Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

Vindecarea Sufletului

Mulţi dintre cei care veneau la Hristos ca să fie ajutaţi ajunseseră bolnavi din vina lor, însă El nu le-a refuzat vindecarea. Iar când puterea Sa ajungea în sufletul acestora, ei erau convinşi de păcat şi mulţi erau vindecaţi de boala lor spirituală odată cu vindecarea de maladiile fizice. SFS 32.3

Printre aceştia se numără şi slăbănogul din Capernaum. La fel ca leprosul, acest paralitic îşi pierduse speranţa de însănătoşire. Boala lui era rezultatul unei vieţi de păcat. Iar suferinţele lui erau sporite de remuşcări. În zadar apelase la farisei şi la doctori pentru vindecare; ei l-au declarat incurabil, l-au denunţat ca păcătos şi i-au spus că va muri sub mânia lui Dumnezeu. SFS 32.4

Omul paralizat se afunda în disperare. Apoi a auzit despre faptele lui Isus. Fiindcă auzise că alţii, la fel de păcătoşi şi neajutoraţi ca el, fuseseră vindecaţi, a fost încurajat să creadă că şi el ar putea fi însănătoşit dacă l-ar duce cineva la Mântuitorul. Însă speranţa îl părăsi când îşi aminti cauza suferinţei lui, şi totuşi nu putea renunţa la posibilitatea vindecării. SFS 32.5

Dorinţa lui cea mare era eliberarea de povara păcatului. El tânjea să-L vadă pe Isus şi să primească asigurarea iertării şi pacea cu cerul. Apoi avea să fie mulţumit fie să trăiască, fie să moară, după cum dorea Dumnezeu. SFS 32.6

Nu era timp de pierdut; deja trupul lui purta semnele morţii. Îi căută pe prietenii lui ca să-l ducă pe un pat la Isus, iar ei au acceptat cu bucurie. Au auzit că Mântuitorul este într-o casă, dar era atât de multă lume adunată înăuntru şi afară, încât nu aveau cum să ajungă la El şi nici măcar nu-L puteau auzi. Isus învăţa în casa lui Simon. După obiceiul lor, ucenicii stăteau lângă El, iar „nişte farisei şi învăţători ai legii, care veniseră din toate satele Galileei şi Iudeei şi din Ierusalim, stăteau acolo” (Luca 5,17). Mulţi dintre aceştia erau spioni, căutând un motiv de acuzaţie împotriva lui Isus. Lângă aceştia era mulţimea formată deopotrivă din oameni nerăbdători, evlavioşi, curioşi şi necredincioşi. Erau reprezentate diferite naţionalităţi şi diferite clase sociale. SFS 32.7

„Iar puterea Domnului era cu El ca să vindece” (Luca 5, 17). Duhul vieţii plana peste cei adunaţi, dar fariseii şi învăţătorii nu Îi simţeau prezenţa. Ei nu aveau nicio nevoie, iar vindecarea nu era pentru ei. SFS 33.1

„Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale” (Luca 1,53). SFS 33.2

În repetate rânduri, cei care îl purtau pe slăbănog au încercat să-şi facă drum prin mulţime, dar degeaba. Bolnavul privea în jur foarte dezamăgit. Cum să-şi înăbuşe speranţa când ajutorul atât de mult aşteptat era atât de aproape? La sugestia lui, prietenii l-au suit pe casă şi, înlăturând acoperişul, l-au coborât la picioarele lui Isus. SFS 33.3

Cuvântarea a fost întreruptă. Mântuitorul privi spre faţa lui tristă şi văzu ochii lui rugători îndreptaţi asupra Sa. Cunoştea prea bine dorinţa acestui suflet împovărat. Hristos lucrase la conştiinţa lui şi îl convinsese pe când era încă acasă. Când s-a pocăit de păcatele lui şi când a crezut în puterea lui Isus de a-l însănătoşi, harul Său îi binecuvântase inima. Isus văzuse în inima lui prima licărire de credinţă, care se transformă apoi în convingerea că El este singurul ajutor al păcătosului, convingere ce se întărea mai mult pe măsură ce depunea efortul de a ajunge la El. Hristos era Cel care îl atrăsese pe bolnav la El. Iar acum, cuvintele Mântuitorului erau pentru el asemenea unei melodii plăcute: „Îndrăzneşte, fiule. Păcatele îţi sunt iertate.” (Matei 9,2). SFS 33.4

Povara vinovăţiei acestui suflet bolnav era îndepărtată. Nu avea nicio îndoială. Cuvintele lui Hristos dezvăluie puterea Sa de a citi inima. Cine ar putea nega puterea Sa de a ierta păcatele? Speranţa ia locul deznădejdii, iar bucuria, locul tristeţii apăsătoare. Suferinţa fizică dispare şi întreaga lui fiinţă este schimbată. Fără să mai ceară altceva, stă liniştit şi tăcut, mut de fericire. SFS 33.5

Mulţi priveau cu deosebit interes fiecare amănunt al acestui caz. Mulţi au simţit că vorbele lui Hristos erau o invitaţie pentru ei. Nu sufereau ei de boala păcatului? Nu-şi doreau ei cu ardoare să fie eliberaţi de această povară? SFS 33.6

Dar fariseii, de frică să nu-şi piardă influenţa asupra oamenilor, îşi spuseră în gând: „Huleşte! Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?” (Marcu 2,7). SFS 34.1

Aţintindu-Şi privirea asupra lor, înaintea căreia ei se plecau şi se retrăgeau, Isus le zise: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne: a zice: ‘Iertate îţi sunt păcatele’ sau a zice: ‘Scoală-te şi umblă’? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: Scoală-te, a zis El slăbănogului, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” (Matei 9,4-6). SFS 34.2

Atunci, cel care fusese adus pe o targă la Isus se ridică în picioare sprinten şi puternic ca la tinereţe. Şi imediat „şi-a ridicat patul şi a ieşit în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: ‘Niciodată n-am văzut aşa ceva!’” (Marcu 2,12). SFS 34.3

Pentru refacerea sănătăţii acelui trup degenerat nu a fost necesar nimic mai puţin decât puterea creatoare. Aceeaşi voce care a adus la viaţă printr-un cuvânt omul creat din ţărâna pământului i-a redat viaţa slăbănogului muribund. Şi aceeaşi putere care dăruise viaţă trupului său îi înnoise inima. Cel care la începutul creaţiei „a zis, şi s-a făcut”, care „a poruncit, şi a luat fiinţă” (Psalm 33,9), a rostit un cuvânt şi a dat viaţă sufletului mort în fărădelegi şi păcate. Vindecarea trupului era dovada puterii care reînnoise inima. Isus i-a zis slăbănogului să se ridice şi să meargă: „Ca să ştiţi”, a zis El, „că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”. SFS 34.4

Paraliticul a aflat în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât şi pentru trup. El avea nevoie de sănătate sufletească înainte de a putea aprecia sănătatea trupului. Înainte ca boala trupului să poată fi vindecată, Hristos trebuie să aducă alinare minţii şi să cureţe sufletul de păcat. Această lecţie nu trebuie trecută cu vederea. Sunt mii de persoane azi care suferă de boli sufleteşti şi care, asemenea paraliticului, tânjesc să audă cuvintele: „Păcatele îţi sunt iertate.” Povara păcatului, cu neliniştea şi dorinţele ei neîmplinite, reprezintă temelia maladiilor lor. Ei nu pot găsi nicio alinare până nu vin la Vindecătorul sufletului. Pacea pe care numai El o poate oferi va reda vigoare minţii şi sănătate trupului. SFS 34.5

Vindecarea slăbănogului le-a dat oamenilor impresia că cerurile s-au deschis şi că au văzut slava unei lumi mai bune. În timp ce omul care fusese vindecat trecea prin mijlocul mulţimii, binecuvântându-L pe Dumnezeu la fiecare pas şi ducându-şi patul ca pe un fulg, oamenii se dădeau la o parte ca să-i facă loc şi îl priveau uimiţi, şoptind unii către alţii: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.” (Luca 5,26). SFS 35.1

În casa slăbănogului a fost mare bucurie când acesta s-a întors la familia lui, ducând cu uşurinţă patul pe care fusese luat cu grijă dintre ei cu puţin timp înainte. S-au strâns în jurul lui cu lacrimi de bucurie, abia crezându-şi ochilor. El stătea înaintea lor plin de putere. Braţele, pe care le ştiau fără viaţă, răspundeau imediat voinţei lui. Pielea, odată zbârcită şi vânătă, era acum fragedă şi rumenă. Păşea liber şi sigur. Bucuria şi speranţa erau întipărite pe fiecare trăsătură a feţei lui, iar nevinovăţia şi pacea din sufletul lui luaseră locul urmelor păcatului şi ale suferinţei. Din căminul lui au început să se înalţe mulţumiri cu bucurie, iar Dumnezeu a fost glorificat prin Fiul Său, care a redat speranţa celor disperaţi şi puterea celor loviţi. Acest om şi familia lui erau pregătiţi să-şi predea viaţa lui Isus. Nicio îndoială nu umbrea credinţa lor, nicio urmă de necredinţă nu le mai influenţa credincioşia faţă de Cel care adusese lumina în casa lor întunecată. SFS 35.2

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântează, suflete, pe Domnul
şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!
El îţi iartă toate fărădelegile tale;
El îţi vindecă toate bolile tale;
El îţi izbăveşte viaţa din groapă;...
şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi...
Nu ne face după păcatele noastre,
nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre...
Cum se îndură un tată de copiii lui,—
aşa Se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi;
Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” SFS 35.3

(Psalmi 103, 1-6.10.13.14)