Solii alese 1

244/285

Privește și trăiește

[352] În pustie, când Domnul a îngăduit ca șerpii veninoși să-i muște pe israeliții răzvrătiți, Moise a fost îndrumat să înalțe un șarpe de aramă și să-i îndemne pe toți cei mușcați de șerpi să privească la el și să trăiască. Totuși mulți nu au văzut niciun ajutor în acest remediu rânduit de Dumnezeu. Morții și cei aflați pe moarte erau pretutindeni în jur, iar ei știau că, fără ajutor divin, soarta lor era pecetluită și s-au plâns de rănile, de durerile și de moartea lor sigură, până când au pierdut orice putere, iar ochii lor s-au închis, deși ar fi putut să aibă parte de o vindecare imediată. SAa 174.1

„Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,14.15). Dacă sunteți conștienți de păcatele voastre, nu vă consumați toate puterile pentru a vă plânge, ci priviți și trăiți. Domnul Isus este singurul nostru Mântuitor și, deși milioane de oameni care au nevoie de vindecare vor respinge oferta milei Sale, niciun om care se încrede în meritele Sale nu va fi lăsat să moară. Când ne dăm seama de starea noastră neajutorată fără Hristos, să nu ne descurajăm, ci să ne bazăm pe un Mântuitor răstignit și înviat. Sufletul sărman, bolnav de păcat și descurajat trebuie să privească și să trăiască. Domnul Hristos a garantat prin cuvântul Său că îi va mântui pe toți cei care vor veni la El. SAa 174.2

Veniți la Isus și veți primi odihna și pacea. Puteți să aveți binecuvântarea chiar acum. Satana vă sugerează că sunteți neajutorați, că nu vă puteți binecuvânta singuri. Este adevărat că sunteți neajutorați. Totuși înălțați-L pe Isus înaintea lui Satana, spunându-i: „Eu am un Mântuitor înviat. Mă încred în El, iar El nu va îngădui niciodată să ajung disperat. Sunt triumfător în Numele Său. El este neprihănirea mea și coroana bucuriei mele.” Nimeni de aici să nu creadă că situația lui este fără speranță, pentru că nu este așa. Poate că vedeți că sunteți păcătoși și degradați, dar tocmai din cauza aceasta aveți nevoie de un Mântuitor. Dacă aveți păcate de mărturisit, nu pierdeți timpul. Aceste clipe sunt de aur. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,9). Aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire vor fi săturați, [353] deoarece Isus a făgăduit lucrul acesta. Ce Mântuitor prețios! Brațele Sale sunt deschise ca să ne primească, iar inima Sa cea mare și plină de dragoste așteaptă să ne binecuvânteze. SAa 174.3

Unii par să simtă că trebuie să fie puși la probă și să-I dovedească Domnului că sunt schimbați, înainte de a putea să ceară binecuvântarea Sa. Dar aceste suflete dragi pot să ceară binecuvântarea chiar acum. Ele trebuie să aibă harul Său, Duhul lui Hristos, ca să le ajute în neputințele lor, pentru că altfel nu pot să-și formeze un caracter creștin. Domnului Isus Îi place să venim la El exact așa cum suntem — păcătoși, neajutorați și dependenți de El. SAa 174.4