un standard mai înalt, căutând să-și sporească învățătura, să dobândească o îndemânare mai mare și un discernământ mai adânc. Fiecare medic ar trebui să-și dea seama că acela care înfăptuiește o lucrare slabă, ineficientă, nu numai că face un rău celor bolnavi, dar și o nedreptate față de colegii săi de profesie. Medicul care este mulțumit cu un nivel scăzut de îndemânare și cunoștințe nu numai că disprețuiește profesia de medic, dar Îl dezonorează și pe Hristos, Medicul-șef. DV 116.2

Cei care cred că sunt nepotriviți pentru lucrarea medicală ar trebui să aleagă un alt serviciu. Cei care au înclinația firească de a-i îngriji pe cei bolnavi, dar a căror educație și studii medicale sunt limitate, vor face un lucru bun slujind în sectoarele mai umile ale lucrării, servind cu credincioșie ca infirmieri. Printr-o slujire plină de răbdare sub autoritatea unor medici pricepuți, ei pot învăța în mod constant și, folosindu-se de orice ocazie de a dobândi cunoștințe, ei pot, în timp, să devină pe deplin calificați pentru lucrarea unui medic. Medicii mai tineri, “ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu (Marele Medic), ... să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu, ... nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră (pentru cei bolnavi) să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele, arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 6, 1-4.) DV 116.3

Scopul pe care-l are în vedere Dumnezeu cu noi este să urcăm încontinuu. Adevăratul medic misionar va fi un practicant care crește neîncetat în pricepere. Medici creștini talentați, care au o capacitate profesională superioară, ar trebui căutați și încurajați să se angajeze în slujba lui Dumnezeu în locuri în care îi pot învăța și pregăti pe alții să devină misionari medicali. DV 117.1

Medicul ar trebui să strângă în sufletul său lumina din Cuvântul lui Dumnezeu. El ar trebui să crească neîncetat în har. În ce-l privește, religia sa nu va fi o influență oarecare printre altele. Ea trebuie să fie o influență care să le domine pe toate celelalte. El trebuie să acționeze în virtutea unor motivații înalte, sfinte — motivații care sunt puternice pentru că își au obârșia în Acela care și-a dat viața pentru a ne oferi puterea de a birui răul. DV 117.2

Dacă medicul se străduiește cu credincioșie și perseverență să devină eficient în profesia lui, dacă se consacră în slujba lui Hristos și își face timp să-și cerceteze propria inimă, atunci va înțelege cum să descopere tainele sacrei sale chemări. El se va putea disciplina și educa în așa fel, încât toți cei aflați în sfera lui de influență vor vedea superioritatea strălucită a educației și înțelepciunii dobândite de unul care este în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii și puterii. DV 117.3

Nicăieri nu poate exista o nevoie mai acută a părtășiei cu Hristos ca în lucrarea unui medic. Cel care dorește să se achite așa cum se cuvine de îndatoririle unui medic trebuie să ducă o viață de creștin zi de zi și ceas de ceas. Viața pacientului este în mâinile medicului. Un diagnostic neatent sau o mișcare neîndemânatică în timpul unei operații, fie și de grosimea unui fir de păr, și o viață poate fi sacrificată, un suflet poate fi aruncat în veșnicie. Ce gând solemn este acesta! Cât de important este ca medicul să fie mereu sub controlul Medicului divin! DV 117.4

Mântuitorul este dornic să-i ajute pe toți cei care apelează la El după înțelepciune și o minte limpede. Și cine are nevoie mai mare de înțelepciune și clarviziune decât medicul, de ale cărui decizii depinde atât de mult? Cel care încearcă să prelungească viața trebuie să privească la Hristos cu credință, pentru ca El să-i conducă orice mișcare. Mântuitorul îi va da delicatețe și îndemânare de a aborda cazuri dificile. DV 117.5

Minunate sunt ocaziile oferite celor care veghează la căpătâiul celor bolnavi. În tot ce se face pentru restabilirea sănătății celor bolnavi, ei să înțeleagă faptul că medicul caută să îi ajute să coopereze cu Dumnezeu în lupta cu boala. Conduceți-i să-și dea seama că, la fiecare pas făcut în armonie cu legile lui Dumnezeu, ei pot nădăjdui ajutorul puterii divine. DV 118.1

Cei bolnavi și suferinzi vor avea mult mai multă încredere în medicul pe care-l știu temător și iubitor de Dumnezeu. Ei se bizuie pe cuvintele lui. Au un simțământ de siguranță în prezența și îngrijirea acelui medic. DV 118.2

Cunoscându-L pe Domnul Isus, este privilegiul practicantului creștin să ceară prin rugăciune prezența Sa în camera celui bolnav. Înainte ca medicul să execute o operație critică, să ceară ajutorul Marelui Medic. Să-l asigure pe suferind că Dumnezeu îl poate trece în siguranță prin această încercare grea, că, în orice vreme de necaz, este un loc sigur de scăpare pentru cei ce-și pun încrederea în El. Medicul care nu poate face acest lucru va pierde caz după caz, care de altfel ar fi putut fi salvate. Dacă ar putea rosti cuvinte care să inspire credință într-un Mântuitor plin de compasiune, care simte fiecare zvâcnire de suferință, și dacă ar putea pune înaintea Sa în rugăciune nevoile sufletului, criza ar fi trecută în siguranță, mult mai des. DV 118.3

Numai Acela care citește inima poate ști cu ce tremur și groază consimt mulți pacienți să intre la operație, sub mâna chirurgului. Ei își dau seama de primejdia în care se află. Deși pot avea încredere în îndemânarea medicului, mai știu, de asemenea, că aceasta nu este infailibilă. Însă, când îl văd pe medic plecat în rugăciune, cerând ajutor de la Dumnezeu, ei devin încrezători. Recunoștința și optimismul le deschid inima ca să pătrundă puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, energiile ființei întregi sunt puse în mișcare, iar forțele vieții triumfă. DV 118.4

Chiar și pentru medic, prezența Mântuitorului este un element de tărie. Adesea, răspunderile și posibilitățile lucrării sale îl îngrozesc. Starea febrilă a incertitudinii și fricii poate face ca mâna să-i devină neîndemânatică. Dar asigurarea că Sfetnicul divin este lângă el pentru călăuzire și sprijin, îi dă liniște și curaj. Hristos atinge mâna medicului, și aceasta aduce vitalitate, pace, încredere și putere. DV 119.1

Când criza a trecut cu bine și se pare că totul este încununat de succes, petreceți câteva momente în rugăciune împreună cu pacientul. Exprimați-vă mulțumirea pentru viața care a fost cruțată. Când cuvintele de recunoștință se revarsă dinspre pacient către medic, faceți astfel încât lauda și gratitudinea să fie canalizate către Dumnezeu. Spuneți-i pacientului că viața i-a fost cruțată pentru că s-a aflat sub protecția Medicului ceresc. DV 119.2

Medicul care urmează o asemenea cale îl conduce pe pacientul său la Acela de care este dependent în ce privește viața, Acela care îi poate mântui în chip desăvârșit pe toți cei ce vin la El. DV 119.3

În lucrarea misionară medicală, ar trebui pus un zel mistuitor pentru salvarea de suflete. Medicului, în egală măsură cu slujitorul Evangheliei, i se încredințează cea mai mare răspundere dată vreodată omului. Fie că își dă seama de aceasta sau nu, fiecărui medic i se dă sarcina vindecării sufletelor. DV 119.4

În lucrarea lor, în care au de-a face cu boala și moartea, medicii pierd adesea din vedere realitățile solemne ale vieții viitoare. În efortul lor sincer de a îndepărta primejdia ce amenință trupul, ei uită pericolul în care se află sufletul. Cel căruia îi slujesc poate fi pe punctul de a-și pierde controlul asupra vieții sale. Ultimele ei ocazii îi scapă printre degete. Medicul va trebui să se întâlnească din nou cu acest suflet la scaunul de judecată al lui Hristos. DV 119.5

Adesea pierdem cele mai prețioase binecuvântări, neglijând să rostim un cuvânt la timpul potrivit. Dacă nu este așteptată, ocazia de aur va fi pierdută. La căpătâiul celor bolnavi, nu trebuie rostit nici un cuvânt care ține de o anumită doctrină sau de o controversă. Suferindul să fie îndrumat să privească înspre Acela care este binevoitor să-i mântuiască pe toți cei ce vin la El cu credință. Cu toată seriozitatea, cu blândețe, străduiți-vă să ajutați sufletul care plutește între viață și moarte. DV 120.1

“Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici.” (Isaia 50, 4.) “Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită.” (Proverbe 15, 23.) “Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint.” (Proverbe 25, 11.) DV 120.2

Medicul care știe că Hristos este Mântuitorul său personal — pentru că el însuși a fost îndrumat către Refugiu — știe cum să procedeze cu sufletele tremurătoare, vinovate, bolnave de păcat, care vin la el după ajutor. El poate răspunde la întrebarea: “Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?” El poate spune povestea iubirii Răscumpărătorului. Poate vorbi din experiență despre puterea pocăinței și credinței. În cuvinte simple, sincere, el poate pune înaintea lui Dumnezeu nevoia sufletului și îl poate încuraja și pe cel bolnav să ceară și să primească mila îndurătorului Mântuitor. Când el slujește în acest fel la căpătâiul celui bolnav, străduindu-se să spună cuvinte care să aducă ajutor și mângâiere, Domnul lucrează cu el și prin el. Când mintea celui suferind este îndreptată către Mântuitorul, pacea lui Hristos îi umple inima, iar sănătatea spirituală care îl însuflețește este folosită ca mână prin care Dumnezeu dă ajutor pentru refacerea sănătății corpului. DV 120.3

Îngrijind de bolnavi, medicul va găsi adesea ocazia de a lucra pentru prietenii celui lovit. În timp ce aceștia veghează lângă patul celui suferind, simțindu-se neputincioși să împiedice măcar un singur acces de durere, inimile lor sunt înmuiate. Adesea, față de medic este dezvăluită o suferință ascunsă de ceilalți. Atunci este momentul de a-i face pe acești oameni întristați să privească înspre Acela care i-a chemat pe cei obosiți și împovărați să vină la El. Adesea, rugăciunea poate fi înălțată pentru și cu ei, punând nevoile lor înaintea Vindecătorului oricărei suferințe, Mângâietorul oricărei întristări. DV 121.1