Parabolele Domnului Hristos

Capitolul 26 — Prietenii, cu ajutorul Mamonei nedreptății

Capitol bazat pe textele din Luca 16, 1-9.

Venirea Domnului Hristos pe pământ a avut loc într-un timp de intensă atitudine lumească. Oamenii subordonau veșnicia lucrurilor trecătoare și cerințele viitorului, afacerilor prezente. Ei considerau iluziile lor ca fiind niște realități, iar realitățile le-au considerat niște iluzii. Ei n-au privit prin credință la lumea nevăzută. Satana a prezentat înaintea lor lucrurile acestei vieți ca fiind în totul atrăgătoare și absorbitoare și au dat ascultare ispitelor sale. PDH 366.1

Domnul Hristos a venit ca să schimbe această ordine a lucrurilor. El a căutat să rupă vraja prin care oamenii erau amăgiți și prinși în cursă. În învățătura Sa, El a căutat să pună de acord cerințele cerului și ale pământului și să întoarcă gândurile oamenilor de la prezent, la viitor. El i-a chemat înapoi de la urmărirea lucrurilor trecătoare la pregătirea pentru veșnicie. PDH 366.2

“Un om bogat”, a spus El, “avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește averea. Bogatul acesta dăduse toată averea sa în mâinile slujitorului său; dar acest slujitor era necredincios, iar stăpânul era convins că el era jefuit în mod sistematic. El s-a hotărât să nu-l mai tină în serviciu și l-a chemat să dea socoteală de isprăvnicia sa. ‘Ce aud eu vorbindu-se despre tine?’, spuse el. ‘Dă-ți socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poți fi ispravnic.’” PDH 366.3

Având înaintea sa perspectiva concedierii, ispravnicul acesta avea de ales una din următoarele trei căi: El trebuia fie să muncească, fie să cerșească, sau ... să moară de foame. Și el își zise: “Ce am să fac, dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor. A chemat deci pe fiecare dintre datornicii Stăpânului, și i-a zis celui dintâi; ‘Cât ești dator Stăpânului?’ ‘O sută de măsuri de untdelemn’, a răspuns el. Și i-a zis: ‘Ia-ți zapisul și șezi degrabă de scrie cincizeci’. Apoi a zis altuia: ‘Dar tu, cât ești dator?’ ‘O sută de măsuri de grâu’, a răspuns el. Și i-a zis: ‘Ia-ți zapisul și scrie optzeci.’” Luca 16, 3-7. PDH 367.1

Acest slujitor necredincios a făcut și pe alții să fie părtași la lucrurile sale necinstite. El a înșelat pe stăpânul său, în favoarea lor, și acceptând avantajul acesta, ei și-au luat singuri obligația de a-l primi în casele lor, ca pe un prieten. PDH 367.2

“Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțește.” Luca 16, 8. Acest om lumesc a lăudat istețimea celui care l-a înșelat. Dar lauda omului bogat nu era și lauda lui Dumnezeu. PDH 367.3

Domnul Hristos n-a lăudat pe slujitorul necredincios, dar El S-a folosit de o întâmplare bine cunoscută, spre a ilustra lecția pe care El o dorea să-i învețe. “Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”, a spus El, “pentru că atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” Idem, v. 9. PDH 367.4

Mântuitorul a fost vorbit de rău de către Farisei, pentru că umbla cu vameșii și păcătoșii. Dar în ciuda acestui fapt, interesul Său pentru ei n-a slăbit și nici eforturile Lui pentru ei n-au încetat. El a văzut că ocupația lor îi ducea în ispită. Ei erau înconjurați de ademeniri spre rău. Primul pas greșit era foarte ușor de făcut, iar decăderea spre împlinirea unor fapte mai mari de necinste și spre înmulțirea crimelor, era rapidă. Domnul Hristos căuta pe toate căile să-i câștige pentru ținte mai înalte și pentru principii mai nobile. Acest scop l-a urmărit atunci când a rostit pilda slujitorului necinstit. Printre vameși se aflau exact asemenea cazuri ca cel reprezentat în parabolă și, în descrierea Domnului Hristos, ei au recunoscut propriile lor practici. Faptul acesta le-a atras atenția, și de la tabloul propriilor lor practici necinstite, mulți dintre ei au învățat lecția unor mari adevăruri spirituale. PDH 368.1

Pilda a fost totuși rostită în mod direct ucenicilor. Lor le-a fost împărțit, mai întâi, aluatul adevărului, iar prin ei, acesta avea să ajungă și la alții.... Multe din învățăturile Domnului Hristos, la început, n-au fost înțelese de către ucenicii Săi și adesea părea că ele au fost uitate de ei. Dar, mai târziu, sub influența Duhului Sfânt, aceste adevăruri au fost cu claritate reamintite și prin ucenici ele au fost aduse în mod viu înaintea noilor convertiți care se adăugau bisericii. PDH 368.2

Mântuitorul vorbea, de asemenea, Fariseilor. El n-a pierdut speranța că ei vor ajunge să înțeleagă puterea cuvintelor Sale. Mulți au fost profund convinși; și ascultând adevărul sub călăuzirea Duhului Sfânt, nu puțini aveau să fie aceia care urmau să creadă în Domnul Hristos. PDH 369.1

Fariseii au încercat să discrediteze pe Domnul Hristos acuzându-L că are legături, că fraternizează cu vameșii și păcătoșii. Acum, El își îndreaptă mustrarea către acești acuzatori. Faptul cunoscut că a avut loc printre vameși, El l-a prezentat Fariseilor ca reprezentând atât cursul vieții și faptele lor, cât și singura cale în care ei pot să-și răscumpere greșelile făcute. PDH 369.2

Servului necredincios i-au fost încredințate bunurile Stăpânului său, în scop de binefacere; dar el le-a folosit pentru sine. Tot așa au fost lucrurile și cu Israel. Dumnezeu a ales sămânța lui Avraam. Cu braț puternic, El i-a eliberat din robia egipteană. El i-a făcut depozitarii adevărurilor sfinte, pentru binecuvântarea lumii. El le-a încredințat Cuvântul cel viu, pentru ca ei să poată transmite lumina și altora. Dar slujitorii Săi au folosit aceste daruri pentru a se îmbogăți și a se înălța pe ei înșiși. PDH 369.3

Fariseii, plini de îndreptățire de sine, plini de importanța lor, au folosit cum nu se cuvenea bunurile pe care Dumnezeu le dăduse spre a fi folosite spre slava Sa. PDH 369.4

Slujitorul din parabolă n-a luat nici o măsură pentru viitor. Bunurile încredințate lui spre a fi folosite spre binele altora, le-a folosit numai pentru sine, căci se gândea numai la prezent. Când isprăvnicia avea să-i fie luată, nu-i rămânea nimic despre care să poată spune că-i aparține, că este al său. Dar bunurile Stăpânului său se aflau încă în mâinile sale și el se hotărî să le folosească în așa fel încât să se asigure împotriva unor eventuale lipsuri în viitor. Pentru a realiza acest lucru, el a trebuit să facă un alt plan. În loc de a strânge pentru sine el trebuia să dea altora. Astfel putea să-și facă prieteni care să-l primească la ei, atunci când avea să fie dat afară din slujbă. Tot așa stăteau lucrurile și cu Fariseii. În curând isprăvnicia lor avea să fie luată și ei trebuia să se îngrijească pentru viitor. Numai căutând a face bine altora, ar fi putut ei înșiși să aibă un folos. Numai dând în această viață și altora din darurile lui Dumnezeu, ar fi putut să se pregătească pentru veșnicie. PDH 369.5

După ce a rostit parabola, Domnul Hristos a spus: “Căci fiii veacului acestuia, fața de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.” Luca 16, 8 u.p. Aceasta vrea să spună că cei înțelepți în felul lumii manifestă mai multă înțelepciune și mai mult zel atunci când se ocupă de interesele lor personale, decât fac cei ce spun că sunt copii ai lui Dumnezeu, în slujba Domnului. Așa erau lucrurile și în timpul Domnului Hristos. Și așa stau lucrurile și astăzi. Să privim la viața multora care pretind că sunt creștini. Dumnezeu i-a înzestrat cu talente, putere și influență; El le-a încredințat bani, pentru ca ei să poată fi conlucrători împreună cu El în marele Plan al Mântuirii. Toate darurile Sale trebuie să fie folosite spre binecuvântarea omenirii, spre a alina suferințele și a împlini lipsurile. Noi trebuie să hrănim pe cei flămânzi, să îmbrăcăm pe cei goi, să ne îngrijim de văduve și orfani și să slujim, să fim de folos celor dezamăgiți și apăsați. Dumnezeu n-a dorit niciodată ca mizeria, atât de răspândită în lume, să existe. El niciodată n-a înțeles ca un om să aibă din abundență toate bunurile vieții, în timp ce copiii altora să plângă după pâine. Toate mijloacele ce prisosesc, care sunt peste nevoile vieții zilnice, sunt încredințate omului pentru a face bine cu ele și a fi o binecuvântare pentru omenire. Domnul spune: “Vindeți ce aveți și dați milostenie.” Luca 12, 33. “Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții.” 1 Timotei 6, 18. “Ci când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi.” Luca 14, 13. “Dezleagă lanțurile răutății”, “deznoadă legăturile robiei”, “dă drumul celor asupriți”, și “rupe orice fel de jug.” “împarte-ți pâinea cu cel flămând”, și “adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost”, “dacă vezi pe un om gol ... acoperă-l”, “Satură sufletul lipsit.” Isaia 58, 6-7.10. “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” Marcu 16, 15. Acestea sunt poruncile lui Dumnezeu. Oare, marea mulțime a celor ce pretind că sunt creștini, fac ei această lucrare? PDH 370.1

O, câți nu folosesc numai pentru ei darurile lui Dumnezeu! Câți nu adaugă casă lângă casă și pământ lângă pământ! Câți nu-și cheltuiesc banii pentru plăceri, pentru satisfacerea apetitului, pentru case, mobilă și îmbrăcăminte extravagantă! În același timp, semenii lor sunt lăsați pradă mizeriei, crimei, bolii și morții. Mulțimi de oameni pier fără a fi văzut o privire compătimitoare, fără să fi auzit un cuvânt, sau să fi văzut o faptă de simpatie. PDH 371.1

Oamenii se fac vinovați de faptul că au jefuit pe Dumnezeu. Folosirea egoistă a mijloacelor ce le-au fost încredințate jefuiește pe Dumnezeu de mulțumirea, de slava care ar fi trebuit să-I fie adresate, ca urmare a alinării suferințelor omenirii și pentru lucrarea de mântuire a oamenilor. Ei și-au însușit bunurile ce le-au fost încredințate. Domnul declară: “Mă voi apropia de voi pentru judecată, și mă voi grăbi să mărturisesc împotriva ... celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriașului, care asupresc pe văduvă și pe orfan și nedreptățesc pe străin....” “Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi?” Dar voi întrebați: “Cu ce te-am înșelat?” “Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați; tot poporul în întregime”. Maleahi 3, 5.8.9. “Ascultați acum voi bogaților ... bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră;.... V-ați strâns comori în zilele din urmă. Ați trăit pe pământ în plăceri și desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel.” “Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.” Iacov 5, 1; Iacov 3, 5.4. PDH 371.2

Fiecăruia i se va cere să dea socoteală de darurile încredințate lui. În ziua judecății de pe urmă, bogățiile, pe care oamenii le-au îngrămădit, nu le vor folosi la nimic. Ei nu vor avea nimic despre care să poată spune că este al lor. PDH 372.1

Cei care își petrec viața adunându-și bunuri pământești dau pe față mai puțină înțelepciune, mai putină preocupare și grijă pentru binele lor veșnic, decât a avut slujitorul necinstit pentru asigurarea existentei sale pământești. Acești numiți fii ai luminii, sunt mai puțin înțelepți decât fiii lumii acesteia din generația lor. Aceștia sunt aceia despre care vorbește profetul în viziunea sa cu privire la ziua cea mare a judecății: “În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și lilieci; și vor intra în găurile stâncilor, și în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.” Isaia 2, 20-21. PDH 372.2

“Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”, spunea Domnul Hristos, “pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” Luca 16, 9. Dumnezeu, Domnul Hristos și îngerii, toți slujesc celor în necazuri, în suferințe și păcat. Consacrați-vă lui Dumnezeu pentru această lucrare, folosiți darurile Lui în scopul acesta, și atunci veți fi împreună lucrători cu ființele cerești. Atunci, inimile voastre vor bate cu simpatie și la unison cu ale lor. Atunci vă veți asemăna în caracter cu ei. Atunci, acești locuitori ai corturilor veșnice nu vor mai fi niște străini pentru noi. Când cele pământești vor pieri, păzitorii de la porțile cerești vă vor zice: “Bine ați venit.” PDH 373.1

Mijloacele folosite spre binecuvântarea altora vor produce dobândă. Bogățiile folosite în mod drept, vor face mult mai bine. Prin ele, mulți vor fi aduși la Hristos. Cel care va urma planul Domnului Hristos pentru viața aceasta, în curțile cerești, va vedea pe aceia pentru care el a lucrat și pentru care a făcut sacrificii aici pe pământ. Cei răscumpărați vor fi foarte recunoscători acelora care au fost unelte pentru mântuirea lor. Pentru aceia care au fost credincioși în lucrarea mântuirii oamenilor, cerul va fi foarte prețios. PDH 373.2

Învățătura, lecția din această parabolă este pentru toți. Fiecare va fi răspunzător pentru harul ce i-a fost dat prin Isus Hristos. Viața este prea solemnă ca să fie ocupată complet de probleme trecătoare, pământești. Domnul dorește ca noi să facem cunoscut și altora ceea ce Cel veșnic și nevăzut ne-a transmis nouă. PDH 373.3

În fiecare an, milioane și milioane de ființe omenești se sting pentru totdeauna neavertizate și nemântuite. În fiecare ceas, în diferite împrejurări ale vieții ni se prezintă ocazii de a veni în contact și de a conlucra la mântuirea multora. Aceste ocazii vin și trec într-un proces continuu. Dumnezeu dorește ca noi să folosim cât mai multe dintre ele. Zile, săptămâni și luni, trec ... și astfel, noi avem cu o zi, o săptămână și cu o lună mai puțin, spre a ne împlini lucrul nostru. Cel mult câțiva ani încă, și vocea la care nu putem să nu răspundem se va auzi spunând: “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” PDH 373.4

Domnul Hristos îndeamnă pe fiecare să se gândească la aceste lucruri. Să le analizăm în mod sincer. Să punem într-o parte a balanței pe Domnul Isus, ceea ce înseamnă o comoară veșnică, viață, adevăr, cerul și bucuria lui Hristos în sufletele celor mântuiți, iar în cealaltă parte, orice atracție pe care o poate oferi lumea, într-o parte pierderea propriei noastre mântuiri, cum și pierderea mântuirii acelora care ar fi putut fi mântuiți prin noi, iar în cealaltă parte pentru noi și pentru toți ceilalți, o viață ce se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Cântăriți bine pentru prezent și pentru veșnicie, în timp ce sunteți angajați cu acest lucru, Domnul Hristos spune: “Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” Marcu 8, 36. PDH 374.1

Dumnezeu dorește ca noi să alegem cele cerești în loc de cele firești, pământești. El deschide înaintea noastră posibilitatea unei investiții în ceruri. El ne încurajează să tindem spre cele mai înalte ținte, asigurându-ne comoara cea mai de preț. El declară: “Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decât aurul din Ofir.” Isaia 13, 12. Când bogățiile roase de molii sau mâncate de rugină vor pieri, urmașii Domnului Hristos se pot bucura de comoara lor din ceruri, bunuri ce sunt nepieritoare. PDH 374.2

Mai de preț decât orice prietenie a lumii, este prietenia celor răscumpărați de Hristos. Mai de preț decât titlul de proprietate asupra celui mai frumos palat de pe pământ este dreptul la locuințele pe care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească. Și mai de preț decât toate cuvintele de laudă pământești, vor fi cuvintele Mântuitorului adresate credincioșilor Săi slujitori: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți împărăția, care va fost pregătită de la întemeierea lumii.” Matei 25, 34. PDH 374.3

Celor care au risipit bunurile Sale, Domnul Hristos le mai dă încă ocazia de a-și asigura bogățiile netrecătoare. El spune: “Dați, și vi se va da.... Faceți-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul, și unde nu roade molia.” Luca 6, 38; 12, 33. “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe ... să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.” 1 Timotei 6, 17-19. PDH 374.4

Faceți ca bogățiile voastre să meargă înaintea voastră în ceruri. Depuneți-vă comorile lângă tronul lui Dumnezeu. Asigurați-vă dreptul asupra bogățiilor de nepătruns ale Domnului Hristos. “Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” PDH 375.1