Solii alese 1

Semnificația încercării

Când a suportat încercarea ispitei cu privire la poftă, Domnul Hristos nu S-a aflat, asemenea lui Adam, în frumosul Eden, unde lumina și dragostea lui Dumnezeu se vedeau pretutindeni unde priveai. El S-a aflat în singurătatea pustiei, înconjurat de animale sălbatice. Tot ce se afla în jurul Său era respingător, o priveliște din fața căreia natura omenească era înclinată să se dea înapoi. În aceste împrejurări, El a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți și „n-a mâncat nimic în zilele acelea” (Luca 4,2). Din cauza postului îndelungat, era epuizat și simțea foamea cea mai intensă. Înfățișarea Sa era cu adevărat mai schimonosită decât a fiilor oamenilor. SAa 133.3

Așa a intrat Domnul Hristos în lupta vieții Sale pentru a-l birui pe vrăjmașul cel puternic, suportând tocmai încercarea pe care Adam nu a reușit să o suporte, pentru ca, printr-o biruință deplină, să poată nimici puterea lui Satana și să răscumpere neamul omenesc din dizgrația căderii. SAa 133.4

Când Adam a cedat puterii poftei, totul a fost pierdut. Isus Răscumpărătorul, în care natura omenească era unită cu natura divină, a stat în locul lui Adam și a suportat postul îngrozitor de aproape șase săptămâni. Lungimea acestui post este cea mai puternică dovadă cu privire la extinderea păcătoșeniei și a puterii apetitului degradat asupra familiei omenești. SAa 133.5

Natura omenească a Domnului Hristos a atins cele mai mari adâncimi ale stării jalnice a omului și El S-a identificat cu [273] slăbiciunile și nevoile omului căzut, în timp ce natura Sa divină căuta să se prindă de Cel Veșnic. Lucrarea Sa de a purta vina pentru nelegiuirea omenirii nu avea să-i dea omului dreptul de a continua să calce Legea lui Dumnezeu, care îl făcuse să fie îndatorat față de ea, datorie pe care Hristos Însuși o plătea prin propria suferință. Încercările și suferințele Sale au avut rolul de a întipări în mintea omului simțământul marelui păcat săvârșit prin călcarea Legii lui Dumnezeu și de a-l aduce pe om la pocăința și ascultarea de Lege, pentru ca, prin ascultare, să poată fi primit de Dumnezeu. El urma să-i atribuie omului neprihănirea Sa și, în felul acesta, să-i ofere valoare morală în ochii lui Dumnezeu, așa încât eforturile acestuia de a păzi Legea divină să poată fi primite. Lucrarea Domnului Hristos a fost aceea de a-l împăca pe om cu Dumnezeu prin natura Sa omenească și pe Dumnezeu cu omul prin natura Sa divină. SAa 133.6

În pustie, îndată ce postul îndelungat al lui Hristos a început, Satana a fost lângă El cu ispitele lui. El a venit la Domnul Hristos înconjurat de lumină, pretinzând că este unul dintre îngerii aflați lângă scaunul de domnie al lui Dumnezeu și că este trimis pentru a-I arăta mila și simpatia Cerului și a-L elibera din starea lui de suferință. El a încercat să-L facă pe Hristos să creadă că Dumnezeu nu-I cerea să treacă prin renunțarea la sine și prin suferințele la care Se așteptase, că el fusese trimis din cer pentru a-I aduce solia că Dumnezeu a plănuit doar să pună la încercare dispoziția Lui de a suporta suferința. SAa 134.1

Satana I-a spus lui Hristos că El trebuia doar să pășească pe calea însângerată, dar nu trebuia să o străbată până la capăt. I-a spus că El era pus la încercare pentru a-Și arăta ascultarea deplină, întocmai cum fusese încercat Avraam. De asemenea, Satana a declarat că el fusese îngerul care oprise mâna lui Avraam când a ridicat cuțitul să-l înjunghie pe Isaac, iar acum venise pentru a-I salva viața, deoarece nu era necesar ca Hristos să suporte foamea dureroasă și moartea prin înfometare, iar el Îl va ajuta să împlinească o parte din lucrarea Planului de Mântuire. SAa 134.2

Fiul lui Dumnezeu a întors spatele acestor ispite viclene și a rămas statornic scopului Său de a aduce la îndeplinire în fiecare detaliu, în spirit și literă, planul care fusese alcătuit pentru mântuirea neamului omenesc căzut. Totuși Satana a avut ispite felurite care erau deja pregătite pentru a-L prinde în capcană pe Domnul Hristos și pentru a câștiga un avantaj asupra lui. Dacă urma să dea greș cu o ispită, el avea să încerce o alta. El a crezut că va [274] avea succes, deoarece Domnul Hristos Se umilise preluând natura omului. El s-a flatat cu gândul că în rolul pe care și l-a asumat, și anume acela de înger ceresc, nu putea să fie recunoscut. El s-a prefăcut că se îndoiește de divinitatea lui Hristos, din cauza înfățișării Sale epuizate și a locului neplăcut în care Se afla. SAa 134.3

Domnul Hristos a știut că, preluând natura omului, nu va fi pe o poziție egală cu îngerii din cer. Satana i-a spus că, dacă era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trebuia să-i prezinte o dovadă a caracterului Său înalt. El L-a abordat pe Domnul Hristos folosind ispitele adresate apetitului. Acesta fusese punctul în care îl biruise pe Adam și prin care îi stăpânise pe urmașii lui și, prin îngăduirea poftei, îi determinase să-L provoace pe Dumnezeu prin nelegiuire, până când fărădelegile lor au ajuns atât de mari, încât Domnul îi nimicise de pe fața pământului prin apele potopului. SAa 134.4

Sub ispitele directe ale lui Satana, copiii lui Israel îngăduiseră ca poftele să stăpânească asupra rațiunii și, în felul acesta, îi determinase să săvârșească păcate grave, care stârniseră mânia lui Dumnezeu împotriva lor și îi făcuseră să moară în pustie. El a crezut că va avea succes asupra lui Hristos prin aceeași ispită. El I-a spus lui Hristos că unul dintre îngerii înalți fusese exilat în lume și că felul în care arăta indica faptul că, în loc de a fi Împăratul cerului, Domnul era un înger căzut, iar acest lucru explica înfățișarea Sa epuizată și tulburată. SAa 134.5