Mărturii III

Semănătorul Evangheliei

Parabola semănătorului Evangheliei, pe care Domnul Hristos le-a prezentat-o ascultătorilor Săi, conține o lecție pe care ar trebui să o studiem. Cei care predică adevărul prezent și care răspândesc sămânța bună vor obține aceleași rezultate ca semănătorul Evangheliei. Toate categoriile de oameni vor fi influențate, într-o măsură 3M 111.1

mai mică sau mai mare, de prezentarea adevărului clar și convingător. Unii dintre ascultători se vor asemăna cu terenul de pe marginea drumului. Ei vor fi afectați de adevărurile rostite, dar, pentru că nu și-au cultivat puterile morale, ci și-au urmat mai degrabă propriile înclinații, decât datoria, obiceiurile rele le-au împietrit inimile, până când au ajuns asemenea drumului tare și bătătorit. Aceștia pot mărturisi a crede adevărul, dar ei nu îi simt cu adevărat caracterul sfânt și înalt. Nu se despart de prietenia iubitorilor de plăceri și de societatea coruptă, ci se așază acolo unde sunt permanent ispitiți, astfel că pot fi foarte bine reprezentați de câmpul neîngrădit. Ei invită ispitele vrăjmașului și, în cele din urmă, își pierd respectul pe care păreau să îl aibă față de adevăr atunci când sămânța cea bună a fost semănată în inima lor. 3M 111.2

Unii sunt niște ascultători asemenea terenului stâncos. Ei sunt gata să primească imediat orice este nou și senzațional. Primesc cu bucurie cuvântul adevărului. Vorbesc cu sinceritate, cu zel și cu ardoare atunci când se referă la credința și la speranța lor și poate chiar îi mustră pe cei care au o experiență îndelungată, pentru vreo deficiență aparentă sau pentru lipsa lor de entuziasm. Dar atunci când sunt testați și puși la probă în văpaia încercărilor și a ispitei, când Dumnezeu Își folosește cosorul pentru a curăți pomii, ca ei să aducă roade pentru desăvârșire, zelul lor moare, glasurile lor amuțesc. Nu se mai laudă cu tăria și cu puterea adevărului. 3M 111.3

Această categorie de oameni se lasă stăpânită de sentimente. Caracterul lor nu are profunzime și stabilitate. Principiul nu pătrunde suficient de adânc, încât să constituie motivația acțiunilor. În cuvinte, ei înalță adevărul, dar nu sunt împlinitori ai lui. Sămânța adevărului nu a prins rădăcini în adânc, ci a rămas la suprafață. Inima nu a fost înnoită prin influența transformatoare a Duhului lui Dumnezeu. Atunci când adevărul cheamă la lucru bărbați și femei, când este nevoie să se facă sacrificii de dragul adevărului, ei sunt în altă parte, iar când vin încercările și persecuția, se prăbușesc, pentru că nu au rădăcini prinse adânc în pământ. Adevărul clar și direct este adus să influențeze inima și să descopere diformitatea caracterului. Unii nu vor suporta acest test, ci adesea își vor închide ochii față de propriile defecte. Deși conștiința le spune că acele cuvinte, care fac referire la caracterul lor creștin, rostite de mesagerii lui Dumnezeu, sunt adevărate, ei nu vor să asculte de glasul ei. Se simt jigniți și preferă să renunțe la adevăr, decât să se supună lui și să se lase sfințiți de el. Se amăgesc cu gândul că vor putea ajunge la cer pe o cale mai ușoară. 3M 112.1

Încă o categorie de oameni este reprezentată în parabolă. Bărbați și femei care ascultă Cuvântul sunt convinși de adevăr și îl acceptă fără să vadă păcătoșenia din propriile inimi. Iubirea de lume ocupă un loc important între sentimentele lor. În afaceri, ei vor să fie întotdeauna în avantaj. Ocolesc adevărul și, prin înșelăciune și fraudă, câștigă bani care se dovedesc mereu un ghimpe pentru ei, deoarece întrec în importanță scopurile și intențiile lor bune. Sămânța bună semănată în inimile lor este sufocată. Adesea, ei sunt atât de plini de griji și de neliniște, temându-se că nu vor avea câștig sau că vor pierde ce au câștigat, încât așază pe primul lor interesele vremelnice. Ei nu hrănesc sămânța cea bună. Nu participă la adunările unde inimile lor pot fi întărite prin privilegii religioase. Se tem că, astfel, vor avea de pierdut în lucrurile vremelnice. Înșelăciunea bogățiilor îi face să se amăgească singuri că este datoria lor să trudească și să câștige tot ce pot, ca în felul acesta să ajute cauza lui Dumnezeu. Totuși cu cât își sporesc mai mult bogățiile pământești, cu atât sunt mai puțin dispuși să se despartă de comoara adunată, până când inima li se întoarce cu totul de la adevărul pe care îl iubeau. Sămânța cea bună este sufocată, deoarece a fost năpădită de griji lumești inutile și de neliniști fără rost — de iubirea pentru plăcerile lumești și pentru onoarea pe care le-o aduc aceste bogății. 3M 112.2