Solii alese 1

247/285

Solia pentru Laodiceea

Martorul credincios spune despre acea biserică fără viață, rece și lipsită de spiritul lui Hristos: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3,15.16). Observați cuvintele următoare: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol” (Apocalipsa 3,17). Aici este reprezentat un popor care se mândrește cu faptul că are cunoștințe și avantaje spirituale. Dar cei din poporul acesta nu au răspuns la binecuvântările nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor. Ei au fost plini de răzvrătire și nerecunoștință, L-au uitat pe Dumnezeu, iar El a continuat să-i trateze așa cum își tratează un tată iubitor și iertător fiul nerecunoscător și îndărătnic. Ei s-au împotrivit harului Său, au abuzat de privilegiile Sale, au desconsiderat ocaziile oferite de El și au fost mulțumiți să se cufunde în mulțumire de sine, într-o nerecunoștință lamentabilă, într-un formalism fals, în lipsă de sinceritate, ipocrizie. Cu o mândrie fariseică, au continuat să se laude până când s-a spus despre ei: „Pentru că zici: «Sunt bogat și nu duc lipsă de nimic...»” SAa 175.6

Oare nu le-a trimis Domnul Isus acestor oameni mulțumiți de ei înșiși solie după solie [358] de mustrare și de avertizare? Nu au fost sfaturile Sale disprețuite și respinse? Nu au fost tratați cu batjocuri solii trimiși de El, iar cuvintele lor au fost primite ca niște povești fanteziste? Domnul Hristos vede ceea ce omul nu vede. El vede păcate care vor epuiza răbdarea unui Dumnezeu îndelung răbdător, dacă oamenii nu se vor pocăi de ele. Domnul Hristos nu poate să Își asume numele acelora care sunt mulțumiți de starea lor. El nu poate să mijlocească pentru un popor care nu simte nevoia după ajutorul Său, care pretinde că știe și are totul. SAa 176.1

Marele Răscumpărător Se reprezintă pe Sine printr-un negustor ceresc, încărcat de bogății, mergând din casă în casă, prezentându-Și bunurile de valoare și spunând: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine!” (Apocalipsa 3,18-20) SAa 176.2

Să ne gândim la starea în care suntem înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm sfatul Martorului adevărat! Niciunul dintre noi să nu fie plin de prejudecăți, așa cum au fost iudeii, așa încât lumina să nu poată intra în inima noastră. Să nu fie necesar ca Hristos să spună despre noi, așa cum a spus despre ei: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5,40) SAa 176.3

La fiecare adunare de după Conferința Generală, sufletele au primit cu nerăbdare solia prețioasă a neprihănirii lui Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt suflete care își dau seama că au nevoie de ceva ce nu dețin — aurul credinței și al dragostei, haina albă a neprihănirii lui Hristos, alifia pentru ochi a discernământului spiritual. Dacă aveți aceste daruri prețioase, templul sufletului omenesc nu va fi asemenea unui altar profanat. Frați și surori, vă adresez în Numele lui Isus Hristos din Nazaret apelul de a lucra acolo unde lucrează Dumnezeu! Acum este ziua ocaziei pline de har și a privilegiului. SAa 176.4