Divina vindecare

Lucrarea pentru cei bogați

“Ca să nu se încreadă în bogățiile nesigure.”

Corneliu, centurionul roman, era un bărbat bogat și de descendență nobilă. El avea o poziție de încredere și cinste. Păgân în ce privește nașterea, pregătirea și educația, prin legăturile sale cu evreii, căpătase o cunoaștere a adevăratului Dumnezeu și I s-a închinat, arătând sinceritatea credinței sale prin mila față de cei săraci. “El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10, 2.) DV 209.1

Corneliu nu cunoștea Evanghelia așa cum fusese descoperit în viața și moartea lui Hristos, dar Dumnezeu i-a trimis o solie direct din cer și, printr-o altă solie, l-a trimis pe apostolul Pavel să-l viziteze și să-l instruiască. Corneliu nu se alăturase bisericii iudaice pentru că ar fi fost privit de către rabini ca fiind păgân și necurat; dar Dumnezeu i-a citit în inimă sinceritatea și a trimis mesageri de la tronul Său, ca să se alăture slujitorului Său de pe pământ, în lucrarea sa de a duce vestea cea bună acestui ofițer roman. DV 209.2

Și astăzi Dumnezeu caută suflete în același fel, atât printre cei mari, cât și printre cei de condiție umilă. Există mulți asemenea lui Corneliu, oameni pe care El dorește să-i aducă în legătură cu biserica Sa. Aceștia simpatizează cu poporul Domnului. Dar legăturile pe care le au cu lumea îi țin cu putere. Acești oameni au nevoie de curaj moral pentru a lua poziție alături de cei de condiție umilă. Ar trebui depus un efort deosebit pentru aceste suflete, care se află într-un așa de mare pericol din cauza răspunderilor și relațiilor lor. DV 209.3

Se spun multe cu privire la datoria noastră față de cei săraci neglijați; nu ar trebui acordată ceva mai multă atenție bogaților neglijați? Mulți privesc această clasă ca fiind compusă din oameni lipsiți de speranță și fac puțin pentru a deschide ochii acelora care, orbiți și amețiți de strălucirea slavei pământești, au pierdut veșnicia din calculele lor. Mii de oameni bogați au coborât în mormânt neavertizați. Dar, oricât de indiferenți ar părea, mulți dintre cei bogați au sufletele împovărate. “Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea.” (Eclesiastul 5, 10.) Cel care spune aurului curat “tu ești nădejdea mea” s-a “lepădat de Dumnezeul cel de sus.” (Iov 31, 24.28.) “Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată.” (Psalmii 49, 7.8.) DV 210.1

Bogățiile și onorurile lumești nu pot satisface sufletul. Mulți dintre cei bogați tânjesc după o garanție divină, o nădejde spirituală. Mulți tânjesc după ceva care să pună capăt monotoniei vieților lor fără rost. Mulți simt în viața lor oficială nevoia unui “ceva” pe care nu-l au. Puțini dintre aceștia merg la biserică, pentru că simt că primesc un ajutor nesubstanțial. Învățătura pe care o aud nu le atinge inima. Să nu le facem oare o chemare personală? DV 210.2

Printre victimele sărăciei și păcatului se numără și cei care au avut odată avere. Oameni cu diferite vocații și condiții sociale în viață au fost biruiți de necurățiile lumii, folosind băuturi tari și îngăduindu-și pofta carnală, și au căzut în ispită. În vreme ce acești oameni căzuți cer milă și ajutor, să nu acordăm noi atenție celor care nu au atins aceste adâncimi încă, dar ai căror pași se îndreaptă către aceeași cărare? DV 210.3

Mii de persoane aflate în poziții de încredere și cinste își îngăduie obiceiuri care înseamnă ruină pentru suflet și trup. Slujitori ai Evangheliei, oameni de stat, autori, oameni bogați și talentați, oameni extrem de capabili în afaceri și care au o energie ce poate aduce mult folos se află în primejdie de moarte pentru că nu văd necesitatea stăpânirii de sine în toate lucrurile. Este nevoie să li se atragă atenția asupra principiilor cumpătării, și aceasta nu într-un mod îngust și arbitrar, ci în lumina marelui plan pe care-l are Dumnezeu cu omenirea. Dacă principiile adevăratei cumpătări ar putea fi aduse astfel înaintea lor, sunt foarte mulți din clasele sociale înalte care le-ar recunoaște valoarea și le-ar accepta din toată inima. DV 211.1

Ar trebui să le arătăm acestor persoane rezultatele îngăduințelor vătămătoare în ce privește slăbirea puterii fizice, mintale și morale. Ajutați-le să-și dea seama de responsabilitatea lor ca administratori ai darurilor lui Dumnezeu. Arătați-le binele pe care l-ar putea face cu banii pe care acum îi cheltuiesc pentru ceea ce nu le face decât rău. Prezentați-le varianta stăpânirii desăvârșite, cerându-le ca banii pe care i-ar da pe băuturi alcoolice, tutun sau îngăduințe asemănătoare să fie folosiți pentru îngrijirea bolnavilor săraci sau pregătirea copiilor și tineretului pentru ceva util în lume. Confruntați cu un asemenea apel, mulți nu vor refuza să asculte. DV 211.2

“Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului.” (Romani 1, 16.)

Mai este și o altă primejdie la care sunt expuși în special cei bogați și, de asemenea, un câmp de acțiune pentru misionarul medical. În lume, mulți oameni prosperi, care n-ar ceda nicicând formelor obișnuite de viciu, sunt totuși nimiciți prin iubirea de bogății. Nu cupa cea goală este cel mai greu de dus, ci cupa care este plină ochi. Aceasta trebuie purtată într-un echilibru perfect. Nenorocirile și suferințele aduc dezamăgire și tristețe; dar prosperitatea este cea mai periculoasă pentru viața spirituală. DV 211.3

Cei care suferă eșecuri sunt reprezentați prin tufișul pe care l-a văzut Moise în deșert, care, deși ardea, nu se consuma. Îngerul Domnului era în mijlocul tufișului. Tot așa, în lipsuri și nenorociri, strălucirea prezenței Celui Nevăzut este cu noi, pentru a ne mângâia și sprijini. Adesea, se solicită rugăciuni pentru cei ce suferă din pricina bolii sau vreunei nenorociri; dar cel mai mult au nevoie de rugăciunile noastre oamenii prosperi și influenți. DV 212.1

În valea umilinței, unde oamenii își simt nevoia și depind de Dumnezeu pentru călăuzirea pașilor lor, există o relativă siguranță. Dar oamenii care stau, ca să zicem așa, într-un turn semeț și care, din cauza poziției lor, ar trebui să aibă o mare înțelepciune, aceștia sunt în cea mai mare primejdie. Dacă nu aleg să depindă de Dumnezeu, astfel de oameni vor cădea cu siguranță. DV 212.2

Biblia nu condamnă nici un om pentru că este bogat, dacă acesta și-a câștigat bogățiile în mod cinstit. Nu banii, ci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Dumnezeu este Acela care le dă oamenilor puterea să facă avere; și în mâinile celui care acționează ca administrator al lui Dumnezeu, folosindu-și mijloacele în mod dezinteresat, bogăția este o binecuvântare atât pentru posesorul ei, cât și pentru lume. Însă mulți, absorbiți de interesul lor pentru comori lumești, devin insensibili față de cerințele lui Dumnezeu și nevoile semenilor lor. Ei își privesc bogăția ca pe un mijloc de a se autoglorifica. Ei strâng casă după casă, pământ lângă pământ; își umplu căminele cu lux, în timp ce pretutindeni în jurul lor sunt ființe omenești aflate în mizerie și crimă, în boală și pe moarte. Aceia care își dedică astfel viețile slujirii eului nu dezvoltă în ființa lor atributele lui Dumnezeu, ci atributele celui rău. DV 212.3

Acești oameni au nevoie de Evanghelie. Au nevoie ca ochii să le fie întorși de la deșertăciunea lucrurilor materiale, pentru a privi către valoarea bogățiilor nepieritoare. Au nevoie să deprindă bucuria de a dărui, binecuvântarea de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. DV 213.1

Domnul ne îndeamnă: “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia” să nu se încreadă “în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață.” (1 Timotei 6, 17-19.) DV 213.2

Sufletele bogate, iubitoare de lume și închinătoare la lume nu pot fi atrase către Hristos printr-o atingere întâmplătoare, accidentală. Aceste persoane sunt adesea cel mai greu accesibile. Pentru a-i ajuta, sunt necesare eforturi personale susținute din partea celor care sunt plini de duhul misionar și care nu se vor lăsa pradă eșecului sau descurajării. DV 213.3

Unii sunt în mod deosebit potriviți să lucreze pentru cei din clasele sociale superioare. Aceștia ar trebui să caute înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a ști cum să ajungă la inima acestor persoane, nu doar să facă în mod întâmplător cunoștință cu ele, ci, printr-un efort personal și o credință vie, să trezească în aceștia nevoile sufletului, să-i călăuzească în cunoașterea adevărului, așa cum este el în Isus. DV 213.4

Mulți sunt de părere că, pentru a-i contacta pe cei din înalta societate, trebuie adoptate un stil de viață și o metodă de lucru potrivite cu gusturile lor pretențioase. Se crede că pentru acest lucru este esențială aparența bogăției, clădirile scumpe, îmbrăcămintea costisitoare, un echipaj¹ și un anturaj monden, conformarea la obiceiurile lumești, poleiala artificială a înaltei societăți, cultura clasică, harul oratoriei. Acest lucru este o greșeală. Calea politicii lumești nu este calea lui Dumnezeu de a ajunge la inima celor din înalta societate. Ceea ce-i va mișca într-adevăr este prezentarea hotărâtă și lipsită de egoism a Evangheliei lui Hristos. DV 213.5

Experiența apostolului Pavel la întâlnirea sa cu filosofii din Atena prezintă o lecție pentru noi. Prezentând Evanghelia înaintea adunării din Areopag, Pavel a întâmpinat logica pe tărâmul logicii, știința cu știință, filozofia cu filozofie. Cei mai înțelepți ascultători ai săi au fost uimiți și reduși la tăcere. Cuvintele sale nu admiteau replică. Dar efortul acesta a adus puține roade. Puțini au fost convinși să accepte Evanghelia. Din acel moment, Pavel a adoptat o manieră diferită de lucru. El a evitat argumentele sofisticate și dezbateri ale teoriilor și i-a îndreptat pe oameni cu simplitate, către Hristos ca Mântuitor al păcătoșilor. Scriindu-le corintenilor despre lucrarea lui printre ei, a zis: DV 214.1

“Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită, căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.... Și învățătura mea și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2, 1-5.) DV 214.2

Și iarăși, în scrisoarea sa către romani, spune: DV 215.1

“Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului.” (Romani 1, 16.) DV 215.2

Cei care lucrează pentru clasele sociale superioare să se poarte cu demnitate, amintindu-și că tovarășii lor sunt îngerii. Vistieria minții și inimii lor să fie plină de “stă scris”. Atârnați în sala memoriei cuvintele prețioase ale lui Hristos. Ele trebuie prețuite cu mult mai mult decât aurul sau argintul. DV 215.3

Hristos a spus că este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechile acului decât ca un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. În lucrarea pentru această clasă, multe descurajări se vor arăta, se vor face multe descoperiri ce vor sfâșia inima. Dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință. El poate și va lucra prin uneltele omenești la mințile oamenilor ale căror vieți au fost închinate câștigării de bani. DV 215.4

“Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlinește dorințele celor ce se tem de El, le aude strigătul și-i scapă.” (Psalmii 145, 18.19.)

Se vor face minuni prin convertiri sincere, minuni pe care acum nu le bănuim. Cei mai mari oameni de pe pământ nu se află dincolo de puterea unui Dumnezeu făcător de minuni. Dacă aceia care sunt împreună lucrători cu El își vor face datoria cu curaj și credincioșie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă locuri de răspundere, oameni cu influență și intelect strălucit. Prin puterea Duhului Sfânt, mulți vor fi conduși să accepte principiile divine. DV 216.1

Când le va fi clar că Domnul așteaptă de la ei, ca reprezentanți ai Săi, să ușureze povara omenirii suferinde, mulți vor răspunde și vor da din mijloacele și compasiunea lor pentru ajutorarea celor săraci. În timp ce mințile lor sunt astfel îndepărtate de propriile lor interese egoiste, mulți se vor preda lui Hristos. Cu talanții influenței și mijloacelor lor, ei se vor uni cu bucurie în lucrarea de binefacere cu misionarul umil care a fost unealta folosită de Dumnezeu pentru convertirea lor. Prin folosirea corectă a bogățiilor lor pământești, ei își vor aduna “o comoară în ceruri, unde hoții nu o fură și moliile nu o mănâncă”. DV 216.2

Convertiți la Hristos, mulți vor deveni unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a lucra pentru alții din aceeași clasă socială. Ei vor simți că li s-a oferit harul de a vesti Evanghelia acelora care și-au făcut din această lume un scop unic. Timp și bani vor fi consacrați lui Dumnezeu, talent și influență vor fi devotate lucrării de câștigare de suflete pentru Hristos. DV 216.3

Numai veșnicia va descoperi ce s-a realizat prin acest tip de lucrare — câte suflete muncite peste poate de îndoieli și obosite de lumesc și neliniște au fost aduse la Marele Restaurator, care dorește mult să mântuiască în chip desăvârșit pe toți cei care vin la El. Hristos este un Mântuitor înviat din morți și există vindecare pe aripile Sale. DV 216.4