Mărturii IV

Numărul 26—Mărturie Pentru Biserică

Biografii biblice

Raportul biblic prezintă istorii de viață autentice, ale unor oameni reali. De la Adam și până în timpul apostolilor, de-a lungul generațiilor, avem un raport simplu, neajustat, al întâmplărilor petrecute în realitate și al experiențelor autentice ale unor personaje reale. Pentru mulți, este un motiv de mirare faptul că istoria inspirată relatează din viața unor oameni buni fapte care le pătează caracterul moral. Cei necredincioși scot în evidență aceste păcate cu o mare satisfacție și îi consideră demni de dispreț pe cei care le-au comis. Scriitorii inspirați nu au dat o mărturie mincinoasă pentru ca istoria sfântă să nu fie umbrită de relatarea slăbiciunilor și a greșelilor omenești, ci au scris așa cum au fost îndrumați de Duhul Sfânt, fără ca ei să aibă vreun control asupra propriei lucrări. Au scris adevărul literal și riguros, iar faptele respingătoare sunt prezentate din motive pe care mintea noastră limitată nu le poate înțelege pe deplin. 4M 9.1

Una dintre cele mai bune dovezi ale autenticității Scripturilor este tocmai faptul că adevărul nu este ascuns sub poleiala aparențelor și nici nu sunt trecute cu vederea păcatele personajelor principale. Mulți vor susține că este ușor să relatezi ce se întâmplă într-o viață obișnuită. Totuși este un fapt dovedit că, din punct de vedere omenesc, este imposibil să prezinți cu imparțialitate istoria vieții cuiva care îți este contemporan și este aproape la fel de dificil să relatezi, fără să te abați de la adevărul riguros, istoria vreunui om sau a vreunui popor a cărui viață o cunoști foarte bine. Mintea omenească este atât de mult supusă prejudecăților, încât îi este aproape imposibil să trateze subiectul în mod imparțial. Când se scrie despre un om, fie greșelile lui ies în evidență într-un mod izbitor, fie virtuțile lui strălucesc într-o splendoare deplină, în funcție de prejudecățile scriitorului, care sunt fie în favoarea, fie împotriva acestuia. Oricât de imparțial ar plănui să fie istoricul, toți criticii vor fi de acord că este foarte dificil ca acesta să fie cu adevărat obiectiv. 4M 9.2

Totuși ungerea divină, care este mai presus de slăbiciunile naturii omenești, spune adevărul simplu și curat. Cât de multe biografii au fost scrise despre creștini fără greșeli, care, în viața lor obișnuită din cămin și în relațiile lor din biserică, au strălucit ca exemple de evlavie imaculată! Nicio pată nu întinează frumusețea sfințeniei lor, nicio greșeală nu este raportată, pentru a aminti că și ei au fost niște vase de lut obișnuite, supuse ispitirilor obișnuite ale naturii omenești. Totuși, dacă istoria lor ar fi fost scrisă de condeiul inspirației, cât de diferit ar fi fost înfățișați! Ar fi fost dezvăluite slăbiciuni omenești, lupte cu egoismul, bigotismul și mândria, poate păcate ascunse, precum și războiul neîncetat al duhului împotriva „cărnii”. Nici măcar jurnalele personale nu dezvăluie în paginile lor faptele păcătoase ale autorilor lor. Uneori sunt amintite și luptele cu răul, dar aceasta, de obicei, doar atunci când binele a învins. Ele pot să conțină un raport conștiincios al faptelor vrednice de laudă și al eforturilor nobile, dar acestea sunt prezentate doar atunci când scriitorul intenționează cu sinceritate să păstreze un jurnal fidel al propriei vieți. A ne expune propriile greșeli pentru a putea fi analizate de prietenii noștri este ceva aproape imposibil din punct de vedere omenesc. 4M 10.1

Dacă ar fi fost scrisă de oameni neinspirați, Biblia noastră ar fi arătat destul de diferit și ar fi putut fi un subiect de studiu descurajator pentru muritorii supuși greșelii, care luptă cu slăbiciunile firești și cu ispitele unui vrăjmaș viclean. Dar, așa cum este ea, Biblia ne oferă un raport corect cu privire la experiența religioasă a personajelor remarcabile ale istoriei ei. Uneori, oamenii pe care Dumnezeu i-a favorizat și cărora le-a încredințat responsabilități mari au fost biruiți de ispită și au făcut păcate, așa cum și noi șovăim în luptă și cădem deseori în greșeli. Totuși, pentru inima noastră deznădăjduită, este încurajator să știm că, prin harul lui Dumnezeu, oamenii aceia au putut primi o putere nouă pentru a se ridica iarăși deasupra firii lor rele și, când ne aducem aminte de faptul acesta, suntem gata să reluăm noi înșine lupta. 4M 10.2

Murmurările celor din Israelul din vechime și nemulțumirea lor răzvrătită, precum și minunile uimitoare săvârșite în favoarea lor și pedepsirea idolatriei și a lipsei lor de recunoștință sunt raportate pentru binele nostru. Exemplul Israelului din vechime este dat ca o avertizare pentru cei din poporul lui Dumnezeu, ca să poată evita necredința și să scape de mânia Sa. Dacă nelegiuirile evreilor ar fi fost omise din Raportul Sfânt și le-ar fi fost redate numai virtuțile, istoria lor nu ar fi reușit să ne învețe lecția pe care o găsim astăzi în ea. 4M 11.1

Cei necredincioși și cei care iubesc păcatul își scuză nelegiuirile citând răutatea oamenilor cărora Dumnezeu le-a dat autoritate în vremurile din vechime. Ei argumentează că, dacă acești oameni sfinți au cedat ispitei și au făcut păcate, nu ar trebui să mire pe nimeni că și ei, la rândul lor, ar putea fi vinovați de greșeli și susțin că, în definitiv, ei nici nu sunt chiar atât de răi, din moment ce au în fața lor exemple atât de ilustre ale nelegiuirii. 4M 11.2

Principiul dreptății a cerut o relatare fidelă a faptelor, pentru beneficiul tuturor celor care urmau să citească vreodată Raportul Sfânt. În aceasta avem dovada înțelepciunii divine. Ni se cere să respectăm Legea lui Dumnezeu și nu numai că ne este prezentată pedeapsa neascultării, ci, pentru binele și avertizarea noastră, ne este relatată și istoria lui Adam și a Evei în Paradis, împreună cu rezultatele triste ale neascultării lor de poruncile lui Dumnezeu. Raportul este complet și explicit. Este prezentată Legea dată omului în Eden împreună cu pedeapsa care urmează, în cazul nerespectării ei. Apoi, urmează istoria ispitirii și a căderii și pedeapsa dată părinților noștri care au păcătuit. Exemplul lor ne este dat ca o avertizare împotriva neascultării, ca să fim convinși că plata păcatului este moartea, că dreptatea punitivă a lui Dumnezeu nu dă greș niciodată și că El pretinde din partea celor pe care i-a creat o respectare strictă a poruncilor Sale. Când a fost proclamată Legea pe Sinai, cât de clar a fost atașată pedeapsa, cât de sigur avea să fie urmată de judecată călcarea acestei Legi și cât de clare sunt cazurile raportate ca dovadă în această privință! 4M 11.3

Condeiul inspirației, fidel misiunii lui, ne vorbește despre păcatele de care au fost învinși Noe, Lot, Moise, Avraam, David și Solomon și despre faptul că până și spiritul puternic al lui Ilie a căzut sub ispită, în timpul încercării sale teribile. Neascultarea lui Iona și idolatria lui Israel sunt raportate cu credincioșie. Felul în care Petru L-a trădat pe Domnul Hristos, conflictul aprins dintre Pavel și Barnaba, căderile și defectele profeților și ale apostolilor, toate sunt prezentate deschis de Duhul Sfânt, îndepărtând vălul care acoperă inima omenească. În fața noastră se află viața celor credincioși, cu toate greșelile și nesăbuințele lor, ca să fie o lecție pentru toate generațiile care le-au urmat. Dacă nu ar fi avut slăbiciuni, ei ar fi fost mai mult decât niște ființe omenești, iar natura noastră păcătoasă nu ar avea nicio speranță să poată atinge vreodată un asemenea nivel al excelenței. Dar, văzând unde au avut ei de luptat și unde au căzut, cum și-au adunat din nou puterile și au biruit prin harul lui Dumnezeu, suntem încurajați și îndemnați să depășim orice obstacol pe care ni l-ar pune în cale natura noastră degenerată. 4M 12.1

Dumnezeu a fost întotdeauna corect în a pedepsi nelegiuirea. El a trimis profeți să-i avertizeze pe cei vinovați, să le denunțe păcatele și să rostească judecata asupra lor. Cei care se întreabă de ce Cuvântul lui Dumnezeu prezintă într-o manieră atât de clară păcatele celor care fac parte din poporul Său, încât cei batjocoritori îi disprețuiesc, iar sfinții îi deplâng, ar trebui să ia în considerare faptul că totul a fost scris pentru învățătura lor, ca ei să poată evita relele menționate și să ia ca exemplu doar neprihănirea celor care I-au slujit Domnului. 4M 12.2

Avem nevoie de lecții ca acelea pe care ni le prezintă Biblia, deoarece, odată cu descoperirea păcatului este raportată și pedeapsa care urmează. Tristețea și pocăința celui vinovat și vaietul sufletului bolnav de păcat vin la noi din trecut, spunându-ne că atunci, ca și acum, omul avea nevoie de harul iertător al lui Dumnezeu. Aceasta ne învață că, deși pedepsește nelegiuirea, El are milă de păcătosul pocăit și îi acordă iertare. 4M 12.3

În providența Sa, Domnul a găsit potrivit să-Și avertizeze și să-Și învețe poporul pe diferite căi. Prin poruncă directă, prin scrierile sfinte și spiritul profeției, El le-a făcut cunoscută oamenilor voia Sa. Lucrarea mea a fost aceea de a vorbi deschis despre greșelile și despre păcatele poporului lui Dumnezeu. Faptul că păcatele anumitor oameni au fost aduse la lumină nu constituie o dovadă că aceștia sunt în ochii Domnului mai răi decât mulți alții, ale căror căderi nu sunt raportate. Totuși mi s-a arătat că nu este menirea mea să-mi aleg lucrarea, ci eu trebuie să ascult în umilință de voia lui Dumnezeu. Greșelile și faptele rele din viața unora care susțin că sunt creștini sunt raportate pentru învățătura celor care sunt expuși să cadă în aceleași ispite. Experiența unuia slujește ca un far luminător, pentru a-i avertiza pe alții cu privire la stâncile periculoase. 4M 13.1

În felul acesta, sunt descoperite capcanele și strategiile lui Satana, importanța desăvârșirii caracterului creștin și mijloacele prin care poate fi obținut acest rezultat. Dumnezeu ne arată condițiile necesare pentru a obține binecuvântarea Sa. Când sunt mustrate păcatele lor, mulți sunt înclinați să lase să se trezească în ei simțăminte de răzvrătire. Spiritul acestei generații este: „Spuneți-ne lucruri măgulitoare”, dar spiritul profeției rostește numai adevărul. Nelegiuirea abundă, iar dragostea multora dintre cei care declară că Îl urmează pe Hristos se răcește. Ei sunt orbi față de răutatea din propria inimă și nu își simt slăbiciunea și starea neajutorată. În mila Sa, Dumnezeu înlătură vălul și le arată că există un ochi care vede, dincolo de aparențe, vina lor ascunsă și motivele acțiunilor lor. 4M 13.2

Păcatele bisericilor populare sunt ascunse sub văruială. Mulți dintre membrii acestora își îngăduie viciile cele mai josnice și sunt adânciți în nelegiuire. Babilonul a căzut și a ajuns o „închisoare a oricărei păsări necurate și urâte”. Păcatele cele mai revoltătoare ale acestui veac își găsesc adăpost sub mantia creștinismului. Mulți proclamă că Legea lui Dumnezeu a fost abolită și, desigur, viața lor este în conformitate cu credința lor. Dacă nu există Lege, nu există nici călcare a Legii și, prin urmare, nu există păcat, deoarece păcatul este călcarea Legii. 4M 13.3

Mintea firească este în vrăjmășie cu Dumnezeu și se răzvrătește împotriva voinței Sale. Odată ce jugul ascultării este înlăturat, ea alunecă în fărădelege fără să-și dea seama. Nelegiuirea abundă în mijlocul celor ce spun vorbe mari despre o libertate religioasă pură și completă. Purtarea lor este respingătoare pentru Domnul, iar ei sunt niște colaboratori ai vrăjmașului sufletelor. Își întorc privirea de la adevărul descoperit și frumusețile sfințeniei nu sunt pentru ei decât niște umbre. 4M 13.4

Este uluitor să vezi pe ce temelie fragilă își clădesc ei speranțele legate de cer! Ei blestemă și critică Legea Celui Infinit, ca și când L-ar sfida și I-ar anula Cuvântul. Nici măcar Satana, cu toate cunoștințele pe care le are cu privire la Legea divină, nu ar îndrăzni să țină discursurile pe care le țin de la amvon unii clerici care urăsc Legea, dar el tresaltă de satisfacție la auzul blasfemiilor lor. 4M 14.1

Mi s-a arătat ce este omul fără cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Viața lui este plină de mârșăvii și nelegiuiri. Dar, când Duhul lui Dumnezeu îi descoperă deplina însemnătate a Legii, ce schimbări se produc în inima lui! Asemenea lui Belșațar, el înțelege ce a scris mâna Celui Atotputernic și convingerea pune stăpânire pe sufletul său. Tunetele cuvintelor lui Dumnezeu îl trezesc din starea lui de letargie, iar el cere îndurare în Numele lui Isus. Dumnezeu ascultă întotdeauna cu bunăvoință această rugăminte umilă. El nu-l respinge niciodată pe cel pocăit, nu-l trimite înapoi fără mângâiere. 4M 14.2

Domnul a găsit potrivit să-mi descopere nevoile și greșelile poporului Său. Chiar dacă a fost dureros pentru mine, le-am prezentat cu credincioșie celor greșiți abaterile lor și mijloacele de a le îndrepta, în armonie cu ce mi-a dictat Duhul lui Dumnezeu. În multe cazuri, aceasta a stârnit cuvinte de batjocură și de amărăciune împotriva mea, din partea celor pentru care am trudit și am suferit. Totuși eu nu m-am abătut de la calea mea din cauza lor. Dumnezeu a fost Cel care mi-a încredințat această lucrare și, susținută de puterea Lui, mi-am îndeplinit datoria dureroasă pe care El a așezat-o înaintea mea. Astfel, Duhul lui Dumnezeu a rostit avertizări și judecăți, totuși fără să rețină dulcea făgăduință a îndurării. 4M 14.3

Dacă ar recunoaște modul în care Se poartă El cu ei și ar accepta învățăturile Sale, cei care sunt poporul lui Dumnezeu ar găsi o cale dreaptă pentru picioarele lor și o lumină care să-i călăuzească prin întuneric și prin descurajare. David a dobândit înțelepciunea din felul în care S-a purtat Dumnezeu cu el și s-a supus în umilință pedepsei Celui Preaînalt. Descrierea exactă pe care i-a făcut-o Natan cu privire la adevărata lui stare l-a făcut pe David să-și vadă păcatele și l-a ajutat să le îndepărteze. El a acceptat cu umilință sfatul și s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. „Legea Domnului”, exclamă el, „este desăvârșită și înviorează sufletul.” 4M 14.4

Păcătoșii care se pocăiesc nu au niciun motiv de disperare atunci când le sunt amintite fărădelegile și când sunt avertizați cu privire la pericolul în care se află. Tocmai aceste eforturi făcute în favoarea lor arată cât de mult îi iubește Dumnezeu și cât de mult dorește să-i mântuiască. Pentru a moșteni viața veșnică, ei nu trebuie decât să urmeze sfatul Său și să împlinească voia Sa. Dumnezeu le arată celor greșiți păcatele lor pentru ca, în lumina adevărului divin, ei să le poată vedea în toată enormitatea lor. Apoi, datoria lor este să renunțe la ele pentru totdeauna. 4M 15.1

Dumnezeu este astăzi la fel de puternic să izbăvească din păcat cum a fost în timpurile patriarhilor, în vremea lui David, a profeților și a apostolilor. Mulțimea cazurilor raportate în istoria sacră, în care Dumnezeu i-a eliberat de păcate pe cei care erau poporul Său, ar trebui să-l facă pe creștinul de astăzi dornic să primească învățătura divină și stăruitor în a-și desăvârși un caracter care să poată face față cercetării atente a judecății. 4M 15.2

Istoria biblică întărește inima descurajată, oferindu-i speranța îndurării lui Dumnezeu. Nu vom mai dispera, văzând că și alții s-au luptat cu descurajări asemănătoare cu ale noastre, au căzut în ispite la fel ca noi, și totuși și-au îndreptat greșelile și au fost binecuvântați de Dumnezeu. Cuvintele inspirației aduc mângâiere și înviorare sufletului care a păcătuit. Cu toate că patriarhii și apostolii au fost supuși slăbiciunilor omenești, ei au ajuns să fie lăudați pentru credința lor, și-au dus luptele prin puterea Domnului și au învins în mod glorios. Așadar, să ne încredem și noi în meritele jertfei ispășitoare și să fim biruitori în Numele lui Isus! Natura umană a rămas aceeași din timpul lui Adam și până la generația actuală, iar dragostea lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor este fără egal. 4M 15.3