Un apel solemn

Distrugerea de sine și pedepsirea ei

A lua viața cuiva deodată, nu este un păcat mai mare înaintea Cerului, decât a distruge o viață în mod treptat, dar sigur. Persoanele care aduc asupra lor înșile o decădere sigură, prin faptele lor rele, vor suferi pedeapsa, și fără o pocăință radicală, ele nu vor fi admise apoi în cer, tot ca și unul care distruge viața deodată. Voința lui Dumnezeu stabilește legătura dintre cauză și efectele sale. Consecințe grozave sunt legate de cea mai mică violare a legii lui Dumnezeu. Toți caută să evite urmările, dar nu sunt voioși să evite și cauza care aduce rezultatul. Când cauza este rea, efectul este la fel, și cunoștința acestuia trebuie să înfrâneze pe cel fără de lege. AS 23.2

Locuitorii cerului sunt desăvârșiți, pentru că voința Lui Dumnezeu este bucuria lor și plăcerea lor supremă. Mulți își distrug însă pe pământ propria lor fericire, își strică sănătatea, și violează o bună conștiință, pentru că nu încetează să facă rău. Obligația de a omorî lucrările trupului, cu patimile și poftele sale, n-are nici un efect asupra lor. Deși mărturisesc pe Hristos, totuși ei nu sunt urmașii Lui și nici nu vor putea să fie vreodată, până ce nu vor înceta să facă rău, și vor face fapte de dreptate. AS 24.1

Partea femeiască posedă mai puțină forță vitală decât partea bărbătească, și femeile sunt foarte slăbite, din cauza aerului închis și neînviorător în care trăiesc. Rezultatul acestui abuz se vede în diferite îmbolnăviri de catar, hidropizie, dureri de cap, pierderea memoriei și a vederii, mari slăbiciuni în spate și șale, afecțiuni la șira spinării, și o continuă slăbire lăuntrică a creierului. Tumori canceroase, care au dormitat în trup, în decursul vieții, se inflamează apoi, și încep a roade și a-și săvârși lucrarea lor destructivă. Mintea este adesea ruinată în totul și excitată până la nebunie. AS 24.2

Unica speranță pentru acei care practică obiceiuri josnice este, de a o rupe cu ele pentru totdeauna, dacă pun vreun preț pe sănătatea lor, aici pe pământ, și pe mântuirea lor, în viața viitoare. Dacă aceste obiceiuri au fost satisfăcute un timp îndelungat, atunci se cere o sforțare hotărâtă, pentru a rezista ispitei și a refuza satisfacerea unei pofte stricate. Acei care se distrug pe sine, prin faptele lor proprii, nu vor moșteni niciodată viața vecinica. Acei care vor să continue a abuza de sănătatea și viața dată lor de Dumnezeu în această lume, nu vor folosi cum trebuie sănătatea și viața nemuritoare, nici chiar dacă ar fi primiți în împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu. AS 24.3

Practicarea obiceiurilor ascunse distruge, în mod sigur, forțele vitale ale trupului. Toate acțiunile vitale nefolositoare sunt urmate de o descurajare corespunzătoare. Printre copii și tineri, capitalul vital și mintal sunt adesea atât de împovărate, încă de timpuriu, încât rezultatul este pierderea puterilor și o mare istovire, care lasă trupul expus la tot felul de boli. Și acestea sunt urmate, mai totdeauna, de o uscăciune generală. Nimeni nu poate trăi, când energia fizică este epuizată. Asemenea suflete trebuie să moară. Dumnezeu urăște orice lucru necurat, și mânia Sa este peste toți acei care se dedau la o decădere fizică treptată, dar sigură. AS 24.4

“Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, care sunteți voi.” 1 Corinteni 3, 16, 17. AS 25.1

Acei care își strică propriile lor trupuri nu pot a se bucura de favoarea lui Dumnezeu, până ce nu se vor pocăi în mod sincer, făcând o adevărată reformă, și “desăvârșind sfințenie în temere de Dumnezeu”. Nimeni nu poate să fie un creștin, care își satisface obiceiuri care îi slăbesc organismul, aducându-l într-o stare de degenerare a forțelor vitale, și sfârșind în a aduce la o ruină completă ființele, care au fost făcute după chipul lui Dumnezeu. Această mânjire morală va aduce răsplata sa sigură. Cauza va fi urmată de rezultate. Acei care mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos trebuie să fie elevați în toate cugetările și acțiunile lor, și să fie mereu conștienți, că trebuie să se pregătească pentru nemurire, și că, dacă vor sa fie mântuiți, ei trebuie să fie fără pată și fără zbârcitură, și fără ceva de felul acesta. Caracterul lor creștin trebuie să fie fără prihană, altfel ei vor fi declarați ca nevrednici de a fi luați într-un cer sfânt, spre a locui împreună cu ființele curate și neprihănite în împărăția lui Dumnezeu cea veșnică. AS 25.2