Lucrarea pastorală
CAPITOLUL 20 - Planificare și strategie
Pastorii care simt povara salvării sufletelor vor vedea rodul muncii lor. — Prin harul lui Hristos, slujitorii lui Dumnezeu sunt făcuți mesageri ai luminii și ai binecuvântării. Când, în urma rugăciunii sincere și stăruitoare, vor fi înzestrați cu Duhul Sfânt și vor simți povara salvării sufletelor, iar inimile le vor fi pline de zel pentru răspândirea triumfului crucii, ei vor vedea rodul muncii lor. Refuzând cu hotărâre să etaleze înțelepciune omenească sau să-și înalțe eul, ei vor îndeplini o lucrare care va rezista în fața atacurilor lui Satana. Multe suflete se vor întoarce de la întuneric la lumină și multe biserici se vor înființa. Oamenii se vor converti, dar nu la instrumentele omenești, ci la Hristos. Eul va fi în planul secundar, singurul care va ieși în față fiind doar Isus, Omul de pe Calvar. — RH, 24 august 1911. LP 68.1