Mărturii pentru biserică 9
Folosirea zecimii
Dumnezeu a dat îndrumări speciale în ceea ce privește folosirea zecimii. El nu dorește ca lucrarea Lui să fie paralizată din lipsă de mijloace. Pentru ca lucrarea să nu se facă la întâmplare sau în mod greșit, El ne-a arătat foarte clar care este datoria noastră în această privință. Partea pe care Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată către alt scop decât acela pe care El l-a menționat. Nimeni să nu se simtă liber să rețină zecimea, pentru a o folosi după cum crede el de cuviință. Nu trebuie să o folosească pentru sine, în situații de urgență, și nici nu trebuie să o întrebuințeze după cum consideră potrivit, chiar dacă ar putea gândi că este tot lucrarea Domnului. 9M 247.1
Prin învățătură și prin exemplu, pastorul trebuie să învețe poporul să privească zecimea ca fiind sfântă. Nu trebuie să considere că o poate reține pentru el și că o poate folosi după cum găsește cu cale, doar pentru că este un slujitor al bisericii. Ea nu îi aparține. Nu are dreptul să-și însușească ceea ce crede el că i se cuvine. Nu trebuie să-și dea acordul pentru niciun plan de a deturna zecimile și darurile dedicate lui Dumnezeu de la folosirea lor legitimă. Acestea trebuie să fie depuse în tezaurul Său și să fie păstrate cu sfințenie pentru lucrarea Sa, după cum a stabilit El. 9M 247.2
Dumnezeu dorește ca toți administratorii Săi să urmeze cu exactitate rânduiala divină. Ei nu trebuie să împiedice planurile Domnului, săvârșind fapte de binefacere sau făcând daruri și donații după cum consideră ei potrivit, ca agenți omenești. Nu este deloc o atitudine înțeleaptă ca oamenii să caute să schimbe planul lui Dumnezeu și să-și urmeze propriile impulsuri bune pe care le au într-o ocazie sau alta, în detrimentul cerințelor lui Dumnezeu. El îi cheamă pe toți să contribuie, prin influența lor, la împlinirea planului Său. Dumnezeu ne-a făcut cunoscut acest plan și toți aceia care vor să conlucreze cu El trebuie să aducă la îndeplinire cu exactitate acest plan, în loc să-și permită să-i aducă îmbunătățiri. 9M 248.1
Domnul i-a dat lui Moise instrucțiuni pentru poporul Israel: „Să le poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline, fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat” (Exod 27,20). Aceasta trebuia să fie o dăruire continuă, astfel încât casa lui Dumnezeu să poată fi bine aprovizionată cu ceea ce era necesar pentru slujba Sa. Poporul Său de astăzi nu trebuie să uite că locașul de închinare este proprietatea Domnului și că trebuie să i se poarte de grijă cu conștiinciozitate. Dar fondurile pentru această lucrare nu trebuie să vină din zecime. 9M 248.2
Mi-a fost dată o solie clară și hotărâtă pentru poporul nostru. Mi s-a poruncit să le spun fraților că fac o greșeală atunci când folosesc zecimea pentru lucruri care, deși sunt bune în sine, nu reprezintă scopul pentru care Domnul a spus să fie folosită zecimea. Cei care folosesc zecimea astfel se îndepărtează de rânduiala Domnului. Dumnezeu îi va judeca pentru aceasta. 9M 248.3
Unii consideră că zecimea poate fi folosită pentru susținerea școlilor noastre. Alții, că evangheliștii cu literatură, colportorii , ar trebui susținuți din zecime. Dar se face o mare greșeală atunci când zecimea este deturnată de la scopul pentru care trebuie să fie folosită — susținerea pastorilor. Astăzi ar trebui să existe în câmp o sută de lucrători calificați, acolo unde acum nu este decât unul. 9M 248.4