Lucrarea pastorală

Răspunsul adunării

Acolo unde biserica merge în lumină, vor fi răspunsuri voioase și entuziaste și cuvinte de laudă plină de bucurie. — Domnul dorește ca slujitorii Săi care predică din Cuvânt să fie plini de energie de la Duhul Sfânt, iar ascultătorii să nu stea într-o indiferență somnolentă sau să privească în gol, fără să reacționeze în vreun fel la ceea ce se spune. Impresia cu care rămân în felul acesta cei necredincioși nu este deloc una favorabilă religiei lui Hristos. Acești pretinși creștini, nepăsători și mohorâți, nu dovedesc aceeași lipsă de ambiție și de zel atunci când sunt ocupați cu afacerile lumești; dar lucrurile de o importanță veșnică nu-i mișcă profund. Vocea lui Dumnezeu, care se aude prin solii Săi, poate fi un cântec plăcut, dar avertizările Sale sacre, mustrările și încurajările nu sunt luate în seamă. Spiritul lumii i-a paralizat. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu se lovesc de urechi de plumb și de inimi împietrite și neimpresionabile. Ar trebui să existe biserici treze și active, care să-i încurajeze, să-i susțină și să-i ajute pe slujitorii lui Hristos în lucrarea de salvare a sufletelor. Acolo unde biserica merge în lumină, vor fi răspunsuri voioase și entuziaste și cuvinte de laudă plină de bucurie. — 5T 318. LP 100.4

Cei ce se închină nu ar trebui să fie niște ascultători inerți. — Prin psalmist, Dumnezeu spune: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește” [Psalmii 50:23]. O mare parte din închinarea adusă lui Dumnezeu constă în laudă și rugăciune și fiecare urmaș al lui Hristos ar trebui să se implice în închinare. Mai există și partea de predicare, de care se ocupă cei a căror misiune este aceea de a-i învăța pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Deși nu toți sunt chemați să slujească prin Cuvânt și învățătură, nimeni nu ar trebui să fie un ascultător rece sau inert. Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu le-a fost rostit evreilor din vechime, Domnul i-a spus lui Moise: „Și tot poporul să zică: «Amin!»” [Psalmii 106:48]. Acest răspuns, în fervoarea sufletului lor, era cerut ca o dovadă a faptului că au înțeles cuvântul rostit și că erau interesați de el. — ST, 24 iunie 1886. LP 100.5