Mărturii pentru comunitate, vol. 6
Despărțirea de lume
Când copiii lui Israel au fost strânși dintre egipteni, Domnul a zis: “În noaptea aceea, Eu, voi trece prin țara Egiptului, și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; și voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu Domnul.... Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l muiați în sângele din strachină, și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă, și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac”. (Exod 12, 12.22-24.) Sângele așezat pe ușiorii ușii simboliza sângele lui Hristos, singurul care îi va salva pe copiii evreilor de blestem. Oricare copil al evreilor, care a fost găsit într-o locuință egipteană, a fost nimicit. 6M 194.2
Experiența aceasta a izraeliților a fost scrisă pentru învățătura acelora care vor trăi în zilele de pe urmă. Înainte ca pedepsele ce nu mai pot fi reținute să vină asupra locuitorilor pământului, Domnul invită pe toți aceia care sunt cu adevărat israeliți să se pregătească pentru evenimentul acela. Părinților, El le dă avertismentul: “Aduceți-vă copiii în casele voastre; țineți-i departe de aceia care disprețuiesc poruncile lui Dumnezeu, care propagă și practică răul. Ieșiți cât mai repede cu putință din orașele mari. Înființați școli ale comunității. Dați copiilor voștri Cuvântul lui Dumnezeu ca bază a întregii lor educații.” Acesta este plin de învățături frumoase, și, dacă elevii fac din el studiul lor în școala primară de aici de jos, vor fi pregătiți pentru școala superioară de sus. 6M 195.1
În acest timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astfel: “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu’. De aceea: ‘Ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice; zice Domnul cel Atotputernic’.” (2 Corinteni 6, 14-18.) Unde sunt copiii voștri? Îi educați voi spre a-și da seama și a scăpa de stricăciunile care sunt în lume prin poftă? Căutați voi să le salvați sufletele sau prin neglijența voastră contribuiți la nimicirea lor? 6M 195.2