Lucrarea pastorală

146/209

Consilierea de familie

Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie considerat un consilier al familiei. — Părinții au nevoie să facă o reformă; pastorii au nevoie să facă o reformă; cu toții au nevoie de Dumnezeu în familiile lor. Dacă doresc ca actuala stare de lucruri să se schimbe, atunci trebuie să aducă în familiile lor Cuvântul Său și să facă din el consilierul lor. Trebuie să-i învețe pe copii că acesta este vocea lui Dumnezeu care li se adresează lor și că, implicit, trebuie să asculte de el. Ar trebui să-i învețe cu răbdare pe copiii lor, arătându-le încontinuu, cu blândețe, cum să trăiască în așa fel, încât să-I fie plăcuți lui Dumnezeu. Copiii proveniți din astfel de familii sunt pregătiți să înfrunte sofismele necredinței. Ei au acceptat Biblia ca bază a credinței lor și au o temelie care nu poate fi măturată de valul de scepticism care se abate asupra lor. — PP 143. LP 124.3

Nu ascultați problemele intime și dezamăgirile familiale ale femeilor care sunt atrase de voi. — Femeile au fost atrase de tine și s-au arătat gata să-ți toarne în urechi problemele lor intime și dezamăgirile lor familiale. Nu se cade să-ți pleci urechea la vorbele lor, ci să le spui că tu nu ești decât un muritor supus greșelii și că Dumnezeu este ajutorul lor. — 2MCP 767. LP 124.4

Dacă o femeie manifestă o atenție nepotrivită față de voi și se plânge că soțul ei nu o iubește, nu încercați să compensați lipsa de dragoste pe care o simte. — Cei care stau ca pastori la amvonul sfânt trebuie să fie oameni cu o reputație fără reproș; viața lor trebuie să fie fără pată, mai presus de orice are iz de necurăție. Nu-ți pune reputația în primejdie, mergând pe calea ispitei! Dacă o femeie te ține prea mult de mână, retrage-ți-o repede și salvează femeia respectivă de la păcat. Dacă ea manifestă o afecțiune nepotrivită și se plânge că soțul ei nu o iubește și nu o înțelege, nu încerca să compensezi această lipsă. Singura cale sigură și înțeleaptă de urmat într-o asemenea situație este aceea de a nu-ți arăta sub nicio formă compasiunea. Astfel de cazuri sunt numeroase. Îndreaptă aceste suflete către Purtătorul poverilor, singurul și adevăratul Consilier. Dacă femeia L-a ales pe Hristos ca tovarăș, El îi va da har să suporte neglijența soțului fără să se plângă; între timp, ar trebui să se străduiască să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și lega soțul de sine printr-o fidelitate strictă față de el și prin credincioșia cu care face din cămin un loc atractiv și vesel. Dacă toate eforturile ei sunt zadarnice și neapreciate, va avea totuși compasiunea și ajutorul binecuvântatului ei Răscumpărător. El o va ajuta să-și poarte toate poverile și o va mângâia în dezamăgirile ei. Atunci când caută lucruri omenești cu care să umple locul pe care Domnul Hristos este întotdeauna gata să-l umple, ea arată că nu are încredere în El. Plângându-se, ea păcătuiește împotriva lui Dumnezeu. Ar face bine să-și examineze inima în mod critic, pentru a vedea dacă nu cumva păcatul pândește în suflet. Inima care caută compasiune omenească și care acceptă atenții interzise din partea oricui nu este curată și desăvârșită înaintea lui Dumnezeu. — 5T 598. LP 124.5