Mărturii IV
Numărul 28—Mărturie Pentru Iserică
Experiență și eforturi
De data aceasta, motivul pentru care le trimit dragilor mei frați și surori o altă Mărturie este acela că Domnul mi S-a arătat cu îndurare și mi-a descoperit din nou aspecte de o mare importanță pentru cei care declară că păzesc poruncile lui Dumnezeu și că așteaptă venirea în curând a Fiului omului. Au trecut mai mult de trei ani între viziunea care mi-a fost dată pe 3 ianuarie 1875 și manifestarea recentă a dragostei și a puterii lui Dumnezeu. Dar, înainte de a trece la lucrurile care mi-au fost recent arătate, voi prezenta o scurtă schiță a experienței mele din ultimul an sau din ultimii doi ani. 4M 271.1
Pe 11 mai 1877, am plecat din Oakland, California, spre Battle Creek, Michigan. Eram chinuită de câteva luni de o durere de inimă și, pe parcursul călătoriei, cât timp am traversat câmpia, am suferit mult din cauza respirației îngreunate. Dificultatea aceasta nu m-a lăsat nici când am ajuns în Michigan. Casa noastră din Battle Creek era ocupată de altcineva și nu aveam nicio rudă acolo care să se îngrijească de noi, toți copiii noștri fiind în California. Cu toate acestea, niște prieteni amabili au făcut tot ce au putut pentru mine, dar nu m-am simțit în largul meu să-i împovărez, când ei purtau oricum toate grijile familiilor lor. 4M 271.2
I-a fost trimisă soțului meu o telegramă, prin care era chemat la Battle Creek să se ocupe de aspectele importante ale lucrării lui Dumnezeu, dar, în special, să preia supravegherea planurilor pentru construirea marelui sanatoriu. Ca răspuns la aceste solicitări, el a venit și s-a angajat cu toată convingerea în predicare, în scris și în susținerea întâlnirilor comitetelor Editurii Review, colegiului și sanatoriului, aproape întotdeauna lucrând până noaptea. Toate acestea l-au extenuat teribil. El înțelegea importanța acestor instituții, dar în special a clădirii sanatoriului, în care se investeau peste cincizeci de mii de dolari. Tensiunea psihică la care era supus continuu pregătea calea pentru o prăbușire iminentă. Amândoi eram conștienți de pericolul în care ne aflam, astfel că am hotărât să mergem în Colorado, să ne bucurăm de liniște și de odihnă. În timp ce făceam planuri de călătorie, mi s-a părut că o voce îmi spune: „Îmbracă-ți armura. Am pentru tine o lucrare de făcut în Battle Creek.” Vocea părea atât de clară, încât, involuntar, m-am întors să văd cine vorbea. Nu am văzut pe nimeni și, având conștiența prezenței lui Dumnezeu, inima mea s-a zdrobit de afecțiune înaintea Lui. Când soțul meu a intrat în cameră, i-am spus ce mă frământa. Am plâns și ne-am rugat împreună. Făcusem pregătirile ca să plecăm peste trei zile, dar acum toate planurile ni se schimbau. 4M 271.3
Pe 30 mai, pacienții și personalul facultății sanatoriului plănuiseră să petreacă ziua la o distanță de vreo doi kilometri de Battle Creek, într-un crâng frumos care străjuia lacul Goguac, și am fost rugată să fiu prezentă și să le vorbesc pacienților. Dacă mi-aș fi întrebat simțămintele, nu ar fi trebuit să mă aventurez, dar am crezut că poate și aceasta făcea parte din lucrarea pe care urma să o fac în Battle Creek. La ora obișnuită, au fost întinse mese cu hrană sănătoasă, care a fost consumată cu mare plăcere. La ora 3 după-amiază, serviciile au început cu rugăciune și cu cântare. Am fost foarte liniștită când le-am vorbit oamenilor. Toți au ascultat cu cel mai profund interes. După ce am încheiat de vorbit, judecătorul Graham din Wisconsin, un pacient al sanatoriului, s-a ridicat și a propus ca prelegerea mea să fie tipărită și distribuită pacienților și altor persoane, pentru binele lor moral și fizic, astfel încât cuvintele rostite în ziua aceea să nu poată fi uitate sau tratate cu indiferență. Propunerea a fost aprobată în unanimitate, iar cuvântarea a fost publicată într-o mică broșură intitulată: The Sanitarium Patients at Goguac Lake [Pacienții sanatoriului la lacul Goguac]. 4M 272.1
Încheierea anului școlar la Colegiul Battle Creek era acum la doi pași. Eram foarte neliniștită din cauza studenților, deoarece mulți dintre ei fie erau neconvertiți, fie se îndepărtaseră de Dumnezeu. Intenționasem să le vorbesc și să fac un efort pentru salvarea lor înainte de a se împrăștia pe la casele lor, dar fusesem prea slăbită ca să mă angajez în această lucrare pentru ei. După experiența pe care am relatat-o, aveam toate dovezile că puteam să-I cer lui Dumnezeu să mă susțină în lucrarea pentru mântuirea studenților. 4M 272.2
Întâlnirile au fost stabilite în casa de rugăciune, spre binele studenților. Am petrecut o săptămână lucrând pentru ei, ținând adunări în fiecare seară și apoi în Sabat și în ziua întâi a săptămânii. Inima mea a fost înduioșată când am văzut casa de închinare plină cu studenții școlii noastre. Am încercat să imprim în mintea lor gândul că o viață de curăție și de rugăciune nu va fi o piedică în calea dorinței lor de a obține cunoștințe complete în domeniul științelor, ci, dimpotrivă, ea va îndepărta multe dintre piedicile care stau în calea progresului lor în ceea ce privește dobândirea de cunoștințe. Intrând în legătură cu Mântuitorul, ei sunt aduși în școala lui Hristos și, dacă sunt elevi harnici în această școală, viciile și imoralitatea vor fi alungate din mijlocul lor. Acestea dispărând, rezultatul va fi o creștere a cunoștinței. Toți cei care devin elevi în școala lui Hristos excelează atât în calitatea, cât și în măsura educației lor. L-am prezentat pe Hristos înaintea lor ca pe Marele Învățător, sursa a toată înțelepciunea, cel mai mare educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. 4M 273.1
„Frica Domnului este începutul înțelepciunii.” Cunoașterea lui Dumnezeu și a cerințelor Lui va deschide priceperea studentului ca să își dea seama care îi sunt responsabilitățile față de Dumnezeu și față de lume. În acest scop, el va simți că talentele lui trebuie să fie dezvoltate în direcția care va conduce la cele mai bune rezultate. Lucrul acesta nu poate fi făcut decât dacă educația lui școlară va fi unită cu toate preceptele și principiile religiei. În niciun caz, nu trebuie să-L separe pe Dumnezeu de studiile lui. Urmărind cunoașterea, el caută adevărul, dar tot adevărul vine de la Dumnezeu, sursa adevărului. Studenții care cultivă virtutea și care sunt plini de Duhul lui Hristos își vor însuși cunoștințele cu toate capacitățile lor. 4M 273.2
Colegiul de la Battle Creek a fost înființat cu scopul de a-i învăța pe studenți științele și, în același timp, pentru a-i conduce la Mântuitorul, la Cel de la care se revarsă toată adevărata cunoaștere. Educația obținută fără Biblie este jefuită de adevărata ei strălucire și glorie. Am căutat să imprim în mintea studenților faptul că școala noastră trebuie să aibă, din punct de vedere educațional, o poziție mai înaltă decât oricare altă instituție de învățământ, deschizând în fața celor tineri perspective de viață, ținte și obiective mai nobile, educându-i pentru a cunoaște corect datoria omului și interesele veșnice. Marele obiectiv în înființarea colegiului nostru a fost acela de a transmite concepții corecte, arătând armonia dintre știință și religia Bibliei. 4M 274.1
Domnul m-a întărit și ne-a binecuvântat eforturile. Foarte mulți studenți au venit în față pentru rugăciuni. Unii dintre ei, din cauza lipsei de veghere și de rugăciune, își pierduseră credința și nu mai aveau dovada legăturii lor cu Dumnezeu. Mulți au mărturisit că, făcând acest pas, au primit binecuvântarea lui Dumnezeu. În urma întâlnirilor noastre, mulți dintre ei au cerut botezul. 4M 274.2
Cum programul de încheiere a anului școlar al colegiului urma să se țină la lacul Goguac, s-a luat hotărârea ca botezul să fie făcut aici. Serviciile divine ținute cu această ocazie au fost de un profund interes pentru marea comunitate adunată și au fost conduse cu solemnitatea cuvenită, încheindu-se în mod potrivit cu acest ceremonial sacru. Am vorbit la începutul și la încheierea serviciului divin. Soțul meu a condus paisprezece tineri prețioși în apa minunatului lac și i-a înmormântat împreună cu Domnul lor prin botez. Câțiva dintre cei care ceruseră să primească botezul au ales să se supună acestei ceremonii acasă la ei. Astfel s-au încheiat serviciile divine deosebite ale acestui an școlar la iubitul nostru colegiu. 4M 274.3