Slujitorii Evangheliei

30/222

Tinerii misionari

Tinerii care doresc să devină misionari, colportori sau vânzători de carte ar trebui să beneficieze mai întâi de o instruire prin care să ajungă la un anumit nivel de cultură intelectuală, precum și de o pregătire specială pentru ocupația lor. Cei care sunt needucați, neinstruiți și lipsiți de maniere nu sunt pregătiți să înceapă o activitate în care Cuvântul lui Dumnezeu este combătut de persoane influente, talentate și educate. De asemenea, ei nu se vor putea confrunta cu succes nici cu învățăturile false, în care ideile religioase sunt combinate într-o manieră ciudată cu filozofia, și nu vor putea să prezinte argumente care necesită cunoștințe atât în domeniul științei, cât și al adevărului biblic. SEv 81.1

Îndeosebi aceia care au în vedere lucrarea de păstorire ar trebui să înțeleagă importanța metodei biblice de educație pastorală. Ei ar trebui să se dedice lucrării cu toată inima și, în timp ce studiază în școli, să învețe de la Marele Învățător blândețea și umilința lui Hristos. Dumnezeu Își păstrează legământul și a făgăduit că va răspunde la rugăciune și va revărsa Duhul Său Sfânt asupra acestor elevi în școala lui Hristos, ca să poată deveni niște slujitori ai neprihănirii. SEv 81.2

Pentru ca adevărul și religia Bibliei să-și poată găsi locul în inimă, trebuie să fie îndeplinită o lucrare dificilă de dezrădăcinare a erorilor și a doctrinelor false din mintea oamenilor. Colegiile noastre au fost înființate tocmai spre a fi un mijloc rânduit de Dumnezeu spre a-i educa pe tineri și pe tinere pentru diferitele departamente ale lucrării misionare. Voia lui Dumnezeu este ca din aceste colegii să iasă cât mai mulți lucrători. Dar Satana, hotărât să împiedice atingerea acestui scop, i-a cucerit adesea chiar pe aceia pe care Dumnezeu a dorit să-i califice pentru a fi folositori în lucrarea Sa. SEv 81.3

Sunt mulți care ar lucra, dacă ar fi îndemnați să intre în lucrarea de slujire, și care, lucrând, și-ar mântui propriul suflet. Biserica ar trebui să-și înțeleagă marea răspundere pe care și-o asumă, ascunzând lumina adevărului și reținând harul lui Dumnezeu în interiorul granițelor ei restrânse, în timp ce banii și influența ar trebui să fie folosiți fără reținere pentru a aduce în câmpul misionar persoane competente.

Sute de tineri ar fi trebuit să se pregătească pentru a lua parte la lucrarea de răspândire a semințelor adevărului de-a lungul tuturor apelor. Noi vrem oameni care să ducă până departe biruințele crucii, oameni care să persevereze în condiții de descurajare și lipsuri, care să aibă zelul, hotărârea și credința că nu pot lipsi din câmpul misionar…. SEv 82.1