Mărturii pentru biserică 9
32— Spiritul de independență
Înainte de a pleca din Australia și de când am venit în această țară, am fost instruită că este o mare lucrare de făcut în America. Cei care au fost în lucrare de la început trec la odihnă. Doar câțiva dintre pionierii lucrării mai sunt printre noi. Multe dintre poverile grele, purtate până acum de oameni cu o îndelungată experiență, cad acum pe umerii unor oameni mai tineri. 9M 257.1
Acest transfer de responsabilități către lucrători a căror experiență este mai mult sau mai puțin limitată este însoțit de anumite pericole de care trebuie să ne păzim. Lumea este plină de lupte pentru supremație. Spiritul de îndepărtare de colegi și de colaboratori, spiritul de dezorganizare plutește chiar în aerul pe care-l respirăm. Unii privesc orice efort de a stabili o ordine ca fiind periculos, ca fiind o restrângere a libertății personale și, prin urmare, ceva de care să ne temem ca de papalitate. Aceste suflete înșelate privesc ca pe o virtute faptul că se laudă cu libertatea lor de a gândi și de a acționa independent. Ele declară că nu vor primi îndrumări de la nimeni și că nu se vor lăsa conduse de niciun om. Am fost instruită că efortul special al lui Satana este acela de a-i determina pe oameni să creadă că lui Dumnezeu Îi place faptul că ei își aleg singuri drumul, independent de sfatul fraților lor. 9M 257.2
Lucrul acesta constituie un mare pericol pentru succesul lucrării noastre. Trebuie să acționăm cu prudență, cu înțelepciune și în armonie cu îndemnurile unor sfătuitori care se tem de Dumnezeu, pentru că doar într-o astfel de atitudine stă siguranța și puterea noastră. Altfel, Dumnezeu nu poate lucra cu noi, prin noi și pentru noi. 9M 257.3
O, cum s-ar bucura Satana, dacă ar reuși în eforturile lui de a intra în mijlocul acestui popor și de a dezorganiza lucrarea! Trăim într-un timp când organizarea desăvârșită este esențială și va fi cel mai puternic mijloc de a ne apăra de ideile false care apar și de a combate afirmațiile care nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să respectăm regulile și să păstrăm ordinea, ca să nu distrugem sistemul de organizare care a fost clădit prin muncă înțeleaptă și atentă. Nu trebuie să se autorizeze unele elemente care creează dezordine și care doresc să preia controlul lucrării în acest timp. 9M 257.4
Unii au avansat ideea că, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va acționa independent de orice organizație religioasă. Dar eu am fost instruită de Domnul că, în această lucrare, nu există ideea ca fiecare să fie independent. Stelele cerului se află sub autoritatea unei legi, fiecare influențând-o pe cealaltă să facă voia lui Dumnezeu, ascultând împreună de legea care le controlează pe toate. În același fel, pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta sănătos și puternic, copiii Lui trebuie să acționeze împreună. 9M 258.1
Mișcările spasmodice, neregulate, ale unora care pretind că sunt creștini, sunt bine reprezentate de lucrarea unor cai puternici, dar care nu sunt învățați să fie ținuți în frâu. Când unul trage înainte, altul trage înapoi, iar la glasul stăpânului, unul dă năvală înainte, în timp ce celălalt stă nemișcat. Dacă oamenii nu lucrează în armonie și în înțelegere, în marea și grandioasa lucrare pentru acest timp, se va produce confuzie. Nu este un semn bun atunci când oamenii refuză să se unească în lucrare cu frații lor și preferă să acționeze singuri. Lucrătorii să-i accepte cu încredere pe frații lor care sunt dispuși să le arate orice abatere de la principii. Dacă poartă jugul lui Hristos, oamenii nu pot să tragă în direcții opuse, ci vor trage împreună cu Hristos. 9M 258.2
Unii lucrători muncesc cu toată puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu, dar ei încă nu au învățat că nu trebuie să lucreze singuri. În loc să se izoleze, să lucreze în armonie cu colegii lor de lucru. Dacă nu vor proceda astfel, activitatea lor se va desfășura într-un moment greșit și în mod greșit. De multe ori, ei vor lucra împotriva a ceea ce Dumnezeu ar vrea să fie făcut și, astfel, lucrarea lor este mai mult decât irosită. 9M 258.3