The Acts of the Apostles

Chapter 40—Paul Appeals to Caesar

This chapter is based on Acts 25:1-12.

“When Festus was come into the province, after three days he ascended from Caesarea to Jerusalem. Then the high priest and the chief of the Jews informed him against Paul, and besought him, and desired favor against him, that he would send for him to Jerusalem.” In making this request they purposed to waylay Paul along the road to Jerusalem and murder him. But Festus had a high sense of the responsibility of his position, and courteously declined to send for Paul. “It is not the manner of the Romans,” he declared, “to deliver any man to die, before that he which is accused have the accusers face to face, and have license to answer for himself concerning the crime laid against him.” He stated that “he himself would depart shortly” for Caesarea. “Let them there ... which among you are able, go down with me, and accuse this man, if there be any wickedness in him.” AA 428.1

This was not what the Jews wanted. They had not forgotten their former defeat at Caesarea. In contrast with the calm bearing and forcible arguments of the apostle, their own malignant spirit and baseless accusations would appear in the worst possible light. Again they urged that Paul be brought to Jerusalem for trial, but Festus held firmly to his purpose of giving Paul a fair trial at Caesarea. God in His providence controlled the decision of Festus, that the life of the apostle might be lengthened. AA 429.1

Their purposes defeated, the Jewish leaders at once prepared to witness against Paul at the court of the procurator. Upon returning to Caesarea, after a few days’ sojourn at Jerusalem, Festus “the next day sitting on the judgment seat commanded Paul to be brought.” “The Jews which came down from Jerusalem stood round about, and laid many and grievous complaints against Paul, which they could not prove.” Being on this occasion without a lawyer, the Jews preferred their charges themselves. As the trial proceeded, the accused with calmness and candor clearly showed the falsity of their statements. AA 429.2

Festus discerned that the question in dispute related wholly to Jewish doctrines, and that, rightly understood, there was nothing in the charges against Paul, could they be proved, that would render him subject to sentence of death, or even to imprisonment. Yet he saw clearly the storm of rage that would be created if Paul were not condemned or delivered into their hands. And so, “willing to do the Jews a pleasure,” Festus turned to Paul, and asked if he was willing to go to Jerusalem under his protection, to be tried by the Sanhedrin. AA 429.3

The apostle knew that he could not look for justice from the people who by their crimes were bringing down upon themselves the wrath of God. He knew that, like the prophet Elijah, he would be safer among the heathen than with those who had rejected light from heaven and hardened their hearts against the gospel. Weary of strife, his active spirit could ill endure the repeated delays and wearing suspense of his trial and imprisonment. He therefore decided to exercise his privilege, as a Roman citizen, of appealing to Caesar. AA 430.1

In answer to the governor's question, Paul said: “I stand at Caesar's judgment seat, where I ought to be judged: to the Jews have I done no wrong, as thou very well knowest. For if I be an offender, or have committed anything worthy of death, I refuse not to die: but if there be none of these things whereof these accuse me, no man may deliver me unto them. I appeal unto Caesar.” AA 430.2

Festus knew nothing of the conspiracies of the Jews to murder Paul, and he was surprised at this appeal to Caesar. However, the words of the apostle put a stop to the proceedings of the court. “Festus, when he had conferred with the council, answered, Hast thou appealed unto Caesar? unto Caesar shalt thou go.” AA 430.3

Thus it was that once more, because of hatred born of bigotry and self-righteousness, a servant of God was driven to turn for protection to the heathen. It was this same hatred that forced the prophet Elijah to flee for succor to the widow of Sarepta; and that forced the heralds of the gospel to turn from the Jews to proclaim their message to the Gentiles. And this hatred the people of God living in this age have yet to meet. Among many of the professing followers of Christ there is the same pride, formalism, and selfishness, the same spirit of oppression, that held so large a place in the Jewish heart. In the future, men claiming to be Christ's representatives will take a course similar to that followed by the priests and rulers in their treatment of Christ and the apostles. In the great crisis through which they are soon to pass, the faithful servants of God will encounter the same hardness of heart, the same cruel determination, the same unyielding hatred. AA 430.4

All who in that evil day would fearlessly serve God according to the dictates of conscience, will need courage, firmness, and a knowledge of God and His word; for those who are true to God will be persecuted, their motives will be impugned, their best efforts misinterpreted, and their names cast out as evil. Satan will work with all his deceptive power to influence the heart and becloud the understanding, to make evil appear good, and good evil. The stronger and purer the faith of God's people, and the firmer their determination to obey Him, the more fiercely will Satan strive to stir up against them the rage of those who, while claiming to be righteous, trample upon the law of God. It will require the firmest trust, the most heroic purpose, to hold fast the faith once delivered to the saints. AA 431.1

God desires His people to prepare for the soon-coming crisis. Prepared or unprepared, they must all meet it; and those only who have brought their lives into conformity to the divine standard, will stand firm at that time of test and trial. When secular rulers unite with ministers of religion to dictate in matters of conscience, then it will be seen who really fear and serve God. When the darkness is deepest, the light of a godlike character will shine the brightest. When every other trust fails, then it will be seen who have an abiding trust in Jehovah. And while the enemies of truth are on every side, watching the Lord's servants for evil, God will watch over them for good. He will be to them as the shadow of a great rock in a weary land. AA 431.2

Capitolul 40 — Pavel cere să fie trimis înaintea Cezarului

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 25, 1-12.

“Festus, când a venit în ținutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea în Ierusalim. Preoții cei mai de seamă și fruntașii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruință și i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim.” Făcând această cerere, ei plănuiau să-l pândească pe Pavel în drumul către Ierusalim și să-l omoare. Însă Festus avea un înalt simț al răspunderii poziției sale și, foarte amabil, a refuzat să-l trimită pe Pavel. El a spus “că la romani nu este obiceiul să se dea nici un om, înainte ca cel pârât să fi fost pus față cu pârâșii lui, și să fi avut putința să se apere de lucrurile de care este pârât”. (Faptele Apostolilor 25, 16.) El îi asigură că “are să plece în curând” la Cezarea. “Deci ... cei mai de frunte dintre voi să se pogoare împreună cu mine și, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”. FA 428.1

Nu acesta era lucrul pe care-l doreau iudeii. Ei nu uitaseră înfrângerea pe care o suferiseră mai înainte la Cezarea. În contrast cu purtarea liniștită și argumentarea puternică a apostolului, spiritul lor plin de răutate și învinuirile lor neîntemeiate aveau să apară în lumina cea mai urâtă cu putință. Din nou, au stăruit ca Pavel să fie adus la Ierusalim spre a fi judecat, însă Festus a ținut cu tărie la planul său ca Pavel să fie judecat după toată rânduiala la Cezarea. În providența Sa, Dumnezeu a ținut sub control hotărârea lui Festus pentru ca viața apostolului să fie prelungită. FA 429.1

Odată înfrânte planurile lor, fruntașii iudeilor s-au pregătit de îndată să aducă mărturii împotriva lui Pavel la tribunalul procuratorului. Reîntorcându-se la Cezarea, după câteva zile de ședere la Ierusalim, Festus “a doua zi a șezut pe scaunul de judecător și a poruncit să fie adus Pavel”. “Iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat și au adus împotriva lui Pavel multe și grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi”. De data aceasta fiind fără avocat, iudeii au socotit că este mai bine să-l învinuiască ei înșiși. În desfășurarea judecății, acuzatul, foarte liniștit și sincer, a arătat lămurit falsitatea afirmațiilor lor. FA 429.2

Festus a înțeles că problema în discuție se referea în totul la doctrina iudaică și că, judecând după dreptate, în sarcina lui Pavel ei nu puteau dovedi nimic care să-i aducă o condamnare la moarte sau măcar la întemnițare. Totuși, el a văzut clar furtuna de ură ce s-ar fi stârnit, dacă Pavel nu ar fi fost condamnat sau dat în mâinile lor. Și astfel, fiindcă “voia să capete bunăvoința iudeilor”, Festus s-a întors către Pavel și l-a întrebat dacă vrea, fiind apărat de el, să meargă la Ierusalim spre a fi judecat de Sinedriu. FA 429.3

Apostolul știa că nu se putea aștepta la dreptate din partea unui popor care, prin crimele lui, atrăsese asupra-și mânia lui Dumnezeu. El știa că, asemenea profetului Ilie, el va fi mai în siguranță între păgâni decât dacă ar fi împreună cu aceia care lepădaseră lumina din cer și-și împietriseră inimile față de Evanghelie. Obosit de luptă, spiritul lui activ îndura cu greu repetatele amânări și plictisitoarele suspendări ale judecării și întemnițării sale. De aceea, s-a hotărât să se folosească de privilegiul său de cetățean roman, cerând să fie trimis înaintea Cezarului. FA 430.1

Răspunzând întrebării guvernatorului, Pavel a spus: “Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptățit cu nimic, după cum știi și tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar”. FA 430.2

Festus nu știa nimic despre conspirația iudeilor ca să-l omoare pe Pavel și el a rămas mirat de cererea de a fi trimis înaintea Cezarului. Totuși, cuvintele apostolului au curmat procedura de judecată a curții. “Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: ‘De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce’”. FA 430.3

Astfel, o dată mai mult, din pricina urii izvorâte din bigotismul și îndreptățirea de sine a conaționalilor săi, un slujitor al lui Dumnezeu a fost împins să caute ocrotire la păgâni. Aceeași ură l-a silit pe profetul Ilie să fugă spre a găsi ajutor la văduva din Sarepta; aceeași ură i-a silit pe vestitorii Evangheliei să-i părăsească pe iudei și să proclame solia lor la Neamuri. Și aceeași ură o au de întâmpinat și în veacul acesta credincioșii lui Dumnezeu. În mulți dintre pretinșii urmași ai lui Hristos există aceeași mândrie, același formalism și egoism, același spirit de asuprire care ocupa un loc așa de mare în inima iudeilor. În viitor, oameni pretinzând a fi reprezentanții lui Hristos vor umbla pe o cale asemănătoare aceleia urmate de preoți și conducători în purtarea față de Hristos și apostoli. În marea criză prin care slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu vor avea de trecut în curând, ei vor avea de întâmpinat aceeași împietrire a inimii, aceeași hotărâre crudă și aceeași ură neînduplecată. FA 430.4

Toți aceia care în acel timp de răutate vor fi gata să servească fără teamă lui Dumnezeu, după cum le dictează conștiința, vor avea nevoie de curaj, statornicie și o cunoaștere a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său; căci cei care sunt credincioși lui Dumnezeu vor fi prigoniți, intențiile lor răstălmăcite, strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greșit, iar numele lor lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare spre a influența inima și a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine și binele rău. Cu cât va fi mai puternică și mai curată credința poporului lui Dumnezeu și mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai înverșunat se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care, în timp ce pretind a fi neprihăniți, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai temeinică încredere și hotărârea cea mai eroică, pentru a putea ține cu tărie credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. FA 431.1

Dumnezeu dorește ca poporul Său să se pregătească pentru criza ce va veni în curând. Pregătiți sau nepregătiți, ei trebuie să o întâmpine cu toții; și numai aceia care și-au adus viața în armonie cu măsura divină vor sta tari în acel timp de probă și încercare. Când autoritățile de stat se vor uni cu slujitorii religiei ca să dicteze în probleme de conștiință, atunci se va vedea cine se teme cu adevărat de Dumnezeu și Îi slujește. Când întunericul va fi mai profund, lumina unui caracter dumnezeiesc va străluci mai puternic. Când orice alt sprijin va cădea, atunci se va vedea cine are o încredere dăinuitoare în Iehova. Și, în timp ce vrăjmașii adevărului stau la fiecare colț, pândind să facă rău slujitorilor Domnului, Dumnezeu va veghea asupra lor spre a le face bine. El va fi pentru ei ca umbra unei stânci mari într-un loc pustiu. FA 431.2