The Acts of the Apostles
Chapter 33—Laboring Under Difficulties
While Paul was careful to set before his converts the plain teaching of Scripture regarding the proper support of the work of God, and while he claimed for himself as a minister of the gospel the “power to forbear working” (1 Corinthians 9:6) at secular employment as a means of self-support, yet at various times during his ministry in the great centers of civilization he wrought at a handicraft for his own maintenance. AA 346.1
Among the Jews physical toil was not thought strange or degrading. Through Moses the Hebrews had been instructed to train their children to industrious habits, and it was regarded as a sin to allow the youth to grow up in ignorance of physical labor. Even though a child was to be educated for holy office, a knowledge of practical life was thought essential. Every youth, whether his parents were rich or poor, was taught some trade. Those parents who neglected to provide such a training for their children were looked upon as departing from the instruction of the Lord. In accordance with this custom, Paul had early learned the trade of tentmaking. AA 346.2
Before he became a disciple of Christ, Paul had occupied a high position and was not dependent upon manual labor for support. But afterward, when he had used all his means in furthering the cause of Christ, he resorted at times to his trade to gain a livelihood. Especially was this the case when he labored in places where his motives might have been misunderstood. AA 347.1
It is at Thessalonica that we first read of Paul's working with his hands in self-supporting labor while preaching the word. Writing to the church of believers there, he reminded them that he “might have been burdensome” to them, and added: “Ye remember, brethren, our labor and travail: for laboring night and day, because we would not be chargeable unto any of you, we preached unto you the gospel of God.” 1 Thessalonians 2:6, 9. And again, in his second epistle to them, he declared that he and his fellow laborer while with them had not eaten “any man's bread for nought.” Night and day we worked, he wrote, “that we might not be chargeable to any of you: not because we have not power, but to make ourselves an ensample unto you to follow us.” 2 Thessalonians 3:8, 9. AA 347.2
At Thessalonica Paul had met those who refused to work with their hands. It was of this class that he afterward wrote: “There are some which walk among you disorderly, working not at all, but are busybodies. Now them that are such we command and exhort by our Lord Jesus Christ, that with quietness they work, and eat their own bread.” While laboring in Thessalonica, Paul had been careful to set before such ones a right example. “Even when we were with you,” he wrote, “this we commanded you, that if any would not work, neither should he eat.” Verses 11, 12, 10. AA 347.3
In every age Satan has sought to impair the efforts of God's servants by introducing into the church a spirit of fanaticism. Thus it was in Paul's day, and thus it was in later centuries during the time of the Reformation. Wycliffe, Luther, and many others who blessed the world by their influence and their faith, encountered the wiles by which the enemy seeks to lead into fanaticism overzealous, unbalanced, and unsanctified minds. Misguided souls have taught that the attainment of true holiness carries the mind above all earthly thoughts and leads men to refrain wholly from labor. Others, taking extreme views of certain texts of Scripture, have taught that it is a sin to work—that Christians should take no thought concerning the temporal welfare of themselves or their families, but should devote their lives wholly to spiritual things. The teaching and example of the apostle Paul are a rebuke to such extreme views. AA 348.1
Paul was not wholly dependent upon the labor of his hands for support while at Thessalonica. Referring later to his experiences in that city, he wrote to the Philippian believers in acknowledgment of the gifts he had received from them while there, saying, “Even in Thessalonica ye sent once and again unto my necessity.” Philippians 4:16. Notwithstanding the fact that he received this help he was careful to set before the Thessalonians an example of diligence, so that none could rightfully accuse him of covetousness, and also that those who held fanatical views regarding manual labor might be given a practical rebuke. AA 348.2
When Paul first visited Corinth, he found himself among a people who were suspicious of the motives of strangers. The Greeks on the seacoast were keen traders. So long had they trained themselves in sharp business practices, that they had come to believe that gain was godliness, and that to make money, whether by fair means or foul, was commendable. Paul was acquainted with their characteristics, and he would give them no occasion for saying that he preached the gospel in order to enrich himself. He might justly have claimed support from his Corinthian hearers; but this right he was willing to forgo, lest his usefulness and success as a minister should be injured by the unjust suspicion that he was preaching the gospel for gain. He would seek to remove all occasion for misrepresentation, that the force of his message might not be lost. AA 349.1
Soon after his arrival at Corinth, Paul found “a certain Jew named Aquila, born in Pontus, lately come from Italy, with his wife Priscilla.” These were “of the same craft” with himself. Banished by the decree of Claudius, which commanded all Jews to leave Rome, Aquila and Priscilla had come to Corinth, where they established a business as manufacturers of tents. Paul made inquiry concerning them, and learning that they feared God and were seeking to avoid the contaminating influences with which they were surrounded, “he abode with them, and wrought.... And he reasoned in the synagogue every Sabbath, and persuaded the Jews and the Greeks.” Acts 18:2-4. AA 349.2
Later, Silas and Timothy joined Paul at Corinth. These brethren brought with them funds from the churches in Macedonia, for the support of the work. AA 350.1
In his second letter to the believers in Corinth, written after he had raised up a strong church there, Paul reviewed his manner of life among them. “Have I committed an offense,” he asked, “in abasing myself that ye might be exalted, because I have preached to you the gospel of God freely? I robbed other churches, taking wages of them, to do you service. And when I was present with you, and wanted, I was chargeable to no man: for that which was lacking to me the brethren which came from Macedonia supplied: and in all things I have kept myself from being burdensome unto you, and so will I keep myself. As the truth of Christ is in me, no man shall stop me of this boasting in the regions of Achaia.” 2 Corinthians 11:7-10. AA 350.2
Paul tells why he had followed this course in Corinth. It was that he might give no cause for reproach to “them which desire occasion.” 2 Corinthians 11:12. While he had worked at tentmaking he had also labored faithfully in the proclamation of the gospel. He himself declares of his labors, “Truly the signs of an apostle were wrought among you in all patience, in signs, and wonders, and mighty deeds.” And he adds, “For what is it wherein ye were inferior to other churches, except it be that I myself was not burdensome to you? Forgive me this wrong. Behold, the third time I am ready to come to you; and I will not be burdensome to you: for I seek not yours, but you.... And I will very gladly spend and be spent for you.” 2 Corinthians 12:12-15. AA 350.3
During the long period of his ministry in Ephesus, where for three years he carried forward an aggressive evangelistic effort throughout that region, Paul again worked at his trade. In Ephesus, as in Corinth, the apostle was cheered by the presence of Aquila and Priscilla, who had accompanied him on his return to Asia at the close of his second missionary journey. AA 351.1
There were some who objected to Paul's toiling with his hands, declaring that it was inconsistent with the work of a gospel minister. Why should Paul, a minister of the highest rank, thus connect mechanical work with the preaching of the word? Was not the laborer worthy of his hire? Why should he spend in making tents time that to all appearance could be put to better account? AA 351.2
But Paul did not regard as lost the time thus spent. As he worked with Aquila he kept in touch with the Great Teacher, losing no opportunity of witnessing for the Saviour, and of helping those who needed help. His mind was ever reaching out for spiritual knowledge. He gave his fellow workers instruction in spiritual things, and he also set an example of industry and thoroughness. He was a quick, skillful worker, diligent in business, “fervent in spirit, serving the Lord.” Romans 12:11. As he worked at his trade, the apostle had access to a class of people that he could not otherwise have reached. He showed his associates that skill in the common arts is a gift from God, who provides both the gift and the wisdom to use it aright. He taught that even in everyday toil God is to be honored. His toil-hardened hands detracted nothing from the force of his pathetic appeals as a Christian minister. AA 351.3
Paul sometimes worked night and day, not only for his own support, but that he might assist his fellow laborers. He shared his earnings with Luke, and he helped Timothy. He even suffered hunger at times, that he might relieve the necessities of others. His was an unselfish life. Toward the close of his ministry, on the occasion of his farewell talk to the elders of Ephesus, at Miletus, he could lift up before them his toilworn hands, and say, “I have coveted no man's silver, or gold, or apparel. Yea, ye yourselves know, that these hands have ministered unto my necessities, and to them that were with me. I have showed you all things, how that so laboring ye ought to support the weak, and to remember the words of the Lord Jesus, how He said, It is more blessed to give than to receive.” Acts 20:33-35. AA 352.1
If ministers feel that they are suffering hardship and privation in the cause of Christ, let them in imagination visit the workshop where Paul labored. Let them bear in mind that while this chosen man of God is fashioning the canvas, he is working for bread which he has justly earned by his labors as an apostle. AA 352.2
Work is a blessing, not a curse. A spirit of indolence destroys godliness and grieves the Spirit of God. A stagnant pool is offensive, but a pure, flowing stream spreads health and gladness over the land. Paul knew that those who neglect physical work soon become enfeebled. He desired to teach young ministers that by working with their hands, by bringing into exercise their muscles and sinews, they would become strong to endure the toils and privations that awaited them in the gospel field. And he realized that his own teachings would lack vitality and force if he did not keep all parts of the system properly exercised. AA 352.3
The indolent forfeit the invaluable experience gained by a faithful performance of the common duties of life. Not a few, but thousands of human beings exist only to consume the benefits which God in His mercy bestows upon them. They forget to bring to the Lord gratitude offerings for the riches He has entrusted to them. They forget that by trading wisely on the talents lent them they are to be producers as well as consumers. If they comprehended the work that the Lord desires them to do as His helping hand they would not shun responsibility. AA 353.1
The usefulness of young men who feel that they are called by God to preach, depends much upon the manner in which they enter upon their labors. Those who are chosen of God for the work of the ministry will give proof of their high calling and by every possible means will seek to develop into able workmen. They will endeavor to gain an experience that will fit them to plan, organize, and execute. Appreciating the sacredness of their calling, they will, by self-discipline, become more and still more like their Master, revealing His goodness, love, and truth. And as they manifest earnestness in improving the talents entrusted to them, the church should help them judiciously. AA 353.2
Not all who feel that they have been called to preach, should be encouraged to throw themselves and their families at once upon the church for continuous financial support. There is danger that some of limited experience may be spoiled by flattery, and by unwise encouragement to expect full support independent of any serious effort on their part. The means dedicated to the extension of the work of God should not be consumed by men who desire to preach only that they may receive support and thus gratify a selfish ambition for an easy life. AA 354.1
Young men who desire to exercise their gifts in the work of the ministry, will find a helpful lesson in the example of Paul at Thessalonica, Corinth, Ephesus, and other places. Although an eloquent speaker, and chosen by God to do a special work, he was never above labor, nor did he ever weary of sacrificing for the cause he loved. “Even unto this present hour,” he wrote to the Corinthians, “we both hunger, and thirst, and are naked, and are buffeted, and have no certain dwelling place; and labor, working with our own hands: being reviled, we bless; being persecuted, we suffer it.” 1 Corinthians 4:11, 12. AA 354.2
One of the greatest of human teachers, Paul cheerfully performed the lowliest as well as the highest duties. When in his service for the Master circumstances seemed to require it, he willingly labored at his trade. Nevertheless, he ever held himself ready to lay aside his secular work, in order to meet the opposition of the enemies of the gospel, or to improve a special opportunity to win souls to Jesus. His zeal and industry are a rebuke to indolence and desire for ease. AA 354.3
Paul set an example against the sentiment, then gaining influence in the church, that the gospel could be proclaimed successfully only by those who were wholly freed from the necessity of physical toil. He illustrated in a practical way what might be done by consecrated laymen in many places where the people were unacquainted with the truths of the gospel. His course inspired many humble toilers with a desire to do what they could to advance the cause of God, while at the same time they supported themselves in daily labor. Aquila and Priscilla were not called to give their whole time to the ministry of the gospel, yet these humble laborers were used by God to show Apollos the way of truth more perfectly. The Lord employs various instrumentalities for the accomplishment of His purpose, and while some with special talents are chosen to devote all their energies to the work of teaching and preaching the gospel, many others, upon whom human hands have never been laid in ordination, are called to act an important part in soulsaving. AA 355.1
There is a large field open before the self-supporting gospel worker. Many may gain valuable experiences in ministry while toiling a portion of the time at some form of manual labor, and by this method strong workers may be developed for important service in needy fields. AA 355.2
The self-sacrificing servant of God who labors untiringly in word and doctrine, carries on his heart a heavy burden. He does not measure his work by hours. His wages do not influence him in his labor, nor is he turned from his duty because of unfavorable conditions. From heaven he received his commission, and to heaven he looks for his recompense when the work entrusted to him is done. AA 355.3
It is God's design that such workers shall be freed from unnecessary anxiety, that they may have full opportunity to obey the injunction of Paul to Timothy, “Meditate upon these things; give thyself wholly to them.” 1 Timothy 4:15. While they should be careful to exercise sufficiently to keep mind and body vigorous, yet it is not God's plan that they should be compelled to spend a large part of their time at secular employment. AA 356.1
These faithful workers, though willing to spend and be spent for the gospel, are not exempt from temptation. When hampered and burdened with anxiety because of a failure on the part of the church to give them proper financial support, some are fiercely beset by the tempter. When they see their labors so lightly prized, they become depressed. True, they look forward to the time of the judgment for their just award, and this buoys them up; but meanwhile their families must have food and clothing. If they could feel that they were released from their divine commission they would willingly labor with their hands. But they realize that their time belongs to God, notwithstanding the shortsightedness of those who should provide them with sufficient funds. They rise above the temptation to enter into pursuits by which they could soon place themselves beyond the reach of want, and they continue to labor for the advancement of the cause that is dearer to them than life itself. In order to do this, they may, however, be forced to follow the example of Paul and engage for a time in manual labor while continuing to carry forward their ministerial work. This they do to advance not their own interests, but the interests of God's cause in the earth. AA 356.2
There are times when it seems to the servant of God impossible to do the work necessary to be done, because of the lack of means to carry on a strong, solid work. Some are fearful that with the facilities at their command they cannot do all that they feel it their duty to do. But if they advance in faith, the salvation of God will be revealed, and prosperity will attend their efforts. He who has bidden His followers go into all parts of the world will sustain every laborer who in obedience to His command seeks to proclaim His message. AA 357.1
In the upbuilding of His work the Lord does not always make everything plain before His servants. He sometimes tries the confidence of His people by bringing about circumstances which compel them to move forward in faith. Often He brings them into strait and trying places, and bids them advance when their feet seem to be touching the waters of Jordan. It is at such times, when the prayers of His servants ascend to Him in earnest faith, that God opens the way before them and brings them out into a large place. AA 357.2
When God's messengers recognize their responsibilities toward the needy portions of the Lord's vineyard, and in the spirit of the Master Worker labor untiringly for the conversion of souls, the angels of God will prepare the way before them, and the means necessary for the carrying forward of the work will be provided. Those who are enlightened will give freely to support the work done in their behalf. They will respond liberally to every call for help, and the Spirit of God will move upon their hearts to sustain the Lord's cause not only in the home fields, but in the regions beyond. Thus strength will come to the working forces in other places, and the work of the Lord will advance in His own appointed way. AA 357.3
Capitolul 33 — Lucrând în condiții dificile
Deși Pavel era foarte atent să prezinte convertiților săi învățăturile lămurite ale Scripturii cu privire la cuvenita sprijinire a lucrării lui Dumnezeu și pretindea pentru sine, ca slujitor al Evangheliei, dreptul de a nu avea (1 Corinteni 6, 1) vreo ocupație pământească spre a obține mijloace de susținere, în diferite rânduri în timpul lucrării sale în marile centre ale civilizației, el a practicat o meserie pentru a câștiga cele necesare întreținerii sale. FA 346.1
Printre iudei, munca fizică nu era socotită ca ceva ciudat sau înjositor. Prin Moise, iudeii fuseseră îndrumați să-i învețe pe copiii lor o meserie; și era privit ca un păcat să îngădui tineretului să crească fără a cunoaște munca fizică. Chiar dacă un copil urma să fie educat pentru a ocupa o slujbă sfântă, se socotea de mare trebuință ca acesta să aibă cunoștințe practice. Fiecare tânăr, indiferent dacă părinții lui erau bogați sau săraci, era învățat o meserie. Părinții care neglijau să dea copiilor lor o asemenea educație erau priviți ca depărtându-se de îndrumarea Domnului. Potrivit acestui obicei, Pavel fusese învățat de mic meseria facerii de corturi. FA 346.2
Înainte de a fi ucenic al lui Hristos, Pavel ocupase o poziție înaltă și nu fusese dependent de munca brațelor pentru a câștiga cele necesare pentru întreținerea sa. Dar, mai târziu, după ce își cheltuise toate mijloacele sale în sprijinirea înaintării lucrării lui Hristos, în diferite rânduri el a recurs la meseria sa spre a câștiga cele necesare vieții. În mod deosebit, acesta era cazul atunci când lucra în locuri unde motivele sale ar fi putut fi greșit înțelese. FA 347.1
La Tesalonic, Pavel a lucrat pentru prima dată cu mâinile sale pentru a se susține, în timp ce predica Cuvântul. Scriind bisericii, credincioșilor de acolo, el le reamintește că ar fi putut să le fie o sarcină, dar adăugă: “Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcină nici unuia din voi, și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu”. (1 Tesaloniceni 2, 6.9.) Și iarăși, în cea de-a doua sa epistolă către ei, Pavel declară că nici el și nici conlucrătorii lui, cât timp fuseseră printre ei, nu au mâncat “de pomană pâinea nimănui”. “Zi și noapte am lucrat”, scrie el, “ca să nu fim povara nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat”. (2 Tesaloniceni 3, 8.9.) FA 347.2
La Tesalonic, Pavel îi întâlnise pe aceia care nu voiau să lucreze cu mâinile lor. Despre unii ca aceștia, el a scris mai târziu: “Auzim că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște”. În timpul lucrării sale în Tesalonic, Pavel fusese foarte atent ca să dea unora ca acestora un bun exemplu. “Căci, când eram la voi”, scrie el, “vă spuneam lămurit: ‘Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce’”. (Ver 11.12.13.) FA 347.3
În orice epocă, Satana a căutat să slăbească sforțările servilor lui Dumnezeu, prin introducerea în biserică a unui spirit de fanatism. Așa a fost în zilele lui Pavel și tot la fel a fost și în ultimele secole, în timpul Reformațiunii. Wycliffe, Luther și mulți alții, care au binecuvântat omenirea prin influența și credința lor, au întâmpinat șiretenia prin care vrăjmașul căuta să ducă la fanatism acele minți prea zeloase, neechilibrate și nesfințite. Suflete rău îndrumate au învățat că atingerea adevăratei sfințenii duce mintea mai presus de orice gândire pământească și cere oamenilor să se oprească cu totul de la vreo muncă. Alții, formându-și înțelesuri extreme din anumite texte biblice, învățau că este păcat să muncești — creștinii ar trebui să nu se gândească la o viață pământească fericită a lor sau a familiilor lor, ci să-și consacre toată viața numai lucrurilor spirituale. Învățătura și pilda apostolului Pavel sunt o aspră mustrare adusă unor asemenea vederi extremiste. FA 348.1
În timpul activității sale în Tesalonic, Pavel nu a depins în totul numai de câștigul de pe urma muncii sale. Mai târziu, referindu-se la experiențele sale din această cetate, el a scris credincioșilor filipeni drept recunoștință pentru darurile pe care le primise de la ei, cât timp fusese acolo, zicând: “Mi-ați trimis în Tesalonic, odată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele”. (Filipeni 4, 16.) Cu toate că primise acest ajutor, el avea mare grijă să dea tesalonicenilor o pildă de hărnicie, așa ca nimeni să nu-l poată învinui pe nedrept de lăcomie și pentru ca cei care aveau vederi fanatice cu privire la munca manuală să primească o mustrare aspră și practică. FA 348.2
Când a vizitat pentru prima dată Corintul, Pavel s-a aflat în mijlocul unor oameni care erau bănuitori cu privire la motivele ce-i mânau pe străini. Grecii de pe coastă erau negustori iscusiți. Vreme îndelungată, ei se perfecționaseră atât de mult în privința îndeletnicirilor negustorești, încât ajunseseră să considere câștigul drept evlavie și că a câștiga bani, prin mijloace cinstite sau murdare, era un lucru de laudă. Pavel cunoștea apucăturile lor și nu voia să le dea nici un motiv de a spune că el predică Evanghelia pentru a se îmbogăți. Pe drept cuvânt, ar fi putut pretinde sprijin de la ascultătorii săi corinteni; dar el era gata să renunțe la acest drept ca nu cumva posibilitatea sa de a se face de folos, cum și succesul său ca slujitor al Evangheliei, să sufere, prin bănuială nedreaptă, că el ar predica Evanghelia din dorință de câștig. El voia să înlăture orice pricină de greșită interpretare, pentru ca puterea soliei sale să nu fie pierdută. FA 349.1
Curând, după sosirea sa la Corint, Pavel “a găsit pe un iudeu numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa Priscila”. Aceștia aveau “același meșteșug” ca și el. Izgoniți în urma decretului lui Claudius, care poruncea ca toți iudeii să părăsească Roma, Acuila și Priscila veniseră la Corint, unde își deschiseseră un atelier de corturi. Pavel s-a interesat de ei și, aflând că se temeau de Dumnezeu și căutau să stea departe de influențele molipsitoare de care erau înconjurați, “a rămas la ei și lucrau.... Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, și îndupleca pe iudei și pe greci”. (Faptele Apostolilor 18, 2-4.) FA 349.2
Mai târziu, Sila și Timotei s-au alăturat lui Pavel, la Corint. Acești frați au adus cu ei sume de bani din partea bisericilor din Macedonia, pentru sprijinirea lucrării. FA 350.1
În a doua sa epistolă către credincioșii din Corint, scrisă după ce întemeiase acolo o puternică biserică, Pavel a recapitulat felul său de viețuire printre ei. “Am făcut un păcat”, întreba el, “când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiți înălțați voi, și v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Și când eram la voi, și m-am găsit în nevoi, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit frații, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ținuturile Ahaiei!” (2 Corinteni 11, 7-10.) FA 350.2
Pavel a spus de ce urmase această cale în Corint — anume ca să nu dea nici un prilej de ocară “celor ce caută un prilej”. (2 Corinteni 11, 12.) În timpul cât lucrase la facerea de corturi, a lucrat, de asemenea, în mod conștiincios și la vestirea Evangheliei. Cu privire la lucrarea sa, el însuși spunea: “Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi”. Și el adaugă: “În ce ați fost voi puși mai pe jos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertați-mi nedreptatea aceasta! Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; și tot nu vă voi fi o sarcină; căci eu nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă.... Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre”. (2 Corinteni 12, 12-15.) FA 350.3
În timpul lungii perioade cât a lucrat în Efes, unde timp de trei ani de zile a continuat un efort evanghelistic activ în toată regiunea aceea, Pavel a practicat iarăși meseria lui. În Efes, ca și în Corint, apostolul s-a bucurat de prezența lui Acuila și Priscila, care l-au însoțit la reîntoarcerea în Asia, la sfârșitul celei de a doua călătorii misionare a sa. FA 351.1
Erau unii care obiectau pentru faptul că Pavel lucra cu mâinile, spunând că lucrul acesta nu era ceva potrivit cu lucrarea unui slujitor al Evangheliei. De ce trebuia ca Pavel, un slujitor al Evangheliei de rangul cel mai înalt, să lege în felul acesta munca manuală de predicarea Cuvântului? Oare nu era muncitorul vrednic de plata sa? De ce să-și cheltuiască timpul în facerea de corturi, timp ce după toate aparențele putea să fie folosit mult mai bine? FA 351.2
Însă Pavel nu socotea ca pierdut timpul folosit astfel. În timp ce lucra cu Acuila, el păstra o continuă legătură cu marele Învățător, nepierzând nici o ocazie de a mărturisi despre Mântuitorul și de a ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor. Mintea lui căuta continuu să dobândească mai multă cunoștință spirituală. El a dat conlucrătorilor săi învățătură cu privire la lucrurile spirituale și, de asemenea, a dat o pildă de hărnicie și desăvârșire. El era un lucrător îndemânatic și priceput, sârguincios la muncă, “plin de râvnă cu duhul, slujind Domnului”. (Romani 12, 11.) Lucrând în meseria sa, apostolul a putut veni în legătură cu o clasă de oameni la care altfel nu ar fi putut ajunge. El a arătat tovarășilor săi că priceperea în meseriile obișnuite este un dar de la Dumnezeu, care dă atât darul, cât și priceperea de a-l folosi cum trebuie. El i-a învățat că Dumnezeu trebuie onorat chiar și în lucrul zilnic. Mâinile sale obosite de muncă nu slăbeau cu nimic forța apelurilor sale mișcătoare ca un slujitor creștin. FA 351.3
Uneori, Pavel lucra zi și noapte, nu numai pentru propriile sale nevoi, ci și pentru a putea veni în ajutor tovarășilor săi de muncă. Câștigul său l-a împărțit cu Luca, dar l-a ajutat și pe Timotei. Câteodată, a suferit și de foame pentru a putea împlini lipsurile altora. Viața sa era o viață lipsită de egoism. La Milet, către sfârșitul slujirii sale, cu ocazia vorbirii lui de rămas bun adresate prezbiterilor din Efes, a putut să ridice înaintea lor mâinile lui trudite de muncă și să spună: “N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’”. (Faptele Apostolilor 20, 33-35.) Dacă slujitorii Evangheliei simt că au de îndurat greutăți și lipsuri în lucrarea lui Hristos, atunci, în imaginație, să facă o vizită în atelierul unde a lucrat Pavel. Fie ca ei să cugete că, în timp ce acest bărbat ales al lui Dumnezeu făcea corturi, el lucra pentru pâinea pe care pe drept și-o merita prin munca sa de apostol. FA 352.1
Munca este o binecuvântare, nu un blestem. Un spirit de trândăvie ucide evlavia și întristează Duhul lui Dumnezeu. Un lac stătător este primejdios, însă o apă curată și curgătoare răspândește sănătate și fericire peste țară. Pavel știa că cei care neglijează munca fizică în curând își pierd puterea. El dorea să-i învețe pe tinerii slujitori ai Evangheliei că, lucrând cu mâinile lor, punând în mișcare mușchii și tendoanele lor, vor deveni tari, în stare să îndure greutățile și lipsurile care îi așteptau în câmpul Evangheliei. Și el și-a dat seama că învățăturile sale aveau să fie lipsite de viață și putere dacă el nu ar fi păstrat toate părțile corpului său într-o cuvenită mișcare. FA 352.2
Cel trândav este lipsit de experiența neprețuită câștigată de un credincios împlinitor al datoriilor obișnuite ale vieții. Nu puțini, ci mii de oameni trăiesc numai ca să consume binefacerile pe care Dumnezeu în mila Sa le revarsă asupra lor. Ei uită să aducă Domnului jertfe de mulțumire pentru bogățiile pe care El le-a încredințat lor. Ei uită că prin folosirea înțeleaptă a talentelor împrumutate lor, trebuie să fie atât producători, cât și consumatori. Dacă ar înțelege lucrarea pe care Domnul dorește ca ei să o facă în calitate de ajutoare ale Sale, atunci nu s-ar teme de răspundere. FA 353.1
Eficiența tinerilor care simt că sunt chemați de Dumnezeu să predice depinde mult de felul în care își încep lucrarea. Aceia care sunt aleși de Dumnezeu pentru lucrarea slujirii vor da dovadă de înalta lor chemare și, prin toate mijloacele cu putință, vor căuta să se dezvolte spre a ajunge lucrători destoinici. Ei se vor strădui să câștige o experiență care îi va face destoinici a plănui, a organiza și a aduce la îndeplinire. Apreciind sfințenia chemării lor, printr-o autodisciplinare, ei vor deveni mai mult și tot mai mult asemenea Învățătorului lor, dând pe față bunătatea, iubirea și adevărul Său. Și când ei vor da pe față sârguință în dezvoltarea talentelor încredințate lor, biserica îi va ajuta cu toată inima. FA 353.2
Nu toți aceia care simt că au fost chemați să predice ar trebui să fie îndemnați ca atât ei, cât și familiile lor să cadă deodată asupra bisericii ca o sarcină spre a fi continuu susținuți bănește. Este primejdia ca unii, cu o experiență mărginită, să fie păgubiți prin cuvinte măgulitoare, iar prin încurajări neînțelepte să se aștepte la o deplină sprijinire, chiar dacă din partea lor nu se vede vreun efort serios. Mijloacele destinate extinderii lucrării lui Dumnezeu nu ar trebui cheltuite de oameni care doresc să predice numai ca să primească o leafă și astfel să-și mulțumească o dorință egoistă după o viață ușoară. FA 354.1
Tinerii care doresc să-și folosească darurile lor în lucrarea de slujire a Evangheliei vor găsi o învățătură folositoare în exemplul lui Pavel la Tesalonic, Corint, Efes și în alte locuri. Cu toate că era un orator elocvent și ales de Dumnezeu să îndeplinească o lucrare deosebită, el nu s-a considerat niciodată mai presus de muncă și nu a obosit niciodată în a se sacrifica pentru lucrarea pe care o iubea. “Până în clipa aceasta suferisem de foame și de sete”, scria el corintenilor, “suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm”. (1 Corinteni 4, 11. 12.) FA 354.2
Deși era unul dintre cei mai mari învățători omenești, Pavel a îndeplinit cu bucurie atât cele mai umile, cât și cele mai înalte datorii. Când în timpul lucrării lui pentru Domnul împrejurările păreau să ceară aceasta, el lucra cu toată inima la meseria sa. Totuși, în orice moment, era gata să renunțe la lucrul său pământesc, pentru a face față împotrivirii vrăjmașilor Evangheliei sau pentru a folosi o ocazie deosebită de a câștiga suflete la Isus. Zelul și sârguința lui sunt o aspră mustrare la adresa trândăviei și a dorinței după o viață fără griji. FA 354.3
Pavel rămâne un exemplu împotriva ideii care pe atunci câștiga teren în biserică, și anume că Evanghelia putea fi vestită cu succes numai de aceia care erau în totul eliberați de nevoia de a mai munci fizic. El a ilustrat în chip practic ce poate fi realizat de către membrii laici consacrați, în multe locuri unde oamenii nu au cunoștință de adevărurile Evangheliei. Exemplul lui i-a însuflețit pe mulți oameni umili ce munceau cu brațele, cu dorința de a face ceea ce puteau pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, în vreme ce, în același timp, își câștigau cele necesare vieții prin muncă zilnică. Din partea lui Acuila și Priscila nu se cerea să-și consacre tot timpul lor slujirii Evangheliei; și totuși, acești umili lucrători au fost folosiți de Dumnezeu ca să-i arate mult mai desăvârșit lui Apolo calea adevărului. Domnul folosește diferite unelte pentru îndeplinirea planului Său; și, în timp ce unii cu talente deosebite sunt aleși pentru a-și consacra toate puterile lor lucrării de învățare și predicare a Evangheliei, mulți alții, asupra cărora niciodată nu au fost puse mâini omenești pentru întărirea lor prin binecuvântare, sunt chemați să îndeplinească o importantă parte de lucru în salvarea sufletelor. FA 355.1
Este un larg câmp deschis înaintea lucrătorilor Evangheliei, care se susțin singuri. Mulți pot câștiga experiențe prețioase în lucrarea Evangheliei, în timp ce o parte din timp și-o folosesc într-o muncă obișnuită; și, în felul acesta, se pot dezvolta lucrători puternici pentru lucrări importante pentru acele câmpuri ce sunt în nevoie. FA 355.2
Slujitorul lui Dumnezeu, plin de sacrificiu de sine, care lucrează neobosit în cuvânt și învățătură, poartă pe inima sa o grea povară. El nu-și măsoară lucrul său cu ora. Plata sa nu influențează munca sa și nici nu este abătut de la datoria sa din pricina unor stări de lucruri neprielnice. El a primit însărcinarea din partea cerului și de la cer așteaptă el răsplătirea atunci când lucrarea încredințată lui este terminată. FA 355.3
Este planul lui Dumnezeu acela ca astfel de lucrători să fie scutiți de griji nenecesare, pentru ca ei să aibă o deplină posibilitate de a asculta de îndemnul stăruitor al lui Pavel dat lui Timotei: “Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele”. (1 Timotei 4, 15.) Deși ei trebuie să aibă o activitate îndestulătoare pentru a păstra mintea și corpul în vigoare, totuși nu este în planul lui Dumnezeu ca să fie siliți să-și cheltuiască o mare parte din timpul lor în ocupații pământești. FA 356.1
Acești lucrători credincioși, deși doritori să cheltuiască și să fie cheltuiți pentru Evanghelie, totuși nu sunt feriți de ispită. Când ajung în încurcături și sunt împovărați de grijile lipsei din partea bisericii de a le da cuvenitul sprijin financiar, mulți sunt crunt asaltați de ispititor. Când văd că munca lor este atât de slab prețuită, ei se descurajează. În adevăr, ei privesc înainte spre timpul judecății spre a-și primi răsplata cuvenită și lucrul acesta îi susține; dar, până atunci, familiile lor trebuie să aibă hrană și îmbrăcăminte. Dacă ar ști că sunt eliberați de însărcinarea lor divină, ar fi dispuși să lucreze cu mâinile lor. Însă ei își dau seama că timpul lor aparține lui Dumnezeu cu toată miopia acelora care ar trebui să le pună la îndemână mijloace îndestulătoare. Ei se ridică mai presus de ispita de a porni pe căi prin care în curând ar ajunge să nu mai ducă lipsă de nimic; și continuă să lucreze pentru înaintarea lucrării ce le este mai scumpă chiar decât viața. Pentru a face aceasta, se poate ca, totuși, ei să fie nevoiți a urma exemplul lui Pavel și pentru o vreme să se ocupe de o muncă fizică, manuală, în timp ce duc mai departe și lucrarea lor de slujire a Evangheliei. Ei fac aceasta nu pentru folosul lor, ci în folosul lucrării lui Dumnezeu pe pământ. FA 356.2
Sunt timpuri când slujitorului lui Dumnezeu i se pare cu neputință să facă lucrarea ce se cere să fie făcută și aceasta din cauza lipsei de mijloace pentru a împlini o lucrare puternică și serioasă. Mulți se tem că, prin mijloacele ce le sunt puse la îndemână, nu pot face tot ce simt că este de datoria lor să facă. Dar, dacă înaintează în credință, izbăvirea de la Dumnezeu se va descoperi și prosperitatea va însoți sforțările lor. Cel care a poruncit urmașilor Săi să meargă în toată lumea va sprijini pe fiecare lucrător care, ascultând de porunca Sa, caută să vestească solia Sa. FA 357.1
În zidirea lucrării Sale, Domnul nu face totdeauna ca totul să fie neted înaintea slujitorilor Săi. El pune la încercare încrederea poporului Său, aducând împrejurări care îi silesc să înainteze în credință. Deseori, el îi duce în locuri de strâmtoare și încercare și le poruncește să înainteze atunci când piciorul lor simte că atinge apele Iordanului. În asemenea împrejurări, când rugăciunile servilor Săi se ridică la El în credință arzătoare, Dumnezeu deschide calea înaintea lor și-i scoate la loc larg. FA 357.2
Când solii lui Dumnezeu recunosc răspunderea lor față de acele porțiuni din via Domnului ce sunt în nevoie și spiritul Maestrului lucrează neobosit pentru convertirea sufletelor, îngerii lui Dumnezeu vor pregăti calea înaintea lor, iar mijloacele trebuincioase pentru ducerea mai departe a soliei vor fi puse la dispoziție. Aceia care sunt luminați vor da cu inimă largă pentru sprijinirea lucrării ce a fost săvârșită în favoarea lor. Ei vor răspunde în mod darnic la fiecare chemare de ajutor și Duhul lui Dumnezeu le va mișca inimile, îndemnându-i să susțină lucrarea Domnului nu numai în câmpurile apropiate lor, ci și în locurile depărtate. În felul acesta, forțele care lucrează în alte locuri vor primi putere și lucrarea Domnului va înainta în felul hotărât de El. FA 357.3