Mărturii I

Capitolul IX—Viziunea despre Noul Pământ

Cu Isus în fruntea noastră, toți am coborât din cetate pe acest pământ, pe un munte mare și impunător, care nu a rezistat atingerii lui Isus și s-a despărțit în două , transformându-se într-o mare câmpie. Apoi, ne-am uitat în sus și am văzut cetatea cea mare, cu douăsprezece temelii și cu douăsprezece porți, câte trei pe fiecare parte, și câte un înger la fiecare poartă. Toți am strigat: „Cetatea, cetatea cea mare vine, coboară de la Dumnezeu din cer!” Și aceasta a coborât și s-a așezat pe locul în care stăteam noi. După aceea, am început să privim la lucrurile minunate care erau în afara cetății. Acolo am văzut cele mai frumoase case, care păreau făcute din argint, susținute de patru coloane placate cu nestemate, cele mai minunate pe care le-ai putea privi, care urmau să fie locuite de sfinți; în interiorul fiecăreia se afla câte un raft din aur. I-am văzut pe mulți dintre sfinți intrând în case, dându-și jos de pe cap coroanele strălucitoare și așezându-le pe raftul acela, apoi mergând pe câmpul dimprejurul caselor, ca să se ocupe de pământ, dar nu în felul în care ne ocupăm noi aici; nu, nu în felul acesta. O lumină plină de slavă strălucea împrejurul capetelor lor și ei Îl lăudau pe Dumnezeu neîncetat. 1M 70.1

Am văzut un alt câmp, plin de tot felul de flori, și, pe când le culegeam, am strigat: „Nu se vor veșteji niciodată!” Apoi am văzut un câmp cu iarbă înaltă, cea mai minunată pe care am văzut-o vreodată; era de un verde intens și avea reflexe argintii și aurii, unduindu-se mândră spre slava Regelui Isus. Apoi am intrat pe un câmp plin cu tot soiul de animale: leul, mielul, leopardul și lupul stăteau împreună, în deplină armonie. Am trecut prin mijlocul lor și ele au rămas pașnice, la locul lor. Apoi am intrat într-o pădure, nu ca pădurile întunecoase pe care le avem noi aici; nu, nu! Ci luminoasă, în totul minunată; ramurile copacilor se unduiau încoace și încolo și toți strigau: „Vom locui în siguranță în locuri sălbatice și vom dormi în păduri”. Am trecut prin păduri, căci ne îndreptam spre Muntele Sion. 1M 70.2

În timp ce călătoream, am întâlnit un grup care admira, de asemenea, slava acelui loc. Am observat pe veșmintele lor ceva ca o margine roșie; coroanele lor erau strălucitoare, hainele lor, de un alb imaculat. 1M 70.3

După ce i-am salutat, L-am întrebat pe Isus cine erau. El ne-a răspuns că aceștia erau martirii care fuseseră uciși pentru El. Împreună cu ei era o mulțime fără număr de copii; și aceștia aveau un tiv roșu pe hainele lor. Muntele Sion era chiar în fața noastră și pe munte se afla un templu măreț, iar în jurul lui erau alți șapte munți, pe care creșteau trandafiri și crini. I-am văzut pe copiii aceia cățărându-se sau, după cum le era voia, folosindu-și aripile și zburând până în vârful munților, de unde culegeau flori care nu se veștejesc niciodată. În jurul templului erau toate soiurile de pomi — merișor, măslin sălbatic, pin, brad, mirt, rodiu și smochin, plecat sub greutatea smochinelor coapte — care înfrumusețau locul și îl umpleau de splendoare. În timp ce eram gata să intrăm în templu, Isus Și-a ridicat glasul Său minunat și a spus: „Doar cei 144 000 vor intra în acest loc”. Și noi am strigat: „Aleluia!” 1M 71.1

Templul acesta era susținut de șapte coloane, toate din aur transparent și împodobite cu cele mai minunate nestemate. Nu pot descrie lucrurile pline de splendoare pe care le-am văzut acolo. O, dacă aș vorbi limba Canaanului, atunci aș putea să vă spun câte ceva din slava acelei lumi mai bune! Am văzut acolo niște table de piatră pe care erau gravate, cu litere din aur, numele celor 144 000. 1M 71.2

După ce am văzut slava templului, am ieșit afară și Isus ne-a lăsat și a mers în cetate. În curând, I-am auzit din nou glasul minunat, spunându-ne: „Veniți, poporul Meu; voi ați trecut prin necazul cel mare și ați făcut voia Mea, ați suferit pentru Mine, veniți la ospăț; căci Eu Însumi Mă voi încinge și vă voi servi.” Noi am strigat, „Aleluia, glorie!” și am intrat în cetate. Aici am văzut o masă din argint pur; era lungă de mai multe mile, și totuși ochii noștri o puteau cuprinde. Am văzut fructul pomului vieții, mană, migdale, smochine, rodii, struguri și multe alte soiuri de fructe. L-am rugat pe Isus să mă lase să mănânc din acele fructe. El mi-a spus: „Nu acum. Cei care mănâncă din roadele acestei țări nu se mai întorc pe pământ. Dar, dacă ești credincioasă, peste puțin timp vei mânca din fructul pomului vieții și vei bea din apa izvorului”. „Tu”, a mai spus El, „trebuie să te întorci pe pământ și să le spui și altora ce ți-am descoperit.” Apoi, un înger m-a purtat ușor înapoi, în această lume întunecată. Uneori, simt că nu mai pot sta mult aici; toate lucrurile de pe pământ mi se par atât de mohorâte. Mă simt foarte singură aici, pentru că am văzut o țară mai bună. O, de-aș avea aripi, ca un porumbel, atunci aș zbura într-acolo și aș avea odihnă. 1M 71.3

Fratele Hyde, care a fost de față în timpul acestei viziuni, a compus versurile următoare, care au fost preluate de revistele religioase și și-au găsit loc în mai multe cărți de imnuri. Cei care le-au publicat, citit și cântat nu știu că ele au izvorât din viziunea primită de o fată persecutată pentru umila ei mărturie. 1M 72.1

Am auzit de țara aceea strălucită, sfântă,
Am auzit și suntem fericiți;
Eram doar niște peregrini însingurați,
Trudiți și triști și istoviți.
Am auzit că sfinții au acolo un locaș,
Că nu mai sunt străini, fără de casă,
Și știm că țara bună e frumoasă
Și că acolo curge râul vieții, lin și pur.

Am auzit, de-asemeni, despre câmpuri verzi,
Ce unduiesc acolo, de mană nelovite.
Am auzit cum că pustia înflorește
Și trandafirul de Saron în ea ar crește.
Că păsări minunate, prin bolțile-nverzite,
Înalță triluri vesele, ferice;
Iar ciripitul lor zglobiu, de viață plin,
Cu-a îngerilor harpe se întrece.

Am auzit de lauri, de haine și coroane,
De grupa argintie, înveșmântată-n alb;
De-acea mândră cetate, cu porți de nestemate
Ce-n totul strălucește, lumină radiind.
Am auzit de îngerii de-acolo, am auzit de sfinți,
Cum cântul și-l înalță din harpele de aur;
De muntele acela, ce poartă pomul vieții,
Cu roade și cu frunze ce vindecare-aduc.

Iar El, slăvitul Rege al acestei țări ferice,
E bucuria și lumina ei;
Noi L-om vedea în frumusețea-I sfântă,
Scălda-ne-vom în zâmbetu-I senin și blând.
Vom fi acolo, vom fi curând acolo,
Cu cei curați și binecuvântați;
Primi-vom lauri, haine și coroane
Și bucura-ne-vom, de-a pururi, în odihna Sa. 1M 72.2

***** 1M 72.3