Fiice Ale Lui Dumnezeu
Moartea unui copil
Într-o scrisoare adresată soților S. N. Haskell, Ellen White vorbește despre moartea strănepotului ei. FD 155.2
V-am scris multe pagini astăzi. În dimineața aceasta, am primit o scrisoare de la Mabel Workman [nepoata ei]. Cu aproximativ două săptămâni în urmă, ea a născut un băiat de 4,5 kilograme, dar micuțul a murit la două zile după naștere. Mabel a trecut printr-o experiență grea, dar suntem mulțumitori că viața ei a fost cruțată. Atât tatăl, cât și mama au fost greu încercați, dar au acceptat încercarea așa cum se cuvine unor creștini. FD 155.3
Soțul lui Mabel s-a dovedit a fi un adevărat creștin în acest timp de întristare, iar Domnul i-a susținut pe amândoi. Ei simt că, dacă nu ar fi avut-o alături pe sora Kress, și Mabel ar fi putut să își piardă viața. Sunt recunoscătoare că sora Kress a putut să fie cu ei, deoarece ea are mult tact și îndemânare. Dacă ar fi fost luată viața mamei, toți ar fi suferit foarte mult din cauza acestei nenorociri. [225] FD 155.4
Timp de două săptămâni, am fost foarte îngrijorată cu privire la Mabel, deoarece până astăzi nu am mai primit nicio veste de la telegrama care anunța moartea copilului. Îi mulțumesc Domnului că viața lui Mabel a fost cruțată și mă rog ca ea să trăiască pentru a fi o binecuvântare în lucrarea lui Dumnezeu. — Letter 120, 1909 FD 155.5
Doamna A. H. Robinson era o veche prietenă din Michigan. Ellen White i-a scris imediat după ce a primit vestea morții copilului ei, împărtășindu-i propria experiență legată de moartea celor doi fii ai ei. FD 155.6
Dragă soră Robinson, FD 155.7
Tocmai am primit corespondența. Secretara mea mi-a citit scrisorile, dintre care multe sunt foarte interesante. Voi răspunde mai întâi la scrisoarea ta. FD 155.8
Când mi-ai relatat experiența ta legată de moartea copilului și de felul în care ai îngenuncheat în rugăciune, supunându-ți voința față de voința Tatălui tău ceresc și lăsând totul în mâinile Sale, inima mea de mamă a fost mișcată. Eu am trecut printr-o experiență asemănătoare cu experiența prin care tocmai ai trecut tu. FD 155.9
Când fiul meu cel mare era de șaisprezece ani, a fost lovit de boală. Situația lui era considerată critică, iar el ne-a chemat la căpătâiul lui și a spus: „Tată, mamă, va fi greu pentru voi să vă despărțiți de fiul vostru cel mai mare. Dacă Domnul consideră potrivit să îmi cruțe viața, voi fi mulțumit pentru voi. Dacă este pentru binele meu și pentru slava Numelui Său ca viața mea să se încheie acum, eu voi spune: Este bine pentru sufletul meu. Tată, mergi deoparte, mamă, mergi deoparte și rugați-vă. Apoi, veți primi un răspuns în conformitate cu voia Mântuitorului meu, pe care voi Îl iubiți și pe care și eu Îl iubesc.” Lui i-a fost teamă că, dacă ne vom ruga împreună, sentimentele noastre se vor întări și vom cere ceva ce nu va fi cel mai bun lucru pe care ar fi putut să ni-l dea Domnul. FD 155.10
Noi am făcut așa cum a cerut el, iar rugăciunile noastre au fost asemănătoare în fiecare punct cu rugăciunile tale. Nu am primit nicio dovadă că fiul nostru se va vindeca. El a murit, punându-și toată încrederea în Isus, Mântuitorul nostru. Moartea lui a fost o mare lovitură pentru noi, dar a fost o biruință chiar și în moarte, pentru că viața lui era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. FD 156.1
Înainte de moartea fiului meu cel mare, mezinul meu a fost bolnav și pe moarte. Ne-am rugat și ne-am gândit că Domnul îl va cruța pe micuțul nostru drag. Totuși a murit și l-am depus în mormânt pentru a se odihni în Isus până când [226] Dătătorul vieții va veni pentru a-i învia pe iubiții Săi scumpi la o nemurire plină de slavă. (…) FD 156.2
Totuși Domnul a fost Sfătuitorul meu, iar Domnul îți va da și ție harul de a suporta întristarea. FD 156.3
Tu întrebi dacă micuțul tău va fi mântuit. Cuvintele lui Hristos sunt răspunsul pentru tine: „Așa vorbește Domnul: «Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.»” FD 156.4
Adu-ți aminte de profeția: „Așa zice Domnul: «Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii, și nu vrea să se mângâie.»… Așa vorbește Domnul: «Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului. Este nădejde pentru urmașii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor!»” FD 156.5
Această făgăduință îți este adresată ție. Poți fi mângâiată și poți să te încrezi în Domnul. Domnul mi-a spus adesea că mulți copii mici urmează să fie depuși la odihnă înainte de timpul de necaz. Îi vom vedea din nou pe copiii noștri. Îi vom întâlni și îi vom recunoaște în curțile cerești. Pune-ți încrederea în Domnul și nu te teme! — Letter 196, 1899 FD 156.6
Moartea unui prieten FD 156.7
Următoarele paragrafe sunt luate dintr-o scrisoare adresată lui Edson și Emmei White cu privire la un accident care a avut loc în apropiere de Colegiul Avondale. FD 156.8
Luni dimineață, mi s-a părut că familia mea arăta neobișnuit. O umbră ciudată părea că se afla asupra lor. Dimineața, m-am dus cu Sara la gară pentru a-l aștepta pe Willie, dar el nu a venit. Fratele Gates, care le vorbise oamenilor la Wallsend duminică seara, a venit cu noi de la gară, iar Sara l-a dus la școală, întorcându-se împreună cu frații Daniells și Hare. Sara mi-a spus că acești frați ar dori să stea de vorbă cu mine. Am vorbit câteva cuvinte cu fratele Daniells despre lucrarea din Maitland și apoi fratele Hare și-a apropiat scaunul de mine, dorind să îmi spună ceva. Mi-a spus că în urmă cu o seară se întâmplase un accident în apropiere de școală. FD 156.9
Sora Peck, domnișoara Gates și fiica sorei Boyd veneau de la Sunnyside la școală cu un cal pe care l-am considerat întotdeauna sigur și [227] ușor de condus, deși era îndărătnic. Dacă nu eram atenți, putea să răstoarne trăsura. Drumul spre școală nu era un drum permanent, ci a fost construit pentru a fi folosit temporar, până la construirea unuia mai bun. Sub conducerea fratelui Haskell, elevii au construit un pod de lemn peste râu. Pe măsură ce ne apropiam de acel râu, cei aflați pe pod au văzut că un pom căzuse peste drum, iar sora Peck, care conducea trăsura, a crezut că va putea să coboare din trăsură și să îndemne calul să îl ocolească. Dar, în loc să stea pe loc, calul a început să tragă înapoi și a încercat să se întoarcă spre casă. FD 157.1
Nimeni nu se aștepta la vreun pericol. Totuși erau mai aproape de marginea pârâului decât credeau și, în câteva secunde, trăsura și cei aflați în ea, cu excepția sorei Peck, au ajuns în râul care, în acel loc, era adânc de aproximativ patru metri și jumătate. Sora Peck a fost doborâtă pe mal, iar trăsura, în alunecare, a trecut peste ea. Totuși nu a fost rănită grav. Ea a ajutat-o pe Ella Boyd să iasă din apă, dar nu au putut să ajungă la domnișoara Gates. Ella Boyd a alergat la școală și a chemat oameni și, în aproximativ trei minute, au scos din apă trupul domnișoarei Gates. Au dus-o la școală și au făcut tot ce era posibil ca să o readucă la viață, dar fără succes. Era moartă. Toți cred că nu a murit înecată, deoarece nu a făcut niciun efort pentru a se salva. Noi credem că a murit din cauza șocului. A fost înmormântată luni după-amiază. (…) FD 157.2
Sora Gates avea o sănătate precară. Ea suferise mult din cauza unei probleme cu plămânii. Numai cu o zi înainte de a muri, vorbise cu sora Hughes despre situația ei. Ea spunea că problema cu plămânii revenise și știa că o aștepta o boală lungă. Pentru ea, viitorul era ceva cumplit de înspăimântător, deoarece fratele ei și soția lui se luptau cu probleme de sănătate, iar ea nu putea să suporte gândul de a fi o povară pentru ei. Tatăl și mama, frații și surorile au murit cu toții, cu excepția acestui frate. Noi credem că este bine că nu a trebuit să sufere din cauza unei boli îndelungate și am depus-o la odihnă pentru puțină vreme, până când va fi chemată la o nemurire plină de slavă. — Letter 203, 1899 [228] FD 157.3