Mărturii II

16 —Priviți la Isus

În viziunea care mi-a fost dată pe 12 iunie 1868, mi-a fost arătat pericolul ca poporul lui Dumnezeu să privească la fratele și la sora White și să creadă că trebuie să vină la ei cu poverile pe care le poartă și să caute sfat la ei. Nu ar trebui să se întâmple astfel. Cei care fac parte din acest popor sunt invitați de Mântuitorul lor iubitor și milostiv să vină la El, atunci când sunt trudiți și împovărați, și El îi va elibera de povară. În El vor găsi odihnă. Aducând la Isus greutățile și încercările lor, vor descoperi că această făgăduință se împlinește pentru ei. Când, în necazurile lor, vor simți acea odihnă care se găsește doar în Isus, vor dobândi o experiență care se va dovedi de cea mai mare valoare pentru ei. Fratele și sora White se străduiesc să trăiască o viață curată, să aducă roadele sfințeniei; cu toate acestea, nu sunt decât niște oameni supuși greșelii. Mulți vin la noi și întreabă: Să fac lucrul acesta? Să mă angajez în afacerea aceasta? Sau, în ceea ce privește îmbrăcămintea, s-o port pe aceasta sau pe aceea? Eu le răspund: Voi spuneți că sunteți ucenicii lui Hristos. Studiați Biblia! Citiți cu atenție și cu rugăciune viața scumpului nostru Mântuitor, cât timp a locuit printre oameni, pe pământ. Urmați exemplu vieții Lui și nu vă veți rătăci de pe cărarea cea îngustă. Noi refuzăm categoric să fim conștiință pentru voi. Dacă v-am spune exact ce să faceți, ați privi la noi pentru a fi călăuziți, în loc să mergeți direct la Isus. Experiența voastră s-ar baza pe noi. Voi trebuie să aveți o experiență personală, care să se bazeze pe Dumnezeu. Atunci veți putea rămâne în picioare în mijlocul pericolelor zilelor din urmă și veți fi curățiți, nu mistuiți de focul necazurilor și al încercărilor prin care trebuie să treacă toți sfinții, pentru ca zgura să fie îndepărtată din caracterul lor, astfel încât să fie pregătiți să primească atingerea nemuririi, care le va aduce desăvârșirea. 2M 117.3

Mulți dintre iubiții noștri frați și surori cred că nu pot să aibă o adunare mare, dacă nu participă la ea și fratele și sora White. În multe locuri, frații își dau seama că trebuie făcut ceva pentru a-i trezi pe oameni la un efort stăruitor și hotărât pentru cauza adevărului. Ei au avut pastori care au lucrat în mijlocul lor, dar își dau seama că este nevoie de o lucrare și mai mare și privesc spre fratele și spre sora White, ca să o facă ei. Am văzut că lucrul acesta nu este după voia lui Dumnezeu. În primul rând, este o deficiență a unora dintre pastorii noștri. Le lipsește conștiinciozitatea. Ei nu iau asupra lor povara lucrării și nu caută să se angajeze să o ridice chiar acolo unde oamenii au nevoie de ajutor. Ei nu au discernământ, ca să vadă și să simtă unde poporul trebuie să fie corectat, mustrat, zidit și întărit. Unii dintre ei lucrează săptămâni și luni într-un loc și, în realitate, este mai mult de făcut acolo când pleacă, decât atunci când au început. Dăruirea sistematică merge greu. Susținerea acestei ramuri a lucrării este datoria pastorului, dar pentru că nu este plăcută, unii își neglijează datoria. Ei prezintă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu caută să-i convingă pe oameni de nevoia ascultării. De aceea, mulți aud, dar puțini împlinesc cu fapta. Oamenii simt că lipsește ceva. Lucrurile nu sunt puse în ordine și ei privesc către fratele și sora White să suplinească această deficiență. 2M 118.1

Unii dintre frații noștri pastori s-au sustras de la un efort susținut în cadrul lucrării și nu s-au apropiat de inimile oamenilor. Ei s-au amăgit cu gândul că fratele și sora White vor suplini lipsurile, pentru că sunt într-un mod special pregătiți pentru lucrare. Oamenii aceștia au lucrat, dar nu așa cum ar fi trebuit. Ei nu au purtat povara. Nu au ajutat acolo unde era nevoie de ajutor. Nu au corectat deficiențele care ar fi trebuit corectate. Nu s-au implicat cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată energia în împlinirea nevoilor oamenilor. Timpul a trecut și ei nu au niciun rezultat pe care să-l arate. Povara deficiențelor lor cade asupra noastră și ei îi încurajează pe oameni să privească spre noi, promovând ideea că nimic altceva nu va îndeplini lucrarea, decât mărturia noastră specială. Dumnezeu nu aprobă poziția aceasta. Pastorii trebuie să-și asume responsabilități mai mari și să nu cultive ideea că ei nu pot să transmită mesajul care să-i ajute pe oameni acolo unde au nevoie de ajutor. Dacă nu pot face acest lucru, atunci să rămână în Ierusalim până când vor primi putere de sus. Ei nu trebuie să se angajeze într-o lucrare pe care nu o pot duce la îndeplinire. Trebuie să pornească plângând, ducând sămânța prețioasă, și să se întoarcă, după efortul lor, plini de bucurie, aducându-și snopii cu ei. 2M 119.1

Pastorii trebuie să-i ajute pe oameni să înțeleagă importanța efortului personal. Nicio biserică nu poate să prospere, dacă membrii ei nu lucrează. Oamenii trebuie să se angajeze în a ridica povara acolo unde o ridică și pastorii. Am văzut că nimic durabil nu poate fi realizat pentru bisericile din diferite locuri, dacă membrii acestora nu sunt treziți să simtă responsabilitatea care apasă asupra lor. Fiecare mădular al trupului trebuie să simtă că mântuirea propriului suflet depinde de efortul său personal. Sufletele nu pot fi mântuite fără efort. Pastorul nu-i poate mântui pe oameni. El poate fi un canal prin care Dumnezeu să transmită lumină poporului Său, dar, după ce lumina a fost dată, este lăsat în seama oamenilor să-și însușească acea lumină pentru ca, la rândul lor, să o lase să lumineze pentru alții. Membrii bisericii ar trebui să simtă că asupra lor apasă o responsabilitate personală, nu numai de a-și salva propriul suflet, ci și de a se angaja cu stăruință în salvarea celor care au rămas în întuneric. În loc să privească spre fratele și spre sora White, ca aceștia să-i ajute să iasă din întuneric, ei trebuie să depună eforturi serioase să se ajute singuri. Dacă ar începe să-i caute pe cei care sunt într-o stare mai rea decât a lor și ar încerca să-i ajute, ar ieși ei înșiși la lumină mai curând decât pe orice altă cale. Dacă poporul ajunge să se bizuie pe fratele și pe sora White și să-și pună încrederea în ei, Dumnezeu îi va smeri în mijlocul vostru și îi va îndepărta de la voi. Trebuie să priviți la Dumnezeu și să vă încredeți în El. Sprijiniți-vă pe El, și El nu vă va părăsi. Nu vă va lăsa să pieriți. Prețios este Cuvântul lui Dumnezeu. „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică.” Acestea sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele inspirației, studiate cu grijă și cu rugăciune și puse în practică, vă vor face destoinici pentru orice faptă bună. Atât pastorii, cât și membrii trebuie să privească la Dumnezeu. 2M 120.1

Trăim într-un veac nelegiuit. Pericolele zilelor din urmă se înmulțesc în jurul nostru. Pentru că nelegiuirea abundă, dragostea celor mai mulți s-a răcit. Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. Acum, scurtimea timpului pare să ne grăbească să căutăm neprihănirea. Oare să fie nevoie să ne fie puse înainte grozăviile zilei lui Dumnezeu, ca să ne determine să acționăm așa cum trebuie? Ne este prezentat cazul lui Enoh. El a umblat cu Dumnezeu sute de ani. A trăit într-un veac nelegiuit, corupt, când degradarea morală domnea pretutindeni în jur. Cu toate acestea, el și-a canalizat gândurile spre devotament, spre a iubi curăția. Conversațiile lui erau despre lucrurile cerești. Și-a educat mintea să alerge pe această cale și a purtat amprenta divină. Fața sa era luminată de lumina care strălucește pe chipul lui Isus. Enoh a avut ispite ca și noi. El a trăit în mijlocul unei societăți care nu era cu nimic mai prietenoasă față de neprihănire decât este cea în mijlocul căreia trăim noi. Atmosfera pe care o respira el era întinată de păcat și de corupție, ca și cea pe care o respirăm noi. Cu toate acestea, el a trăit o viață sfântă. Nu s-a lăsat întinat de păcatele care dominau veacul în care a trăit. La fel putem rămâne și noi curați și neîntinați. El a fost un reprezentant al sfinților care trăiesc în mijlocul pericolelor și al nelegiuirilor zilelor din urmă. Pentru ascultarea lui plină de credincioșie față de Dumnezeu, [Enoh] a fost luat la cer. În același fel, cei credincioși care sunt acum în viață și care vor rămâne până atunci vor fi luați la cer. Ei vor fi mutați dintr-o lume păcătoasă și coruptă în bucuriile veșnice ale cerului. 2M 121.1

Calea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie în sus și înainte, spre biruință. Unul mai mare decât Iosua conduce acum oștile lui Israel. În mijlocul nostru este chiar Căpetenia mântuirii noastre, care, pentru încurajarea noastră, a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” El ne conduce la o biruință sigură. Dumnezeu este în stare să împlinească oricând ceea ce a promis. El poate să ducă la îndeplinire lucrarea pe care a încredințat-o poporului Său. Dacă vom trăi o viață de desăvârșită ascultare, făgăduințele Lui se vor împlini în dreptul nostru. 2M 122.1

Dumnezeu le cere celor care sunt poporul Său să lumineze ca lumini în lume. Nu numai pastorilor li se cere acest lucru, ci fiecărui ucenic al lui Hristos. Conversația lor trebuie să fie cerească. Bucurându-se de comuniune cu Dumnezeu, ei vor dori să stabilească relații cu cei din jur, ca să poată exprima prin cuvintele și prin faptele lor dragostea lui Dumnezeu, care îi însuflețește. În felul acesta, vor fi lumini în lume, iar lumina transmisă prin ei nu se va stinge, nici nu va fi îndepărtată. Într-adevăr, pentru cei care nu vor umbla în ea, va deveni întuneric; dar va străluci cu o strălucire tot mai mare pe calea acelora care vor asculta și vor umbla în lumină. 2M 122.2

Spiritul, înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu, descoperite în Cuvântul Său, trebuie să fie manifestate de ucenicii lui Hristos și, prin aceasta, lumea va fi condamnată. Dumnezeu cere de la poporul Său potrivit cu harul și cu adevărul pe care i le-a dat. Toate cerințele Sale drepte trebuie să fie împlinite în mod desăvârșit. Ființele responsabile trebuie să umble în lumina care strălucește asupra lor. Dacă nu fac acest lucru, lumina lor va deveni întuneric, iar întunericul acesta va fi la fel de mare, pe cât de abundentă a fost lumina pe care au primit-o. Asupra poporului lui Dumnezeu strălucește o lumină care s-a acumulat în timp, dar mulți au neglijat să urmeze lumina și de aceea se află într-o stare de mare slăbiciune spirituală. 2M 123.1

Cei care sunt poporul lui Dumnezeu nu mor acum din lipsă de cunoștință. Nu vor fi condamnați pentru că nu au cunoscut calea, adevărul și viața. Adevărul care a fost descoperit înțelegerii lor, lumina care a strălucit asupra sufletului, dar pe care ei au neglijat-o sau au refuzat-o — aceasta îi va condamna. Cei care nu au avut niciodată o lumină pe care să o respingă nu vor fi condamnați. Ce ar fi putut face Dumnezeu mai mult pentru via Sa, decât a făcut? Lumină, o lumină prețioasă strălucește asupra celor care sunt poporul lui Dumnezeu, dar ea nu îi va salva, dacă ei nu vor să fie salvați prin ea, să o trăiască pe deplin în viața lor și să le-o transmită și altora care se află în întuneric. Dumnezeu Își cheamă poporul să acționeze. Este nevoie de o lucrare personală, aceea de mărturisire și de părăsire a păcatelor și de întoarcere la Domnul. Nimeni nu poate face această lucrare în dreptul altcuiva. Cunoștința religioasă a crescut, iar aceasta a făcut să crească în mod corespunzător și obligațiile. Asupra bisericii strălucește o lumină mare, care îi condamnă pe aceia care refuză să trăiască pe deplin conform ei. Dacă ar fi orbi, nu ar avea păcat. Dar ei au văzut lumina și au auzit mult adevăr, și totuși nu sunt nici înțelepți și nici sfinți. Mulți nu au progresat deloc de ani de zile în ceea ce privește cunoștința și adevărata sfințenie. Ei sunt piperniciți spiritual. În loc să avanseze către desăvârșire, ei merg înapoi, către întunericul și robia Egiptului. Mintea lor nu este exersată spre evlavie și spre adevărata sfințenie. 2M 123.2

Se va trezi Israelul lui Dumnezeu? Vor căuta toți aceia care susțin a avea evlavie să părăsească orice greșeală, să-I mărturisească lui Dumnezeu orice păcat ascuns și să-și mâhnească sufletul înaintea Lui? Își vor cerceta ei, cu profundă umilință, motivele fiecărei acțiuni și vor ști că ochiul lui Dumnezeu citește totul și cercetează orice lucru ascuns? Fie ca lucrarea să fie completă, consacrarea față de Dumnezeu să fie totală. El ne cheamă să Îi supunem pe deplin tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem. Pastori și membri ai bisericii avem nevoie de o nouă convertire, de o transformare a minții, fără de care nu suntem o mireasmă de la viață spre viață, ci una de la moarte spre moarte. Cei care sunt poporul lui Dumnezeu beneficiază de mari privilegii. Le-a fost dată o mare lumină, ca să poată împlini înalta chemare care le-a fost făcută în Hristos Isus; cu toate acestea, ei nu sunt ceea ce a dorit și ceea ce intenționează Dumnezeu ca ei să fie. 2M 124.1

Despărțirea de lume 2M 124.2

Stimați frați și surori, Dumnezeu a plănuit ca lumina bisericii să crească și să devină din ce în ce mai strălucitoare, până va ajunge în miezul zilei. Poporului lui Dumnezeu îi sunt date făgăduințe prețioase, cu condiția ascultării. Dacă, asemenea lui Caleb și lui Iosua, L-ați fi urmat pe Domnul întru totul, El Și-ar fi mărit puterea în mijlocul vostru. Păcătoșii ar fi fost convertiți și cei apostaziați s-ar fi îndreptat prin influența voastră; chiar și dușmanii credinței noastre, deși ar fi putut să se opună și să vorbească împotriva adevărului, nu ar fi putut să nu recunoască faptul că Dumnezeu este cu voi. 2M 124.3

Mulți dintre cei care susțin că sunt poporul special al lui Dumnezeu se aseamănă atât de mult cu lumea, încât caracterul lor deosebit nu este observat și este dificil să faci deosebire între „cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește”. Dumnezeu ar face lucruri mari pentru poporul Său, dacă acesta ar ieși din lume și ar fi deosebit. Dacă cei credincioși s-ar lăsa conduși de El, Dumnezeu ar face din ei o laudă pe întreg pământul. Martorul Credincios spune: „Știu faptele tale”. Îngerii lui Dumnezeu, care le slujesc celor ce vor fi moștenitori ai mântuirii, cunosc starea tuturor oamenilor, precum și măsura de credință pe care o are fiecare. Necredința, mândria, lăcomia și iubirea de lume care există în inimile celor care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu îi întristează pe îngerii neprihăniți. Când văd că în inima multora dintre cei care se declară a fi urmașii lui Hristos există păcate grele și aroganță și că Dumnezeu este dezonorat de purtarea lor nepotrivită și necinstită, îngerii plâng. Și totuși, cei care greșesc cel mai mult, cei care slăbesc cel mai mult biserica și aduc o pată asupra sfintei lor mărturisiri nu par să fie alarmați sau convinși de vinovăția lor, ci par să simtă că prosperă în Domnul. 2M 125.1

Mulți cred că stau pe temelia cea bună, că au adevărul; ei se bucură de claritatea lui și se laudă cu argumente puternice, pentru a dovedi corectitudinea poziției noastre. Unii ca aceștia consideră că fac parte din poporul ales, deosebit, al lui Dumnezeu, dar ei nu trăiesc experiența prezenței Sale și a puterii Sale de a-i mântui din nebunia lor, de a-i ajuta să nu mai cedeze ispitelor. Ei susțin că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar, prin faptele lor, Îl tăgăduiesc. Cât de mare este întunericul lor! Pentru unii, iubirea de lume, pentru alții, înșelăciunea bogățiilor au înăbușit Cuvântul, iar ei au ajuns neroditori. 2M 125.2

Mi-a fost arătat că biserica din _______ s-a împărtășit de spiritul lumii și a devenit încropită, căldicică, într-o măsură alarmantă. Când se fac eforturi pentru a pune lucrurile în ordine în biserică și pentru a-i aduce pe oameni în poziția pe care dorește Dumnezeu ca ei să o ocupe, o grupă este influențată de lucrare și face eforturi stăruitoare pentru a înainta prin întuneric, spre lumină. Dar mulți nu stăruie în eforturile lor suficient de mult, încât adevărul să aibă o influență sfințitoare asupra inimii și a vieții lor. Grijile acestei lumi le încețoșează mintea în așa măsură, încât cercetarea de sine și rugăciunea în taină sunt neglijate. Armura este dată jos și Satana are acces liber asupra lor, amorțindu-le sensibilitatea și făcându-i să nu bănuiască nimic în ceea ce privește vicleniile lui. 2M 126.1

Unii nu manifestă deloc dorința de a-și cunoaște adevărata stare și de a scăpa din cursele lui Satana. Ei sunt bolnăvicioși și muribunzi. Din când în când, sunt încălziți de focul altora, dar sunt atât de repede răciți de formalism, de mândrie și de influența lumii, încât nu simt deloc nevoia de ajutor. 2M 126.2

Sunt mulți care sunt deficitari în ceea ce privește spiritualitatea și calitățile creștine. În fiecare zi, asupra lor ar trebui să apese o solemnă responsabilitate, atunci când văd timpurile pline de pericole în care trăim și influențele nelegiuite care se înmulțesc în jurul nostru. Singura lor speranță de a deveni părtași de natură divină este să scape de stricăciunea care este în lume. Acești frați au nevoie de o experiență profundă în lucrurile lui Dumnezeu, iar aceasta poate fi obținută doar printr-un efort din partea lor. Poziția în care se află le cere să dea dovadă de seriozitate și de o stăruință neabătută, astfel încât să nu fie găsiți dormind la postul lor. Satana și îngerii lui nu dorm. 2M 126.3

Urmașii lui Hristos trebuie să fie instrumente ale neprihănirii, lucrători harnici, pietre vii, transmițători de lumină, ca să încurajeze prezența îngerilor cerești alături de ei. Li se cere să fie canale prin care să curgă spiritul adevărului și al neprihănirii. Mulți s-au împărtășit atât de mult de spiritul și de influența lumii, încât se poartă ca lumea. Au simpatiile și antipatiile lor și nu discern calitățile unui caracter superior. Comportamentul lor nu este condus de principiile curate ale creștinismului și, de aceea, se gândesc doar la ei, la plăcerile și la distracția lor, fără să țină seama de ceilalți. Ei nu sunt sfințiți prin adevăr și de aceea nu înțeleg unitatea care există între urmașii lui Hristos pretutindeni în lume. Cei care sunt cel mai mult iubiți de Dumnezeu sunt cei care au cel mai puțin încredere în ei înșiși și care sunt împodobiți cu un spirit blând și liniștit, a căror viață este curată și fără egoism și a căror inimă, printr-o măsură abundentă din spiritul lui Hristos, este înclinată spre ascultare, spre dreptate, spre curăție și spre adevărata sfințenie. 2M 127.1

Dacă toți I-ar fi consacrați lui Dumnezeu, de la ei ar străluci o lumină prețioasă, care ar avea o influență directă asupra tuturor celor cu care vin în contact. Dar toți au nevoie de o lucrare în dreptul lor. Unii sunt departe de Dumnezeu, la fel de nestatornici și de schimbători ca apa; nu înțeleg ce înseamnă sacrificiul. Atunci când își doresc vreo plăcere sau vreo satisfacție specială ori vreun articol de îmbrăcăminte, ei nu se gândesc dacă s-ar putea descurca și fără acel lucru sau dacă ar putea să-și refuze acea plăcere și să dea un dar de bunăvoie pentru Dumnezeu. Câți s-au gândit că li se cere să facă vreun sacrificiu? Chiar dacă acesta ar fi de o valoare mai mică decât cel al unui om bogat, care dispune de miile lui, totuși ceea ce presupune cu adevărat tăgăduire de sine reprezintă un sacrificiu prețios, o jertfă pentru Dumnezeu. Aceasta va fi o jertfă plăcută, a cărei mireasmă se va ridica de pe altarul lui asemenea parfumului de tămâie. 2M 127.2

Cei tineri nu au dreptul să facă ce le place cu banii lor, fără să țină seama de cerințele lui Dumnezeu. Ei ar trebui să spună împreună cu David: „Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi-de-tot care să nu mă coste nimic”. Sume mari au fost cheltuite pentru a face cât mai multe fotografii. Dacă ar socoti banii dați fotografului în acest scop, s-ar aduna o sumă destul de mare. Și acesta nu este singurul mod de a risipi banii, de a-i investi în satisfacerea eului și de pe urma căruia nu se obține niciun folos. Prin această cheltuială, ei nu și-au asigurat îmbrăcămintea sau hrana pentru ei înșiși, nu i-au ajutat pe văduve și pe orfani, nu le-au dat de mâncare celor flămânzi și nu i-au îmbrăcat pe cei goi. 2M 127.3

În timp ce banii sunt cheltuiți cu mână largă pentru satisfacerea de sine, lui Dumnezeu Îi sunt aduse daruri mici, cu economie și aproape cu neplăcere. Cât din salariile pe care le câștigă tinerii își găsește drum către vistieria lui Dumnezeu, pentru a contribui la înaintarea lucrării de salvare a sufletelor? Ei dau în fiecare săptămână câte un bănuț și au sentimentul că dau mult. Dar nu își dau seama că sunt în aceeași măsură ispravnici ai lui Dumnezeu peste puținul lor, cum sunt și cei bogați, peste averile lor mari. Dumnezeu este jefuit și ei și-au îngăduit tot ce au vrut, au ținut seama de plăcerile lor, și-au satisfăcut gustul, fără să se gândească vreo clipă că El va face o cercetare amănunțită a modului în care au folosit ei ceea ce era al Lui. Cât timp unii ca aceștia își vor satisface fără ezitare presupusele nevoi și vor reține de la El darurile pe care ar trebui să le aducă, Dumnezeu nu va accepta mica sumă pe care o depun ei în vistierie mai mult decât a acceptat darul lui Anania și al Safirei, care au plănuit să-L jefuiască pe Dumnezeu în darul lor. 2M 128.1

În general, tinerii care sunt în mijlocul nostru sunt aliați cu lumea. Doar puțini dintre ei susțin o luptă deosebită împotriva dușmanului lăuntric, puțini doresc cu seriozitate și cu nerăbdare să cunoască și să împlinească voia lui Dumnezeu. Doar puțini flămânzesc și însetează după neprihănire, puțini cunosc câte ceva despre Duhul lui Dumnezeu, ca Unul care mustră și mângâie. Unde sunt misionarii? Unde sunt cei dispuși la tăgăduire de sine și la sacrificiu? Unde sunt cei dispuși să poarte crucea? Eul și interesele egoiste au înghițit principiile înalte și nobile. În mintea lor, lucrurile veșnice nu mai au greutate. Dumnezeu le cere în mod personal să-și vină în fire și să I se predea Lui pe deplin. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” Nu puteți sluji eului și, în același timp, să fiți slujitori ai lui Hristos. Trebuie să muriți față de voi înșivă, să muriți față de iubirea voastră de plăceri și să învățați să vă întrebați: Va fi Dumnezeu mulțumit de lucrurile pentru care intenționez să cheltuiesc acești bani? Îi vor aduce ele slavă? 2M 128.2

Ni se poruncește ca, fie că mâncăm, fie că bem, fie că facem altceva, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Câți au acționat, în mod conștient, mai degrabă din principiu decât din impuls și au ascultat această poruncă la literă? Câți dintre tinerii ucenici din ________ și-au pus încrederea în Dumnezeu și au căutat în mod serios să cunoască și să împlinească voia Lui? Sunt mulți care sunt slujitori ai lui Hristos doar cu numele, nu și cu fapta. Acolo unde domnește principiul religios, pericolul de a comite greșeli mari este mic, deoarece egoismul, care întotdeauna orbește și înșală, este subordonat. Dorința sinceră de a face bine altora este atât de puternică, încât eul este uitat. A avea principii religioase ferme reprezintă o comoară inestimabilă. Aceasta este cea mai curată, cea mai înaltă și mai nobilă influență pe care o pot avea muritorii. Cei care le au, au o ancoră. Fiecare faptă este bine analizată, ca nu cumva efectul ei să fie dăunător pentru altul și să-l îndepărteze de Hristos. Întrebarea pe care și-o pun permanent este: Doamne, cum aș putea să-Ți slujesc mai bine, să slăvesc Numele Tău pe pământ? Cum să-mi trăiesc viața, astfel încât să-Ți laud Numele pe pământ și să-i conduc și pe alții să Te iubească, să-Ți slujească și să Te onoreze? Ajută-mă să doresc și să aleg doar voia Ta. Exemplul și cuvintele Mântuitorului meu să fie lumina și tăria inimii mele. Dacă Îl voi urma și mă voi încrede în El, nu mă va lăsa să pier. El va fi cununa bucuriei mele. 2M 129.1

Dacă ajungem să confundăm înțelepciunea unui om cu înțelepciunea lui Dumnezeu, vom fi duși în rătăcire de nebunia înțelepciunii omului. Acesta este pericolul în care se află mulți din __________. Ei nu au o experiență personală. Nu și-au format obiceiul de a se a ruga și de a analiza singuri, fără prejudecăți și în mod obiectiv, întrebări și subiecte noi, care pot să apară oricând. Ei așteaptă să vadă mai întâi ce gândesc ceilalți. Dacă aceștia nu sunt de acord, nu au nevoie de mai mult, ca să se convingă că subiectul respectiv nu are, oricum, nicio importanță. Deși grupul acesta este numeros, aceasta nu schimbă cu nimic faptul că cei care fac parte din el sunt lipsiți de experiență și au mintea slăbită din cauza îndelungatei cedări în fața vrăjmașului și că vor fi întotdeauna slabi și neputincioși ca niște copii mici, umblând după lumina altora, trăind pe baza experienței altora, simțind în funcție de ce simt alții și acționând în funcție de cum văd că acționează alții. Se poartă ca și când nu ar avea propria individualitate. Identitatea lor este cufundată în alții și ei sunt simple umbre ale celor despre care cred că au dreptate. Dacă nu vor deveni conștienți de caracterul lor instabil și nu îl vor corecta, vor pierde viața veșnică. Ei nu vor fi în stare să facă față pericolelor zilelor din urmă. Nu vor avea putere să reziste Diavolului, pentru că nu vor ști că este el. Cineva trebuie să stea lângă ei mereu și să-i anunțe dacă cel care se apropie este un dușman sau un prieten. Ei sunt lipsiți de spiritualitate și de aceea nu discern lucrurile spirituale. Nu sunt înțelepți în lucrurile care au legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Nici cei tineri și nici cei bătrâni nu au nicio justificare ca să se încreadă în altcineva, ca să aibă o experiență în locul lor. Îngerul a spus: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor”. În experiența și în lupta creștină este nevoie de o nobilă independență. 2M 129.2

Bărbați, femei și tineri, Dumnezeu vă cere să aveți tărie morală, voință statornică și perseverență în atingerea scopului, o minte care să nu se bazeze pe afirmațiile altora, ci care să cerceteze și să analizeze singură înainte de a accepta sau respinge ceva, care să studieze și să cântărească dovezile și să I le prezinte Domnului în rugăciune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”. Și acum condiția: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul”. Această cerere pentru înțelepciune nu trebuie să fie o rugăciune lipsită de sens și de importanță, care să se șteargă din minte imediat ce s-a încheiat, ci una care să exprime dorința puternică, sinceră a inimii — o dorință care apare atunci când ești conștient de faptul că îți lipsește înțelepciunea de a discerne voia lui Dumnezeu. 2M 130.1

După ce rugăciunea este înălțată, dacă răspunsul nu este observat imediat, nu obosiți în așteptare și nu deveniți nestatornici! Nu vă îndoiți! Prindeți-vă de făgăduința: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta”. Ca și văduva stăruitoare, susțineți-vă cazul, urmăriți-vă scopul cu fermitate. Este obiectivul acesta important și cu consecințe importante pentru voi? Cu siguranță că da. Atunci, nu șovăiți, deoarece credința voastră poate fi pusă la încercare. Dacă lucrul pe care îl doriți este de valoare, atunci merită un efort serios, stăruitor. Aveți făgăduința; voi, vegheați și rugați-vă! Fiți perseverenți și rugăciunea voastră va primi răspuns; nu Dumnezeu este Cel care v-a făgăduit? Dacă vă costă ceva ca să-l obțineți, când îl veți primi îl veți prețui mai mult. Vi se spune clar că, dacă vă veți îndoi, nu trebuie să vă așteptați să primiți ceva de la Domnul. Aici este dată avertizarea să nu obosiți, ci să așteptați cu încredere împlinirea făgăduinței. Dacă cereți, El vă va da cu mână largă și fără mustrare. 2M 131.1

Aici greșesc mulți. Ei șovăie, în ceea ce privește scopul lor, și atunci credința le slăbește. Acesta este motivul pentru care nu primesc nimic de la Domnul, care este Sursa noastră de tărie. Nimeni nu trebuie să umble în întuneric, să se poticnească asemenea unui om orb, pentru că Domnul dă lumină, dacă vor să o accepte în felul stabilit de El, și nu să-și aleagă propria cale. El le cere tuturor să-și îndeplinească datoria cu sârguință, în fiecare zi. Lucrul acesta este cerut în special de la cei care sunt angajați în lucrarea solemnă și importantă de la biroul de publicații, atât de la cei asupra cărora responsabilitatea lucrării apasă mai greu, cât și de la cei care poartă mai puține responsabilități. Ei pot face aceasta doar privind la Dumnezeu, pentru a-i face în stare să realizeze cu credincioșie ceea ce este drept în ochii Cerului, făcând toate lucrurile din motive neegoiste, ca și când toți ar putea să vadă cu ochii lui Dumnezeu, care privește la toți și analizează faptele tuturor. 2M 131.2

Păcatul care este tolerat în cel mai înalt grad și care ne desparte de Dumnezeu și dă naștere la atât de multe tulburări spirituale contagioase este egoismul. Nu poate exista întoarcere la Domnul fără tăgăduire de sine. Prin noi înșine nu putem face nimic, dar prin puterea lui Dumnezeu, care ne întărește, putem trăi să facem bine altora și, în felul acesta, să evităm răul egoismului. Nu este nevoie să mergem în țările păgâne pentru a ne manifesta dorința de a-I consacra lui Dumnezeu totul, printr-o viață folositoare și neegoistă. Trebuie să facem lucrul acesta în cercul familiei, în biserică, printre cei cu care ne asociem și cu care încheiem afaceri. Pe căile obișnuite ale vieții este locul unde eul trebuie să fie tăgăduit și supus. Pavel putea să spună: „Eu mor în fiecare zi”. Această moarte zilnică față de eul nostru, în lucrurile mici ale vieții, ne face biruitori. În dorința de a face bine altora, trebuie să uităm de noi înșine. Multora dintre cei de acolo le lipsește iubirea pentru semeni. În loc să-și facă în fiecare zi datoria cu credincioșie, ei își caută mai degrabă propria plăcere. 2M 132.1

În mod hotărât, Dumnezeu le încredințează tuturor urmașilor Săi datoria de a fi o binecuvântare pentru alții, prin influența și prin mijloacele lor materiale, și de a căuta acea înțelepciune care vine de la El și care îi face în stare să facă tot ce le stă în putere pentru a înălța gândurile și sentimentele celor care intră în sfera lor de influență. Lucrând pentru alții, vor cunoaște o dulce satisfacție, o pace interioară care va constitui o răsplată suficientă. Când vor fi animați de dorința nobilă de a le face bine altora, ei vor găsi adevărata fericire în a-și îndeplini cu credincioșie numeroasele datorii ale vieții. Aceasta le va aduce mai mult decât o răsplată pământească, deoarece orice îndeplinire conștiincioasă și neegoistă a datoriei este notată de îngeri și strălucește în raportul vieții. În cer, nimeni nu se va mai gândi la el însuși și nici nu-și va căuta propria plăcere, ci toți, dintr-o dragoste curată, autentică, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească, pe pământul cel nou, trebuie ca aici să fim conduși de principii. 2M 132.2

Fiecare faptă din viața noastră îi afectează și pe alții, fie în bine, fie în rău. Influența noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simțită de alții, care, la rândul lor, acționează pe baza ei și, într-o măsură mai mare sau mai mică, o reproduc. Dacă, prin exemplul nostru, îi ajutăm pe ceilalți să-și dezvolte principii bune, le dăm puterea de a face binele. La rândul lor, ei vor exercita aceeași influență benefică asupra altora și, în felul acesta, sute și mii de oameni vor fi afectați de influența noastră inconștientă. Dacă, prin faptele noastre, întărim sau provocăm la acțiune puterile răului aflate în cei din jurul nostru, ne facem părtași la păcatul lor și va trebui să dăm socoteală pentru binele pe care am fi putut să-l facem pentru ei și nu l-am făcut, pentru că n-am făcut din Dumnezeu tăria noastră, călăuza și sfătuitorul nostru. 2M 133.1