Slujitorii Evangheliei

Secțiunea 4 — Calificările necesare

Consacrarea

Pentru ca o persoană să fie un pastor plin de succes, este esențial să dețină ceva mai mult decât o cunoaștere teoretică. Cel care lucrează pentru suflete are nevoie de consacrare, integritate, inteligență, hărnicie, energie și tact. Dacă deține aceste calități, nimeni nu poate fi inferior, dimpotrivă, o astfel de persoană va avea o influență impresionantă spre bine. SEv 111.1

*****

Domnul Hristos a renunțat la dorințele și preferințele proprii, supunându-le cu strictețe față de misiunea Sa. El a subordonat totul lucrării pe care venise să o aducă la îndeplinire în lumea aceasta. În tinerețe, când mama Sa L-a găsit în școala rabinilor și I-a spus: “Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare”, El a răspuns: “De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2, 48.49), iar acest răspuns este nota dominantă a întregii Sale vieți și activități. SEv 111.2

Același devotament, aceeași consacrare și aceeași supunere față de cerințele Cuvântului lui Dumnezeu, care s-au evidențiat în viața lui Hristos, trebuie să se vadă și la slujitorii Săi. El și-a părăsit căminul în care avea siguranță și pace, a lăsat slava pe care o avea la Tatăl înainte de întemeierea lumii, a renunțat la poziția Sa pe tronul universului și a venit să sufere, ca om supus ispitelor, să trăiască în singurătate, să semene cu lacrimi semințele vieții și să le ude cu sângele Său, vărsat pentru o lume pierdută. SEv 111.3

Slujitorii Săi trebuie să meargă să semene semințele adevărului în același fel. Când a fost chemat să devină un semănător al semințelor adevărului, lui Avraam i s-a poruncit: “Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta”. (Geneza 12, 1.) “El … a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11, 8), ca purtător al luminii lui Dumnezeu, pentru a păstra memoria Numelui Său pe pământ. El și-a părăsit țara, căminul, rudele și toate legăturile sociale plăcute din viața lui pământească, pentru a deveni un peregrin și un străin. SEv 112.1

Tot așa apostolul Pavel, în timp ce se ruga în templul din Ierusalim, a primit solia: “Du-te, căci te voi trimite departe la neamuri”. (Faptele Apostolilor 22, 21.) Prin urmare, toți cei care sunt chemați să I se alăture lui Hristos trebuie să lase totul, ca să-L urmeze. Ei trebuie să rupă vechile relații sociale, să renunțe la planurile vieții și să abandoneze speranțele pământești. Semințele adevărului trebuie să fie semănate cu trudă și lacrimi, în solitudine și cu sacrificiu. SEv 112.2

Cei care se consacră lui Dumnezeu cu trupul, sufletul și mintea lor vor primi continuu o nouă înzestrare cu putere fizică, mintală și spirituală. Resursele inepuizabile ale cerurilor se află la dispoziția lor. Hristos le dă suflarea Duhului Său și viață din viața Sa. Duhul Sfânt Își pune la lucru cele mai înalte energii spre a lucra în inimă și în minte. Harul lui Dumnezeu mărește și înmulțește capacitățile lor și fiecare însușire desăvârșită a naturii divine îi ajută în lucrarea de salvare a sufletelor. Prin cooperarea cu Hristos, ei sunt făcuți desăvârșiți în El și, în ciuda slăbiciunii lor omenești, sunt înzestrați cu puterea de a îndeplini lucrările Celui Atotputernic. SEv 112.3

Mântuitorul nu va accepta o slujire parțială. Cel care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să învețe zi de zi ce înseamnă renunțarea la sine. El trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu spre a-i cunoaște semnificația și spre a respecta preceptele lui. În felul acesta, el poate să atingă standardul excelenței creștine. Zi de zi, Dumnezeu Se ocupă de el, desăvârșindu-i caracterul, așa încât să reziste în timpul testului final. Zi de zi, cel credincios constituie un experiment sublim, care se desfășoară în prezența oamenilor și a îngerilor, arătând ce poate face Evanghelia pentru ființele omenești căzute. SEv 113.1

Când i-a chemat pe ucenicii Săi să-L urmeze, Domnul Hristos nu le-a oferit nici o perspectivă încântătoare în viața aceasta. El nu le-a făcut nici o promisiune cu privire la câștig sau la cinstea lumească și nici ucenicii nu au stabilit vreo condiție cu privire la ce anume ar trebui să primească. În timp ce Matei stătea în locul unde se plăteau taxele, Mântuitorul i-a spus: “‘Vino după Mine’. Omul acela s-a sculat, și a mers după El”. (Matei 9, 9.) Matei nu a așteptat ca, înainte de a face vreun serviciu pentru Isus, să ceară un anumit salariu, egal cu venitul obținut din vechea lui ocupație. Fără nici o întrebare sau ezitare, el L-a urmat pe Isus. Pentru el a fost suficient că avea să fie cu Mântuitorul, că putea să audă cuvintele Sale și să se asocieze cu El în lucrarea Sa. SEv 113.2

Tot așa s-a întâmplat și cu ucenicii chemați anterior. Când Domnul Isus i-a îndemnat să-L urmeze, Petru și tovarășii lui și-au lăsat imediat corăbiile și năvoadele. Unii dintre acești ucenici aveau prieteni care depindeau de ei în ce privește întreținerea financiară, dar, când au acceptat invitația Mântuitorului, ei nu au ezitat, întrebând: Cum voi trăi și cum îmi voi întreține familia? Ei au ascultat chemarea, iar după aceea, când Domnul Isus i-a întrebat: “Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?”— ei au putut să-I răspundă: “De nimic”. (Luca 22, 35.) SEv 113.3

Astăzi, Mântuitorul ne cheamă în lucrarea Sa așa cum i-a chemat pe Matei, pe Ioan și pe Petru. Dacă inima noastră este impresionată de iubirea Sa, problema recompensei nu va predomina în mintea noastră. Ne vom bucura să fim colaboratori cu Domnul Hristos și nu ne vom teme să ne încredem în purtarea Sa de grijă. Dacă vom alege să depindem de puterea lui Dumnezeu, vom avea o înțelegere clară cu privire la datoria noastră și vom cultiva aspirații neegoiste, viața noastră va fi motivată de un scop nobil, care ne va ridica mai presus de motivele josnice. SEv 114.1

Mulți oameni pe care Domnul i-ar putea folosi în lucrarea Sa nu vor auzi vocea Sa mai bine decât oricare altul. Rudele și prietenii, vechile obiceiuri și legături sociale au o influență atât de puternică asupra lor, încât Dumnezeu nu le poate oferi prea multe îndrumări și nu le poate transmite decât o mică măsură a cunoașterii scopurilor Sale. Domnul ar fi făcut mult mai mult pentru slujitorii Săi, dacă ar fi fost pe deplin consacrați față de El și ar fi așezat slujirea Sa mai presus de relația cu rudele și mai presus de orice legătură socială pământească. SEv 114.2