Mărturii II

46/84

44 — Scrisoare către un băiat orfan

Dragă prietene, 2M 306.2

în ultima viziune care mi-a fost dată, am văzut că tu ai de corectat niște greșeli. Este nevoie ca mai întâi să le vezi, pentru ca apoi să poți face efortul necesar pentru a le corecta. Tu ai multe de învățat, ca să-ți formezi un bun caracter creștin, pe care Dumnezeu să îl aprobe. Din copilărie ai fost un băiat rebel și încăpățânat, hotărât să ai propria cale și să-ți urmezi propria judecată. Nu ți-a plăcut să-ți supui dorințele și voința față de cei în grija cărora erai. Experiența aceasta trebuie să o dobândești. 2M 306.3

Pericolul în care te afli este mărit de spiritul tău de independență și de încredere în tine — la care se adaugă, desigur, lipsa de experiență — pe care tinerii de vârsta ta înclină să și-o asume atunci când iubiții lor părinți nu sunt lângă ei, ca să vegheze asupra lor și să le înduioșeze coardele sensibile ale sufletului. Tu consideri că este timpul să gândești și să acționezi singur. „Sunt bărbat acum, nu mai sunt copil. Sunt în stare să fac deosebire între bine și rău. Am anumite drepturi și mi le voi apăra. Sunt capabil să-mi fac singur planuri de acțiune. Cine are autoritatea să mă împiedice?” Acestea au fost câteva dintre gândurile tale și ești încurajat în ele de tinerii care sunt de vârsta ta. 2M 307.1

Ai simțământul că poți să-ți afirmi libertatea și să acționezi ca un bărbat matur. Aceste sentimente și gânduri te conduc la acțiuni greșite. Tu nu ai un spirit supus. Înțelept și mult binecuvântat este tânărul care consideră că este datoria lui, dacă are părinți, să-i respecte, iar dacă nu are, să-l respecte pe tutorele lui sau pe cei cu care locuiește, ca sfătuitori, mângâietori și, în unele privințe, conducători ai săi, și care acceptă să se supună restricțiilor acelui cămin. Independența de un anume fel este demnă de laudă. Să dorești să-ți porți propriile poveri și să nu mănânci pâinea dependenței de alții este bine. Este o ambiție nobilă, generoasă, care-ți inspiră dorința de a te întreține singur. Obiceiul de a fi harnic și cel de a fi cumpătat sunt necesare. 2M 307.2

Tu ai fost așezat în circumstanțe nefavorabile pentru dezvoltarea unui bun caracter creștin, dar acum te afli într-un loc unde poți să-ți clădești o reputație sau să o distrugi. Nu credem că o vei face pe cea din urmă, dar nu ești la adăpost de ispită. Într-un singur ceas, tu poți să apuci pe o cale care mai târziu te va costa lacrimi amare de pocăință. Cedând ispitei, tu poți să înstrăinezi inimi de tine, să pierzi respectul și stima de care te bucuri din partea celor din jur și să-ți pătezi caracterul creștin. Trebuie să înveți lecția supunerii. Tu consideri că este înjositor pentru tine să îndeplinești anumite datorii în casă — treburi gospodărești și mici comisioane. Îți displac în mod evident aceste cerințe mărunte, dar ar trebui să cultivi plăcerea pentru aceste lucruri pentru care acum ai aversiune. Până când nu vei face acest lucru, nu vei fi un ajutor potrivit nicăieri. Când ești angajat în aceste mici activități necesare tu ești de un ajutor mai real decât atunci când ești angajat într-o lucrare laborioasă. 2M 307.3

Îmi vine acum în minte un caz care mi-a fost prezentat în viziune, al cuiva care a neglijat aceste lucruri mici și nu era deloc interesat de datoriile mărunte, de a căuta să ușureze munca celor din casă; i se părea ceva prea lipsit de importanță. Acum, omul acesta are o familie, dar încă păstrează acea lipsă de bunăvoință de a se angaja în aceste îndatoriri mici, dar importante. Rezultatul este că asupra soției lui apasă o mare grijă. Ea trebuie să facă multe lucrări, care altfel ar rămâne nefăcute, și mulțimea de griji care o apasă din cauza lipsei de implicare a soțului ei îi ruinează sănătatea. Acum, el nu mai poate birui acest rău la fel de ușor cum ar fi putut să îl biruie în tinerețe. Își neglijează datoriile și nu reușește să păstreze totul ordonat și îngrijit, motiv pentru care nu poate întreține o gospodărie eficientă. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” 2M 308.1

Naaman sirianul l-a consultat pe profetul lui Dumnezeu cu privire la modul în care putea să fie curățit de respingătoarea lui boală, lepra. I s-a spus să meargă și să se spele în Iordan de șapte ori. De ce nu a urmat el imediat instrucțiunile lui Elisei, profetul lui Dumnezeu? De ce a refuzat să facă ce îi poruncise profetul? S-a dus la slujitorii lui murmurând. Simțindu-se jignit și dezamăgit, el s-a lăsat stăpânit de patimă și, cuprins de mânie, a refuzat să urmeze calea umilă, indicată de profetul lui Dumnezeu. “‘Eu credeam că va ieși la mine, se va înfățișa el însuși, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, își va duce mâna pe locul rănii și va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana și Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aș fi putut oare să mă spăl în ele și să mă fac curat?’ Și s-a întors și a plecat plin de mânie.” Slujitorul lui i-a spus: „Părinte, dacă prorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ți-a spus: [Doar] Scaldă-te și vei fi curat.’” Da, acest mare bărbat a considerat că ar fi sub demnitatea lui să meargă să se spele în modestul râu Iordan. Râurile pe care le-a menționat și pe care le dorea el erau frumoase, mărginite de copaci și de crânguri în care erau înălțați numeroși idoli. Mulți se adunau la aceste râuri pentru a se închina zeilor lor; astfel, mergând acolo, nu ar fi trebuit să suporte nicio umilire. Dar, urmând instrucțiunile date de profet, spiritul mândru și arogant avea să fie umilit. Ascultarea de bunăvoie avea să-i aducă rezultatul dorit. S-a spălat și a fost vindecat. 2M 308.2

În anumite privințe, cazul tău este similar celui al lui Naaman. Tu nu te gândești că, pentru a-ți dezvolta un caracter creștin desăvârșit, trebuie să accepți să fii credincios în lucrurile mici. Chiar dacă tu consideri că lucrurile pe care ești chemat să le faci sunt mici și lipsite de importanță, ele sunt îndatoriri pe care va trebui să le îndeplinești cât timp vei trăi. Neglijarea lor va aduce o mare deficiență în caracterul tău. Tu, dragul meu băiat, trebuie să te educi singur să fii credincios în lucrurile mici. Altfel, nu poți fi plăcut lui Dumnezeu. Nu poți câștiga dragostea și afecțiunea celorlalți, dacă nu faci de bunăvoie și cu plăcere ceea ce ți se spune să faci. Dacă vrei ca cei alături de care trăiești să te iubească, trebuie ca și tu să le arăți dragoste și respect. 2M 309.1

Este datoria ta să faci tot ceea ce îți stă în putere ca să ușurezi grijile sorei în casa căreia trăiești. O vezi cum, palidă și slăbită, gătește pentru o familie numeroasă. Orice muncă în plus pe care o are de făcut o istovește și îi micșorează puterea de viață. Ea nu are drept ajutor mâini și picioare tinere, care să îndeplinească micile comisioane. Ei te-au primit în familia lor, așa cum ți-au spus și ție și ne-au spus și nouă la vremea aceea, tocmai pentru a face aceste lucrări. Acum, dacă tu neglijezi să îndeplinești tocmai acele lucruri care le-ar fi de cel mai mare ajutor și alegi să faci ce vrei și să urmezi o cale independentă, după bunul tău plac, va trebui să-ți pierzi locul, iar ei să primească pe cineva care să facă acele lucruri pe care tu le consideri prea mărunte pentru tine. Acum tu muncești mai mult și mai greu decât îți permit puterile tale. Îți place să faci munca unui bărbat matur. Ai o voință încăpățânată, pe care trebuie să ți-o supui. Trebuie să mori față de tine însuți, să-ți răstignești eul, să dobândești biruința asupra lui. Nu poți fi un adevărat urmaș al lui Hristos, dacă nu te ții cu hotărâre de această lucrare. 2M 309.2

Am văzut că tu nu ai, în mod natural, respect și prețuire pentru persoanele mai în vârstă decât tine. Ar trebui să fii credincios în micile lucrări și îndatoriri pe care ți se cere să le îndeplinești și să nu mai murmuri împotriva lor ca și când ar fi o otravă. Tu nu îți dai seama cât de antipatic și de neplăcut te faci singur. În felul acesta, nici tu nu poți fi fericit și nici pe cei din jurul tău nu-i poți face fericiți. Ar trebui să nu uiți că Dumnezeu îți cere, ca slujitor al Său, să fii credincios, răbdător, blând, amabil, afectuos, ascultător și respectuos. Nu poți atinge desăvârșirea creștină, dacă nu ai un control deplin asupra propriei firi. Tu îngădui ca în inima ta să apară simțăminte care sunt păcătoase, care îți fac mult rău și care tind să încurajeze un spirit aspru și disprețuitor, total diferit de spiritul lui Hristos, a Cărui viață ți se poruncește să o imiți. 2M 310.1

Dragul meu băiat, începe din nou, cu ajutorul lui Dumnezeu, să urmezi lucrurile care sunt adevărate, plăcute și cu renume bun. Lasă ca în toate faptele tale să se vadă temerea de Dumnezeu, împreună cu dragostea și afecțiunea pentru toți cei din jur. Fii credincios și conștiincios; ferește-te de tot ce aduce a lenevie. Să ai un loc pentru orice lucru și să pui totul la locul lui. Fii serviabil, amabil, bine dispus și agreabil. Atunci, vei putea să găsești calea către inima celor cu care te asociezi. Un lucru să-l ții minte întotdeauna: Niciun tânăr nu poate avea un spirit bun, dacă nu respectă femeile și nu caută să le ușureze grijile și poverile. Cel mai rău semn care poate fi găsit la tânăr este să considere ca fiind înjositor pentru el să ușureze munca unei femei. Un astfel de om poartă un stigmat. Nicio femeie nu și-ar încredința siguranța vieții ei unui astfel de bărbat, deoarece acesta nu ar putea fi niciodată un soț tandru, grijuliu și politicos. 2M 310.2

Băiatul este un prototip al bărbatului. Te rog stăruitor să-ți schimbi atitudinea. Fă tot ceea ce trebuie făcut în ceea ce privește micile îndatoriri, oricât de neplăcute ar fi acestea. Atunci, vei primi aprobarea celor din jur și, ceea ce este de mai mare preț, vei primi aprobarea lui Dumnezeu. Nu poți fi creștin, dacă nu ești un slujitor credincios în cele mai mici lucruri. Dacă te rogi și te străduiești să faci tot ce poți mai bine ca să-ți îndeplinești orice îndatorire, Dumnezeu te va binecuvânta și te va ajuta. Atunci când Isus va veni să-i ia la Sine pe cei credincioși, vrei să ți se spună și ție: „Bine, rob bun și credincios”? Vrei ca toate defectele de caracter să-ți fie îndepărtate, astfel încât să poți fi găsit fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu? Dacă da, ai de făcut pentru tine o lucrare pe care nu o poate face nimeni în locul tău. Ai o responsabilitate personală înaintea lui Dumnezeu. Tu poți să umbli în lumină și să primești în fiecare zi putere de la Dumnezeu, ca să-ți biruiești orice defect și, în cele din urmă, să te numeri printre cei credincioși și sfinți, în Împărăția lui Dumnezeu. Nu ceda ispitei. Satana nu-ți dă pace, ci caută să-ți ia în stăpânire mintea, ca să te poată face să păcătuiești. „Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi.” 2M 311.1

Nu uita că privirea lui Dumnezeu este mereu îndreptată asupra ta. Atunci când răspunzi nerespectuos, Dumnezeu te vede și te aude. Vine timpul când toți vor fi judecați după faptele pe care le-au făcut în trup. Și tu vei fi chemat la judecată. Isus fie te va primi, fie te va respinge. Aleargă la El pentru putere și pentru har. El vrea să te ajute, să fie îndrumătorul tinereții tale și să te întărească atât de mult, încât să poți fi o binecuvântare pentru alții, prin influența ta. Dumnezeu te iubește și te va mântui, dacă vei urma calea stabilită de El; dar, dacă te răzvrătești și îți alegi propria cale, aceasta va fi spre pierderea ta veșnică. Roagă-te mult, pentru că rugăciunea este una dintre cele mai importante datorii. Fără ea, nu poți să păstrezi o umblare creștină. Ea înalță, întărește și înnobilează; este conversația sufletului cu Dumnezeu. 2M 311.2

Să nu crezi că îți poți permite să întrerupi pentru o clipă eforturile sau vigilența; nu poți. Studiază Cuvântul lui Dumnezeu cu stăruință, ca să nu rămâi în necunoștință în ceea ce privește înșelăciunile lui Satana și ca să poți învăța mai bine calea mântuirii. Voința ta trebuie să se supună voinței lui Dumnezeu. Nu căuta propria plăcere, ci pe aceea a celor din jurul tău; făcând așa, nu vei putea fi altfel decât fericit. Vino la Isus cu toate nevoile și lipsurile tale și, cu o încredere simplă, imploră binecuvântarea Lui. Încrede-te în Dumnezeu și caută să acționezi din principiu, întărit și înnobilat de hotărâri înalte și de o statornicie, în a-ți atinge ținta, pe care nu o poți găsi decât la Dumnezeu. 2M 312.1

Nu ar trebui să te lași ușor provocat. Nu lăsa ca inima să-ți devină egoistă, ci deschide-o larg pentru dragoste. Ai de făcut o lucrare pe care nu trebuie să o neglijezi. Îndură greutățile ca un bun soldat. Isus îți cunoaște fiecare luptă, fiecare încercare și fiecare chin sufletesc. El te va ajuta, pentru că a fost ispitit în toate privințele cum suntem și noi, dar fără să păcătuiască. Mergi la El, băiatul meu drag, cu poverile tale. Nu te încrede în nimeni altcineva și nu spune nimănui despre dificultățile tale, decât Lui. Fă-L pe Isus Purtătorul tău de poveri și caută o experiență mai profundă în lucrurile religioase. Dumnezeu să te ajute și să te binecuvânteze — aceasta este rugăciunea mea sinceră. 2M 312.2

Cele mai duioase sentimente de compasiune îmi sunt stârnite de orfani. Tu, într-adevăr, nu ai niciun cămin. Mormântul ți-a răpit tatăl și mama, iar în căminul copilăriei tale locuiesc acum alții. Tu nu poți avea despre evlaviosul tău tată amintiri atât de clare cum ai despre mama ta. Îți amintești că uneori ai mâhnit-o. Învățaseși doar parțial lecția supunerii. Dar rugăciunile părinților tăi, ca și tu să te numeri printre cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, au fost ascultate în cer. 2M 312.3

O, aceasta este o lume rece și egoistă! Rudele tale, care ar fi trebuit să te iubească și să-ți devină prieteni măcar de dragul părinților tăi, dacă nu de dragul tău, s-au închis în egoismul lor și nu au manifestat niciun interes față de tine. Dar Dumnezeu îți va fi mai aproape și mai prețios decât poate fi oricare dintre rudele tale pământești. El va fi Prietenul tău și nu te va părăsi niciodată. El este Tatăl celor orfani. Prietenia Lui se va dovedi pentru tine o pace dulce și te va ajuta să suporți cu curaj greaua pierdere pe care ai suferit-o. Caută să-L faci pe Dumnezeu tatăl tău și nu vei duce niciodată lipsă de un prieten. Vei trece prin încercări, dar fii statornic și străduiește-te să-ți onorezi mărturisirea de credință. Vei avea nevoie de har ca să rămâi în picioare, dar ochiul îndurător al lui Dumnezeu este asupra ta. Roagă-te mult și stăruitor, având credința că Dumnezeu te va ajuta. Ferește-te să fii irascibil, nerăbdător, să manifești un spirit iritant. Răbdarea este o virtute pe care trebuie să o încurajezi. Caută evlavia inimii. Fii un creștin consecvent. Iubește curăția și simplitatea umilă și împletește aceste calități în viața ta. 2M 313.1

Educându-te să te temi de Dumnezeu și să-i iubești pe toți cei din jur, poți avea o viață fericită și folositoare, iar exemplul tău poate fi în așa fel, încât să îi conducă și pe alții să aleagă calea umilă a sfințeniei. În orice vreme, să ai tăria morală de a face binele și de a-L onora pe Mântuitorul tău. Te implor, băiatul meu drag, caută adevărata sfințenie! 2M 313.2