Mărturii II

50 — Datoria față de orfani

Frate și soră D, 2M 326.2

ultima voastră vizită și discuția pe care am avut-o cu voi mi-au sugerat multe gânduri și nu pot să nu aștern pe hârtie câteva dintre ele. Mi-a părut foarte rău că E nu s-a purtat tot timpul corect; cu toate acestea, dacă stăm să ne gândim bine, nu ne putem aștepta la perfecțiune de la un tânăr de vârsta lui. Copiii au greșeli și au nevoie să fie educați cu răbdare. 2M 326.3

Nu trebuie să ne mire faptul că el nu are întotdeauna sentimente corecte. Să nu uităm că el nu are nici tată și nici mamă — pe nimeni căruia să-i poată încredința simțămintele lui, necazurile și ispitele cu care se confruntă. Orice persoană simte nevoia să aibă pe cineva care să-i arate simpatie. Băiatul acesta a fost aruncat încoace și-ncolo, dintr-o parte în alta, și este posibil să aibă multe greșeli, multe purtări neglijente, dând dovadă de o anumită independență, și, de asemenea, este posibil să îi lipsească respectul. Dar este destul de întreprinzător și, dacă va fi corect instruit și va fi tratat cu blândețe și cu bunătate, am deplină încredere că nu ne va dezamăgi speranțele, ci va răsplăti din plin eforturile făcute pentru el. Având în vedere dezavantajele cu care s-a confruntat, eu cred că el este un băiat foarte bun. 2M 327.1

Atunci când v-am rugat să-l luați voi, am făcut-o deoarece credeam cu toată convingerea că aceasta era datoria voastră și că, împlinind-o, aveați să fiți binecuvântați. Nu ne așteptam să faceți acest lucru doar ca să beneficiați de ajutorul pe care aveați să-l primiți din partea băiatului, ci și pentru ca voi să-i faceți lui un bine, să vă împliniți datoria față de cei orfani — o datorie pe care orice creștin adevărat ar trebui să o caute și, cu grijă și preocupare, să o ducă la îndeplinire; o datorie care cere sacrificiu, dar o datorie care noi credeam că vă va face bine, dacă o veți accepta cu bucurie, convinși că sunteți un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a salva sufletele din cursele lui Satana, pentru a salva un fiu al cărui tată și-a dedicat prețioasa viață pentru a îndruma sufletele la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. 2M 327.2

Din ceea ce mi-a fost arătat, adventiștii păzitori ai Sabatului au o idee foarte vagă cu privire la cât de mare este locul pe care îl ocupă lumea și egoismul în inimile lor. Dacă aveți dorința de a face bine și de a-L slăvi pe Dumnezeu, sunt multe căi prin care puteți face acest lucru. Dar voi nu ați înțeles că acesta este rezultatul adevăratei religii. Aceasta este roada pe care o va produce orice pom bun. Voi nu ați simțit că vi se cerea să fiți preocupați de cei din jur, să luați asupra voastră cazul lor și să dați dovadă de un interes neegoist pentru cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. Voi nu ați acționat pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, pe cei mai neajutorați. Dacă ați fi avut copii care să vă ceară să manifestați față de ei grijă, afecțiune și iubire, nu ați mai fi fost atât de închiși în voi înșivă, atât de egoiști și de preocupați doar de interesele voastre. Dacă cei care nu au copii și pe care Dumnezeu i-a făcut administratori ai unor bunuri materiale și-ar deschide inimile și s-ar îngriji de copiii care au nevoie de dragoste, de grijă, de afecțiune și de ajutor în ceea ce privește bunurile acestei lumi, ei ar fi cu mult mai fericiți decât sunt astăzi. Atâta timp cât tinerii care nu au parte de grija plină de milă a unui tată și de iubirea gingașă a unei mamei sunt expuși la influențele corupătoare ale acestor zile din urmă, este datoria cuiva să suplinească locul tatălui și al mamei pentru unii dintre ei. Învățați să le oferiți dragoste, afecțiune și simpatie. Toți aceia care pretind că au un Tată în ceruri, din partea Căruia așteaptă să le poarte de grijă și, în cele din urmă, să-i ia în căminul pe care l-a pregătit pentru ei, ar trebui să simtă solemna obligație care apasă asupra lor, de a le fi prieteni celor lipsiți de prieteni și părinți celor orfani, de a le ajuta pe văduve și de a fi de folos acestei lumi, făcând bine oamenilor. Mulți nu au privit lucrurile acestea într-o lumină corectă. Dacă trăiesc doar pentru ei înșiși, nu vor avea o putere mai mare decât cea care le este necesară pentru aceasta. 2M 328.1

Tinerii care cresc în mijlocul nostru nu sunt îngrijiți așa cum ar trebui. Unii dintre frați ar trebui să-și asume îndatoriri pe care nu sunt dispuși să le vadă și să și le asume. Teama de a nu avea ei înșiși neplăceri este o scuză suficientă pentru mulți. Ziua lui Dumnezeu va scoate la lumină datorii neîndeplinite — suflete pierdute pentru că egoismul nu a vrut să se deranjeze să facă eforturi în favoarea lor. 2M 328.2

Mi s-a arătat că, dacă cei care mărturisesc a fi creștini ar cultiva mai multă afecțiune și arăta mai multă preocupare în a purta de grijă altora, ei ar fi răsplătiți împătrit. Dumnezeu notează totul. El știe scopul pentru care trăim și dacă viața noastră este pusă în slujba omenirii sărmane și decăzute sau dacă ochii noștri sunt orbi față de orice altceva, în afară de propriul nostru interes, și față de oricine, în afară de sărmanul nostru eu. Vă implor, în Numele lui Hristos, pentru binele sufletelor voastre și al tinerilor, să nu mai tratați cu ușurință problema aceasta, așa cum fac unii! Este un lucru grav, cât se poate de serios, și vă afectează interesul legat de Împărăția lui Hristos, din moment ce implică mântuirea unor suflete prețioase. De ce nu ar fi aceasta o datorie pe care Dumnezeu o așază asupra voastră, care sunteți în stare să faceți ceva pentru binele celor lipsiți de un cămin, chiar dacă sunt neștiutori și nedisciplinați? Oare veți fi preocupați să depuneți eforturi doar în direcția unde vă așteptați să obțineți profitul și plăcerile cele mai egoiste? Nu este bine pentru voi să neglijați favoarea divină pe care v-o va oferi Cerul, dacă vă veți îngriji de cei care au nevoie de îngrijirea voastră, și astfel să Îl lăsați pe Dumnezeu să bată în zadar la ușa voastră. El stă acolo în persoana celor sărmani, a orfanilor fără adăpost și a văduvelor îndurerate, care au nevoie de dragoste, de simpatie, de afecțiune și de încurajare. Dacă nu faceți aceste lucruri pentru unul dintre aceștia, nu I le-ați face nici lui Hristos, dacă ar fi pe pământ. 2M 329.1

Aduceți-vă aminte de starea voastră nenorocită din trecut, de orbirea voastră spirituală și de întunericul care vă înconjura înainte ca Hristos, Mântuitorul cel plin de duioșie și de dragoste, să vină în ajutorul vostru și să vă caute acolo unde erați. Dacă lăsați ca aceste ocazii să treacă, fără să oferiți dovezi palpabile cu privire la recunoștința voastră pentru această uimitoare și minunată dragoste pe care o manifestă un Mântuitor îndurător față de voi, care erați străini de comunitatea lui Israel, atunci aveți motive să vă temeți că asupra voastră vor veni un întuneric și o nenorocire și mai mari. Acum este timpul vostru de semănat. Mai târziu, veți culege ce ați semănat. Profitați acum, cât mai este timp, de orice privilegiu de a face bine. Aceste privilegii folosite vor fi asemenea unei ploi minunate, care vă va uda și vă va înviora. Profitați de orice ocazie care vă este oferită pentru a face bine. Mâinile leneșe vor secera o recoltă săracă. Pentru ce altceva trăiesc persoanele vârstnice, dacă nu pentru a avea grijă de tineri și pentru a-i ajuta pe cei neajutorați? Dumnezeu ni i-a încredințat nouă, care suntem mai în vârstă și avem experiență, și ne va cere să dăm socoteală, dacă ne neglijăm datoria în această privință. Și ce importanță are că eforturile noastre nu sunt apreciate? Ce importanță are că, de multe ori, se dovedesc a fi un eșec și doar o singură dată un succes? Această singură dată va cântări mai greu decât toate descurajările îndurate mai înainte. 2M 329.2

Doar foarte puțini înțeleg cu adevărat ce înseamnă cuvântul creștin. El înseamnă să fim asemenea lui Hristos, să facem bine altora, să ne dezbrăcăm de tot egoismul, iar viața noastră să fie caracterizată de fapte de bunăvoință dezinteresată. Mântuitorul nostru aruncă sufletele în brațele noastre, ale bisericii, ca aici să fie îngrijite în mod dezinteresat și să fie pregătite pentru cer, iar noi să fim, în felul acesta, conlucrători cu El. Dar, prea adesea, biserica le alungă pe câmpul de luptă al diavolului. Un membru va spune: „Nu este datoria mea” și apoi va aduce vreo scuză superficială. „Ei bine”, va spune un altul, „nu este nici datoria mea”; și, în cele din urmă, nu este datoria nimănui, iar sufletul este lăsat să piară, neîngrijit de nimeni. Este datoria fiecărui creștin să se angajeze în această lucrare de tăgăduire de sine și de sacrificiu de sine. Oare nu poate Dumnezeu să le umple înapoi hambarele și să le înmulțească turmele, astfel încât, în loc de pierdere, să aibă câștig? „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, și altul care economisește prea mult nu face decât să sărăcească.” 2M 330.1

Dar lucrarea oricărui om urmează să fie pusă la probă și adusă la judecată și fiecare va fi răsplătit după cum au fost faptele lui. „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug.” „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău.” Citește versetul următor și observă bogata răsplată promisă celor care vor face acest lucru. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede.” Aici este o făgăduință deosebit de prețioasă pentru toți aceia care se interesează de cazurile celor care au nevoie de ajutor. Cum poate Dumnezeu să vină și să le aducă binecuvântare și prosperitate celor care nu au grijă de nimeni altcineva decât de ei înșiși și care nu folosesc ceea ce El le-a încredințat pentru a-I slăvi Numele pe pământ? 2M 330.2

Sora Hannah More este moartă și a murit ca o martiră a egoismului unui popor care mărturisește a căuta slava, onoarea, nemurirea și viața veșnică. Exilată din mijlocul credincioșilor în mijlocul geroasei ierni trecute, această misionară, care a dovedit sacrificiu de sine, a murit pentru că nu a existat nicio inimă suficient de generoasă ca să o primească. Eu nu învinuiesc pe nimeni. Nu sunt judecător. Dar atunci când Judecătorul întregului pământ va cerceta cazul, cineva va fi găsit vinovat. Noi toți suntem prea limitați și prea mistuiți de egoismul nostru. Rugăciunea mea, înălțată dintr-un suflet împovărat și chinuit, este ca Dumnezeu să îndepărteze de la noi acest blestem și să ne dea o inimă miloasă, o inimă de carne, să ne dea sensibilitate și compasiune. Sunt sigură că în noi trebuie să se facă o lucrare; altfel, în ziua lui Dumnezeu, vom fi găsiți prea ușori. 2M 331.1

În ceea ce-l privește pe fratele E, vă implor, nu uitați că este doar un copil, cu o experiență de copil. Nu măsurați un băiat sărman, slab și plăpând, cum este el, cu voi înșivă, având aceleași așteptări de la el ca de la voi. Sunt încredințată că stă în puterea voastră să faceți ceea ce trebuie pentru acest orfan. Puteți să-i oferiți stimulente, motivații, astfel încât să nu simtă că munca lui este lipsită de bucurie, neluminată de nicio rază de încurajare. Voi, frate și soră, vă puteți bucura unul de încrederea celuilalt, puteți manifesta simpatie unul față de celălalt, puteți să vă amuzați împreună și să vă împărtășiți unul altuia încercările și poverile. Voi aveți ceva care să vă înveselească, să vă învioreze, în timp ce el este singur. Este un băiat cuminte, dar nu are pe nimeni în care să aibă încredere sau care să-i spună un cuvânt de mângâiere în mijlocul descurajărilor și al asprelor încercări prin care știu că trece la fel de mult ca și cei mai înaintați în vârstă decât el. 2M 331.2

Dacă vă retrageți în cercul vostru, în relația voastră, aceasta va fi o iubire egoistă, care nu va fi însoțită de binecuvântarea Cerului. Eu am toată încrederea că îl veți iubi pe acest orfan de dragul lui Hristos, că veți considera că averea voastră nu are nicio valoare, dacă nu este folosită pentru a face bine. Faceți bine; fiți bogați în fapte bune, gata să fiți darnici, gata să simțiți împreună cu alții, astfel încât să vă strângeți pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, ca să puteți primi adevărata viață. Nimeni nu va primi ca răsplată viața veșnică, dacă nu dovedește sacrificiu de sine. Un tată și o mamă aflați pe moarte și-au lăsat comorile în grija bisericii, ca să le educe în cunoașterea lui Dumnezeu și să le pregătească pentru cer. Atunci când acești părinți scumpi îi vor căuta pe cei dragi ai lor și unul va fi găsit lipsă din cauza neglijenței, ce va răspunde biserica? Ea este, într-o mare măsură, responsabilă pentru mântuirea acestor copii orfani. 2M 332.1

După toate probabilitățile, voi nu ați reușit să câștigați încrederea și afecțiunea băiatului, pentru că nu i-ați dat mai multe dovezi palpabile ale dragostei voastre, oferindu-i motivații și stimulente. Dacă nu ați putut să cheltuiți bani pentru acestea, ați fi putut măcar să-l încurajați, arătându-i că nu sunteți indiferenți față de cazul lui. Este o greșeală să credeți că iubirea și afecțiunea trebuie oferite doar dintr-o parte. Câtă afecțiune v-ați învățat să manifestați? Sunteți prea închiși în voi înșivă, prea egoiști, și nu simțiți nevoia să vă înconjurați de o atmosferă de bunătate și de delicatețe, care vine din adevărata noblețe a sufletului. Fratele și sora F și-au lăsat copiii în grija bisericii. Ei aveau o mulțime de rude bogate care ar fi vrut să ia copiii în grija lor, dar acestea erau necredincioase și, dacă li s-ar fi îngăduit să le devină tutori, ar fi abătut inimile copiilor de la adevăr la minciună și le-ar fi pus în pericol mântuirea. Pentru că nu li s-a permis să ia copiii, aceste rude au fost nemulțumite și nu au mai făcut nimic pentru ei. Trebuie să se țină seama de încrederea pe care au avut-o părinții în biserică și să nu fie ignorat acest lucru din cauza egoismului. 2M 332.2

Noi avem cel mai profund interes pentru acești copii. Una dintre copile deja și-a dezvoltat un frumos caracter creștin și s-a căsătorit cu un pastor al Evangheliei. Și acum, ca răspuns la grija și poverile care au fost purtate pentru ea, a devenit, la rândul ei, o adevărată purtătoare de poveri în biserică. Este căutată pentru sfat și îndemn, de către cei cu mai puțină experiență, și nu în zadar. Ea posedă adevărata umilință creștină, cu o demnitate potrivită, care nu poate să le inspire decât respect și încredere tuturor celor care o cunosc. Acești copii îmi sunt la fel de apropiați ca propriii mei copii. Nu-i voi pierde din vedere și nici nu voi înceta să mă îngrijesc de ei. Îi iubesc în mod sincer, cu toată afecțiunea. 2M 333.1