Sfaturi pentru biserică

40/326

Capitolul 11 — Creștinii să-L reprezinte pe Dumnezeu

Planul lui Dumnezeu este acela de a descoperi, prin poporul Său, principiile împărăției Sale. SB 78.1

Pentru ca ei să poată reprezenta în viață și în caracter aceste principii, El dorește să-i separe de obiceiurile și practicile lumii. El caută să-i atragă mai aproape de Sine, pentru a le face cunoscută voia Sa. SB 78.2

Scopul pe care Dumnezeu caută să-l împlinească prin poporul Său de azi este același cu cel pe care El a dorit să-l îndeplinească prin Israel atunci când i-a scos din Egipt. Privind bunătatea, îndurarea, dreptatea și dragostea Iui Dumnezeu, descoperite în biserică, lumea trebuie să aibă o reprezentare a caracterului Său. Iar când Legea lui Dumnezeu este astfel exemplificată în viață, chiar și lumea va recunoaște superioritatea acelora care Îl iubesc, se tem și îl slujesc pe Dumnezeu mai presus de oricine pe pământ. SB 78.3

Domnul își are ochiul deschis asupra fiecăruia din poporul Său. El are întocmite planuri pentru fiecare. Scopul Său este ca cei care pun în practică învățăturile Sale sfinte să fie un popor deosebit. Poporului lui Dumnezeu de astăzi, ca și Israelului din vechime, îi aparțin cuvintele scrise de Moise sub Spiritul Inspirației: “Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeu te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului”. (Deuteronom 7:6.)84 SB 78.4