Mărturii III

39/100

Pericole și obligații care stau în fața celor tineri

Mărturie către doi tineri

În decembrie anul trecut, mi-au fost arătate pericolele și ispitele care îi pândesc pe cei tineri. Cei doi fii mai tineri ai tatălui O au nevoie de convertire. Ei trebuie să moară în fiecare zi față de eul lor. Pavel, apostolul credincios, avea în fiecare zi o experiență nouă. El spune: „Eu mor în fiecare zi.” Aceasta este exact experiența de care au nevoie cei doi tineri. Ei sunt în pericolul de a trece cu vederea datoria prezentă și de a neglija educația care este esențială pentru viața practică. Ei consideră că educația pe care o primesc din cărți este lucrul cel mai important de care trebuie să se ocupe, pentru a reuși în viață. 3M 221.2

Acești tineri au în căminul lor obligații pe care le trec cu vederea. Ei nu au învățat să preia aceste îndatoriri și să poarte în gospodărie responsabilitățile pe care este datoria lor să le poarte. Au o mamă credincioasă, harnică, o mamă care poartă multe dintre poverile pe care copiii ei nu ar fi trebuit să i le lase ei să le poarte. Prin aceasta, ei nu și-au onorat mama. Nu au luat parte la purtarea poverilor tatălui lor, așa cum erau datori să o facă, și au neglijat să-l onoreze așa cum ar fi trebuit. Ei își urmează mai degrabă înclinațiile, decât datoria. Au urmat o cale egoistă în viața lor, evitând poverile și munca, și nu au dobândit acea experiență valoroasă pe care nu-și pot permite să o piardă, dacă vor să reușească în viață. Nu au simțit importanța credincioșiei în lucrurile mici și nici nu au considerat că sunt obligați față de părinții lor să fie conștiincioși, cinstiți și credincioși în responsabilitățile neînsemnate, umile, ale vieții, care stau chiar în calea lor. Ei privesc mai presus de ramurile comune ale cunoașterii, atât de necesare pentru viața practică. 3M 221.3

Dacă acești tineri doresc să fie o binecuvântare undeva, atunci acest loc trebuie să fie chiar căminul lor. Dacă cedează propriilor înclinații, în loc să se lase călăuziți de deciziile prudente ale unei judecăți obiective, sănătoase, și ale unei conștiințe luminate, ei nu vor putea fi o binecuvântare pentru societate sau pentru familia tatălui lor, iar perspectivele lor în această lume și în lumea viitoare sunt puse în pericol. Mulți tineri au impresia că prima parte a vieții nu este menită purtării grijilor, ci irosirii în ocupații fără însemnătate, în distracții și lenevire, în glume și îngăduințe nesăbuite. În timp ce se angajează în lucruri nebunești și sunt preocupați de satisfacerea simțurilor, unii nu se gândesc la nimic altceva decât la satisfacția de moment pe care o simt. Dorința după amuzament, iubirea de societate, precum și plăcerea de a flecări și de a râde sporesc prin îngăduință, astfel că ei își pierd interesul pentru realitățile serioase ale vieții, iar îndatoririle gospodărești li se par plictisitoare. Nu există suficientă schimbare pentru a satisface mintea, iar ei devin agitați, irascibili și capricioși. Acești tineri trebuie să simtă că au datoria de a contribui la fericirea și la buna dispoziție a familiei lor. Ei trebuie să aducă în cămin raze de soare, nu o umbră, prin plângeri inutile și printr-o continuă încruntare și nemulțumire. 3M 222.1

Acești tineri trebuie să-și aducă aminte că sunt răspunzători pentru toate privilegiile de care s-au bucurat, că trebuie să dea socoteală pentru modul în care și-au folosit timpul și pentru modul în care și-au dezvoltat și folosit capacitățile. Poate că vor întreba: Și noi să nu ne bucurăm de niciun amuzament, de nicio recreere? Doar să muncim, să muncim, să muncim, fără nicio variație? Orice amuzament asupra căruia pot cere, în credință, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va fi periculos. Dar orice amuzament care îi face incapabili de rugăciune tainică, de devoțiune la altarul rugăciunii sau de a lua parte la adunările de rugăciune nu este sigur, ci periculos. O schimbare după o muncă fizică obositoare, care le-a solicitat din greu puterea mușchilor, poate fi foarte necesară pentru un timp, pentru ca apoi să se poată angaja din nou în muncă, depunând eforturi cu și mai multă eficiență. Dar o odihnă totală s-ar putea să nu fie necesară sau nici măcar însoțită de cele mai bune rezultate, în ceea ce privește puterile fizice. Ei nu trebuie să-și irosească timpul prețios nici măcar atunci când sunt extenuați de un singur fel de muncă. Atunci pot căuta să facă ceva care nu este obositor, dar care se va dovedi o binecuvântare pentru mama sau pentru surorile lor. Ușurându-le acestora grijile și preluând o parte din poverile cele mai grele pe care ele le au de purtat, ei pot găsi acel tip de recreere care izvorăște din principiu și care le va aduce o bucurie adevărată, iar timpul lor nu va fi irosit cu lucruri neînsemnate sau cu îngăduințe egoiste. Întotdeauna își pot folosi timpul spre avantajul lor, pot fi permanent împrospătați printr-o activitate variată și totuși să răscumpere vremea, astfel încât în orice clipă să poată da o bună mărturie oricui. 3M 222.2

Voi ați crezut că este de cea mai mare importanță să obțineți o educație în domeniul științelor. Nu este nicio virtute în ignoranță și cunoașterea nu împiedică neapărat dezvoltarea creștină, dar dacă o căutați din principiu, având în fața voastră un obiectiv corect și fiind conștienți de obligația pe care o aveți față de Dumnezeu, de a vă folosi calitățile pentru a face bine altora și pentru a vesti slava Sa, cunoașterea vă va ajuta să vă atingeți ținta, vă va ajuta să vă puneți la lucru puterile pe care vi le-a dat Dumnezeu și să le folosiți în slujba Sa. 3M 223.1

Dar, tinerilor, dacă voi dobândiți atât de multe cunoștințe și totuși nu le puneți în practică, nu vă atingeți obiectivul. Dacă, în preocuparea voastră de a obține o educație, deveniți atât de absorbiți de studiile voastre, încât neglijați rugăciunea și privilegiile religioase și deveniți nepăsători față de propriul suflet, dacă încetați să învățați în școala lui Hristos, voi vă vindeți dreptul de întâi-născut pentru o ciorbă de linte. Scopul pentru care obțineți o educație nu trebuie să fie pierdut din vedere nicio clipă. El trebuie să fie acela de a vă dezvolta și canaliza aptitudinile, astfel încât să puteți fi mai folositori în a-i binecuvânta pe alții, în măsura capacităților voastre. Dacă, prin faptul că obțineți cunoștințe, crește iubirea pentru voi înșivă și tendința de a vă feri de a purta responsabilități, mai bine rămâneți fără educație. Dacă iubiți și idolatrizați cărțile, îngăduindu-le să se așeze între voi și îndatoririle voastre, astfel încât vă este greu să vă lăsați studiul și lectura pentru a face o muncă importantă pe care cineva trebuie să o facă, ar trebui să vă reprimați dorința de a studia și să cultivați plăcerea de a face acele lucruri pentru care acum nu simțiți niciun interes. Cel care este credincios în cele mai mici lucruri va fi credincios și în cele mai mari. 3M 223.2

Voi trebuie să cultivați dragostea și afecțiunea pentru părinții voștri și pentru frații și surorile voastre. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți-I Domnului. Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Ajutați pe sfinți, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.” Tinerilor, voi nu vă puteți permite să vă sacrificați interesele veșnice de dragul educației scolastice. Poate că profesorii voștri vă încurajează prin aplauze și poate că sunteți amăgiți de sofismele lui Satana. Poate sunteți conduși pas cu pas să căutați să excelați și să dobândiți aprobarea profesorilor voștri, dar cunoștințele voastre în ceea ce privește viața spirituală, religia experimentală, se vor micșora tot mai mult. În fața îngerilor sfinți și înălțați, înaintea Creatorului universului și a lui Hristos, Maiestatea cerului, numele voastre vor apărea într-o lumină foarte proastă. În dreptul lor va fi un raport al păcatelor, al greșelilor, al eșecurilor și al neglijențelor, precum și al unei asemenea ignoranțe în ceea ce privește cunoștințele spirituale, încât Tatălui, Fiului Său, Isus, Apărătorul nostru, și îngerilor slujitori le va fi rușine să vă recunoască drept copii ai lui Dumnezeu. 3M 224.1

Mergând la școală, sunteți expuși la o diversitate de ispite la care nu ați fi expuși în familie, în casa tatălui vostru, sub supravegherea atentă a unor părinți temători de Dumnezeu. Dacă atunci când erați acasă vă rugați de două, trei ori pe zi pentru har, ca să scăpați de stricăciunea care este în lume prin pofte, când mergeți la școală și sunteți expuși la ispitele și la influențele care domnesc în școli în acest veac degradat, trebuie să vă rugați cu atât mai serios și mai constant, cu cât mediul acesta este mai nefavorabil formării unui caracter creștin. 3M 224.2

Acești tineri nu au suficientă tărie de caracter creștin; așa stau lucrurile în special cu A O. El nu este stabil, bine înrădăcinat și statornic în adevăr. Legătura lui cu Dumnezeu a fost atât de slabă, încât nu a primit putere și lumină de sus, ci a strâns în sufletul lui întuneric. A auzit atât de mult vorbindu-se cu necredință și a manifestat atât de puțin interes practic față de adevăr, încât nu este pregătit să dea socoteală de nădejdea care este în el. El este instabil, ca o trestie care tremură în vânt. Are o inimă bună, dar îi plac distracțiile, lenevia și anturajul prietenilor lui tineri. Și-a îngăduit această tendință, de a-și sacrifica interesele veșnice. Fratele meu, este important să te ferești să te amesteci în societatea tinerilor nereligioși. Cultivarea minții și a sufletului, în legătură cu responsabilitățile practice ale vieții, cere să petreci o mare parte din timpul tău în compania celor care, prin conversația și prin credința lor, îți vor mări credința și dragostea de adevăr. 3M 225.1

Tu ai încercat să te eliberezi de restricțiile pe care le impune credința în adevăr, dar nu ai îndrăznit să te avânți prea departe în necredința ta. Prea adesea ai ales frivolitatea lumii și societatea celor care au exclus din viața lor cercetarea de sine și religia, iar tu ai fost asociat, în intenții și scopuri, cu acea categorie de oameni care disprețuiesc și care fac de rușine adevărul. Tu nu ești suficient de puternic în credință și în scop, ca să te afli într-o asemenea companie. Ca să-ți omori timpul, ți-ai îngăduit un spirit ușuratic, superficial, care ți-a făcut rău în mod evident, slăbindu-ți conștiința. Cauți aprobarea altora. Dacă o primești pe o cale onorabilă, nu este păcat, dar tu ești în pericol să te amăgești singur și să-i amăgești și pe alții; trebuie să ai grijă în această privință și să fii atent să meriți întotdeauna aprobarea pe care o primești. Dacă ești aprobat pentru principiile tale sănătoase și pentru valoarea ta morală, atunci meriți aprobarea, dar dacă ești lingușit și flatat pentru că poți să ții cuvântări strălucite și să faci remarci competente și pentru că ești vesel, plin de viață și glumeț, și nu datorită valorii tale intelectuale și morale, oamenii înțelepți și evlavioși te vor considera vrednic mai degrabă de milă, decât de a fi invidiat. Trebuie să te ferești de lingușeală. Cel care este îndeajuns de nebun ca să te flateze nu-ți poate fi prieten apropiat. Prietenii adevărați te vor preveni, te vor îndemna stăruitor, te vor avertiza și îți vor mustra greșelile. 3M 225.2

Ți-ai deschis mintea pentru necredința întunecată. Închide-o în temere de Dumnezeu. Caută dovezile, stâlpii credinței noastre, și prinde-te de ele cu putere. Tu ai nevoie de această încredere în adevărul prezent, pentru că el se va dovedi pentru tine o ancoră. Va da caracterului tău energie, eficiență și demnitate nobilă, care vor impune respect. Încurajează-ți obiceiul de a fi harnic. Ai deficiențe serioase în această privință. Atât tu, cât și fratele tău aveți idei strălucite în ceea ce privește reușita, dar nu uitați că în Dumnezeu este singura voastră speranță. S-ar putea ca, uneori, perspectivele să vi se pară măgulitoare, dar speranțele că vă veți înălța mai presus de îndatoririle simple și umile ale căminului sau de datoriile religioase se vor dovedi un eșec. Voi, dragii mei prieteni tineri, trebuie să vă umiliți inimile înaintea lui Dumnezeu, ca să puteți obține o experiență bogată și prețioasă în ceea ce privește viețuirea creștină, continuând să-L cunoașteți pe Domnul și să-i binecuvântați pe alții printr-o viață zilnică de o curăție desăvârșită, de o integritate nobilă și de conștiinciozitate în îndeplinirea datoriei creștine și a celei legate de viața practică. Voi aveți obligații de îndeplinit acasă; aveți de purtat responsabilități pe care încă nu le-ați luat asupra voastră. 3M 226.1

Ceea ce semănați, aceea veți secera. Acești tineri seamănă acum sămânța. Fiecare faptă a vieții lor și fiecare cuvânt rostit sunt o sămânță pentru bine sau pentru rău. După cum este sămânța, vor fi și roadele. Dacă își vor îngădui pasiuni pripite, senzuale, pervertite, sau vor ceda satisfacerii apetitului sau înclinațiilor inimii lor nesfințite, dacă își vor hrăni mândria sau vor cultiva principii greșite și obiceiurile necredincioșiei, risipei și imoralității, vor culege o recoltă bogată de remușcări, de rușine și de disperare. 3M 226.2

Îngerii lui Dumnezeu caută să-i conducă pe acești tineri să strige cu sinceritate către Domnul: „Fii Tu Prietenul tinereții mele!” Îngerii îi invită și caută să-i atragă departe de cursele lui Satana. Cerul poate fi al lor, dacă vor căuta să-l obțină. O cunună de slavă nepieritoare va fi a lor, dacă vor renunța la tot pentru cer. 3M 227.1

_________________________________