Istoria Mântuirii

Legea veșnică a lui Dumnezeu

Legea lui Dumnezeu exista înainte ca omul să fi fost creat. Îngerii erau conduși de ea. Satana a căzut pentru că a încălcat principiile guvernării lui Dumnezeu. După ce i-a creat pe Adam și Eva, Dumnezeu le-a făcut cunoscut Legea Sa. Nu a fost scrisă atunci, ci le-a fost repetată de Iehova. IM 145.1

Sabatul poruncii a patra a fost instituit în Eden. După ce a făcut lumea și l-a creat pe om pe pământ, Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om. După păcatul și căderea lui Adam, nu a fost nimic scos din Legea lui Dumnezeu. Principiile celor Zece Porunci existau înainte de cădere și aveau un caracter potrivit unei categorii de ființe sfinte. După cădere, principiile nu au fost schimbate, ci au fost date în plus și alte precepte, pentru a veni în întâmpinarea omului în starea lui căzută. IM 145.2

Atunci a fost stabilit un sistem care cerea jertfirea de animale, pentru a păstra mereu înaintea omului căzut faptul de care o făcuse Satana pe Eva să se îndoiască, și anume că plata păcatului este moartea. Călcarea Legii a făcut necesar ca Domnul Hristos să moară, jertfindu-Se, și să facă astfel posibilă pentru om o cale de scăpare de pedeapsă, păstrându-se totuși onoarea legii lui Dumnezeu. Sistemul jertfelor avea ca scop să-l învețe pe om umilința, având în vedere condiția lui căzută, și să-l conducă la pocăință și la încredere numai în Dumnezeu, prin Mântuitorul făgăduit, pentru iertarea de călcarea din trecut a Legii Sale. Dacă n-ar fi fost călcată Legea lui Dumnezeu, moartea n-ar fi existat niciodată și n-ar fi fost nevoie de adăugarea altor principii adaptate la condiția căzută a omului. IM 145.3

Adam i-a învățat pe urmașii lui Legea lui Dumnezeu, care a fost transmisă celor credincioși, din generație în generație. Călcarea neîncetată a Legii lui Dumnezeu a atras asupra pământului potopul. Legea a fost respectată de Noe și familia lui care, pentru faptele lor drepte, au fost salvați în arcă printr-o minune a lui Dumnezeu. Noe i-a învățat pe urmașii lui cele Zece Porunci. De la Adam încoace, Dumnezeu și-a păstrat un popor în a căror inimă se afla Legea Lui. El spune despre Avraam: “A ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.” Geneza 26, 5. IM 146.1

Domnul s-a arătat lui Avraam și i-a spus: IM 146.2

“Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult.”Geneza 17, 1.2. “Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.” Geneza 17, 7. IM 146.3

Apoi, El le-a cerut lui Avraam și seminței lui circumcizia, care era un cerc tăiat în carne, ca dovadă că Dumnezeu îi alesese dintre celelalte națiuni și îi despărțise de ele ca pe comoara Sa deosebită. Prin acest semn, ei și-au luat obligația solemnă să nu încheie legături de căsătorie cu alte neamuri, deoarece făcând astfel și-ar fi pierdut venerația pentru Dumnezeu și Legea Lui sfântă și ar fi devenit la fel ca națiunile idolatre din jurul lor. IM 146.4

Prin actul circumciziei, ei se angajau solemn să îndeplinească partea lor din condițiile legământului făcut cu Avraam, de a fi separați de toate neamurile și de a fi desăvârșiți. Dacă urmașii lui Avraam s-ar fi menținut despărțiți de alte națiuni, n-ar fi fost seduși de idolatrie. Prin despărțirea de celelalte popoare, marea ispită de a se angaja în practicile păcătoase ale acestora și de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu ar fi fost îndepărtată de la ei. Amestecându-se cu națiunile din jur, ei și-au pierdut într-o mare măsură caracterul deosebit și sfânt. Pentru a-i pedepsi, Domnul a adus o foamete în țara lor, care i-a constrâns să plece în Egipt pentru a-și păstra viața. În timp ce erau în Egipt, însă, Dumnezeu nu i-a uitat datorită legământului Său cu Avraam. El a îngăduit ca ei să fie asupriți de egipteni ca în nenorocirea lor să se întoarcă la El, să aleagă guvernarea Lui dreaptă și plină de milă și să asculte de cerințele Sale. IM 147.1

Numai câteva familii au venit la început în Egipt. Acestea au devenit o mare mulțime. Unii erau atenți să-i învețe pe copiii lor Legea lui Dumnezeu, dar mulți dintre israeliți asistaseră la atât de multă idolatrie, încât aveau idei confuze cu privire la Legea lui Dumnezeu. Aceia care se temeau de Dumnezeu strigau către El în chinuri sufletești să le sfărâme jugul dureroasei robii și să-i scoată din țara captivității lor, pentru a putea fi liberi să-L slujească. Dumnezeu le-a auzit strigătele și l-a ridicat pe Moise ca instrument al Lui, să ducă la îndeplinire eliberarea poporului Său. După ce au părăsit Egiptul și apele Mării Roșii au fost despărțite în fața lor, Domnul i-a încercat să vadă dacă vor crede în El, Acela care îi scosese din mijlocul altei națiuni, prin semne, încercări și minuni, făcându-i pe ei înșiși o națiune. Ei, însă, nu au reușit să suporte încercarea. Au murmurat împotriva lui Dumnezeu din cauza dificultăților de pe drum și doreau să se întoarcă în Egipt. IM 147.2