Solii alese 1

Ispita cea mai ademenitoare

Această ultimă ispită a fost cea mai ademenitoare dintre cele trei. Satana știa că viața Domnului Hristos trebuia să fie o viață de necaz, greutăți și lupte. El a crezut că putea să profite de faptul acesta pentru a-L mitui pe Hristos să renunțe la integritatea Sa. Satana și-a folosit toată puterea în această ultimă ispită, deoarece acest ultim efort avea să hotărască soarta lui și să arate cine va fi biruitorul. El a declarat că lumea este împărăția lui, iar apoi, într-o imagine panoramică, I-a înfățișat lui Hristos toate împărățiile lumii, care fuseseră așa de multă vreme sub stăpânirea lui, și I le-a oferit ca pe un mare dar. El I-a spus Domnului Hristos că putea să intre în stăpânirea împărățiilor lumii fără să mai îndure suferința și fără să mai fie în vreun pericol. Satana I-a promis că-I va ceda sceptrul și stăpânirea și că Domnul Hristos va fi conducătorul de drept, dacă îi va îndeplini o singură cerință. Tot ce Îi cerea în schimb, pentru a-I transfera toate împărățiile lumii pe care I le înfățișase în ziua aceea, era ca Hristos să-i aducă un omagiu, ca unei persoane superioare. SAa 140.4

Privirile Domnului Isus au rămas pentru o clipă îndreptate spre slava care Îi era înfățișată, dar apoi a întors spatele și a refuzat să vadă spectacolul fermecător. El nu a vrut să cocheteze cu ispititorul, punând în pericol integritatea Sa neclintită. Când Satana I-a cerut să-Și prezinte omagiul, în sufletul Său a fost stârnită o indignare divină și nu a mai putut să tolereze pretenția blasfematoare a lui Satana și nici chiar să-i mai îngăduie să rămână în prezența Sa. Aici, Domnul Hristos Și-a exercitat autoritatea divină și i-a poruncit lui Satana să înceteze. „Pleacă, Satano! Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4,10). În mândria și aroganța lui, Satana se declarase a fi conducătorul de drept și definitiv al lumii, [287] proprietarul tuturor bogățiilor și slavei ei, pretinzând omagiul tuturor celor care au trăit în lume, ca și când el ar fi creat lumea și toate lucrurile din ea. El I-a zis Domnului Hristos: „Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc” (Luca 4,6). El a încercat să facă un contract special cu Domnul Hristos prin care urma să-I transfere îndată tot ce era în proprietatea lui, dacă Domnul i s-ar fi închinat. SAa 140.5

Această insultă la adresa Creatorului a stârnit indignarea Fiului lui Dumnezeu, care l-a mustrat și l-a alungat. În prima lui ispită, Satana se flatase cu gândul că a reușit atât de bine să-și ascundă adevăratul caracter și adevăratele scopuri, încât Domnul Hristos nu îl va recunoaște ca fiind marele răzvrătit căzut, pe care El îl biruise și îl alungase din cer. Cuvintele Domnului Hristos: „Pleacă, Satano!” au dovedit că fusese recunoscut chiar de la început și că toată iscusința lui amăgitoare fusese fără succes înaintea Fiului lui Dumnezeu. Prin urmare, planul lui premeditat a fost acela de a împiedica, dacă era cu putință, îndeplinirea lucrării celei mari care fusese începută de Fiul lui Dumnezeu. Dacă planul pentru mântuirea omului ar fi dat greș, el ar fi păstrat împărăția pe care pretindea că o deține. Satana se măgulea cu gândul că, dacă ar fi reușit, ar fi ajuns să domnească împotriva Dumnezeului cerurilor. SAa 140.6

Când Domnul Isus a părăsit cerul și a lăsat acolo puterea și slava Sa, Satana a tresăltat de bucurie. El a crezut că Fiul lui Dumnezeu a ajuns sub stăpânirea lui. Ispita a biruit atât de ușor perechea sfântă din Eden, încât el spera că, prin puterea și viclenia lui satanică, va fi în stare să-L biruiască și pe Fiul lui Dumnezeu și, prin acest fapt, să-și salveze viața și împărăția. Dacă ar fi putut să-L ispitească pe Domnul Isus să Se îndepărteze de voința Tatălui Său, așa cum făcuse când i-a ispitit pe Adam și Eva, atunci scopul lui ar fi fost atins. SAa 141.1

Urma să vină timpul când Isus va răscumpăra proprietatea lui Satana, dându-Și viața și, după o vreme, tot cerul și pământul aveau să I se supună. Domnul Isus a fost statornic. El a ales o viață de suferință, moartea [288] rușinoasă și, pe calea rânduită de Tatăl Său, avea să ajungă Domnul de drept al împărățiilor lumii, care vor fi date în mâinile Sale ca o proprietate veșnică. Satana, de asemenea, va fi dat în mâinile Sale pentru a fi nimicit prin moarte, așa încât nu-L va mai tulbura niciodată pe Isus și nici pe sfinții Săi proslăviți. SAa 141.2