Lucrarea pastorală

Etica și colegii pastori

Pastorii lui Hristos ar trebui să fie una în inimă și în gând. — Pastorii lui Hristos ar trebui să fie uniți: o singură inimă și un singur gând. Ar trebui să se sfătuiască unii cu alții. Nimeni nu ar trebui să le ceară fraților lui să lucreze conform planului său, ci fiecare ar trebui să-și mențină propria personalitate și să lucreze toți pentru binele celorlalți, prețuindu-și frații mai mult decât pe ei înșiși. Lucrarea lui Satana este aceea de a stârni invidie și gelozie, de a îndepărta dragostea, de a slăbi încrederea și de a genera suspiciune și bănuială. Toate acestea împiedică realizarea acelui spirit de unitate în care să se mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei slabi și lipsiți de speranță, pentru harul lui Hristos și pentru convertirea păcătoșilor, și ne privează astfel de binecuvântarea pe care am putea să o primim. — RH, 10 iulie 1883. LP 30.1

Sunt periculoși în special pastorii care par binevoitori și care totuși insultă bunul nume al fraților lor. — Scuza adusă pentru el este următoarea: „O, fratele D. este o persoană atât de bună! Este un model de prietenie și de bunătate și este gata să sară în ajutor oriunde.” Fratele D. are multe trăsături de caracter minunate. Nu este extrem de talentat ca predicator, dar ar putea să devină un lucrător credincios și zelos. Dușmanul i-a pătruns în inimă prin intermediul imaginii pe care o are despre sine. Dacă nu ar fi avut o părere atât de bună despre el însuși, nu ar fi îndrăznit niciodată să se folosească de reputația fraților săi în modul în care a făcut-o. Luându-și libertatea să strângă și să răspândească minciuni, el s-a interpus între oameni și mesajul pe care pastorii, prin însărcinare divină, au misiunea să li-l ducă pentru a-i face capabili să stea în picioare în ziua Domnului. Trăsăturile sale bune de caracter l-au făcut și mai periculos, pentru că i-au conferit influență asupra oamenilor, care au crezut că ceea ce spune el trebuie să fie adevărat. Dacă ar fi fost o persoană imorală sau arțăgoasă, nu ar fi reușit să câștige încrederea atâtor persoane. — 5T 289. LP 30.2

Nu vorbiți niciodată cu dispreț despre pastori, indiferent care este originea lor. — Pastorii noștri aflați în poziții de răspundere sunt bărbați pe care Dumnezeu i-a acceptat. Indiferent de originea lor, indiferent de poziția ocupată anterior, fie că au mers în urma plugului, fie că au lucrat în atelierul de tâmplărie, fie că și-au primit educația într-un colegiu, dacă Dumnezeu i-a acceptat, nimeni să nu arunce asupra lor nici cel mai mic blam. Nu vorbiți niciodată cu dispreț despre cineva, pentru că s-ar putea ca acea persoană să fie mare în ochii Domnului, în timp ce pe cei care se cred mari Dumnezeu s-ar putea să-i considere fără valoare din cauza îndărătniciei inimilor lor. Singura noastră siguranță este să ne așezăm la piciorul crucii, să fim mici în propriii noștri ochi și să ne încredem în Dumnezeu, pentru că El este singurul care are puterea să ne facă mari. — 4T 607, 608. LP 30.3

Nu îi imita pe alții! Dumnezeu ți-a dat și ție aptitudini. — Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca judecata și planurile unui om să fie considerate suverane. El spune: Voi sunteți împreună lucrători cu Dumnezeu. Niciun om să nu încerce să îi reprime sau să îi descurajeze pe ceilalți. Să nu caute să îl îmbrace pe fratele său cu armura proprie, pentru că acesta nu a probat-o încă. […] Iar pastorii să nu copieze niciodată gesturile, obiceiurile, atitudinea, expresiile sau tonul vocii altcuiva. Ei nu trebuie să devină umbra vreunui om în gândire, în simțire sau în plănuirea și realizarea lucrării lor mărețe. Dacă Dumnezeu te-a făcut păstor al turmei, El ți-a dat aptitudinile necesare să-ți îndeplinești misiunea. — Ev 685. LP 30.4

În loc să-i mustrați, mai bine rugați-vă pentru pastorii care au idei greșite. — În relațiile cu colegii pastori, urmați instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu. Pavel spune: „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați!” (1 Timotei 5:1). Ar putea exista ocazii când să le vorbiți celor care au slujit mult timp ca pastori despre greșelile pe care le-au făcut, însă faceți din aceste ocazii momente de rugăminți stăruitoare, și nu de mustrare. Pastorii tineri trebuie să fie tratați ca niște frați și Dumnezeu să ne ajute să ne putem sprijini unii pe alții. Trebuie să avem o legătură vie cu Dumnezeu. Trebuie să fim îmbrăcați cu putere de sus prin botezul cu Duhul Sfânt, ca să putem atinge un standard mai înalt; nu există altă cale prin care putem primi ajutor. — RH, 5 aprilie 1892. LP 30.5

Conferințele nu ar trebui să îi ignore pe pastorii vârstnici. — Pentru că îi văd ignorându-i pe pastorii vârstnici, trebuie să le atrag atenția celor care se află în poziții de încredere că este de datoria lor să aibă grijă de ei. Pastorii care și-au îndeplinit lucrarea cu credincioșie nu trebuie să fie uitați sau ignorați atunci când sănătatea lor s-a deteriorat. Conferințele noastre nu trebuie să neglijeze nevoile celor care au purtat poverile lucrării. Ioan a fost exilat pe insula Patmos după ce a îmbătrânit în slujirea Domnului. Însă, pe insula aceea izolată, el a primit din partea cerului mai multe descoperiri decât primise în tot restul vieții lui. — 1SM 33, 34. LP 31.1

Nu faceți niciun compromis cu cei care au devenit apostați, însă tratați-i cu amabilitate. — Nu trebuie să-i luăm în brațe pe cei care sunt capodopere ale lui Satana prin faptul că îi duc la îndeplinire planurile, cum au făcut adversarii de pe câmpul de luptă de la Adelaide. Adevărul trebuie să fie proclamat prin avertizări care vor face inimile să tremure și să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să fie dată o mărturie clară și precisă. […] Nu faceți niciun compromis cu cei care au devenit apostați, dar tratați-i cu amabilitate, fără să dați ocazia ca bunătatea voastră să fie vorbită de rău! — 9MR 363. LP 31.2

Limitați dezvăluirea greșelilor pastorului la un grup cât mai mic posibil. —Deseori, este nevoie să mustrăm în mod clar păcatul și să condamnăm răul. Însă pastorii care lucrează pentru mântuirea semenilor lor nu ar trebui, ei între ei, să fie necruțători cu greșelile celorlalți, nici să scoată în evidență defectele din organizațiile lor. Nu ar trebui ca un pastor să dea în vileag sau să blameze slăbiciunile altui pastor. Ar trebui să se întrebe dacă o astfel de atitudine, în caz că altcineva ar manifesta-o față de ei, ar avea efectul scontat: i-ar face să-l iubească mai mult și să aibă mai mare încredere în cel care le-a scos în evidență greșelile? În special greșelile pastorilor care sunt angajați în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să fie păstrate în interiorul unui cerc cât mai mic cu putință, pentru că sunt mulți oameni slabi care vor profita aflând că cei care administrează Cuvântul și învățătura au slăbiciuni la fel ca ceilalți oameni. Iar unul dintre lucrurile cele mai crude este ca greșelile unui pastor să fie expuse în fața necredincioșilor, mai ales dacă pastorul respectiv este considerat vrednic să lucreze pe viitor pentru mântuirea sufletelor. Nimic bun nu poate rezulta de aici, ci numai rău. Domnul nu este de acord cu acest mod de a acționa, pentru că el subminează încrederea oamenilor în cei pe care El îi acceptă să-I ducă mai departe lucrarea. Caracterul fiecărui pastor ar trebui să fie apărat cu grijă de către colegii săi de lucrare. Dumnezeu a zis: „Nu vă atingeți de unșii Mei … și nu faceți rău prorocilor Mei!” [Psalmii 105:15]. Între pastori ar trebui să fie cultivate dragostea și încrederea. Lipsa lor nu sporește fericirea celui care nu le are, ci, făcându-l nefericit pe fratele său, el însuși este nefericit. În dragoste este o putere mai mare decât a fost vreodată în critică. Dragostea va topi orice bariere, în timp ce criticile vor închide toate căile sufletului. — 3T 93. LP 31.3