Solii alese 1

Maturitatea în experiența creștină

Este ceva firesc să avem despre noi o părere mai înaltă decât ar trebui, dar, chiar dacă este dureros să ne cunoaștem așa cum suntem în realitate, totuși trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere starea noastră și să ne facă să ne vedem așa cum ne vede El. Cu toate acesta, după ce ne-am rugat cu simplitate să ni se arate cum suntem, nu trebuie să încetăm să ne rugăm, [313] ci să continuăm să cerem ca Domnul Isus să ne fie descoperit ca un Mântuitor care iartă păcatul. Când Îl vedem pe Isus așa cum este El, în inima noastră este stârnită o dorință stăruitoare de a fi eliberați de eul nostru, ca să putem fi umpluți cu plinătatea lui Hristos. Când experiența noastră va fi aceasta, ne vom face bine unii altora și vom folosi toate mijloacele pe care le avem la îndemână pentru a ajunge la adevărata evlavie. Trebuie să ne curățim sufletul de orice murdărie a firii pământești și să ajungem la sfințenia deplină în temere de Dumnezeu. SAa 154.7

Dragostea față de un Dumnezeu sfânt este un principiu uimitor, care poate să mobilizeze universul pentru a veni în ajutorul nostru în ceasul încercării. Totuși, după o perioadă de încercare, dacă suntem găsiți a fi călcători ai Legii lui Dumnezeu, vom constata că Dumnezeul dragostei va fi un slujitor al răzbunării. El nu face niciun compromis cu păcatul. Cei neascultători vor fi pedepsiți. Mânia lui Dumnezeu a căzut asupra Fiului Său iubit, când Domnul Hristos a atârnat pe crucea de pe Golgota în locul omului nelegiuit. Dragostea lui Dumnezeu iese în întâmpinarea celui mai josnic și mai rău păcătos care vine la Hristos cu umilință. Ea se apropie de cel păcătos pentru a-l schimba într-un copil ascultător și credincios al lui Dumnezeu, dar niciun suflet nu poate să fie mântuit dacă va continua să păcătuiască. SAa 155.1

Păcatul este călcarea Legii, iar brațul care acum este puternic pentru a mântui va fi la fel de puternic pentru a pedepsi, când cel păcătos trece dincolo de limitele răbdării divine. Acela care refuză să caute viața nu va cerceta Scripturile ca să cunoască adevărul, pentru că nu vrea ca practicile lui să fie condamnate; el va fi lăsat pradă orbirii minții lui și amăgirilor lui Satana. În aceeași măsură în care cei pocăiți și ascultători sunt ocrotiți de dragostea lui Dumnezeu, cei nepocăiți și neascultători vor fi lăsați să sufere urmările propriei neștiințe și ale împietririi inimii lor, pentru că nu au primit dragostea de adevăr, ca să poată fi mântuiți. SAa 155.2

Mulți pretind a crede în Hristos, dar nu ajung niciodată niște creștini maturi. Ei recunosc că omul este căzut, că însușirile lui sunt slăbite, că este incapabil să ajungă la realizări morale, dar spun că Hristos a purtat toate poverile, a suportat toată suferința, toată renunțarea la sine, iar ei doresc să-L lase să le poarte. Ei spun că lor nu le rămâne nimic altceva de făcut [314] decât să creadă, însă Domnul Hristos a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16,24). Domnul Isus a respectat poruncile lui Dumnezeu. Fariseii au declarat că El a călcat porunca a patra, deoarece a vindecat un om în ziua Sabatului, dar Isus le-a răspuns fariseilor acuzatori, întrebându-i: „«Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?” Atunci, Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: «Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus” (Luca 6,9-11). SAa 155.3

În loc de a-i convinge pe farisei că Isus era Fiul lui Dumnezeu, minunea aceasta i-a umplut de furie, deoarece mulți care fuseseră martori I-au dat slavă lui Dumnezeu. Domnul Isus a declarat că fapta Sa plină de milă era îngăduită în ziua Sabatului. Fariseii au declarat că nu era îngăduită. Pe cine vom crede noi? Domnul Hristos a zis: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (Ioan 15,10). Prin urmare, dacă urmăm calea Domnului și respectăm poruncile, suntem în siguranță. Dumnezeu ne-a dat însușiri pe care trebuie să le folosim continuu în colaborare cu Isus, ducându-ne astfel mântuirea până la capăt, cu frică și cutremur, pentru că Dumnezeu este acela care lucrează în noi și ne dă, după buna Sa plăcere, atât voința, cât și înfăptuirea. SAa 155.4