Mărturii IV

Un apel către pastori

Trăim în timpul cel mai solemn. Toți avem de făcut o lucrare care cere răbdare. Lucrul acesta este adevărat în special în ceea ce-l privește pe pastor, cel care trebuie să îngrijească și să hrănească turma lui Dumnezeu. Cel a cărui lucrare specială este aceea de a conduce poporul pe calea adevărului trebuie să fie capabil să prezinte Cuvântul cu competență și să-și adapteze învățăturile la nevoile oamenilor. El trebuie să fie într-o legătură atât de strânsă cu Cerul, încât să devină un canal de lumină viu, un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. 4M 260.1

Pastorul trebuie să aibă o corectă înțelegere a Cuvântului și, de asemenea, a caracterului uman. Credința noastră nu este populară. Oamenii nu sunt dispuși să se lase convinși că sunt atât de adânciți în rătăcire. Este o mare lucrare de făcut și, în prezent, sunt foarte puțini care să o facă. De obicei, un singur om îndeplinește lucrarea la care ar trebui să participe doi, deoarece lucrarea de evanghelist este în mod inevitabil îmbinată cu cea de pastor, așezând o povară dublă asupra lucrătorului din câmp. 4M 260.2

Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un cercetător al Bibliei, astfel încât mintea lui să poată fi alimentată cu dovezi biblice, deoarece un pastor este puternic doar atunci când este întărit prin adevărul Scripturii. Argumentele își au rostul lor, dar mult mai mult se poate realiza prin explicațiile simple oferite de Cuvântul lui Dumnezeu. Lecțiile predate de Hristos erau atât de clar ilustrate, încât chiar și cei mai simpli și mai umili puteau să le înțeleagă imediat. În cuvântările Sale, Isus nu a folosit cuvinte lungi și dificile, ci S-a exprimat într-un limbaj simplu și clar, adaptat capacității de înțelegere a oamenilor obișnuiți. El nu Se aventura în subiectul pe care îl expunea mai mult decât erau ei în stare să-L urmărească. 4M 260.3

Există mulți bărbați educați, inteligenți, care cunosc bine Scripturile, dar a căror eficiență este în mare parte împiedicată de faptul că folosesc metode de lucru deficitare. Unii dintre pastorii care se angajează în lucrarea de salvare a sufletelor nu reușesc să ajungă la cele mai bune rezultate, deoarece nu duc până la capăt cu conștiinciozitate lucrarea pe care au început-o cu atât de mult entuziasm. Alții nu reușesc, deoarece se agață de ideile lor preconcepute cărora le acordă o mare importanță și, astfel, nu mai pot să-și adapteze învățăturile la nevoile reale ale oamenilor. Mulți nu au nici cea mai vagă idee despre necesitatea de a se adapta la împrejurări și de a-i întâmpina pe oameni acolo unde se află. Ei nu reușesc să se identifice cu cei pe care doresc să îi ajute și să îi înalțe la adevăratul standard biblic al creștinismului. 4M 261.1

Pentru a fi cu adevărat eficient, pastorul trebuie să se dedice întru totul lucrării de salvare a sufletelor. Este esențial ca el să fie strâns legat de Hristos, să caute continuu sfatul Său și să depindă de ajutorul Său. Unii nu reușesc să aibă succes pentru că se bazează doar pe puterea argumentelor și nu strigă cu stăruință către Dumnezeu, pentru a cere ca înțelepciunea Sa să-i îndrume și harul Său să le sfințească eforturile. Predicile lungi și rugăciunile obositoare sunt în mod categoric dăunătoare pentru interesul religios și nu reușesc să aducă în conștiința oamenilor convingerea de păcat. Adesea, această înclinație către discursuri descurajează un interes religios care ar fi putut să conducă la rezultate mari. 4M 261.2

Adevăratul ambasador al lui Hristos se află într-o desăvârșită unitate cu Cel pe care Îl reprezintă, iar principalul său obiectiv este mântuirea oamenilor. Bogățiile pământului își pierd cu totul importanța atunci când sunt comparate cu valoarea unui singur suflet pentru care a murit Domnul și Stăpânul nostru. Cel care cântărește dealurile cu cumpăna și munții cu cântarul prețuiește sufletul unui om ca având o valoare infinită. 4M 261.3

În lucrarea de pastorație sunt bătălii de dus și victorii de câștigat. „Să nu credeți”, a spus Hristos, „că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Eforturile care au marcat începuturile bisericii creștine au fost însoțite de greutăți și de necazuri amare, iar urmașii primilor apostoli descoperă că și ei trebuie să facă față unor încercări similare; în lucrarea lor, se confruntă cu lipsuri, cu calomnii și cu tot felul de împotriviri. Ei trebuie să fie bărbați cu un înalt curaj moral și cu forță spirituală. 4M 261.4

Un mare întuneric moral domină și numai puterea adevărului poate să alunge umbrele din mintea cuiva. Avem de luptat cu erori imense și cu cele mai puternice prejudecăți și, fără ajutorul special al lui Dumnezeu, eforturile noastre vor eșua atât în convertirea oamenilor, cât și în înnobilarea naturii noastre morale. Priceperea omenească și cele mai bune capacități și achiziții sunt lipsite de putere când este vorba de a trezi sufletul ca să discearnă enormitatea păcatului și să-l izgonească din inimă. 4M 262.1

Pastorii trebuie să fie atenți să nu aștepte prea mult din partea acelora care încă bâjbâie în întunericul rătăcirii. Ei trebuie să-și facă bine lucrarea, lăsând în seama lui Dumnezeu să le dea sufletelor căutătoare influența tainică și înviorătoare a Duhului Sfânt, știind că, fără aceasta, eforturile lor ar fi lipsite de succes. Trebuie să fie răbdători și înțelepți în felul în care abordează mintea oamenilor, având în vedere cât de diverse sunt circumstanțele care au dezvoltat în indivizi trăsături atât de diferite. Ei trebuie să vegheze cu strictețe asupra lor ca nu cumva eul să câștige supremația, iar Isus să fie lăsat pe dinafară. 4M 262.2

Unii pastori nu au succes, pentru că nu își dedică interesul neîmpărțit lucrării, când atât de mult depinde de un efort stăruitor și bine orientat. Mulți nu sunt harnici; ei nu își fac lucrarea și în afara amvonului. Se sustrag de la datoria de a merge din casă în casă și de a lucra cu înțelepciune în cercul familial. Ei au nevoie să cultive acea rară politețe creștină care să-i facă binevoitori și atenți față de sufletele aflate în grija lor, lucrând pentru ele cu o seriozitate sinceră și cu credință, pentru a le învăța calea vieții. 4M 262.3

Pastorii pot face mult în ceea ce privește modelarea caracterului celor cu care vin în legătură. Dacă sunt aspri, gata să critice și exigenți, pot fi siguri că vor întâlni aceste caracteristici nefericite și la oamenii asupra cărora influența lor este cea mai puternică, iar rezultatul, chiar dacă nu va fi, poate, cel dorit, va fi totuși consecința exemplului lor. 4M 262.4

Nu ne putem aștepta ca oamenii să se bucure de pace și de armonie dacă învățătorii lor religioși, pe ale căror urme ei calcă, nu au dezvoltat în mare măsură aceste principii și nu le manifestă în viața lor. Slujitorul lui Hristos are de purtat responsabilități mari dacă vrea să devină un exemplu pentru poporul lui și un exponent corect al învățăturii Maestrului său. Oamenii erau cuprinși de venerație în fața purității și a demnității morale a Mântuitorului nostru, în timp ce iubirea Sa neegoistă și bunătatea Sa plină de blândețe le cucerea inimile. El era întruparea desăvârșirii. Dacă reprezentanții Săi și-ar vedea eforturile încununate de roade similare acelora care au încununat slujirea lui Hristos, atunci s-ar strădui cu toată seriozitatea să imite virtuțile Sale și să cultive acele trăsături de caracter care să-i facă asemenea Lui. 4M 263.1

Este nevoie de multă chibzuință și de multă înțelepciune de la Dumnezeu ca să poți lucra cu succes pentru salvarea păcătoșilor. Dacă sufletul lucrătorului este plin de harul lui Dumnezeu, învățătura lui nu-i va deranja pe cei care îl ascultă, ci își va face drum spre inimile lor și le va face să se deschidă pentru a primi adevărul. 4M 263.2

Lucrătorii din câmpul misionar nu trebuie să se lase descurajați, ci, indiferent care ar fi circumstanțele în care se află, ei trebuie să-și exercite speranța și credința. Lucrarea pastorului este de-abia la început atunci când predică adevărul de la amvon. După aceea, el trebuie să îi cunoască mai îndeaproape pe ascultătorii săi. Mulți cad în greșeala de a nu se apropia cu o caldă simpatie de cei care au cel mai mult nevoie de ajutorul lor. Cu Biblia în mână, ei trebuie să caute într-o manieră plină de amabilitate să afle care sunt obiecțiile care s-au ridicat în mintea acelora care încep să se întrebe: „Ce este adevărul?” 4M 263.3

Ei trebuie să fie conduși și educați cu grijă și cu delicatețe, precum elevii în școală. Mulți trebuie să dezvețe teorii și concepții care au fost întipărite adânc în viața lor. Pe măsură ce ajung să se convingă că au fost greșiți în privința anumitor subiecte biblice, cad pradă confuziei și îndoielii. Astfel, ei au nevoie de cea mai delicată simpatie și de ajutorul cel mai înțelept, trebuie să fie învățați cu grijă, au nevoie să se roage cineva pentru ei și împreună cu ei, trebuie să fie supravegheați și păziți cu blândețe și cu cea mai mare atenție. Cei care au căzut în ispită și s-au îndepărtat de Dumnezeu au nevoie de ajutor. În parabolele lui Hristos, categoria aceasta de oameni este reprezentată de oaia pierdută. Păstorul le-a lăsat pe cele nouăzeci și nouă în pustie și a căutat oaia pierdută până când a găsit-o, apoi s-a întors cu bucurie, purtând-o pe umerii săi. De asemenea, o găsim ilustrată și în parabola despre femeia care și-a căutat moneda de argint pierdută până când a găsit-o și apoi și-a chemat vecinele să se bucure împreună cu ea, pentru că ceea ce fusese pierdut a fost găsit. Aici este pusă clar în lumină legătura îngerilor cerești cu eforturile creștinului. Între îngerii din cer există mai multă bucurie pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care nu au nevoie de pocăință. Tatăl și Hristos Se bucură. Tot cerul este interesat de salvarea omului. Cel care este instrumentul prin care este salvat un suflet poate să se bucure, deoarece îngerii lui Dumnezeu au fost martori la eforturile lui, urmărindu-le cu cel mai mare interes, și se bucură împreună cu el de reușită. 4M 263.4

Cât de serioase, așadar, trebuie să fie eforturile și cât de profundă simpatia omului pentru semenul lui! Este un mare privilegiu să fii colaboratorul lui Isus Hristos în salvarea sufletelor. Cu răbdare și cu eforturi altruiste, El l-a căutat pe om în starea lui căzută și l-a salvat de consecințele păcatului, iar ucenicii Săi, care sunt învățători ai Cuvântului Său, trebuie să-L imite cât mai îndeaproape pe Cel care este marele lor Exemplu. 4M 264.1

Pentru a continua această lucrare măreață și dificilă, este necesar ca slujitorii lui Hristos să aibă sănătate fizică. În acest scop, ei trebuie să își formeze obiceiuri regulate și să adopte un stil de viață sănătos. Mulți se plâng tot timpul și suferă de diferite indispoziții. Aceasta se întâmplă, cel mai adesea, pentru că nu muncesc în mod înțelept și nu respectă legile sănătății. De multe ori, ei stau prea mult în spații închise, în încăperi supraîncălzite, în care lipsește aerul curat. Aici se dedică studiului sau scrisului, fără să facă prea multă mișcare și variindu-și foarte puțin activitatea. În consecință, sângele devine vâscos, circulă încet, iar puterile minții slăbesc. 4M 264.2

Întregul organism are nevoie de influența fortifiantă a exercițiului fizic făcut în aer liber. Câteva ore de muncă manuală în fiecare zi ar revigora corpul și ar odihni și relaxa mintea. În felul acesta, sănătatea generală ar fi îmbunătățită și activitatea pastorului ar fi mai eficientă. Cititul și scrisul fără întrerupere, cărora li se dedică mulți pastori, îi fac pe aceștia nepotriviți pentru lucrarea pastorală. Ei consumă în studiu abstract timpul prețios care ar trebui dedicat ajutorului acordat la timpul potrivit celor care sunt în nevoie. 4M 264.3

Unii pastori s-au dedicat scrisului într-o perioadă de intens interes religios și, adeseori, s-a întâmplat ca scrierile lor să nu aibă nicio legătură cu lucrarea care se cerea făcută atunci. Aceasta este o greșeală gravă, deoarece, în astfel de momente, este datoria pastorului să-și folosească toată puterea pentru a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Mintea lui trebuie să fie limpede și să se concentreze asupra obiectivului unic al salvării oamenilor. Dacă gândurile lui sunt preocupate de alte subiecte, mulți dintre cei care ar putea fi salvați, dacă ar primi învățătură la vremea potrivită, vor fi pierduți. Unii pastori se lasă cu ușurință distrași de la lucrarea lor. Ei devin descurajați sau atrași de căminul lor și lasă să moară, din lipsă de atenție, un interes aflat în creștere. Răul făcut cauzei lui Dumnezeu în felul acesta cu greu poate fi estimat. Când se începe un efort de proclamare a adevărului, pastorul care coordonează acea lucrare trebuie să se simtă responsabil să o ducă la îndeplinire cu succes. Dacă eforturile lui par a nu avea rezultate, el trebuie să caute, prin rugăciune stăruitoare, să descopere dacă a făcut tot ce se putea face. El trebuie să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu în cercetare de sine și, cu credință, să se prindă de făgăduințele divine și să-și continue eforturile cu umilință, până când va fi convins că și-a îndeplinit cu credincioșie datoria și că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a ajunge la rezultatul dorit. 4M 265.1

Adeseori, pastorii spun că au abandonat un loc în care interesul atinsese punctul culminant, pentru a intra într-un câmp nou. Lucrul acesta este greșit. Ei ar trebui să-și încheie lucrarea pe care au început-o, deoarece, lăsând-o neterminată, fac mai mult rău decât bine stricând posibilitățile de lucru în acel câmp și, pentru lucrătorul care va veni, niciun câmp nu este atât de nepromițător cum este cel care a fost cultivat doar atât cât să le ofere buruienilor posibilități de creștere mai bune. 4M 265.2

În câmpurile noi este nevoie de multă rugăciune și de eforturi înțelepte. Este nevoie de bărbați ai lui Dumnezeu, nu doar de unii care pot să vorbească, ci de unii care cunosc din experiență taina evlaviei și care pot să împlinească nevoile urgente ale oamenilor, care sunt conștienți de importanța solemnă a slujbei lor de slujitori ai lui Isus și care iau cu bucurie crucea pe care El i-a învățat cum să o poarte. 4M 266.1

Când sunt ispitiți să se retragă în izolare și să se dedice lecturii și scrisului, într-un timp când alte îndatoriri cer atenția lor imediată, ei trebuie să fie suficient de puternici încât să renunțe la ei înșiși și să se dedice lucrării care stă chiar în fața lor. Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai dificile teste pe care este chemat să le treacă o minte studioasă. 4M 266.2

Adesea, datoriile unui pastor sunt neglijate în mod rușinos, pentru că pastorului îi lipsește tăria de a-și sacrifica înclinațiile personale către izolare și studiu. Pastorul trebuie să-și viziteze turma mergând din casă în casă, învățând, stând de vorbă și rugându-se cu fiecare familie, căutând bunăstarea sufletelor lor. Cei care și-au manifestat dorința de a cunoaște principiile credinței noastre nu trebuie să fie neglijați, ci este nevoie să fie învățați adevărul în detaliu. Nicio ocazie de a face bine nu trebuie pierdută de cel care este un slujitor al lui Dumnezeu atent și plin de zel. 4M 266.3

Unii pastori, când au fost invitați de capul familiei într-o casă, au petrecut cele câteva ore ale vizitei retrași singuri într-o cameră, pentru a-și satisface plăcerea pentru citit și scris. Familia respectivă nu a avut niciun folos de pe urma vizitei lor. Pastorii au acceptat ospitalitatea care le-a fost oferită, fără să ofere în schimb un echivalent din eforturile de care era atâta nevoie. 4M 266.4

La oameni se ajunge ușor pe calea relațiilor sociale. Dar mulți pastori sunt îngroziți de datoria de a face vizite; ei nu și-au cultivat aptitudinile sociale, nu au dobândit acel spirit amabil și plăcut care cucerește inima oamenilor. Este deosebit de important ca pastorul să se amestece cu oamenii pe care îi are în grijă, să ajungă să cunoască diferitele fațete ale naturii umane, să înțeleagă ușor modul de gândire al oamenilor și să-și adapteze învățăturile la intelectul lor, deprinzând acea generozitate nobilă pe care o au doar cei care studiază îndeaproape natura și nevoile oamenilor. 4M 266.5

Cei care se izolează de oameni nu sunt în postura potrivită pentru a-i ajuta. Un medic priceput trebuie să înțeleagă natura diferitelor boli și să cunoască foarte bine organismul uman. El trebuie să se ocupe cu promptitudine de pacienții lui, știind că orice întârziere este periculoasă. Când mâna lui experimentată verifică pulsul celui suferind și analizează cu grijă orice indiciu de boală, experiența lui anterioară îl face în stare să determine natura bolii și să stabilească tratamentul necesar pentru a-i împiedica evoluția. Așa cum medicul tratează boala fizică, pastorul trebuie să se îngrijească de sufletul bolnav de păcat. Iar lucrarea lui este cu atât mai importantă decât a celui dintâi, cu cât viața veșnică este mai prețioasă decât existența temporară. Pastorul întâlnește o nesfârșită varietate de temperamente, iar datoria lui este să îi cunoască îndeaproape pe membrii familiilor care îi ascultă învățăturile, ca să determine ce mijloace vor avea cea mai bună influență pentru a-i îndrepta în direcția cea bună. 4M 267.1

Având în vedere aceste importante responsabilități, se ridică întrebarea: „Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” Inima lucrătorului aproape că își pierde curajul când se gândește la diferitele îndatoriri dificile care îi revin, dar cuvintele lui Hristos întăresc sufletul cu mângâietoarea asigurare: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Greutățile și pericolele care amenință siguranța celor pe care îi iubește ar trebui să-l facă atent și precaut în modul de a lucra cu ei, îngrijindu-se de ei ca unul care va trebui să dea socoteală. El trebuie să-și folosească în mod înțelept influența pentru a câștiga suflete la Hristos și pentru a întipări adevărul în mințile cercetătoare. Trebuie să aibă grijă ca nu cumva lumea, prin atracțiile ei înșelătoare, să îi îndepărteze de Dumnezeu și să le împietrească inimile față de influența harului Său. 4M 267.2

Pastorul nu trebuie să stăpânească în mod autoritar peste turma care a fost încredințată grijii sale, ci să fie o pildă pentru aceasta, arătându-i calea spre cer. Urmând exemplul lui Hristos, el trebuie să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei care i-au fost dați în grijă până când vede că rugăciunile îi sunt ascultate. Isus a manifestat față de om o simpatie atât divină, cât și umană. El este exemplul nostru în toate lucrurile. Dumnezeu este Tatăl și Stăpânul nostru, iar pastorul creștin este reprezentantul Fiului Său pe pământ. Principiul care conduce în cer trebuie să conducă și pe pământ. Dumnezeu îl consideră răspunzător pe pastor pentru puterea pe care o exercită, dar nu-i îndreptățește pe slujitorii Săi să pervertească această putere în despotism față de turma pe care o au în grija lor. 4M 268.1

Dumnezeu le-a dat slujitorilor Săi cunoștința prețioasă a adevărului Său și dorește ca ei să aibă o legătură strânsă cu Isus și, cu compasiune, să se apropie de frații lor ca să le poată face tot binele care le stă în putere. Mântuitorul lumii nu S-a gândit la propria plăcere, ci a mers din loc în loc făcându-le bine altora. El S-a legat strâns de Tatăl, pentru ca puterea Lor unită să poată influența sufletele oamenilor ca să-i salveze de la ruina veșnică. În același fel, slujitorii Săi trebuie să cultive spiritualitatea dacă vor ca lucrarea lor să aibă succes. 4M 268.2

Lui Isus I-a fost atât de milă de sărmanii păcătoși, încât a părăsit curțile cerești, Și-a lăsat deoparte veșmintele regale și S-a smerit, făcându-Se om, astfel încât să poată cunoaște nevoile omului și să-l ajute să se ridice deasupra degradării aduse de căderea în păcat. Când El i-a dat omului o asemenea dovadă de necontestat a dragostei Sale și a celei mai delicate simpatii, cât de important este ca reprezentanții Săi să-I urmeze exemplul, apropiindu-se de semenii lor și ajutându-i să-și formeze un adevărat caracter creștin. Dar unii s-au grăbit prea mult să se angajeze în judecarea bisericii și au dat o mărturie aspră și lipsită de simpatie împotriva celor greșiți. Procedând astfel, ei au cedat unei înclinații firești care ar fi trebuit să fie supusă cu fermitate. Aceasta nu este dreptatea calmă a conducătorului creștin, ci criticismul aspru al unui temperament pripit. 4M 268.3

Bisericile au nevoie mai mult de educație decât de critică. În loc să-i condamne pe oameni cu asprime pentru lipsa lor de spiritualitate și pentru neglijarea datoriei, pastorul trebuie să-i învețe, prin sfaturi și prin exemplu, cum să crească în har și în cunoașterea adevărului. „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” 4M 269.1

Pastorii noștri care au ajuns la vârsta de patruzeci sau cincizeci de ani nu trebuie să considere că lucrarea lor este mai puțin eficientă decât înainte. Bărbații în vârstă și cu experiență, tocmai ei sunt cei care trebuie să depună eforturi serioase și bine orientate. De ei este nevoie în mod special în acest timp; bisericile nu-și pot permite să se lipsească de ei. Ei nu trebuie să vorbească despre slăbiciune fizică și mintală și nici să simtă că a trecut vremea pentru ei, că nu mai pot fi de folos. 4M 269.2

Mulți dintre ei au suferit o extenuare mintală severă, fără să se relaxeze prin exercițiu fizic. Rezultatul este deteriorarea puterilor și tendința de a evita responsabilitățile. Ei au nevoie de mai mulă muncă activă. Recomandarea aceasta nu se limitează la cei cu părul albit de bruma timpului, ci sunt și bărbați tineri care au ajuns în aceeași stare și ale căror puteri mintale au slăbit. Ei au o listă de predici dinainte stabilite, dar când trec de limitele acestora își pierd glasul. 4M 269.3

Pastorul de modă veche, care se deplasa călare și petrecea mult timp vizitându-și turma, în ciuda dificultăților și a riscurilor la care se supunea, se bucura de o sănătate mai bună decât pastorii noștri de astăzi, care evită, pe cât posibil, orice efort fizic și se închid mereu singuri cu cărțile lor. 4M 269.4

Pastorii în vârstă și cu experiență trebuie să simtă că este datoria lor, ca slujitori angajați ai lui Dumnezeu, să meargă mai departe, progresând în fiecare zi, devenind tot mai eficienți în lucrarea lor și adunând mereu material proaspăt pe care să-l prezinte înaintea poporului. Fiecare nou efort de a răspândi Evanghelia trebuie să fie mai bun decât cel precedent. Cu fiecare an care trece, ei trebuie să dezvolte o evlavie mai profundă, un spirit mai delicat, o mai mare spiritualitate și o cunoaștere mai bună a adevărului biblic. Cu cât vârsta și experiența lor sunt mai mari, cu atât ar trebui să fie capabili să se apropie mai mult de inima oamenilor și să-i cunoască mai bine. 4M 270.1

Pentru acest timp, este nevoie de oameni care nu se tem să-și înalțe glasul de partea dreptății, indiferent cine li s-ar împotrivi. Ei trebuie să aibă o integritate puternică și un curaj încercat. Bisericile îi cheamă, iar Dumnezeu le va însoți eforturile pentru a susține toate ramurile slujirii Evangheliei. 4M 270.2