Slujitorii Evangheliei

Enunțurile distincte

Când vorbiți, fiecare cuvânt să fie bine pronunțat, fiecare propoziție să fie clară și distinctă, până la ultimul cuvânt. Mulți coboară tonul vocii când se apropie de sfârșitul propoziției, vorbind așa de neclar, încât puterea ideii este distrusă. Cuvintele care merită să fie adresate merită să fie rostite cu o voce clară și distinctă, cu accente corecte și expresivitate. Dar să nu căutați niciodată cuvinte care să dea impresia că sunteți niște oameni învățați. Cu cât veți fi mai simpli, cu atât cuvintele voastre vor fi înțelese mai bine. SEv 88.5

Tineri și tinere, a așezat Dumnezeu în inima voastră dorința de a îndeplini un serviciu pentru El? Atunci, cultivați-vă vocea, dezvoltându-vă la maximum aptitudinea, așa încât să le puteți prezenta cu claritate altora adevărul prețios. Nu cădeți în obiceiul de a vă ruga așa de neclar și cu un ton așa de scăzut, încât rugăciunile voastre să aibă nevoie de cineva care să le explice. Rugați-vă simplu, dar clar și distinct. A lăsa vocea să cadă așa de jos, încât să nu poată fi auzită, nu constituie o dovadă a umilinței. SEv 89.1

Celor care plănuiesc să intre în slujba lui Dumnezeu ca pastori, doresc să le spun: “Străduiți-vă cu hotărâre să fiți desăvârșiți în vorbire. Cereți-I lui Dumnezeu să vă ajute în atingerea acestui mare scop. Când vă oferiți să vă rugați în adunare, aduceți-vă aminte că Îi vorbiți lui Dumnezeu și că El dorește să vorbiți în așa fel, încât toți cei prezenți să poată auzi și să-și poată uni cererile cu ale voastre. O rugăciune rostită repede, în care cuvintele sunt amestecate, nu este o onoare pentru Dumnezeu și nu le face nici un bine ascultătorilor. Pastorii și cei ce înalță rugăciuni publice să învețe să se roage astfel, încât Dumnezeu să fie slăvit, iar ascultătorii să fie binecuvântați. Aceste persoane să vorbească rar și distinct, cu un ton suficient de puternic pentru a fi auzite de toți, iar ascultătorii să li se poată alătura, spunând ‘Amin’”. — Testimonies for the Church 6:380-383. SEv 89.2

*****

Unii dintre cei mai talentați pastori ai noștri produc o mare pagubă prin felul lor defectuos de a vorbi. Ei nu ar trebui să fie găsiți încălcând legile lui Dumnezeu cu privire la viață și sănătate, în timp ce îi învață pe oameni despre datoria de a asculta Legea morală a lui Dumnezeu. Pastorii trebuie să stea drept și să vorbească rar, ferm și distinct, să respire adânc la fiecare propoziție și, când pronunță cuvintele, să folosească mușchii abdominali. Dacă vor respecta această regulă simplă, acordând atenție legilor sănătății și în alte privințe, ei își pot păstra viața și capacitatea de a fi folositori o perioadă mult mai lungă decât cei care practică oricare altă profesie. Toracele va deveni mai larg, iar vorbitorul nu va răguși atât de des, chiar dacă va vorbi continuu, un timp mai lung. În loc de a ajunge bolnavi de tuberculoză, dacă vor avea grijă, pastorii vor învinge orice tendință spre această boală. SEv 90.1

Dacă pastorii nu se educă să vorbească în conformitate cu legile fizice, își vor sacrifica viața și mulți vor jeli pierderea “acestor martiri ai cauzei adevărului”, în timp ce, în realitate, prin faptul că și-au permis să practice obiceiuri greșite, ei au făcut rău atât pentru ei înșiși, cât și pentru adevărul pe care l-au reprezentat și au jefuit pe Dumnezeu și lumea de serviciul pe care l-ar fi putut aduce. Dumnezeu ar fi avut plăcere ca ei să trăiască, dar ei au comis un suicid lent. SEv 90.2

Adesea, felul în care este prezentat adevărul are o mare contribuție în ce privește hotărârea de a fi acceptat sau respins. Toți cei implicați în marea lucrare a reformei ar trebui să cerceteze cum să devină niște lucrători eficienți, ca să poată realiza cât mai mult bine cu putință și să nu diminueze puterea adevărului prin defectele lor. SEv 90.3

Pastorii și profesorii ar trebui să se educe în așa fel, încât să articuleze cuvintele cu claritate și distinct, pronunțând fiecare cuvânt cu un sunet plin. Cei care vorbesc repede, din gât, amestecând cuvintele, și își ridică vocea, atingând tonuri înalte și nenaturale, vor răguși repede, iar cuvintele vor pierde jumătate din puterea pe care ar fi avut-o dacă ar fi fost rostite rar, distinct și nu așa de puternic. Ei atrag compătimirea ascultătorilor, deoarece aceștia își dau seama că vorbitorul își face singur rău și se tem că poate cădea în orice clipă. Faptul că un vorbitor se chinuiește singur, printr-o agitație și o gesticulare frenetică, nu este o dovadă că are zel pentru Dumnezeu. “Deprinderea trupească”, spune apostolul Pavel, “este de puțin folos”. (1 Timotei 4, 8.) SEv 91.1

Mântuitorul lumii dorește să aibă colaboratori care să Îl reprezinte și, cu cât un om este într-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu, cu atât felul lui de a vorbi, comportamentul lui, atitudinea și gesturile lui vor fi mai lipsite de greșeli. Manierele aspre, necizelate, nu au fost văzute niciodată la Modelul nostru, Isus Hristos. El a fost un reprezentant al Cerului, iar urmașii Săi trebuie să fie asemenea Lui. SEv 91.2

Unii gândesc că Domnul îl va pregăti pe om, prin Duhul Său Sfânt, să vorbească așa cum dorește El, dar Domnul nu-și propune să facă o lucrare pe care i-a dat-o omului să o facă. El ne-a dat capacitatea de a gândi și ocazii de a ne educa mintea și comportamentul. Iar după ce noi am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru propria dezvoltare, folosind cât mai bine avantajele care s-au aflat la dispoziția noastră, putem aștepta ca Dumnezeu să răspundă la rugăciunile noastre stăruitoare și să facă, prin Duhul Său, ce nu putem face noi înșine. — Testimonies for the Church 4:404, 405. SEv 91.3