Solii alese 2
Mântuirea înseamnă unire cu Hristos
Oare suntem așa de insensibili, ca popor deosebit și sfânt, față de dragostea de nedescris pe care Dumnezeu a manifestat-o față de noi? Mântuirea nu înseamnă a fi botezat, nu înseamnă a avea numele scris în registrele bisericii, nu înseamnă a predica adevărul, ci înseamnă o unire vie cu Isus Hristos, înseamnă a avea o inimă nouă, a săvârși faptele lui Hristos cu credință și a lucra cu dragoste, răbdare, blândețe și speranță. Fiecare suflet unit cu Hristos va fi un misionar activ pentru toți cei din jurul lui și va lucra pentru cei de aproape și de departe. Nu va avea o inimă împărțită, nu va fi interesat să dezvolte doar [382] ramura lucrării pe care o conduce, fiind lipsit de zel pentru toate celelalte ramuri ale lucrării. Toți vor lucra cu scopul ca fiecare ramură a lucrării să fie întărită. Nu se va manifesta dragoste de sine, nici interes egoist. Lucrarea este una, iar adevărul este un întreg. SA2 221.1
Cu inima stăruitoare și temătoare, ar fi bine să ne întrebăm: „Oare eu cultiv invidia? Oare îi îngădui geloziei să își găsească loc în inima mea?” Dacă este așa, Hristos nu Se află acolo. „Iubesc eu Legea lui Dumnezeu? Este dragostea lui Isus Hristos în inima mea?” Dacă ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos, atunci ne pregătim pentru cerul binecuvântat al păcii și odihnei. Atunci nu are loc nicio luptă pentru a fi cel dintâi, pentru a deține supremația, ci toți îi vor iubi pe semeni ca pe ei înșiși. Oh, aș dori ca Dumnezeu să vorbească inimii bisericilor noastre și să le facă să înțeleagă, trezindu-l pe fiecare membru în parte. (…) SA2 221.2
Cei care sunt comozi în Sion trebuie să fie treziți. Mare este răspunderea celor care vestesc adevărul, și totuși nu simt nicio povară pentru suflete. Oh, este nevoie ca bărbații și femeile care mărturisesc a crede adevărul să se trezească, să ia jugul lui Hristos și să poarte poverile Sale! Este nevoie de oameni care au nu doar un interes personal, ci un interes neegoist, asemenea lui Hristos, un zel fierbinte care nu va șovăi sub povara dificultăților și nu se va răci din cauză că nelegiuirea abundă. SA2 221.3
Vreau să le vorbesc celor din poporul nostru care se află în fiecare biserică, în America. Treziți-vă din moarte, iar Hristos vă va da viață! Sufletele pier pentru că le lipsește lumina adevărului, așa cum este el în Isus. Ne aflăm chiar la hotarele lumii veșnice. Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de creștini de vreme bună. Religia sentimentală și plăcută nu este de folos pentru timpul acesta. În credința noastră și în propovăduirea adevărului este nevoie de zel. Vă spun că o nouă viață vine de la Satana, care va lucra cu o putere de care nu ne-am dat seama până acum. Oare cei din poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să fie luați în stăpânire de o putere nouă? Celor din poporul nostru trebuie să le fie prezentat adevărul cu influența lui sfințitoare. Este nevoie de rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu, de rugăciuni fierbinți, până la agonie, pentru ca nădejdea noastră ca popor să nu fie întemeiată pe presupuneri, ci pe realități veșnice. Trebuie să știm personal, pe baza dovezilor din [383] Cuvântul lui Dumnezeu, dacă suntem în credință și mergem spre cer sau nu. Standardul moral al caracterului este Legea lui Dumnezeu. Împlinim noi cerințele ei? Investesc cei din poporul Domnului proprietățile lor, timpul, talentele lor și toată influența lor în lucrarea ce trebuie făcută în timpul acesta? Să ne trezim! „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3,1). — Scrisoarea 55, 1886 SA2 221.4
___________________________________
___________________________________
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, alianțele vor spori ca număr și putere. Aceste alianțe vor exercita o influență împotriva adevărului, formând noi grupări de așa-ziși credincioși, care vor acționa pe baza teoriilor lor amăgitoare. Apostazia va crește. „Unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor” (1 Timotei 4,1). Oamenii s-au aliat pentru a se opune Domnului, Dumnezeului cerului, iar biserica este numai pe jumătate conștientă de situația aceasta. Între cei ce se declară a fi credincioși este nevoie de mai multă rugăciune, mai mult efort stăruitor. SA2 221.5
Îngerii lui Satana vor lua chip de om și vor participa la acest mare conflict final, pentru a se împotrivi zidirii Împărăției lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, de asemenea, vor lua chip de om și vor fi pe câmpul de luptă. Cele două tabere potrivnice vor continua să existe până la încheierea ultimului mare capitol al istoriei lumii acesteia. Agenții lui Satana se află în fiecare oraș. Nu putem să ne permitem să fim luați prin surprindere sau să fim nepregătiți nici măcar o clipă. Credincioșii cei adevărați și de nădejde se vor ruga tot mai mult și vor vorbi tot mai puțin despre lucrurile lipsite de importanță. Mărturii tot mai hotărâte vor ieși de pe buzele lor, pentru a-i încuraja pe cei slabi și pe cei care au nevoie de încurajare. Acesta nu este un timp în care cei din poporul lui Dumnezeu să fie slabi și influențabili, trecând ușor când de o parte, când de cealaltă. Toți trebuie să fie niște cercetători sârguincioși ai Cuvântului. Noi trebuie să fim puternici în Domnul și în puterea tăriei Sale. Nu putem să trăim la voia întâmplării și, în același timp, să fim creștini adevărați. — Review and Herald, 5 august 1909 SA2 222.1