Solii alese 1
Efectele îngrozitoare ale păcatului asupra omului
Satana reușise atât de bine să-i înșele pe îngerii lui Dumnezeu și să determine căderea nobilului Adam, încât credea că, din cauza umilinței lui Hristos, va avea succes deplin în a-L birui. El a așteptat cu o exaltare plină de satisfacție rezultatul ispitelor lui și sporirea păcatului, prin călcarea continuă a Legii lui Dumnezeu pe o perioadă de mai bine de patru mii de ani. El determinase ruina primilor noștri părinți, adusese păcatul și moartea în lume și condusese la nimicire mulțimi de oameni de toate vârstele, din toate țările și din toate clasele sociale. Prin puterea lui, el condusese cetățile și națiunile, până când păcatul lor provocase mânia lui Dumnezeu pentru a le nimici prin foc, apă, cutremure, sabie, foamete și epidemii. Prin eforturi subtile și neobosite, el controlase apetitul, stârnise [270] și întărise pasiunile rele în așa măsură, încât reușise să șteargă aproape în totalitate chipul lui Dumnezeu din om. Demnitatea fizică și morală a omului era nimicită într-un asemenea grad, încât el nu mai purta decât o vagă asemănare cu caracterul și desăvârșirea nobilă pe care le avusese Adam cel plin de demnitate din Eden. SAa 132.2
La prima venire a Domnului Hristos, Satana îl coborâse pe om de la starea lui inițială de înaltă curăție și degradase aurul curat prin impuritățile păcatului. El îl schimbase pe omul care fusese creat spre a fi suveranul Edenului într-un rob al pământului, gemând sub blestemul păcatului. Nimbul de slavă pe care Dumnezeu îl dăduse ca veșmânt lui Adam cel sfânt se îndepărtase după cădere. Lumina slavei lui Dumnezeu nu putea să acopere neascultarea și păcatul. În locul binecuvântărilor sănătății și belșugului, sărăcia, boala și suferința au fost partea copiilor lui Adam. SAa 132.3
Cu puterea lui amăgitoare, Satana îi determinase pe oameni, prin filosofie deșartă, să pună la îndoială și, în cele din urmă, să nu mai creadă în descoperirea divină și în existența lui Dumnezeu. Privind lumea plină de mizerie morală și neamul omenesc expus la mânia unui Dumnezeu care Se răzbuna împotriva păcatului, Satana a putut să aibă un simțământ de triumf diabolic, pentru că fusese atât de plin de succes în lucrarea sa de a le întuneca atâtor oameni calea și pentru că îi determinase să calce Legea lui Dumnezeu. El a înveșmântat păcatul cu atracții plăcute pentru a asigura ruina multora. SAa 132.4
Totuși strategia lui cea mai de succes în amăgirea omului a fost aceea de a-și ascunde scopurile reale, caracterul lui adevărat, reprezentându-se ca fiind un prieten al omului și un binefăcător al neamului omenesc. El îi flatează pe oameni cu povestea plăcută care spune că nu există niciun dușman răzvrătit, niciun vrăjmaș de moarte de care trebuie să se păzească și că existența unui diavol personal este întru totul o ficțiune. În timp ce își ascunde existența în felul acesta, el adună mii de oameni sub conducerea lui. El îi înșală, așa cum a încercat să-L înșele pe Domnul Hristos, spunând că este un înger venit din cer spre a face o lucrare bună pentru omenire. Masele sunt atât de orbite de păcat, încât nu pot să vadă strategiile lui Satana și îl cinstesc așa cum ar cinsti un înger din cer, în timp ce el îi duce pe oameni la ruină veșnică. SAa 132.5