Mărturii pentru biserică 9
Egoismul nostru — o piedică în calea lucrării lui Dumnezeu
Mi s-a arătat că se reține zecimea care ar trebui să fie adusă cu credincioșie în tezaurul Domnului, pentru susținerea pastorilor și a misionarilor care deschid Scripturile în fața oamenilor și care lucrează din casă în casă. Lucrarea de evanghelizare a lumii a fost, în mare parte, împiedicată de egoismul personal. Unii, chiar printre aceia care se declară creștini, nu sunt în stare să vadă că lucrarea Evangheliei trebuie să fie susținută prin mijloacele pe care Hristos li le-a dat lor. Este nevoie de bani, pentru ca lucrarea care se desfășoară în întreaga lume să poată fi dusă mai departe. Mii după mii pier în păcat, iar lipsa de mijloace împiedică proclamarea adevărului, care trebuie să fie dus la toate neamurile, semințiile, limbile și popoarele. Sunt oameni gata să meargă ca soli ai Domnului, dar, din cauza lipsei de mijloace în tezaur, ei nu pot fi trimiși în acele locuri unde oamenii așteaptă ca cineva să vină și să-i învețe adevărul. 9M 52.1
Sunt mulți în lumea noastră care tânjesc să audă cuvântul vieții. Dar cum l-ar putea ei auzi, dacă nu are cine să li-l predice? Și cum ar putea să trăiască fără niciun mijloc de susținere aceia care sunt trimiși să-i învețe? Dumnezeu dorește ca viața lucrătorilor Săi să fie susținută cu grijă. Ei sunt proprietatea Lui și El este dezonorat atunci când ei sunt obligați să muncească într-un mod care le afectează sănătatea. El este dezonorat și atunci când, din lipsă de mijloace, nu pot fi trimiși lucrători în câmpurile lipsite. 9M 52.2
În loc să se plângă că slujbașii Conferinței Generale nu pot răspunde la numeroasele cereri pentru oameni și mijloace, membrii bisericii noastre ar trebui să dea o mărturie vie în ceea ce privește puterea adevărului, prin renunțare la sine și dăruind cu generozitate pentru înaintarea lucrării. Surorile noastre să facă economii, refuzând să-și împodobească hainele cu ornamentații costisitoare. Orice cheltuială care nu este necesară să fie oprită. Fiecare familie să-I aducă Domnului zecimile și darurile. 9M 53.1