Mărturii pentru biserică 9

Slava Evangheliei

Pentru ca omul să nu piardă binecuvântatele rezultate ale dărniciei lui, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l primi să fie împreună-lucrător cu El. Dumnezeu Și-ar fi putut atinge obiectivul de a-i mântui pe păcătoși și fără ajutorul omului, dar El știa că omul nu putea să fie fericit, dacă nu lua și el parte la această măreață lucrare. Printr-un lanț de împrejurări, care aveau să facă apel la bunăvoința și la generozitatea lui, Domnul avea să reverse asupra omului cele mai bune mijloace prin care acesta să-și cultive generozitatea și să-și păstreze deprinderea de a-i ajuta pe cei sărmani și de a contribui la înaintarea lucrării Sale. Prin nevoile pe care le are, o lume ruinată cere să ne folosim talanții mijloacelor materiale și ai influenței, pentru a le prezenta oamenilor adevărul, din lipsa căruia ei pier. Atunci când dăm ascultare acestei chemări prin eforturi și prin fapte de binefacere, noi suntem făcuți asemenea chipului Aceluia care, de dragul nostru, S-a făcut sărac. Dăruind, noi suntem o binecuvântare pentru alții și, în acest fel, ne strângem adevăratele bogății. 9M 253.5

Slava Evangheliei se află în principiul refacerii neamului omenesc decăzut, după chipul divin, printr-o continuă manifestare a binefacerii. Lucrarea aceasta a început în curțile cerești. Acolo, Dumnezeu le-a dat ființelor omenești o dovadă evidentă a dragostei pe care o avea pentru ele. El „atât de mult a iubit… lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Darul dat în Hristos ne descoperă inima Tatălui. El dă mărturie despre faptul că, asumându-Și mântuirea noastră, Dumnezeu nu avea să cruțe nimic, oricât de drag, care ar fi fost necesar pentru a-Și împlini lucrarea. 9M 254.1

Spiritul de dărnicie este spiritul Cerului. Dragostea jertfitoare de sine a lui Hristos este descoperită pe cruce. Pentru ca omul să poată fi salvat, El a dat tot ce avea și apoi S-a dat pe Sine. Crucea lui Hristos face apel la spiritul de binefacere al fiecărui urmaș al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este acela de a da, de a da. Acesta, împlinit prin binefacere și prin fapte bune, reprezintă adevăratul rod al viețuirii creștine. Principiul oamenilor lumești este acela de a lua, de a lua, de a lua și, în acest fel, ei speră să-și asigure fericirea; dar, împlinit în toate implicațiile lui, acest principiu nu aduce decât suferință, nenorocire și moarte. 9M 254.2

Lumina Evangheliei, care strălucește de la crucea lui Hristos, mustră egoismul și încurajează generozitatea și facerea de bine. Nu ar trebui să ne plângem de faptul că există din ce în ce mai multe apeluri de a da. În providența Sa, Dumnezeu Își cheamă poporul să iasă din sfera lui îngustă de acțiune și să întreprindă acțiuni mai mărețe. Se cer eforturi nelimitate în acest timp, când întunericul moral acoperă lumea. Mulți din poporul lui Dumnezeu sunt în pericol de a fi [255] prinși în capcană de spiritul lumesc și de lăcomie. Ei ar trebui să înțeleagă că harul Său este cel care înmulțește cererile care fac apel la mijloacele lor. Înaintea lor trebuie să fie așezate obiective care cer ca spiritul lor de binefacere să intre în acțiune, altfel nu vor putea fi modelați după caracterul marelui Exemplu. 9M 254.3

*****